După patru week-enduri de cursă încheiate la categoria principală a Campionatului Mondial de Motociclism Viteză, viitorul părea să devină total impredictibil.

Într-un sezon mai intens ca oricare altul din perspectiva calendarului, fiecare punct se va putea dovedi hotărâtor pentru soarta titlului mondial. Absența lui Marc Marquez (care se va prelungi substanțial), ca urmare a consecințelor incidentului petrecut în prima cursă a stagiunii (la Jerez), a deschis calea unui echilibru dorit probabil de către toți pasionații neutri. Alături de acesta, remarcăm nume de legendă, dar și tineri aspiranți la succes izbutesc să atingă un nivel excelent al performanței.

Înainte de a parcurge momentele de vârf ale celei dintâi ediții (pe două roți) atribuite regiunii Stiriei, este nevoie să aruncăm o privire asupra celor întâmplate cu șapte zile în urmă. Traseul de la Spielberg a revenit drept gazdă a caravanei din Moto GP în 2016. Întrecerile au rezervat mereu de atunci mult spectacol. Săptămâna trecută ne-a reamintit, totuși, că motociclismul rămâne una dintre cele mai periculoase discipline existente la momentul actual.

O primă dovadă a fost înregistrată în cursa clasei Moto 2, acolo unde Hafizh Syahrin și Enea Bastianini au fost protagoniștii unui moment pe care cuvintele îl pot descrie cu greu, la figurat. Din fericire, impactul în plin al pilotului malaezian cu motocicleta italianului – care rămăsese culcată pe mijlocul liniei drepte ce succede primului viraj – nu s-a soldat cu cele mai grave dintre consecințele posibile. Syahrin a fost transportat conștient, către cea mai apropiată secție medicală.

Cea de-a doua coliziune, ce a provocat intervenția steagului roșu în duminica precedentă, s-a consumat la clasa regină. Johann Zarco și Franco Morbidelli s-au acroșat pe zona de accelerare dinaintea virajului 3. Ambele prototipuri au trecut printre piloții Yamaha, Maverick Viñales și Valentino Rossi. În plus, modelul lui Morbidelli a zburat agonizant la doar câțiva centimentri de casca marelui rider italian. Cu multă șansă, au fost evitate clipe critice, iar cursa a putut fi dusă la final de toți piloții apți.

Andrea Doviziozo s-a impus, fiind urmat de un Joan Mir care i-a furat poziția secundă lui Jack Miller în ultimul viraj al celor 28 de tururi. Tânărul de la Suzuki a acontat prima sa clasare pe podium a carierei. Întrecerea secundă de pe Red Bull Ring promitea alte rezultate interesante. În pofida celor întâmplate anterior, toți combatanții care au început primul periplu austriac, au fost prezenți pe grilă și astăzi, în Marele Premiul al Stiriei.

Calificările celui de-al 900-lea eveniment oficial (pentru categoria supremă) au adus noi premiere, într-un sezon unic. Pol Espargaró a realizat primul pole-position din istoria KTM la Moto GP. Takaki Nakagami l-a urmat pe spaniol pe locul al doilea (pentru doar 22 de miimi de secundă), marcând și el cea mai bună performanță a carierei). Johann Zarco ar fi trebuit să completeze linia întâi la start, dar francezul a fost penalizat pentru evenimentele din week-end-ul anterior. El fost nevoit să plece de pe linia boxelor, iar Joan Mir a fost propulsat pe poziția a treia.

Startul a adus două schimbări rapide ale liderului. Mir și Jack Miller au condus pe rând în tururile incipiente. Ibericul a încercat desprinderea. Australianul nu i-a permis inițial dezvoltarea unui ecart liniștitor, iar Takaki Nakagami pândea și el o oportunitate către cel dintâi triumf la categoria supremă. Însă, atât niponul, cât și Miller s-au duelat constant, permițându-i lui Mir să se detașeze.

Apoi, turul 17 a consfințit un alt moment complicat pe pista stiriană. Maverick Viñales s-a aruncat literalmente voluntar de pe motocicleta sa, realizând că sistemul ei de frânare a cedat, la finalul liniei de start/sosire.

Cursa a fost stopată cu steag roșu, în urma impactului dur al vehicului de uzină Yamaha, cu barierele de protecție. Momentul restartului însemna că avansul lui Mir era neutralizat. Fostul campion mondial de la Moto 3 a pornit excelent din fruntea grilei reformate, dar Jack Miller l-a depășit imediat. Liderul formației Ducati Pramac s-a văzut presat ulterior, de un revigorat Pol Espargaró. Catalanul a preluat șefia cursei, fiind urmat îndeaproape de cangur și de lusitanul Miguel Oliveira.

Turul final a fost unul neverosimil. Dramatismul s-a întins din nou până în ultimul viraj. Portughezul de 25 de ani a profitat de bătălia celor doi oponenți din fața sa, a adoptat trasa corectă și a încheiat victorios un Mare Premiu al Stiriei formidabil. Astfel, pentru prima dată pe Red Bull Ring, nu am avut parte de un succes Ducati. Miller a încheiat în fața lui Espargaró, care a completat podimul.

Oliveira și-a arătat bucuria de nestăpânit, transmițând printre altele, mulțumiri înflăcărate pentru suportul publicului natal. El a izbutit primul triumf portughez la Moto GP, în contul echipei KTM Tech 3, ghidată de Hervé Poncharal. Structura independentă se află, de asemenea, la momentul celei dintâi victorii din istorie. După o prestație modestă, Fabio Quartararo mai păstrează doar 2 puncte în fruntea ierarhiei generale, conform motorsport.com. Andrea Doviziozo rămâne în posesia treptei secunde a clasamentului.

Miguel Oliveira s-a înscris într-o manieră improbabilă pe lista celor 112 câștigători de Grand Prix în Campionatul Mondial de Motociclism. Clasa regină a acestuia a atins astăzi 900 de curse, pe circuitul de la Spielberg. Traseul austriac a fost încă o dată, martorul dramatismului și al incertitudinii, prin două întreceri care vor rămâne în analele Moto GP. 

Surse:

https://timesofindia.indiatimes.com/sports/racing/top-stories/miguel-oliveira-leaves-it-late-to-snatch-win-at-styrian-grand-prix/articleshow/77705485.cms 

https://www.motorsport.com/motogp/standings/