Până la startul Turneului Campioanelor, desfășurat în premieră la Guadalajara, cu șase debutante, Anett Kontaveit se arătase virtual invincibilă în ultimele săptămâni. 

Doar că, singura contracandidată care a reușit să se măsoare de la egal la egal cu dinamica jucătoare din Estonia, a realizat și parcursul dovedit, în cele din urmă, ideal.

Garbiñe Muguruza a obținut calificarea în semifinale datorită succesului din grupe contra balticei, căreia i-a negat apoi finalizarea unei toamne fără cusur. După o finală plină de tensiune, decisă în două seturi, Muguruza a așezat în premieră drapelul iberic în vitrina învingătoarelor din WTA Finals.

Pentru cei care vor accepta o comparație precum următoarea, destule dintre disciplinele individuale adoptă forma unui maraton, care într-adevăr, capătă nuanțe diferite. Dintr-o perspectivă fizică, este evident că unitățile de măsură nu sunt neapărat compatibile, însă planurile mentale compun o complet altă poveste. Performerii tind să se schimbe, dar în cazul secvențelor de maximă importanță, există des un aspect ce merită considerat. Nu de puține ori, artizanii de la fileu care au surprins prin încrederea etalată au avut nevoie să o ilustreze. Însă, într-o întrecere a anduranței, principiul celui mai puternic atlet va tinde să prevaleze, mai des decât am tinde să credem.

Deși nu devine tocmai simetric să comparăm actul tenisistic cu întrecerile pe lungi distanțe, perspectivele unui întreg sezon se aseamănă. Chiar dacă imensele mize sunt puse aproape permanent la mijloc, chiar de la o ocazie la alta, principiul rezistenței la nivel superior pentru mult timp rămâne concomitent unul dintre țelurile ce nu sunt scăpate din vedere. Mai ales pentru ultimele 11 luni, ajunse între timp la final în ceea ce le privește pe fete, premiile multiple au fost mai aprig disputate ca oricând. 

Clipele de entuziasm au fost împărțite de la primele repere furnizate în seria extinsă de competiții ale Australiei, ajungând spre ediția recent încheiată a festivalului olimpic și încheind în partea opusă a globului. Diversitatea turneelor s-a lărgit din nou cu mai mult succes, iar, deși au fost subliniate momente importante ale excepționalelor dominări, remarcăm că în secvențele ce au conchis anul, ruleta echilibrului în jocul feminin a adus în față vechi și noi performere, după cum vom vedea.

Până acolo, oricât de mult actuala stagiune ar fi putut să semene cu cele precedente, referindu-ne la perioada neasociată unei pandemii contemporane, mărcile ei distincte de vechea rutină a sportului sunt încă vizibile. Încercând să lăsăm momentan la o parte fațeta geografică a contextului subliniat, devine limpede să ne întoarcem atenția asupra programului organizatoric. 

Nu s-a întâmplat de multe ori, cu precădere în perioada recentă, ca ambele competiții ale finalului de an, din circuitele profesioniste, să aibă loc chiar în aceeași săptămână. Nu doar că lucrurile au stat sub o asemenea premisă în 2021, însă fazele superioare ale turneelor au fost planificate să nu interfereze reciproc. Altfel explicat, dacă Novak Djoković abia își declanșa parcursul spre un posibil al șaselea trofeu suprem – în ceea ce ar putea fi și ultima competiție ATP din formidabila carieră a lui Horia Tecău, la Torino – spectacolul fetelor se apropia deja de punctul culminant, unul pe care nu mulți dintre pasionați l-au anticipat. 

Pentru a reveni în cadrul WTA, puține au fost indiciile rapide în privința găzduirii ediției ce, ținând cont de hiatusul din 2020, a devenit jubiliară, a Turneului Campioanelor. Poate mai puțin eficientă, privind retrospectiv, s-a arătat așteptarea forului internațional spre clarificarea situație generale din Asia. Mai nou, alte evenimente de prestigiu, precum maratoanele metropolelor chineze ori Marele Premiu de Formula 1 au fost anulate nedeterminat, atenția îndreptându-se spre Jocurile Olimpice de Iarnă.

Tenisului i-ar fi fost așadar improbabil, orientându-ne la începutul anului, în a reveni pe hotarele Asiei. Decizia finală a relocării celei mai importante experiențe stagionale, excluzând ocaziile de Mare Șlem, s-a adoptat pe 13 septembrie, dată la care toate competițiile majore au fost parcurse. Locația aleasă pentru a înlocui Shenzhen a fost una exotică, dar sigură. Guadalajara reprezintă un reper des remarcat  în circuit pentru particularitățile unui joc prestat sub semnul marii înălțimi, atât la propriu, cât și acum, la figurat. 

