Printre ele,  putem menționa seria de record al lui Steph Curry în materia confruntărilor în serie încheiate cu minimum 30 de puncte, la cel puțin 33 de ani.

De neignorat sunt și repartizările impredictibile ale formațiilor ce vor fi implicate în sistemul recent implementat, de Play-In Tournament, în ambele conferințe. Tocmai de aceea, fiece joc devine crucial în jumătatea mediană a ierarhiilor. Iar performanțele de excepție ar putea să fie aduse la un adevărat rang de legendă, în condițiile în care tensiunea tot crește, un al doilea postsezon aparte apropiindu-se.

Pentru persoanele apropiate de istoria baschetbalistică în epicentrul nord-american, recunoașterea reperelor tradiționale se realizează facil. În ceea ce privește analele de palmares la nivelul echipelor, câteva nume se ridică deasupra tuturor celorlalte. Preluând discuția către formațiile originare, Boston Celtics își crease o aură inconfundabilă. O structură ce nu a fost relocată vreodată găsea un interval al gloriei inegalabile. Mulțumită unui simbol unic atât pe parchet, cât și în afara lui – în Bill Russell – cei ce se asociază în limbaj autohton cu sintagma verzilor dominau asociația sportului la panou de o manieră inegalabilă. De-a lungul unui interval de 13 ani, ei cucereau sub ghidajul legendarului centru de 2,08 metri, unsprezece trofee de campioni. Primul venise anterior șarjei unice, încă din 1957.

Peste un alt deceniu și jumătate, așadar, dominația impusă de Celtics atingea cote ce în prezent sunt imposibil de egalat. Doar că, mulți analiști analizează perioada 1946-1978, precedentă absorbției totale a echipelor din ABA și respectiv a implicării liniei de trei puncte în jocul de baschet drept una care își pierde o parte din substanță. De atunci și până în prezent, incluzând și reușita din 2008 orchestrată la nivelul terenului de Paul Pierce, Kevin Garnett și Ray Allen, Boston a mai acumulat doar alte patru trofee ce îi poartă numele lui Larry O`Brien. Sezonul precedent o aducea pe L.A. Lakers la egalitate cu marea sa adversară din Massachusetts, cu o a șaptesprezecea coroană supremă.

Cursul deceniilor precedente din actualul mileniu denota cum Celtics rămâneau foarte constanți la stadiu de pretendenți, printr-o activitate managerială majoritar inspirată. Însă, izbânzile finale se vor mai lăsa probabil așteptate pentru încă un timp. Contraargumentul principal asupra premisei tocmai enunțate se dovedește dezvoltarea excepțională a câtorva talente deosebite. 

Am putea afirma, fără îndoială, că Jayson Tatum reprezintă figura exponențială a speranțelor din Boston. Selectat cu opțiunea a treia în Draftul NBA din 2017, mulțumită unei mutări care neutraliza de ani buni capacitatea lui Brooklyn Nets de acumulare a valorii prin respectiva modalitate. Urmarea cedării lui Paul Pierce și Kevin Garnett în New York oglindea începând din 2014 obținerea unor numeroase selecții de elită pentru președintele operațiunilor baschetbalistice, Danny Ainge. Astfel se explică modalitatea prin care un prospect precum Tatum era adăugat unui lot ce atinsese deja în primăvara precedentă, finala Conferinței de Est.

Responsabilitățile pentru un tânăr încrezător în propriile abilități creșteau neprevăzut încă din campania sa inaugurală în cadrul National Basketball Association. Accidentările suferite în principal de Kyrie Irving și Gordon Hayword îl transformau pe Tatum în principala opțiune ofensivă a playoffului din 2018, încheiat la doar un sfert distanță, în meciul al șaptelea, de calificarea în finală și de oprirea seriei lui LeBron James de prezențe consecutive în ultimul act, la doar șapte. O stagiune în general dezamăgitoare cu multă tensiune internă îl convingea pe Kyrie Irving să părăsească orașul Boston și trupa lui Brad Stevens, un tehnician ce și-a început cariera încă de la de 36 de ani, pentru cea mai galonată franciză a ligii.

