O perioadă plină de semne ale întrebării pentru viitorul spectacolului pe două roți aduce în același timp și câteva vești bune. Reîntoarcerea caravanei supreme dincolo de Oceanul Atlantic a fost mult anticipată, iar concluzia ei ne indică o senzație familiară. 

Marc Márquez se află încă în căutarea limitelor, dar legătura sa cu regiunea de cursă a Texasului rămâne fabuloasă. Căzătura din considerente mecanice, în 2019, a fost singura care îl privează pe iberic de un palmares perfect, asemănător cu cel din Germania, în Marele Premiu al Americilor. La peste doi ani și jumătate de la acel ultim episod consumat în Austin, sextuplul campion mondial al clasei regine și-a dominat din nou concurența, pentru a șaptea sa victorie locală, într-o cursă ce a consemnat un alt pas spre țelul suprem pentru Fabio Quartararo.

Indiferent de aspectele indubitabile ce aduc în practică gradul periculozității în șa, singurul contraargument ce poate rămâne în picioare, spectacolul continuă să dăinuie, cel puțin la înalt nivel. Desigur, ecuația nu va rămâne niciodată atât de simplă în esență, dar, deseori, adrenalina, simțită inclusiv de spectatori, ajunge să anuleze din cuvintele grele ale realității. Lunile trec, tehnologia avansează enorm, iar odată cu respectiva concluzie, realizăm adânc că o lume apreciată în cele mai mici detalii nu reprezintă tocmai idealul observat. Distanțele absorbite în realitate de privitori sunt teoretic prea mari pentru o observație atentă, dar odată cu remarcarea evenimentelor, anumite elemente ale siguranței încep să dispară și în dreptul lor. 

Desigur, la baza reușitelor în disciplinele motorizate, luându-le în calcul pe cele care nu beneficiază de protecția unui cockpit, va sta întotdeauna elementul curajului. Stilizat mai mult ca niciodată, termenul subliniat cuprinde numeroase fațete. Dar, atunci când momentele o decid, el va face diferența între succesul de scurtă durată și măreție.

Până să recapitulăm ceea ce se va transpune drept o turnantă finală de excepție în Motomondialul de Viteză – nici acțiunea paralelă din cadrul Superbike nefiind neglijabilă – câteva aspecte interesante care au cuprins brusc spectrul acțiunii merită aduse în atenție. Pentru persoanele mai puțin familiarizate cu fenomenul pe două roți, indicatorul vârstei a început să scadă serios.

Iar, alături tendințelor pretendenților tineri (care nu și-au finalizat nici măcar prima parte a maturizării), sacrificiile vor fi deosebite, fiind oarecum subtili. Mai mult, ținând cont că standardele se ridică serios, pe măsură ce nivelul minim al experienței necesare scade, prestațiile novicilor se realizează pe configurațiile de Grand Prix.

Poate nerealizând fragila diferență dintre împlinire și pura agonie, privită din exterior, sezonul actual din întreaga poveste a motociclismului a lăsat multe pete întunecate, imposibil de șters, mai ales în așteptarea unor alte standarde ale întrecerilor.

Sub auspiciile descrise, dar nu numai, reprezentanții celui mai important nivel au ținut să sublinieze foarte clar în intervalul sabatic, că, dincolo de orice miză a spectacolului, siguranța și încrederea ar trebui să primeze. Cumva, într-o ironie nu foarte fină a destinului acțiunea stagională i-a adus pe combatanții din Moto GP la cea mai complicată gestiune a întregului an din perspectiva controlului.

Înainte de a ajunge acolo, este important de punctat un alt fapt, sub contextul părăsirii mult așteptate a bătrânului continent. Întreaga lună octombrie cuprinde evenimente care ne reamintesc strident de perioada denumită actualmente pre-pandemică. Pentru Europa în general, aspectul respectiv coincide cu deplasările constante peste Ocean. Categoric, motorsportul stabilit dincolo de întinderea atlantică și-au putut regăsi rapid ritmul ca urmare a evoluției standardelor sanitare. Dar, privind spre competițiile de nivel mondial, semnele de întrebare au fost ridicate la număr, pentru multe luni.

Statele Unite vor reprezenta permanent un obiectiv de neocolit în structura stagională obișnuită. Motomondialul a avut parte la un moment dat de câte două evenimente oficiale pe an, atribuite națiunii tuturor posibilităților, 2013 triplând chiar miza, precum vom vedea.

Viitorul apropiat pare să aducă spre realizare scenariul respectiv și în Formula 1, pentru întâia oară în actualul secol. În schimb, prezentul este viabil pentru ca ambele competiții de rang absolut să viziteze aceeași scenă într-un interval minim de 18 zile.

