Ediția 2020-2021 din cadrul celei de-a doua competiții din handbalul feminin începea rapid într-un context pandemic. Primele confruntări preliminare aveau deja loc în octombrie 2020. Puțini împătimiți puteau aprecia direcția următoarelor șapte luni. Inițial, prezența într-o adevărată loterie se restrângea la 32 de pretendente. Desfășurarea evenimentelor surprindea încă de la determinarea componenței fazei grupelor, atunci când țara noastră obținea dramatic două reprezentante. 

Dacă Dunărea Brăila era considerată o dovadă a depășirii condiției actuale, pentru Minaur Baia Mare, așteptările se poziționau la cote importante. Drept ocupantă a poziției a treia în cel mai recent campionat finalizat, exponentele continuatoarei formației lui HCM (care a revenit la titulatura clasică din 2015) primeau dreptul împărtășit de alte doar trei formații de a pătrunde direct în grupele fostei Cupe EHF. Postura respectivă le plasau în rolul favoritelor, problemele nefiind inexistente. Incompletitudinea lotului contura o dificultate sporită, înfruntată de fostul tehnician al echipei naționale, Costică Buceschi. 

Chiar și astfel, odată cu avansarea stagională, ritmul creștea permanent în campionat, dar pe plan european deopotrivă. În fapt, maramureșencele au avut nevoie să completeze doar patru întâlniri pentru a domina seria din Liga Europeană, ca urmare a neprezentărilor lui Thüringer. Trei succese spectaculoase, alături de o singură înfrângere suferită în Rusia garantau că Minaur va fi prima formație calificată în sferturile de finală. 

Acolo, circumstanțele și inspirația au făcut ca handbalul continental să fie scena unui nou duel eminamente românesc. Dunărea Brăila se poziționa în apropierea unui reper neatins anterior. Totodată, câștigătoarea Grupei C țintea către un nivel superior.

Cum mulți suporteri neutrii ai sportului de pe semicerc se temeau, soarta unei duble confruntări mult dorite se putea înclina în apropierea finalului primei dispute. În deplasare, după o repriză inaugurală ideal echilibrată, Minaur găsea variante pentru a-și crea un avantaj majoritar liniștitor. Înfruntarea din Muntenia își extindea serios proporțiile scorului fără ca șansele unei răsturnări să fie mari. Totuși, de la 24 – 31, brăilencele s-au regrupat exemplar chiar și fără sprijinul principalei opțiuni de coordonare. Elena Dache. Dunărea menținea ritmul mult mai bine în Sala Sporturilor dedicată lui Lascăr Pană, reușind la un moment dat o desprindere ce putea fi delicat de gestionat. 

Treptat însă, în ciuda unui echilibru persistent în joc, soarta calificării nu mai era pusă la îndoială. Obținând un succes muncit și în jocul de pe propriul parchet, cu 28 – 26, echipa din nord-vestul națiunii era pregătită pentru cea dintâi prezență într-un eventual Final Four. Acolo, analizele o considerau pe fosta campioană a României ca principala candidată pentru laurii European League. 

Este drept că în clipa respectivă, a începutului lunii aprilie, forul continental nu stabilise dacă într-adevăr ultimele patru formații vor disputa penultime acte în format clasic ori își vor da întâlnire în cadrul unei singure locații. Foarte interesante au devenit, ținând cont de contextul respectiv, spusele antrenorului învingător al confruntării fratricide. Costică Buceschi rămânea realmente sceptic în ceea ce privea asumarea organizării unui turneu final la Baia Mare. 

Capitalul financiar era intuit ca principala dilemă, însă după alte negocieri purtate cu conducerea EHF, Sala Sporturilor Lascăr Pană primea acordul să găzduiască în modalitatea aleasă de obicei pentru handbalul de înalt nivel, concluzia campaniei Ligii Europene. S-a propus în exploatarea unei ocazii aparent unice ca publicul să ia parte la desfășurarea partidelor din 8 și 9 mai. Dezideratul respectiv, care ar fi putut într-adevăr reprezenta un factor determinant, nu a fost permis. 

Fără prezența spectatorilor în tribune, dramatismul se prefigura unul ridicat întrucât trei membre din cadrul cvartetului meritoriu nu mai întâlniseră gloria triumfului major continental. Evident două dintre ele urmau să se întâlnească în cadrul semifinalei inaugurale. 

