După luni bune de instabilitate în privința programului competițional, activitatea caravanei Marelui Circ pare să intre în normalitate. De la începutul lunii iulie și până în prezent, s-au consumat deja șapte week-enduri complete de concurs.

Cel de-al optulea, ne propunea revenirea pe un circuit de legendă, care a lipsit o singură dată din calendarul Formulei 1. La Monza, toate competițiile suport (Formula 2, Formula 3 și Supercupa Porsche) au însoțit principala serie de monoposturi a planetei, în Marele Premiu al Italiei. Prima zi de curse de pe Autodromo Nazionale avea să aducă un moment demn de remarcat pentru motorsport. 

Traseul de lângă Milano este renumit pentru a fi cel mai rapid de pe întreg mapamondul. O ultimă dovadă în sensul respectiv a fost turul prin care Lewis Hamilton a obținut al șaptelea pole-position din Italia, prin îmbunătățirea celei mai mari viteze medii din istorie. Însă, ulterior acestui nou reper remarcabil, un alt fir narativ a prins viață în memoria împătimiților mai vechi ai întrecerilor de monoposturi.

Cel mai de succes pilot al templului vitezei rămâne încă Michael Schumacher, cu cinci victorii, (la egalitate cu același Lewis Hamilton). Seara de sâmbătă l-a adus pozitiv în atenția generală pe fiul baronului roșu, pe care îl regăsim actualmente în anticamera F1.

Pentru Mick Schumacher, stagiunea 2020 a Formulei 2 nu a început deloc liniar. Prestațiile excelente s-au îmbinat cu cele mai puțin reușite, iar așteptarea unei noi victorii s-a prelungit, probabil mult mai mult față de ce și-ar fi dorit formația Prema. Pilotul german s-a impus în cursa a doua de pe Hungaroring, in iulie 2019. Între timp, alte oportunități bune au mai fost irosite, atât pe seama erorilor cât și pe cea a ghinionului.

Fiul septuplului campion mondial de Formula 1 marcase, totuși cinci podiumuri (dintre care trei consecutive) în actuala campanie, înaintea întrecerii principale din Grand Prix-ul italian. Prin urmare, așteptările rămâneau foarte mari pentru juniorul filierei Ferrari. Plecat de pe poziția a șaptea, Schumacher a avut parte de un start care a amintit de abilitățile înnăscute ale tatălui său. La intrarea în primul viraj, germanul se instala pe poziția a doua, câștigând, așadar, cinci locuri.

Ulterior, fostul câștigător din Formula 3 Europeană, s-a instalat confortabil în spatele liderului Callum Ilott. Britanicul a controlat fără mari dificultăți șefia întrecerii (plecând din fruntea grilei de start), până când, la momentul opririi obligatorii la standuri, acesta a oprit motorul urmănd să cedeze multe secunde cruciale oponenților.

Odată trecut cu bine de momentul intrării la boxe, Mick Schumacher nu a înregistrat dificultăți în a controla ritmul restului cursei. Revenit pe primul loc, purtătorul numărului 20 pe monopost și-a menținut un avantaj confortabil față de principalii urmăritori, impunându-se la capătul celor 30 de tururi programate. 

În consecință, la 14 ani distanță de la ultimul triumf al legendarului său tată, pilotul născut la Vufflens-le-Château, pe teritoriu elvețian, a izbutit prima sa victorie într-o cursă de format lung a Formulei 2 (în care trecerea pe la boxe este automat impusă). Viziblil emoționat în cock-pitul mașinii sale, Mick a mulțumit întregii structuri Prema Racing pentru suport, ulterior declarând că este foarte mulțumit de constanța pe care a atins-o în perioada recentă. De asemenea, el a admis că prestația lui Callum Ilott a fost excelentă și că incidentul de la boxe a fost unul nefericit.

Pentru primul câștigător al Formulei 2 de la Monza în 2020, punctele atribuite i s-au dovedit suficiente în a-l urca pe treapta a treia a clasamentului general. Ierarhia este condusă acum, la egalitate, de către colegul lui Schumacher, Robert Shwartzman și de către Callum Ilott cu 134 de puncte. Germanul de 21 de ani se regăsește acum la 3 lungimi față de cei doi adversari amintiți mai devreme, la rândul lor, membri ai filierei Ferrari. (fiaformula2.com).

Circuitul Autodromo Nazionale va rămâne un reper important pentru cariera lui Mick Schumacher. Palmaresul tatălui său în Marele Premiu al Italiei întărește simbolistica celor întâmplate sâmbătă după amiază, pe pista din regiunea milaneză.