Mexicul a îmbrățișat din plin oportunitatea de a deveni a opta națiune organizatoare, într-o istorie a finalelor feminine care își cuprinde principala proporție în America de Nord. În fapt, o revenire după mai bine de un deceniu și jumătate peste Atlantic a desemnat multe variante pe care suporterii neutrii le-au gustat din plin. 

Dacă poveștile interesante au bifat atâtea niveluri, inclusiv gândindu-ne că ediția cu numărul 50 a adus la startul probei individuale numai puțin de șase debutante (patru dintre ele fiind repartizate într-o singură grupă; Paula Badosa, Maria Sakkari, Aryna Sabalenka și Iga Świątek), atenția a stat mai timid inițial asupra uneia dintre combatantele experimentate: cea mai valoroasă exponentă contemporană a Spaniei. 

Pentru cei care au urmărit firul carierei dezvoltate de Garbiñe Muguruza, caracteristica sa nu a fost, fără îndoială, predictibilitatea. Urcându-și gradul performanțelor la cote deosebite în ocazii pe măsură, urmările nu au întârziat. Deseori, imaginea subliniată a continuat să formeze percepția că sportiva cu puternice rădăcini sud-americane, se motivează suplimentar pentru ocaziile aparte. 

Două coroane de Mare Șlem, la Paris și Londra, s-au dovedit cele mai strălucitoare mărci ale valorii sale maxime. Treptat, însă, scăderea în consistența jocului, nu neapărat din cauze medicale, au purtat-o pe iberică spre granițele topului 30 WTA. Ulterior, remarcabilul traseu de la Australian Open i-a adus singura prezență într-un ultim act din 2020. Lucrurile s-au poziționat vădit diferit în actualul sezon, început cu finala Yarra Valley Classic, cedată la Ashleigh Barty. Alte parcursuri lungi la Doha și Dubai i-au asigurat pătrunderea în zona de top a ierarhiei. 

Practic, actualul an competițional arăta deja mai de succes decât majoritatea, prin evoluțiile în competițiile obișnuite. Performanțele din cadrul reperelor majore a lăsat destule de dorit, însă, motiv pentru care prezența la competiția ce a fost pregătită să pună capăt stagiunii, se poziționa în dubiu. Totuși, triumful foarte solid în cadrul celui de-al doilea eveniment din Chicago, i-a asigurat aproape integral obiectivul pe care eleva Conchitei Martinez îl credea doar tangibil, la capătul US Open. 

Nemaifiind nevoită să se deplaseze în BT Arena din Cluj, locul în care magia continuă să aibă loc – într-o seară excepțională pentru baschetul românesc, U și CSM CSU Oradea apropiindu-și după confruntări marcate de reveniri, prelungiri și dramatism, prezențe în fazele superioare a competițiilor continentală – Muguruza și-a conservat energia pentru deplasarea pe tărâm mexican. Deși partida inaugurală de la Guadalajara a adus înfrângerea contra Karolínei Plíšková, motivația a rămas intangibilă. 

În condițiile în care Anett Kontaveit a zburdat prin primele sale confruntări din grupă, al doilea loc disponibil spre semifinale din seria Teotihuacán a depins de prestația ibericei contra formidabilei baltice. 

Ambele manșe ale disputei de luni au indicat o dinamică aparent identică, un singur break fiind necesar în contul fostului lider mondial pentru a i se alătura estonei în penultimul act. Acolo, istorica înfruntare pentru tenisul spaniol a fost controlată de mai experimentata atletă, în dauna unei alte performere a toamnei, campioana de la Indian Wells, Paula Badosa. Emoțiile și bucuria s-au contopit într-un rezultat net, un singur țel stând valabil pentru învingătoare.

Confruntarea trofeului onorat prin Billie Jean King a echivalat deja cu o nouă performanță a carierei la WTA. În schimb, aceeași Anett Kontaveit a avut în spate 22 de victorii din ultimele 23 de confruntări cu miza calificării pe masă. Singura care reușise să îi neutralizeze seria învingătoarei din Cleveland, Ostrava, Moscova și Cluj, Maria Sakkari, s-a aflat aproape de succes. Însă, într-un set al treilea grozav, eleva lui Dmitry Tursunov a depășit un nou obstacol spre concluzia unui 2021 ideal.

Asigurarea biletului pentru Guadalajara în finala decisă cu Simona Halep, din Transilvania, i-a oferit lui Kontaveit încrederea și argumentele pentru a fi principala candidată la titlu, chiar și din perspectiva ultimului cap de serie. Însă, aplicând prin înfrângerea sa din meciul din faza grupelor, un scenariu pe care Simona Halep l-a evitat, câștigând un set (al jocului 3 din 2014, spre detrimentul Anei Ivanović, dar beneficiul viitoarei campioane, Serena Williams), ocupanta numărului opt mondial avea să se confrunte din nou cu adversara născută la Caracas. 