Ulterior, se aștepta ca venirea lui Kemba Walker la în postura conducătorului de joc să contureze un nou declic în jocul unei echipe rămase la conducerea lui Jalen Brown și Jayson Tatum. Semne erau încurajatoare pentru cei doi tineri aspiranți către glorie. Draftați cu aceeași opțiune în ani succesivi, ei înaintau din nou cu un pas înaintea celui final, cedând contra lui Miami Heat cu 2-4 la general.

Astfel, multipla vicecampioană a conferinței răsăritene era pusă încă o dată în așteptarea împlinirii țelului final. Un sezon actual ce a căpătat o traiectorie sinusoidală găsea Celtics angrenați într-un duel palpitant pentru a obține calificarea directă în al șaptelea postsezon succesiv.  Seriile pozitive alternau cu cele de o inconsistență completă. Ca urmare, vocile nu întârziau să apară în privința unei nevoi a schimbării pe banca tehnică. Baschetbaliștii pregătiți de Brad Stevens înfruntau multă presiune, inclusiv din acea perspectivă. Un parcurs stagional impredictibil a fost resimțit și de către extrema cu numărul zero, aflat în continuarea procesului de maturizare sportivă. Jayson Tatum a fost nevoit să înfrunte o formă mai accentuată a coronavirusului înainte de a reveni la capacitate maximă pe parchet.

În condițiile în care rezultatele echipei nu atingeau cadența dorită, el era obligat să ofere tot mai mult pentru desăvârșirea prezenței sale în elita baschetului, măcar din punct de vedere ofensiv. Cu patru săptămâni în urmă, atletul născut în Saint Louis devenea cel mai tânăr celtic ce marca peste 50 de puncte, depășindu-i marca unei alte figuri sinonime cu gloria orașului Boston, Larry Bird într-un joc cu prelungiri contra Minnesotei Timberwolves. Probabil că nu mulți pasionați s-ar fi gândit că și recordul de puncte reușit de către fostul triplu campion NBA (1981, 1984 și 1896) și triplu MVP în campanii succesive, îmbrăcând pieptarul verde, ar fi în pericol. Însă, precum deceniile ne învață, reperele sunt poziționate la un moment dat pentru a fi țintite în cele mai neașteptate circumstanțe.

San Antonio Spurs sosea la TD Garden într-o situație chiar mai puțin predictibilă decât formația gazdă, ocupanta poziției a șasea în ierarhia estică a asociației. Structura ghidată de Gregg Popovich se situa în treapta a noua a Conferinței de Vest, loc plasat sub un mare semn al întrebării pentru structurarea echipelor participante în Play-in Tournament, cu aproximativ 10 meciuri până la concluzia sezonului regulat. Importanța unei victorii era uriașă în interesul a două francize ce au acumulat în total 22 de campionate de-a lungul timpului.

În absența lui Kemba Walker, ofensiva lui Celtics oferea aparențele unei suferințe enorme pe durata primului sfert. Singura excepție era subliniată de către principalul marcator stagional din Boston. Jayson Tatum anunța o prestație excelentă. Într-un prim aspect rarisim al după-miezii în jocul contemporan de baschet, pentru mai bine de 11 minute, versatila extremă cotată oficial la 2,03 metri era singurul jucător ce trecuse mingea prin plasă pentru alb-verzi, cu 12 puncte bifate. Un slam-dunk pe recuperare al lui Tristan Thompson modifica acea statistică într-un final, moment în care deficitul era deja de 23 de lungimi. Un parțial dominat complet de către DeMar DeRozan și Dejounte Murray în special, se încheia cu o misiune improbabilă pentru Celtics.

Chiar dacă eficiența în atac a fost remediată la, lipsa energiei constructive a fazei defensive nu făcea decât să mărească șansele lui San Antonio în a înscrie la fel de rapid. Aceste circumstanțe duceau scorul la un neverosimil 65 – 33. Ulterior, Jayson Tatum obținea deja a douăzecea sa unitate, cu mai bine de trei minute și jumătate înaintea pauzei. Teoretic, diferențe asemănătoare nu sunt puse în pericol, mai ales în fața unei echipe antrenate de cel mai experimentat tehnician al ligii. Gregg Popovich își vedea elevii convertind un uluitor procentaj de 71,4 % al aruncărilor din acțiune, menținând la cabine o marjă confortabilă.

