Astfel că, virtualul punct de mijloc al aventurii nipone indică patru medalii, alte momente mai puțin fericite (privind înapoi), dar și câteva noi oportunități, privind înainte spre cei 20 de protagoniști ce ar trebui să pătrundă pe scena olimpică a lunii august. 

Valoarea competițiilor parcurse a crescut cu atât mai mult datorită atributului respectiv al amânării și reprogramării lor. Cum mulți artizani ai succesului au fost privați de prezența lor în Orientul Îndepărtat, alții au profitat la capacitate maximă pentru a-și atrage numele spre istorie. Precum oportunitățile apar și dispar în scurte intervale, experimentarea lor rămâne centrală în Țara Soarelui Răsare.

În circumstanțe ceva mai puțin așteptate într-un flux fabulos al încercărilor, cel puțin la prima vedere, ediția cu numărul 32 a Jocurilor Olimpice și-a găsit cu adevărat un moment de mijloc pentru atleții din România. El coincide chiar cu granița dintre lunile iulie și august, elementul ce a fost utilizat cu atenție de organizatori în definitivarea programului competițional. În condițiile în care multe discipline se apropie treptat de final, altele abia ajung la primele lor momente de presiune. Iar dincolo de ziua ce se dovedește realmente de pauză, reprezentații țării noastre încă mai au de lucru.

Bineînțeles, pentru identificarea respectivului interval sabatic, există și o explicație perfect realistă. Analizând complet tabloul celor 17 discipline asimilate în total cu prezența tricoloră din Japonia, doar una singură s-ar fi putut dovedi cu adevărat viabilă, înaintea zilei formale cu numărul opt. 

Aceea a fost natația, domeniul ce a văzut, între timp, o legendă, în Caleeb Dressel, făcând un pas către eternitate (prin doborârea recordului mondial în finala de la 100 de metri fluture). Dacă aspirațiile ar fi urmat reperele inițiale, Alin Firfirică, David Popovici și Bianca Costea ar fi fost singurii compatrioți prezenți în acțiune, prin intermediul manșelor semifinale ale probelor de 50 de m pe stilul liber, la masculin și feminin, respectiv aruncarea discului, în proba finală. 

Dar niciunul dintre cei trei nu au trecut de pragul calificărilor de vineri, astfel că pentru delegația României acțiunea din 31 iulie a căpătat o nuanță profund neutră. 

Încercând depășirea ei și o privire retrospectivă, în același timp, clipele lăsate în urmă de prima săptămână a concursurilor a conturat un amestec de sentimente pozitive alături câtorva secvențe ale dezamăgirii. În prima situație reliefată, nucleul ne face să ne îndreptăm atenția asupra distincției de aur a Ancuței Bodnar și Simonei Radiș. 

Cele două canotore în vârstă de 22 de ani au fost într-un final, singurele care și-au dus la capăt cu succes poziția imenselor favorite. Medaliile lor au mai putut fi urmate și de altele din cel mai prețios metal, dar la jumătatea turnirului nipon, există o importantă posibilitate ca reușita lor să fie singulară.

Așteptările nu au putut fi împlinite complet și în privința altor echipaje în afara celui feminin de dublu vâsle. Alte două izbânzi de argint venite din posturi favorabile, au rămas necompletate la marginea apei. Una dintre imensele ocazii nematerializate s-a consemnat odată cu demarajul sub așteptări al echipei 8+1 a fetelor, care arătase o dominație mai evidentă decât orice altă formație de canotaj.

La capătul cursei respective, încheiate pe poziția a șasea, perspectivele altor medalii de aur par să se fi rărit exponențial. Nici bilanțul complet, ajuns așadar la patru clasări pe podium, nu mai contura o ocazie mai clară a extinderii decât aceea a echipajului catalogat drept amiral, inclusiv în tabăra fetelor. 

Alte situații, precum cea a echipei de baschet 3x3, care nu a reușit să atingă pragul către care se spera în punctul cel mai optimist, jucătoarele noastre aflându-se departe de faza semifinalelor. În schimb, un podium pentru care speranțele nu erau tocmai crescânde s-a arătat foarte aproape în ce-l privea pe David Popovici. 

Practic, amărăciunea a două sutimi de secundă, care nu va fi uitată pentru ceva timp, rămâne cel mai mic ecart între ceea ce ar fi însemnat clasarea pe podium și poziția a patra. Singurul moment dramatic care a constat în pierderea unei medalii s-a consumat atunci, în a treia dimineață din bazin. Însă, odată cu încheierea zilei de pauză și a lunii în curs, opțiunile capătă ceva mai multă claritate. 

