Calendarul Campionatului Mondial de motociclism viteză a fost improvizat cu succes, iar paisprezece evenimente și-au putut face loc în calendar într-un an care a stat sub semnul coronavirusului.

Motomondialul de viteză a putut demara la începutul primăverii, dar Marele Premiu al Qatarului a fost completat doar de către clasele inferioare. Pentru categoria supremă, așteptarea startului a durat multă vreme. Din momentul în care deplasarea la Losail a fost oficial amânată (în final, ea fiind anulată), repausul clasei Moto GP s-a extins începând din 6-8 martie până dincolo de jumătatea lunii iulie.

În cele din urmă, după numeroase vizite în cadrul Peninsulei Iberice (un total de șapte, care a demarat cu Grand Prix-ul Spaniei), stagiunea urma să se încheie în țara vecină ei. 

Ultima rundă s-ar fi consumat în condiții obișnuite, după cum se obișnuia de-a lungul ultimelor două decenii, la Valencia. Acum, traseul Ricardo Tormo, gazda precedentelor două evenimente stagionale, a cedat epilogul către Autódromo Internacional do Algarve. Cu alte cuvinte, caravana pe două roți își încheia periplul pe un circuit ce a fost vizitat în premieră și de Formula 1, în rang formal.

Marele Premiu al Portugaliei revenea în cadrul Moto GP, după opt ani, prin intermediul pistei de la Portimão. Precum a fost cazul și în Marele Circ, ultima întâlnire a piloților cu națiunea lusitană avusese loc la Estoril (Casey Stoner câștigând în 2012).

Spre deosebire de inițiativa din F1, Motomondialul păstrează șanse destul de mari de a continua periplul de pe malul Oceanului Atlantic inclusiv, viitorul apropiat. Pista pe care Lewis Hamilton a împlinit istoria în urmă cu două luni, putea fi scena altor recorduri în Moto GP. Afirmația respectivă mai are temei, chiar dacă titlul mondial a fost asigurat de către Joan Mir.

Într-un sezon care echivalează complet cu termenul de imprevizibil, un tânăr aspirant și-a făcut treptat loc către succesul general al carierei. După o primă cursă nereușită la Jerez, ibericul de 23 de ani a strâns în următoarele 12 runde nu mai puțin de 171 de puncte, care s-au arătat suficiente pentru ca Suzuki să aibă un campion mondial după 20 de ani. Chiar dacă isprava lui Mir a fost una complet neașteptată, meritul său este reflectat de propria constanță. Obținând doar un succes de etapă, spaniolul s-a îndreptat netulburat de emoții, către împlinirea țelului suprem, încă de la Valencia.

În perspectiva istorică, performerul iberic se numără pe lista celor nouă învingători distincți de rundă. Jack Miller s-a apropiat enorm de stabilirea unui reper nou. Australianul a fost devansat la mare luptă de către Franco Morbidelli, în misiunea sa de a deveni al zecelea câștigător diferit, la finalul săptămânii precedente. Obiectivul respectiv putea fi îndeplinit de către mulți alți pretendenți. Dintre ei, îi putem remarca activ pe Takaaki Nakagami, Pol Espargaró sau Valentino Rossi.

Septuplul campion mondial de la clasa regină se pregătea să completeze ultimul week-end de cursă pentru echipa de uzină Yamaha, formație pentru care a debutat în 2004. Doctorul urma să-i lase loc acolo lui Fabio Quartararo, cei doi realizând practic schimb de structuri. Rossi a parafat înțelegerea cu efortul de client Petronas, însă era pregătit să încheie o eră glorioasă. În pofida unei perioade presărate cu multe dificultăți, legendarul italian putea spera la un rezultat pozitiv la Portimão.

Este important de menționat că toate cele trei clase au beneficiat de timp adițional în cadrul antrenamentelor de vineri. Prin urmare, durata lor a ajuns pentru clasa mare la 140 de minute. Recunoașterea și acomodarea cu o nouă configurație era considerată crucială în motociclismul de nivel înalt. În timp ce deznodămintele de la Moto 3 și Moto 2 urmau să fie tranșate, piloții din Moto GP puteau trata mai relaxat competiția lusitană. 