Cele 32 de lungimi înregistrate în mai multe rânduri de-a lungul sfertului secund nu mai erau depășite, însă revenirea uluitoare ce urma nu era declanșată imediat în repriza a doua. Aruncările simple și de la distanță păreau să vină tot mai ușor pentru ambele grupări. Finalmente, câteva acțiuni defensive succesive din partea gazdelor începeau să reducă periculos din deficit. Într-un interval de nouă minute în care Jayson Tatum nu a contribuit spectaculos, Celtics își ofereau șanse de a reintra în partidă, înjumătățind dezavantajul record pe care îl aveau de surmontat înaintea sfertului al patrulea. 

Cu elanul propriu suplimentat evident de publicul revigorat în tribune, tendința atleților din Boston a rămas de a ataca puncte rapide. Precizia pintenilor era încetinită suplimentar, ei fiind supuși unei presiuni tot mai acute. Scorul s-a echilibrat total până la jumătatea perioadei aparent finale, noul baschetbalist poreclit JT fiind principalul responsabil. Prin al cincilea coș de la mare distanță, Tatum își aducea chiar echipa în avantaj după un efort uimitor de urmărire, cu 37 de secunde până la finalul timpului regulamentar. O aruncare liberă ratată de sportivul în vârstă de 23 de ani îi permitea lui DeMar DeRozan să egaleze apoi la 128, cu două încercări de la lina de fault.

Fiind cotat deja la 49 de puncte, rafinatul finalizator, pregătit individual la un moment dat de Kobe Bryant, acea ocazia să închidă disputa în stilul Black Mamba ori Michael Jordan. Aruncarea sa din întoarcere peste adversarul menționat mai devreme nu găsea ținta, iar suporterii neutrii vedeau cum jocul sezonului (cel mai probabil) avea parte de prelungiri.

Repriza suplimentară de la TD Garden urma să se dispute sub semnul echilibrului, formațiile schimbându-se la conducere în multiple rânduri. Acțiunea pivotală a celor cinci minute era dusă la îndeplinire de celălalt combatant recent numit All-Star în premieră din echipa lui Brad Stevens. Un dublaj al lui San Antonio asupra lui Tatum îl lăsa liber în colț pe un Jaylen Brown care acumulase trei triple anterioare, însă doar 14 puncte. Șeptarul din Boston nu ezita din extremitatea stângă și readucea gazdele la cârma tabelei. Fără acea ispravă, cifrele finale ulterioare nu își puteau găsi apogeul. Răspunsul lui Spurs a fost imprecis, cel mai bun marcator fiind trimis la libere, către istorie. Cumva, pentru a sublinia intervenția destinului, o ultimă reușită texană ce menținea suspansul intact, echivala cu șansa altor două încercări similare, prin care Jayson Tatum putea egala reperul tuturor timpurilor în uniforma trifoiului. Larry Bird ajungea la 60 de puncte contra Atlantei în martie 1985.

Un tânăr ce nu era măcar aproape de a fi născut atunci, reușea să îl egaleze după 36 de ani. Prin intermediul a 20 (din 37 de aruncări) de reușite din acțiune – incluzând cinci triple – la care adăugăm 15 (din 17) aruncări transformate din semicerc, el aducea finalmente și victoria lui Boston Celtics în fața lui San Antonio Spurs, cu 143-140, după o ultimă șansă ratată a vizitatorilor în prelungiri unei confruntări halucinante. Tatum a devenit al treilea combatant ce a atins minimum 60 de puncte în actualul sezon regulat, după Steph Curry și Bradley Beal, cei mai prolifici jucători ca puncte marcate în medie pe meci. 

Într-o zi care a marcat, printre altele și revenirea lui LeBron James pe parchet după o absență de 20 de jocuri, centrul atenției a fost marcat de o confruntare mai puțin așteptată, în care s-a marcat și cea mai mare revenire a ultimelor 12 sezoane în NBA. Modalitatea nemaipomenită de transpunere a ei conturează suplimentar semnificația unei evoluții aparte a lui Jayson Tatum.