Privind spre reperul motocicletelor, așteptarea s-a dovedit cu siguranță mult mai serioasă, explicația fiind simplă. Tocmai în ideea de a evita întâlnirea sa cu Marele Circ, evenimentul texan, așa cum îl cunoaștem la ora actuală, se organizează de obicei în timpul primăverii, drept care absența s-a extins până la 30 de luni.

Istoria ne indică existența unui Grand Prix local din 1964. Scenele sale s-au schimbat în destule rânduri, până când legătura cu unicul traseu de la Laguna Seca a devenit sinonimă adrenalinei pure doar pentru piloții clasei supreme.

Din 2014, întrecerea californiană, alăturată la acea vreme celei de la Indianapolis, a fost abandonată, în condițiile în care marele proiect al motorsportului american, ca anvergură internațională, s-a finalizat, cu un an și jumătate mai devreme. După ce excentricul circuit din Austin a fost dus la capăt, structura organizațională a fost modificată pe două roți. Spectaculoasa configurație setată în lungime de 5,5 kilometri a devenit sinonimă, conform numelui său, cu Marele Premiu al Americilor.

Ne putem exprima astfel deoarece cursa Statelor Unite, desfășurată la Laguna Seca și-a continuat existența paralelă inclusiv în primul an de utilizare al complexului abreviat COTA (Circuit of the Americas).

Practic un concept nou a fost implementat ca un reper al modernității. Începând cu primul său sezon, Marc Márquez și-a construit o moștenire practic inegalabilă. Spaniolul și-a arătat de fiecare dată afinitatea pentru traseul texan, ridicat invers acelor de ceasornic, impunându-se în toate ocaziile plecând din frunte grilei, până la cea mai recentă.

În 2019, o problemă a frânei motor l-a privat pe catalan de un incontestabil succes cu numărul 7 în Texas. Álex Rins a profitat atunci pentru a parafa fabulos primul triumf al carierei, după un duel memorabil cu Valentino Rossi.

La doi ani și jumătate distanță, Doctorul s-a pregătit pentru ultima vizită americană, una în care așteptările nu i-au putut fi decât rezervate. Însă, imprevizibilul a promis să fie prezent, chiar dacă ploaia, asociată uraganului Nicholas, nu și-a mai făcut apariția în urma dimineții de vineri.

Piloții au redescoperit dilema imensă a denivelărilor nenumărate pentru un tur de circuit extrem de lung. Ca urmare, artizanii ghidonului nu s-au simțit confortabili pe pistă, ei arătând cu degetul spre tristul eveniment familial de la Jerez, care l-a ținut pe Maverick Viñales departe de pistă. În condiții de rulare atât de precare, anumiți conaționali ai săi și-au arătat chiar indispunerea de a concura.

Controlul motocicletelor în celebrul viraj 10 s-a arătat aproape intangibili, cele 20 de tururi obișnuite părând pentru mulți dintre pretendenți, o lungime mult prea mare. Sublinierea riscului de accidente în pluton a pus în lumină cea mai mare parte a week-endului texan, unul care trebuia însă finalizat.

Chiar dacă atenția s-a plasat pe bună dreptate asupra unui Marc Márquez ce a arătat din nou imbatabil inițial, în ciuda tuturor problemelor de la umărul drept, focusul s-a plasat și asupra lui Pecco Bagnaia. De-a lungul a șapte zile, torinezul a demonstrat de ce reprezintă unul dintre exponenții actualului deceniu în șa. După ce a bifat excepționala incredibila ispravă în Aragon, contra sextuplului campion mondial, italianul s-a aflat într-un final ce ar fi putut arăta la fel de dramatic, în prima întrecere de la Misano.

Performerul ultimelor două evenimente a părut să se plaseze ca singur obstacol real din calea lui Fabio Quartararo, urmăritorul său din San Marino, din drumul spre titlul de campion mondial. Cei doi s-au arătat protagoniști și într-o ședință de calificare texană foarte interesantă.

Marc Márquez și-a pus la mijloc blazonul nepătat al exercițiului cronometrat de sâmbătă. Însă, ultima șansă pe tur, imprecis gestionată de liderul echipei Honda a fost taxată imediat. Bagnaia și-a întrezărit propria oportunitate în a bifa al treilea pole-positione consecutiv, una pe care peninsularul nu a ratat-o.

Reușita lui s-a dovedit implacabilă și pentru liderul clasamentului general, el fiind nevoit să se mulțumească cu ocuparea centrului liniei întâi a grilei, completate de spaniolul sextuplu câștigător în Austin. În mod evident, indiferent de ajustările finale ale lungimii ediției cu numărul opt a Grand Prix-ului Americilor, vârful de lance al formației Ducati avea în față o nouă șansă de a pătrunde și mai adânc în lupta pentru lauri.

