Naționala de handbal este învinsă categoric de Olanda, în epilogul unui Campionat European istoric
Cu o mare amărăciune, constatăm cum roadele unui ciclu handbalistic feminin se împuținează din ce în ce mai rapid.
Plecată cu speranța decenței către Scandinavia, naționala care primește deseori atenția și speranțele amatorilor de sport din țara noastră, a ilustrat că rămâne pe un trend descendent al productivității. La capătul unei călătorii lungi în Japonia, la capătul anului trecut se întrezăreau primele semne serioase de alarmă, cu doar o victorie în fața unui oponent relevant. Alte douăsprezece luni au trecut în circumstanțe aparte pentru orice delegație, însă direcția performanțelor nu indică semne deloc bune. Explicațiile s-au tot căutat, iar realitatea nu le poate contrazice. Pe tărâm nordic, dezamăgirile s-au multiplicat treptat, de la primul dribling, până la ultimul.
Naționala de handbal a României mergea, așadar, în Danemarca, sperând să lasă în urmă un sezon dificil (din toate punctele de vedere). Un aspect ce nu trebuie nicicând scos din ecuația analizei generale este lipsa completă a meciurilor cu implicare internațională, între două turnee finale importante. Prin urmare, antrenamentele realizate într-un timp limitat nu au împlinit o coeziune a cărei îmbunătățire se dovedea necesară. Un lot relativ tânăr menit să treacă prin etapa consolidării urma să-și arate punctele nevralgice pe întreg parcursul unei campanii daneze frustrante.
Referirea anterioară își are fundamentul în evidențele lăsate de tricolore pe parchetul de la Kolding, locația unde și-au desfășurat toate înfruntările indiferent de faza Campionatului European. Majoritatea lor au surprins diferite elemente constante în evoluția tricoloră. Mai întâi, în absolut toate jocurile, reprezentativa a etalat o lipsă de consistență la capitolul așezării poziționale. Ulterior, după cum alte mari personalități de specialitate au remarcat, anumite posturi clasice nu au adus contribuția necesară unei echipe cu adevărat complete. Extremele reprezentau un important pilon al siguranței ofensive în trecutul nu foarte îndepărtat. Acum, ineficiența de pe ambele flancuri a ridicat multe semne de întrebare. Totodată, atletele cu experiență uriașă nu și-au găsit nici ele o constanță necesară la standardele înalte, setate chiar de ele. Cristina Neagu și Eliza Buceschi au fost limitate de problemele fizice pe care le-au admis inclusiv într-o manieră directă. Realizările lor la finalizare s-au prezentat insuficiente. Neagu a convertit puțin peste 40% din totalul aruncărilor sale (27 / 67), înaintea jocului final, pe care nu urma să îl completeze. Prin contrast, actualul golgheter al evenimentului, Nora Mørk marcase până în același punct, 35 de goluri din 45 de încercări (printr-un procentaj de 77,7 %, ghidat, într-adevăr, de multe execuții de pedeapsă).
Și, totuși, în ciuda tuturor minusurilor evidențiate, o altă caracteristică a competiției din perspectiva română a rămas nealterată. Excluzând partida inaugurală (în care Germania nu a venit din spate de-a lungul niciunui moment), jucătoarele antrenate din 2020 de către Bogdan Burcea au avut momente excelente. Acestea din urmă au dus la dezvoltarea unor situații mai mult decât favorabile în mai multe confruntări. Pe rând însă, încrederea temporară a lăsat locul temerilor, inexactităților și dubiilor. Aparent, micile detalii ale omogenității, ale relației și vitezei de joc s-au dovedit a fi elementele cruciale, ce au rezultat în evaporarea momentelor pozitive. Parțialele promițătoare s-au disipat și au făcut loc pierderii contactului cu oponenți care nu s-au arătat invincibili. Chiar și contra Norvegiei, un grad mai mare de inspirație putea aduce rezultatul final la valori mai strânse. În rest, singurul succes materializat și în puncte a fost cel cu Polonia, care nu a mai contat odată cu avansarea dincolo de granița grupelor preliminare.
Eșecurile cu Croația și Ungaria au transformat naționala tricoloră din 2020 în posibila exponentă a celui mai slab reper autohton într-un context continental. România nu a încheiat mai jos de poziția a unsprezecea la oricare Campionat European în care a acces din preliminarii. Performanța înregistrată tot în Danemarca, la finalul lui 2015, pare acum o amintire mai îndepărtată ca oricând. Lotul medaliat atunci cu bronzul mondial este aproape complet schimbat, iar eforturile Cristinei Neagu nu s-au mai ridicat dincolo de limita eroismului. În scopul de a evita un final din postura celei mai slabe combatante dintre ultimele 12, gruparea cu 0 puncte înfrunta câștigătoarea ultimului titlu mondial.