Desigur, surprizele nu au întârziat să apară, în consecință, încă din momentul calificărilor. Favoritul local, Miguel Oliveira, a etalat un ritm foarte promițător. Performerul nescontat din Marele Premiu al Stiriei și-a utilizat în întregime avantajele provenite din cunoștințele caracteristicilor avansate ale pistei de casă. Riderul de la KTM Tech 3 a repurtat rezultate excelente, care îi ofereau mari speranțe pentru apogeul de sâmbătă.

În schimb, Joan Mir a avut parte de o nouă sesiune complet ratată, care l-a plasat pe locul 20. Șansele Suzuki la titlul constructorilor se reduceau drastic. În Q2, au acces suplimentar Cal Crutchlow și Franco Morbidelli, care urmau a performa ulterior pe măsură. Faza decisivă a calificărilor s-a dovedit dramatică în sudul continentului. Idolul local a oprit cronometrul la 1.38.892, luându-i fața perseverentului italian de la Yamaha Petronas. Jack Miller a completat linia întâi a grilei, Cal Crutchlow (aflat la ultima cursă a carierei ca pilot titular), i-a urmat cangurului în careul de ași.

După ce Albert Arenas și Enea Bastianini și-au asigurat titlurile de la Moto 3 și respectiv, Moto 2, Miguel Oliveira urmărea să transforme un pole-position istoric cu o victorie memorabilă pe tărâm lusitan. Ultimul start Moto GP al sezonului promitea mult spectacol, în premiera de la Portimão.

Ordinea s-a păstrat în totalitate în prima parte a plutonului. Oliveira a demarat treptat într-o detașare sigură față de principalii urmăritori. Franco Morbidelli și Jack Miller au fost pur și simplu incapabili să ducă ritmul impus de lusitan, care s-a detașat impasibil. Concomitent, lupta pentru locul secund s-a întețit între protagoniștii din runda valenciană precedentă. Viitorul lider al formației de uzină Ducati îl urmărea pe italianul cu origini braziliene, sperând la treapta a doua a podiumului. Acțiunea din pluton a pus în umbră evenimentele din avanposturi. Yamaha a încheiat negativ sezonul, culegând cu greu puncte la capitolul piloților de uzină. Lucrurile au luat o direcție relativ similară pentru Fabio Quartararo. Francezul i-a urmat pe Maverick Viñales și Valentino Rossi. Il doctore s-a mulțumit doar cu poziția a douăsprezecea, la capătul unei curse emoționante.

Cu zece tururi înainte de finalul ei, Joan Mir a fost nevoit să se retragă la standuri, spre deznădejdea grupului Suzuki. Din momentul în care colegul său de echipă nu și-a mai găsit aderența necesară, devenea evident că șansele pentru titlul constructorilor se înclinau decisiv în favoarea Ducati. Principalul remarcat al producătorului din Bologna pe finalul anului a rămas fără vreo victorie de etapă. Totuși, Jack Miller nu a scăpat din ochi singura țintă ce mai putea fi atins, realmente analizând. Impetuosul sportiv de la antipozi a declanșat un atac hotărâtor doar în turul final cu numărul 25. În timp ce liderul incontestabil trecea linia de sosire, Franco Morbidelli trebuia să se mulțumească doar cu poziția a treia, alături de titlul vicecampionului mondial. Finalmente, el a putut reduce diferența față de Joan Mir la 13 unități.

După victoria datorată unui final haotic la Spielberg, Miguel Oliveira și-a demonstrat excepționalele abilități de a controla o întrecere. În mod clar, încă tânărul lusitan a îndeplinit cele mai fericite scenarii ale unei națiuni cu o istorie mai scurtă în motorsport: victoria portugheză în Algarve. Week-endul ideal al lui Oliveira a adus al doilea triumf și pentru echipa independentă Tech3, regăsită în prezent sub aripa KTM. Sentimentele au fost copleșitoare pentru fiece pilot ce părăsea o grupare. Andrea Doviziozo a încheiat pe 6 ultima cursă la ghidonul unui Ducati, Pol Espargaró bifând un nou top 5 înainte de plecarea sa la Honda.

Anul 2021 prevede o tranziție către normalitate, inclusiv în Campionatul Mondial de Motociclism Viteză. Până când noi protagoniști vor fi gata să pășească mai departe către clasa absolută, Moto GP, concluzia sezonului încheiat cu Marele Premiu al Portugaliei (de altfel singura noutate geografică din calendar) indică multe promisiuni și necunoscute în viitorul apropiat.