Așteptările erau ridicate pentru competiția ce promitea să readucă, înainte de orice, spiritul normalității în fotbalul european. Ca urmare, volumul înfruntărilor, mai larg ca niciodată sub egida UEFA, este complementat de o susținere deosebită.

O altă așteptare, mai mult sau mai puțin posibilă în a fi dusă la îndeplinire se dovedea cea a echilibrului. Pentru zilele incipiente de concurs, realitatea nu se prezenta deloc departe de un asemenea adevăr. Perpetuarea elementului subliniat nu putea decât să continue, în condițiile în care apropierea finalizării unei prime bariere psihologice își făcea simțită apariția.

De aceea, speranțele rămâneau mari pentru națiunile cu o mai mică tradiție de prim rang. Prestațiile din teren promiteau să nu lase loc de îndoieli în privința determinării maxime.

Pe lângă alte caracteristici aparte, ale expansiunii organizatorice și a condițiilor concretizării ei, a șaisprezecea ediție a Campionatului European se distingea categoric și pentru dezvoltarea bazinului formațiilor direct implicate. Pentru o perioadă relativ mare de timp, discuțiile atașate unei scăderi a valorilor prin inițiative similare nu au fost puține. Însă, indiferent de natura divergențelor calitative, sportul rege se menține încă, unul al imprevizibilului, iar creșterea numărului formațiilor către 24, avea să susțină pe deplin cauza menționată. 

Mirajul fazei optimilor într-un turneu de format EURO contura unul dintre aspectele către care ne-am îndrepta atenția odată cu seara de 11 iunie. Judecând, poate neconvențional, dintr-o perspectivă matematică, două treimi dintre structurile participante urmau să-și dispute prezența dincolo de faza grupelor.

Baza acelei ajustări, din punct de vedere sportiv se rezuma la faptul că dintre locurile trei cimentate la capătul primelor 12 zile, două treimi dintre ele (anume patru) căpătau acces direct în duelurile decisive. Ca urmare, se contura o certitudine greu a faptului că schimbările de inițiativă urmau să se propage aproape cu fiece reușită în parte. Destine ale întregii națiuni au așteptat edificarea la capătul unei etape ultime ce ne rezerva un dramatism uluitor. 

Grupa A

Poate că fațeta care făcea abstracție de acel ultim termen utilizat era chiar seria A, una care, măcar la prima vedere, se prezenta interesantă. Pe lângă o favorită care se distingea, indiferent de adversar și anume Italia, alte trei reprezentative de un calibru apropiat, puteau totuși să pună probleme. Dominația peninsulară era însă clar conturată din cadrul jocului de deschidere, adjudecat în fața Turciei. 

Ulterior, duelul dintre Țara Galilor și Elveția creștea în intensitate. Rezultatul de egalitate înregistrat direct avea să conteze în economia calculelor generale atribuit pozițiilor terțe. Dat fiind faptul că reprezentativa semilunii a fost învinsă de trei ori, obținerea a minimum patru puncte, barometrul la care o calificare părea categoric tangibilă, era îndeplinită atât de dragonii britanici, cât și de exponenții Țării Cantoanelor. 

Galezii și-au păstrat inițiativa golaverajului, primind doar un singur gol din partea Italiei și încheind pe poziția a doua. În schimb, punctajul securizat de lotul elvețian urma să se arate suficient pentru înlăturarea emoțiilor, în scurt timp.

Grupa B

Realizând treptat tranziția către o Grupă B cu conotații emoționale complet aparte, multe aspecte ar fi inspirat de analizat, dar evenimentele petrecute în a doua zi de competiție la Copenhaga, aduceau automat o influență serioasă asupra ei. Întrebarea cel mai des repetată, poate pe bună dreptate, era construită în jurul modalității în care echipa daneză își va putea reconecta modulul de concentrare în absența liderului atât din perspectivă pur valorică, dar și din unghiul dedicației la nivel înalt. 

Nu numai că dilema enunțată s-a transpus într-o lumină pozitivă încă din cadrul celui de-al doilea joc (disputat contra Belgiei), dar speranțele calificării erau mari și ar fi depins, în mod normal, doar de asigurarea unui succes contra Rusiei. Desigur, prestația extrem de curajoasă a Finlandei împotriva celei mai bine cotate formații din ierarhia FIFA, a pus pentru mult timp la îndoială asemenea supoziții.

Pe măsură ce lucrurile se lămureau în Scandinavia, gazdele din capitala Danemarcei încheind excelent o partidă dominată majoritar împotriva Rusiei, un nou autogol ce contribuia la îmbunătățirea unui record greu deja de prevăzut, mergea în contul lui Lukáš Hrádecký. 