Startul a fost crucial în trecut la Austin pentru lansarea unei eventuale opoziții lui Marc Márquez. În 2021, Francesco Bagnaia, niciodată pilot Moto GP pe tărâm american, deschidea respectiva tentativă. Într-o noapte legendară pentru sportul major american, cu preluarea recordului de yarzi pasați din NFL chiar la prima și ultima revenire a lui Tom Brady în New England, vacarmul s-a dezvăluit și în capitala Texasului. 

Precum tradiția a tot dictat de-a lungul existenței traseului, chiar Marc Márquez a acaparat rapid atenția, preluând inițiativa la instalarea în primul viraj. Nu la fel de bine au stat lucrurile pentru deținătorul inițial al poziției fruntașe, Ducatiul manevrat de Pecco Bagnaia părăsind rapid careul de ași. Pentru stadiile incipiente a unei întreceri ce nu și-a văzut modificată lungimea, liderul a optat să nu riște imediat o desprindere, misterul denivelării pistei fiind imposibil de dezlegat.

Semnele îngrijorării pentru cel mai de succes pilot din istoria Honda au venit inițial din direcția lui Fabio Quartararo. Însă, presiunea aplicată constant francezului de către Jorge Martín i-a permit compatriotului său să se concentreze doar asupra propriului ritm. Consecința a fost deosebit de clară pe măsură ce căzăturile începeau să se adune în jumătatea inferioară a plutonului. Câteva parcurgeri au fost suficiente, la capacitate maximă pentru ca stăpânul circuitelor antiorare, indiferent de capacitățile limitate ale brațului drept. Cu cât înaintarea se producea mai serios spre a doua jumătate a cursei, cu atât câștigul lui Marc față de principalii urmăritori avea să crească deosebit de constant, cu ordinul zecimilor.

În spatele său, bătălia pentru puncte importante a părut să se poarte calm, ținând cont și de neobligativitatea lui Fabio Quartararo în a risca inutil. Toți rivali săi stagionali se situau la mare distanță, având în vedere misiunea lor ar fi trebuit să fie echivalentă cu recuperarea de puncte.

Dacă Joan Mir nu ar fi putut să își imagineze un asemenea scenariu, fără incidente în grupul fruntaș (exceptând liderul), Pecco Bagnaia și-a menținut garda ridicată. Odată ce Fabio Quartararo a început la rândul său detașarea față de ocupantul poziției a treia, singura misiune viabilă a italianului a devenit urmărirea lui Jorge Martín, în speranța acaparării locului pe podium.

Torinezul a prezervat mult mai bine pneurile încălțate cu ocazia duminicală, el putând să declanșeze forcingul în ultimele cinci tururi, depășirea asupra exponentului formației Ducati de client, Pramac, părând brusc doar o chestiune de timp. Cu trei tururi înaintea finalului, el și-a asumat manevra câștigătoare pentru treapta a treia, rezultatul absolut maxim pe care l-ar fi putut obține. Liderul ierarhiei generale a clasei regine s-a mulțumit prin acontarea a 20 de puncte uriașe.

Însă, în fața lui Fabio Quartararo, un învingător absolut autoritar, care a demonstrat că episodul din calificări a reprezentat o simplă întâmplare. Marc Márquez a ilustrat exact aceeași imagine precum la Sachsenring, a unui competitor absolut invincibil pe configurațiile opuse sensului orar.

O evoluție impecabilă, de la start la sosire, a conchis un Mare Premiu mult mai puțin agitat decât ne-am fi așteptat, exceptând episodul ultimului sector dintre Jack Miller și Joan Mir, de care Enea Bastianini a profitat pentru obținerea poziției a șasea. Diferența dintre primii doi combatanți ai clasamentului stagional a crescut la 52 de puncte, fapt ce echivalează cu prima șansă a lui Fabio Quartararo, autorul a zece podiumuri distincte în 2021, pentru coroana supremă, să fie disponibilă în Emilia-Romagna.

Până atunci, nu ne rămâne decât să reflectăm, în așteptarea unui moment istoric pentru Moto GP, la impactul pe care Marc Márquez încă îl deține. Învingător pentru a doua oară în actualul sezon, septuplul învingător de la Austin și-a expus dominația americană, prin bifarea podiumului cu numărul 450 pentru Honda, invocându-i totodată amintirea marelui Nicky Hayden.

Surse:

https://motorsports.nbcsports.com/2021/10/03/motogp-marc-marquez-cota-circuit-of-the-americas-cota/