Olanda și-a atins punctul maxim de până acum al dezvoltării sale handbalistice în decembrie 2019, la Kumamoto. O călătorie grozavă a luat sfârșit cu aducerea trofeului suprem în Țara Lalelelor. De atunci, reprezentativa condusă de același Emmanuel Mayonnade a căutat să-și respecte blazonul unei adevărate noi forțe în sportul de pe semicerc. Parcursul din nordul Europei urma să dicteze, în special la debut, direcția abordată către eventuale noi succese. Fără contribuția extinsă a Estevanei Polman, care s-a accidentat grav la genunchi, laureatele cu aur din Japonia au pierdut primele două dueluri, contra unor opoziții teoretic inferioare, Serbia și Croația. Sincopele subliniate putea duce la o eliminare total nescontată. Deși a reușit să obțină prezența în a doua grupă principală, echipa batavă nu a mai putut recupera terenul pierdut inițial. Victoria la limită obținută cu Germania luni nu era suficientă pentru rămânerea în calculele semifinalelor. Tess Wester a păstrat punctele pentru formația sa, care ar mai fi avut nevoie însă de un gol marcat suplimentar. Astfel, în timp ce Croația și Germania își vor decide calificare în confruntare directă, Olanda țintea contra României doar posibila asigurare a jocului pentru locul al cincilea.
Combatantele după-amiezii în Grupa II se mai înfruntaseră de două ori la turneul continental din 2018. Portocala mecanică se impusese atât în faza incipientă, cât și în finala mică din Franța, la care Cristina Neagu nu a putut lua parte.
Scăpate din nou de orice presiune suplimentară, româncele puteau să evite un punctaj nul, evoluând mai relaxat. Precum s-a întâmplat în meciul cu Norvegia, tensiunea nu-și mai făcea loc la Kolding. Ultima reprezentație a tricolorelor pe parchetul de Sydbank Arena nu începea deloc încurajator, în absența celei mai bune marcatoare din fața Ungariei, Lorena Ostase. De asemenea, Denisa Dedu și Cristina Neagu au fost odihnite integral. În consecință, la capătul primelor opt minute, România nu înscrisese deloc din acțiune. Câteva tentative s-au oprit în bară, iar restul atacurilor s-au sfârșit fără finalizare. Anca Polocoșer și Cristina Laslo au oferit un prim semnal al revenirii. Cea dintâi perioadă de superioritate a ajutat în anularea unei diferențe ce crescuse la patru lungimi. Deși reprezentativa Țărilor de Jos părea să își tureze la maxim capacitățile, handbalistele noastre și-au păstrat cumpătul. Egalarea putea fi restabilită la 8, însă din acel moment, deciziile neinspirate, coroborate cu precizia construcției olandeze au mărit treptat ecartul. După 30 de minute elevele lui Bogdan Burcea au reușit să reziste la o diferență respectabilă și datorită intervențiilor în serie ale Anei Maria Măzăreanu. Al treilea goalkeeper inclus în lot a continuat să mențină la un nivel mai mult decât decent exemplele dintre buturi ale Iuliei Dumanska și Denisei Dedu. Totuși, pauza venea la scorul de 12 – 16.
Lăsând în urmă absențele celor mai importanți pioni, jucătoarele mai puțin utilizate până acum și-au găsit ritmul după un debut de joc complet nereușit. În schimb, Olanda nu a arătat o excelență constantă, în concordanță cu cele întâmplate pe parcursul aventurii sale scandinave. Chiar și astfel, exponentele echipei campioane mondiale reușiseră să țină înfruntarea sub propriu control, în cea mai mare parte a actului inaugural.
Batavele nu au privit în spate nici după ieșirea de la cabine și au forțat desprinderea cu caracter decisiv. În replică, româncele au îmbunătățit capitolul aruncărilor din zona de 9 metri. Barele și-au schimbat și ele radical influența, față de primul temporal. Lalelele au trimis cinci mingi în stâlpii porții apărate de Ana Maria Măzăreanu. Ieșeanca și-a continuat partida încrezătoare, menținând și ea speranța unui rezultat important, în minutul 40.
Din nefericire, laitmotivul baloanelor pierdute colectiv și succesiv în ofensivă a permis atletelor olandeze să-și creeze multiple oportunități de contraatac. Mai mult, o eliminare de 2 minute suferită în atac a permis acea detașare neremontabilă.
Prestațiile extremelor batave au fost uluitoare, în frunte cu Bo van Wetering. Ea a semnat opt reușite. Ultimul sfert de oră a fost jucat sub o atmosferă calmă. Proporțiile scorului creșteau în pofida eforturilor acelorași Anca Polocoșer și Cristina Laslo, autoare comune a 13 goluri. Apărarea autohtonă a cedat mai clar, primind 19 goluri în repriza secundă, sub privirile Iuliei Dumanska, a cărui procentaj de eficiență a scăzut drastic. Naționala părăsea scena de la Kolding fără punct în grupele principale, după 24 – 35 împotriva Olandei. Prin urmare, tricolorele nu puteau evita un frustrant, dar justificat loc 12 în clasamentul general al turneului din Danemarca.
Cea mai drastică înfrângere a călătoriei nordice a venit chiar la ultimul meci pentru echipa feminină de handbal. Astfel, cortina cobora la capătul unui interval de douăsprezece zile (garnisit cu doar un succes), care a adus cea mai slabă performanță din istorie la rang continental. Dacă în urmă cu doi ani, România putea spera îndreptățit la medalii în Hexagon, aventura Campionatului European scandinav a semnalat continuarea unui regres în rândul unei formații de pe semicerc, aflată acum în căutări adânci.
Surse:
Comentarii