Momentul ghinionist al goalkeeperului finlandez semnala momentul în care vecinii nordici puteau începe să spere serios pentru o calificare directă la care nu mulți împătimiți mai sperau realist. Romelu Lukaku, la Sankt Petersburg, urmat după câteva secunde Parken Stadium de Joakim Mæhle, nu făceau decât să cimenteze pozițiile 1 și 2 în cadrul seriei, criteriul golaverajului balansând în favoarea echipei scandinave. Pe lângă Rusia, aventura dramatică a unei debutante structuri finlandeze se va încheia la capătul fazei grupelor. Cele trei puncte obținute nu aveau să fie suficiente pentru un loc al treilea eligibil accederii către disputele eliminatorii.

Grupa C

O dilemă similară, dar pentru care a fost nevoie să se aștepte mult mai mult timp, era întâmpinată și în calculele Grupei C. După desfășurarea a două etape, lucrurile se afișau perfect limpezi la vârf. În schimb, în spatele Țărilor de Jos, ordinea se stabilea în urma unui joc gestionat mult mai precis de Austria contra Ucrainei. Concomitent cu formarea conturului primelor înfruntări din optimi (Țara Valsului urmând să înfrunt Italia pe Wembley), suspansul abia se declanșa pentru jucătorii conduși de Andriy Shevcenko.

Cele trei puncte asigurate cu Macedonia de Nord la București, asigurau, totodată, în final, o diferență a golurilor superioară Finlandei. Prin urmare, pentru ca seria pentru care Arena Națională a fost una dintre scene, să trimită trei formații către optimi, un alt loc terț mai slab cotat mai trebuia bifat în favoarea vecinilor dinspre nord.

Grupa D

Cu siguranță, însă, oportunitatea respectivă nu se întrevedea foarte clar în cadrul seriei a patra, care și-a consumat propriile secvențe surprinzătoare. Pentru ca Anglia să își asigure statutul câștigătoarei și să uite cât mai rapid remiza nu tocmai scontată din fața Scoției, într-o nouă editare a celui mai vechi duel internațional din istoria fotbalului, gazda tuturor jocurilor avea nevoie să învingă Cehia. În același timp, la Glasgow, Croația înfrunta cealaltă națiune organizatoare britanică în cadrul unui duel direct pentru calificare ce nu urma să se decidă ușor.

Dacă deschiderea de scor semnată de Raheem Sterling avea să rămână singurul gol al întâlnirii de pe Wembley, vicecampioana mondială avea nevoie de inspirația și precizia unui excepțional Luka Modrić pentru a redebloca tabela în repriza a doua desfășurată pe Hampden Park. Mai mult, ținând cont că orice altă reușită ar fi urcat reprezentativa în carouri pe locul direct calificativ, izbânda de 3-1 semnată de Ivan Perišić devenea și mai valoroasă. Așadar, naționala ex-iugoslavă își desăvârșea întâietatea față de Cehia la golaveraj, chiar dacă ambele mergeau mai departe, Anglia și Scoția mergând în direcții opuse, la capătul ultimelor dispute. Prima dintre reprezentativele insulare nu avea să dispună însă de prea multă șansă, precum vom remarca mai departe.

Grupa E

Ziua de miercuri se anunța, din multe diferite privințe ca fiind cea mai tensionată a calupului înfruntărilor ce făceau parte din concluzia grupelor EURO 2020. Explicațiile ar fi simple, dacă ne orientăm către tradiția și pretențiile ce erau amenințate chiar cu eliminarea. 

Mai întâi, jocurile din Grupa E configurau o astfel de tendință. În ciuda a două înfruntări disputate pe teren propriu, din care pleca vizibil favorită, cu multă lipsă de inspirație și eficiență, Spania nu obținuse decât remize în fața Poloniei și Suediei, care aveau să își dispute soarta în duel direct.

Dacă un al treilea rezultat negativ survenea la Sevilla spre avantajul Slovaciei, o adevărată campanie a deznădejdii se prefigura pentru Furia Roja. Semnele incipiente din Andaluzia nu erau tocmai îmbucurătoare, Álvaro Morata fiind ultimul jucător ce se adăuga pe lista penalty-urilor neconvertite, ajunse deja la șase. Abia după alte 20 de minute și noi șanse mari ratate, sosea clipa trecerii iberice în avantaj. 

Desigur, cota unică a golurilor marcate în proprie poartă nu se lăsa mai prejos celei menționate anterior, Martin Dúbravka semna un autogol ce avea să înlăture îndoiala din intențiile ulterioare ale ofensivei spaniole. La ultima fază a reprizei întâi, Aymeric Laport dubla marja formației sale care avea să continue șarja și după pauză, interzicându-i practic orice speranță Slovaciei către un loc al treilea calificativ. Deja orice reușită a Spaniei semnala cimentarea prezenței ucrainene în optimi, pentru o dispută contra câștigătoarei grupei. 