Nantes este o bază franceză cunoscută mai ales pentru dezvoltarea jocului băieților. Treptat, progresul înregistrat și în ramura feminină se remarca. La o distanță de două înfruntări față de trofeul absolut, tehnicianul formației ce poartă marca Atlanticului, celebrul Guillaume Saurina nu plasa nicio presiune asupra elevelor sale. Acceptând calm postura ultimei candidate cu speranțe la triumf, sentimentul relaxării aducea la suprafață opusul stării din jurul formației noastre. 

Programul intern aglomerat, presărat cu înfrângeri nescontate și accidentări nu făcea altceva decât să mărească tensiunea simțită de structura gazdă a competiției. Minaur Baia Mare se vedea virtual eliminată din concursul pentru titlul din Liga Națională, iar un singur element primea acum toată atenția pasionaților. 

Tragerea la sorți făcea, așadar, ca principala favorită să evolueze contra structurii ce nu își trasa așteptările foarte ridicat. Însă, competitivitatea ilustra constant ideea că meciurile eliminatorii pot face locul surprizelor, momentelor anticipate cu mai puțină încredere. 

Meciul de deschidere al Final Fourului din Liga Europeană a handbalului surprindea o încredere debordantă a primei grupări vizitatoare. Nantes Atlantic plănuia să își surprindă oponenta din România cu o mișcare variată la nivelul ofensivei. De-a lungul avansării în competiție era relativ simplu de scos în evidență cum băimărencele și-au dominat adversarele prin coeziunea înregistrată pe fazele de atac. În schimb, exceptând probabil fără probleme confruntarea de la Brăila, din sferturi, defensiva expusă de ele nu era deloc una impermeabilă. 

Pentru a relua o perspectivă anterioară, segmentele în care presiunea mentală crește duc la mările numărului de inexactități. Drept consecință, un dezavantaj instalat timpuriu ce se spera evitat urma să se extindă serios până la finalul primelor 15 minute. Nereușind să își seteze intensitatea apărării la barometrele necesare, sportivei ghidate cu multă îndârjire de Costică Buceschi vedeau cum misiunea lor finală se îndepărta atât de rapid. Printre remarcatele vizitatoarelor din Hexagon, le puteam include instantaneu pe Bruna de Paula și Natalie Hagman. 

Cele două izbuteau să dejoace cu foarte multă siguranță predispoziția rivalelor de a le marca mai puțin agresiv. Sportiva din America de Sud continua să ofere tonul unei după-amiezi ce se anunța uluitor de lungă pentru portarii lui Minaur. Fără a o avea la dispoziție pe Jelena Lavko, responsabilitățile de construcție erau mult ajustate către Jovana Kovačević. Găsirea ritmului pentru sârboaică se producea cu mare greutate, formația sa având nevoie să mențină ritmul propus în jumătatea adversă. 

Coroborând ineficiența serioasă a finalizărilor ei cu faptul că prima intervenție dintre buturi a Filippei Idéhn se contabiliza abia după două treimi din repriza inaugurală, gazdele se puteau considera norocoase. Deficitul nu a crescut la mai mult de șase lungimi. Scorul de la jumătatea întâlnirii arătând un număr uluitor de goluri reușite: 15 – 21. Șaisprezece dintre izbânzile oaspetelor erau atribuite direct atletelor din Brazilia și Suedia, menționate mai devreme.

După un prim act pur și simplu uimitor, devenea clar că îmbunătățirile trebuiau să plece din apărare. De asemenea, era de anticipat și o scădere naturală a cadenței din partea franțuzoaicelor. Chiar dacă avantajul a fost extins la șapte lungimi după pauză, succedarea fazelor scădea în intensitate. 

Precizia și acuratețea scădeau pentru Nantes odată cu încercarea unor schimbări de efectiv. Momentul pozitiv balansa gradual, dar tot mai serios în favoarea maramureșencelor. Încrederea adusă la finalizare de Larissa Araújo și Cristina Laslo păreau să poată da naștere unei reveniri uluitoare. Fosta campioană mondială de juniori restabilea pentru prima dată egalitatea în minutul 50 al semifinalei. 

De atunci, echipa franceză, suspectată a fi pe finalul potențialului fizic, găsea resurse pentru a controla autoritar secvențele finale. Cu acuratețe maximă de la 7 metri, alăturate unei implicare mai mari în defensivă, handbalistele galben-verzi ridicau remarcabil un nou ecart de cinci lungimi, care în ciuda tuturor eforturilor, nu mai putea fi răsturnat. Nantes se impunea cu 36 – 34, zădărnicindu-i prezența în finală lui Minaur. O treime dintre golurile oaspeților erau reușite de Natalie Hagman, fără ca suedeza să rateze vreo tentativă.