Din stricta perspectivă a densității, cei mai mulți concurenți sunt cei ce vor concura în jurul uriașului complex de atletism al principalei metropole nipone. Nouă pretendenți rămași în concursuri vor putea pătrunde în acțiune în tot atâtea probe diferite (incluzând aruncarea obiectelor, alături de cursele de lungă distanță și respectiv săriturile în lungime și înălțime), începând din 1 august.

Alături lor, se regăsește într-un context identic și singura reprezentativă rămasă cu șanse de a concura la nivel înalt. Formația feminină de tenis de masă își propune să răscumpere un traseu individual încheiat cu adevărat prematur pentru fiecare dintre membrele ei, ghidate în continuare de Viorel Filimon. Misiunea se anunță însă a fi cel puțin la fel de dificilă precum partidele de simplu au arătat-o, într-un joc în care dominația chineză pur și simplu nu contenește din a se extinde în fața celorlalte națiuni.

Într-o statistică interesantă, însă ușor de înțeles datorită argumentului precedent, tenisul orchestrat de artizanii paletelor nu a adus vreodată o medalie olimpică, până în prezent. Dacă la polul opus vom regăsi bineînțeles canotajul și gimnastica, luptele reprezintă și ele o fațetă pentru care speranțele nu sunt doar teoretice.

Cu reprezentarea a patru atleți, printre care și un campion olimpic en-titre, Albert Saritov, spectacolul de pe carpetă debutează cu un important entuziasm. În măsura în care am văzut oportunitățile evidente pentru accesul la medalii s-au scurs în majoritate, una dintre cele grozave se regăsește în complexul olimpic de gimnastică. În disciplina unde România și-a atins succesele de prim rang, o singură reprezentare va fi cu adevărat majoră. 

Sesiunea accederii în finala de pe puntea suspinelor pentru Larisa Iordache nu s-a încheiat sub condițiile de maximă siguranță fizică. Dar prestația ei a oferit suficiente rațiuni de optimism în ceea ce ar fi o distincție individuală îndelung căutată.

De asemenea, alături probelor caracterizate de notorietate, care s-au consumat pe Sea Forest Waterway, atenția se va reloca integral în respectiva arie, asupra incursiunilor din canoe, în care România și-a plasat un singur echipaj, al probei de dublu, pe distanța a 1.000 de metri.

Cu alte cuvinte, realizând o trecere generală în revistă, 20 de combatanți, angrenați în cinci discipline vor aștepta ocazia de a-și definitiva aspirațiile de a concura sub drapelul tricolor. Deși obiectivele sunt cu siguranță diferite și își regăsesc propria pondere de realism și încredere, călătoria supravegheată de torța olimpică va merge spre fazele finale ale reprezentării țării noastre. 

Reiterând o percepție anterioară, care ar putea să nu se plaseze departe de realitatea prezentă la Tokyo, cea mai mare parte dintre țintele principale pentru podium au părut să se consume în primele șapte zile de concurs. Însă, cu anume repere atent fixate și în ochii pasionaților, un singur pas rămâne către depășirea unui cuantum într-adevăr modest, de patru medalii obținute la Rio. Ocaziile peste care neșansa ori lipsa de inspirație i-a făcut pe atleții români să se claseze în afara pozițiilor medaliate, au încă oportunități în a fi anulate. 

La capătul unei zile a opta în care multă istorie s-a scris în Japonia, în absența vreunei reprezentări autohtone – cu acțiunea închisă în lumina nopții terenului central de tenis – secvențele de intensitate maximă vor reveni puternic în dreptul românilor, rămași drept exponenți ai ediției japoneze a Jocurilor Olimpice de Vară din 2021.

* O seară japoneză fulminantă în Ariake Tennis Park, s-a încheiat cu extaz absolut pentru Belinda Bencic și Elina Svitolina, la capătul jocurilor pentru medalii, extinse pe rând la mai bine de două ore și jumătate. Mai întâi, ucraineanca a fost nevoită să inițieze două reveniri absolut impresionante în seturile finale, pentru a o depăși, după șase mingi de meci ratate în lupta bronzului pe Elena Rybakina (1-6; 7-6; 6-4). 

Ulterior, în confruntarea de adjudecare a titlului suprem, Belinda Bencic a rezistat mai bine duelului de uzură, tranșat foarte greu contra Markétei Vondroušová, cu 7-5; 2-6; 6-3. Pentru Țara Cantoanelor, jucătoarea cu origini ex-iugoslave a împlinit momentul pe care nici Roger Federer nu l-a putut atinge, titlul olimpic de simplu.