Concomitent, pe măsură ce scorul din Peninsula Iberică avansa ca proporții, contextul devenea tot mai interesant în fosta capitală imperială rusă. Avantajul era creat destul de rapid de Suedia, care menținea șanse foarte mari de calificare indiferent de rezultatul înregistrat în după-amiaza din Sankt Petersburg. 

Prin contrast, Polonia nu mai putea spera la un deznodământ pozitiv decât printr-o victorie. Reușitele din ambele reprize ale lui Emil Forsberg reduceau aproape la zero speranțele alb-roșii. Totuși, Robert Lewandowski găsea forța să își reintroducă colegii în calcule, prin bifarea reușitelor sale cu numerele trei și patru la actualul turneu final. 

Tentativa unei reveniri fabuloase era zădărnicită definitiv de acțiunea din prelungirile meciului, semnată de Viktor Claesson. Prin intermediul ei, Suedia recăpăta in-extremis șefia seriei în ciuda unui răsunător 5-0 administrat de Spania Slovaciei, a doua mare perdantă a Grupei E.

Grupa F

Atenția se comuta integral apoi asupra celei mai mediatizate dintre secțiunile tabloului continental. Fără vreo urmă de îndoială, ea s-a ridicat la înălțimea afișului. Înaintea ultimei runde toate cele patru formații aveau destinele în propriile mâini. Un rarisim duel dintre campioana mondială și cea europeană consumat în grupe se cupla cu tentativa unei formații maghiare brave de a surprinde Germania, în Bavaria.

Cu siguranță, atât Portugalia cât și Franța doreau să-și parafeze calificarea printr-un succes, dar prima reușită a serii venea acolo unde așteptările erau mai mici. Ádám Szalai îl învingea pe Manuel Neuer, moment în care Ungaria era în poziția de a elimina Mannschaftul. Cu multe minute rămase de completat, Cristiano Ronaldo și Karim Benzema își puneau în paralel amprenta asupra înfruntării de la Budapesta.

O primă lovitură de pedeapsă acordată lusitanilor în circumstanțe relativ bizare era transformat în gol prin căpitanul deținătoarei trofeului. Fostul său coleg de la Real Madrid răspundea în prelungirile primei reprize, egalând la 1. După reluare, galicul înscria și el de la punctul cu var, însă conturile aveau să fie reglate de un al doilea gol similar reușit de golgheterul competiției în minutul 60. Dacă scorul final din capitala Ungariei avea să rămână neschimbat de atunci, Germania nu reușise încă să spargă defensiva outsideră, pe Allianz Arena. 

Când Kai Havertz izbutea dezideratul respectiv, o neatenția mare costa scump peste doar 100 de secunde echipa lui Joachim Löw. Reușita lui András Schäfer putea să fie cea care să îi încheie aventura actualului selecționer german și să parafeze o campanie uimitoare de recuperare a Ungariei. Leon Goretzka anula acea oportunitate, cu șase minute înaintea finalului timpului regulamentar. Astfel, în urma unei seri incredibile, încheiate prin două rezultate de 2-2 ce au schimbat fabulos dinamica generală, ordinea finală rămânea, evident, una neschimbată.

Astfel, Franța (câștigătoare a seriei cu 5 puncte) urmează a merge la București pentru a înfrunta Elveția în optimi, Portugalia va înfrunta Belgia drept ocupantă a locului 3 din Grupa F, iar Germania și-a rezervat biletele pentru duelul marii rezonanțe, contra Angliei, chiar pe Wembley, după un sfert de secol de la o altă ocazie eliminatorie memorabilă a EURO 1996.

Până la ultimul fluier din cadrul fazei grupelor, suspansul a fost menținut la cote care probabil au depășit așteptările generale. După două zile de pauză, Campionatul European își va relua cursul palpitant în căutarea echipelor ce vor avansa către faza ultimelor opt combatante; începând din Amsterdam, până la Arena Națională și încheind la Glasgow. 

* Programul complet al primelor optimi de finală din istoria EURO:

Țara Galilor-Danemarca (26 iunie, ora 19:00 - Amsterdam)
Italia-Austria (26 iunie, ora 22:00 - Londra)
Țările de Jos-Cehia (27 iunie, ora 19:00 - Budapesta)
Belgia-Portugalia (27 iunie, ora 22:00 - Sevilla)
Croația-Spania (28 iunie, ora 19:00 - Copenhaga)
Franța-Elveția (28 iunie, ora 22:00 - București)
Anglia-Germania (marți, 29 iunie, ora 19:00 - Londra)
Suedia-Ucraina (marți, 29 iunie, ora 22:00 - Glasgow)