Oricare ar fi dedesubturile înfrângerii inițiale contra Muguruzei, Anett a resimțit serios disconfortul în primele stagii ale finalei, considerând aici și impactul uneia dintre cele mai importante nopți din istoria sportului în Estonia. Multe din erorile ajunse să fie considerate complet necaracteristice pentru combatanta din Tallinn au conturat imensa presiune. Dar, chiar și astfel, ea a oferit semne că poate deține inițiativa. 

Ajunsă la cârma tabelei pentru prima dată, mai tânăra combatantă a înregistrat o nouă scădere a ritmului, de care agresivitatea susținută a lui Garbiñe a profitat, în cele din urmă. Finalul de act întâi s-ar mai fi putut amâna, însă și un plus de inspirație defensivă a adus-o pe favorita a șasea la un pas de triumf, în ciuda unei căzături suferite după scurgerea primei jumătăți de oră. Adversara sa a părut să rămână serios afectată deoarece nu a reușit să atingă nici pe departe cadența dorită și ilustrată aproape în permanență pentru ultimele 15 săptămâni.

Pentru multe dintre secvențele inaugurale ale setului cu numărul doi, în ciuda suportului vocal primit de la compatrioții din tribunele Panamerican Tennis Center, amenințarea unei desprinderi hotărâtoare a fost îndepărtată cu foarte mare greutate. Ponderea erorilor a rămas ridicată de ambele părți, mai ales dacă vom face referirea la jocul din interiorul terenului. 

Încercând să își mai depășească trăirile negative și ezitările apărute în același timp, prestația celei mai în formă tenismene a circuitului se vedea brusc capabilă de a pune presiune superioară asupra oponentei, excluzând lovitura serviciului, una dovedită crucială. 

Ruptura pe care senzația primului ceas al arenei centrale parcă o dicta nu a mai intervenit în contul dublei campioane de Grand Slam. Din contră, oferind aceeași impresia pe care am remarcat-o în secvența finală a întâlnirii la fel de importante pentru istoria a două națiuni, cu Maria Sakkari, Anett Kontaveit sugera din nou că are resursele spre a găsi breșele necesare, unui eventual act decisiv, în acest caz. 

Siguranța își schimbase o dată în plus registrul, însă în momentul când estona a servit pentru segmentul secund, același serviciu, alături de alte două greșeli neprovocate cruciale, i-au anulat întreg elanul. 

O sportivă mereu atentă în a prelua momentumul unei confruntări de asemenea magnitudine, viitoarea ocupantă a locului 3 WTA nu a mai ezitat. Orice deznodământ ar fi fost de luat în calcul într-o secvență a treia, judecând după aspectul finalei de simplu. Dar, adjudecarea ultimelor două jocuri contra serviciului a garantat o reacție a extazului absolut, nu numai pentru loja spaniolă, dar și pentru noua maestră din cadrul WTA Finals; cea de-a șasea învingătoare în premieră la rând.

Închizând seara cu 6-3; 7-5, în fața celei mai redutabile adversare a momentului, pe care a învins-o de două ori de-a lungul a trei zile, prima iberică ce a ridicat trofeul Billie Jean King și-a reasumat statutul dobândit în zilele petrecute în postura liderului mondial.     

Așadar, prima ediție a Turneului Campioanelor care nu a avut-o în componență pe Simona Halep după șapte ani a găsit spectacolul pe tărâm latin. Istoria de la Guadalajara ni le va aminti și pe Barbora Krejčíková și Kateřina Siniaková, drept campioane la dublu. Alături lor, Garbiñe Muguruza a demonstrat că înălțimile pot fi atinse după reculuri. Actualmente trei dintre cele zece distincții ale sale sunt înregistrate în cadru major: Roland Garros 2016, Wimbledon 2017 și Guadalajara 2021.

*După două înfrângeri frustrante care au consemnat eliminarea din competiția paralelă de dublu, Horia Tecău a obținut ultima sa victorie pe cea mai înaltă scenă. Alături de Kevin Krawietz, super tie-break-ul a fost de partea românului, în fața tandemului Marcel Granollers / Horacio Zeballos. La scurt timp, anunțul oficial al retragerii a semnalat participarea multiplului laureat major în barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis (dintre România și Peru) drept reprezentația oficială finală.

Surse: https://www.wtatennis.com/news/2356272/muguruza-bests-kontaveit-to-win-10th-career-title-at-wta-finals