În urma unei înfrângeri grele, în care nu au preluat în vreun moment conducerea, gazdele își ratau principalul țel. Singura opțiune rămasă era finala mică. Învinsă după un joc chiar mai dureros, decis printr-un scor identic, dar în urma prelungirilor cu Siófok, Ikast-Herning demonstra că poate fi un adversar de calibru. Într-o confruntare, pe undeva a frustrării, dar și a determinării, medaliile de bronz așteptau învingătoarele. Nepărând capabile să asimileze complet urmările eșecului dureros de sâmbătă, handbalistele autohtone păreau a repeta parcursul defensiv din urmă cu 24 de ore. 

Fără o mare rezistență asupra desenelor impuse de echipa norvegiană, handbalistele autohtone se regăseau din nou în urmărirea egalării, într-un joc cu extrem de multe reușite pentru handbalul fetelor. Momentul subliniat devenea imposibil de atins încă de la jumătatea actului de deschidere, atunci când nordicele își asiguraseră deja un ecart solid. Precum s-a întâmplat și în ziua anterioară, forța atacurilor maramureșene încerca să compenseze la maximum lipsa stabilității defensivei. Jovana Kovačević era responsabilă pentru acel fapt. Interul stânga din Belgrad puncta serios până la pauză pentru a menține contextul echilibrat și a reduce un deficit extins până la cinci unități.

Odată cu ieșirea de la cabine, înregistrată la 16 – 19, se aștepta ca deznodământul penultimului act să nu se mai repete, revenirea să nu fie una doar parțială. 

Încă o dată, atletele aflate în avantaj își măreau marja ușor după pauză. Însă, raporturile de forțe din Sala Sporturilor Lascăr Pană se schimba din nou, atât pe plan fizic cât și tactic. Pe măsură ce avantajul scădea pentru Ikast-Herning, antrenorul  Kasper Christensen continua să insiste asupra unui handbal jucat fără portar, dar cu superioritate numerică. Tactica de succes în prima parte la costat pe tehnicianul nordic în a doua. Oferind multe șanse de gol la îndemână, el contribuia în aceeași măsură precum a făcut-o și Filippa Idéhn, sprijinită enorm de barele porții pe care o apăra, la reechilibrarea disputei. 

Drept este că șansa a contribuit semnificativ pentru ca diferența să nu crească la valori intangibile. Cu ajutorul sprijinului moral primit de pe bancă, alăturat tuturor elementelor descrise, băimărencele se regăseau la timona tabelei în ultimele opt minute. Andreea Popa puncta și ea în poarta părăsită de veterana Sabine Englert pentru a le oferi colegelor primul avantaj din întreg turneul care să depășească o lungime. Scandinavele nu renunțau la efort, fiind mai atente la controlul balonului și punând presiune pe adversare. 

Ultimele 100 de secunde puteau vedea un moment de cotitură dureros. Încercarea nereușită de aeriană dintre Ana Maria Tănasie și Jovana Kovačević oferea oportunitatea lui Ikast să egaleze. O nouă fază bine construită se finaliza însă în extremă cu a cincea execuție diferită în bară din minutul 45 încoace, fără ca goalkeeperul gazdelor să altereze direct traiectoria vreunui balon. În urma reușitei siguranței, Filippa Idéhn parafa orice emoție în privința victoriei autohtone, printr-o nouă intervenție grozavă, a douăsprezecea în total. Scorul final, de 34 – 32, era stabilit la ultima fază, de către conaționala ei suedeză, Linn Blohm. 

Succesul și revenirea dramatică din finala mică mai înlăturau o parte din amărăciunea ratării șansei unui triumf suprem pe propriul parchet. Adversara ce depășea reprezentanta Ligii Florilor reușea să completeze improbabilul, Nantes depășind Siófok în ultimul act (36 – 31). 

Încercând să rezumăm și altfel desfășurarea turneului final încredințat municipiului maramureșean care a dus la conchiderea stagiunii EHF European League, putem sublinia cum nici un joc dintre cele patru desfășurate nu a luat sfârșit cu mai puțin de 65 de reușite bifate. Un adevărat festival al handbalului feminin, în care Minaur Baia Mare – echipa cu cel mai lung parcurs românesc din stagiunea continentală actuală – a plecat cu așteptări considerabile, se putea încheia inclusiv fără o prezență pe podium. Totuși, organizarea intrinsecă de imens succes a procesului de Final Four consemna obținerea medaliilor de bronz, pentru care bătălia s-a dovedit acerbă.