După o săptămână și jumătate cu impresii contrariante în privința prestației generale a unei naționale de handbal feminin plecate la drum în Spania fără Cristina Neagu, partida concluziei a consfințit cel de-al treilea eșec, spre un loc final 13.

Învingând trei formații cu prea puțină importanță pe semicercul internațional, România a cedat și ultima confruntare cu un adversar de calibru. Miza enormă în disputa de luni a Grupei Principale II a fost calificarea directă spre sferturile de finală pentru Suedia.

Succesul asigurat la ideala diferență de patru goluri, 34-30 (19-14), a pus bazele unei dispute a ultimei șanse, în care Norvegia a triumfat, eliminând încă din faza grupelor o remarcabilă formație olandeză, care va preda însă coroana supremă pe 20 decembrie.

****************************

La nivel internațional, am remarcat cum acțiunile individuale nu își pot atinge scopul fără o susținere a grupului. Finalul de an aduce, precum a făcut-o întotdeauna, o cotă a dramatismului de excepție, mai ales pentru un joc al fetelor ce crește constant în dinamism. Doar că, anul curent, descris deja pentru mult timp ca fiind unul diferit față de cele precedente, nu va aduce senzațiile adrenalinei absolute cadrului autohton.

În schimb, pe măsură ce avansăm în cadrul ediției cu numărul 25 a Campionatului Mondial, punctul de mijloc a susținut deja multe caracterizări deoarece reprezentativa tricoloră a fost perfect conștientă de faptul că inițiativa actuală se va îndrepta spre recalibrare. În circumstanțe devenite delicate, potențialul unui grup aflat în creștere a traversat un dur proces al coeziunii. 

Atunci când o nouă direcție este abordată, problema talentului va fi ridicată, însă așezată apoi într-un context deosebit. Referindu-ne la o disciplină ce a selectat întotdeauna valori pentru un nivel înalt, îngrijorările s-au accentuat atunci când destinul unei formații ajunge să depindă aproape totalmente de prestațiile unui artizan, în general. Răspunsurile au fost căutate pe parchet într-o campanie care a ajuns într-un punct final, după foarte multă acțiune în Spania, gazda turneului final intercontinental.

Prezențele neîntrerupte din dreptul formației feminine a României reprezintă și actualmente o marcă a consistenței pe care o întâlnim rar în orice alte cazuri similare. 

Dar actuala campanie a fost văduvită de prezența celor mai importante și galonate două sportive, astfel că reprezentativa nu a țintit propriu-zis un rezultat, dat fiind că lotul se află, practic, la mijlocul unui schimb de ștafetă.

Nu trebuie uitat că pe lângă hiatusul Elizei Buceschi și Cristinei Neagu, însăși poziția selecționerului a fost complet nouă. Adi Vasile și-a asumat un rol pe care îl remarcăm încercat din ce în ce mai rar în lumea fotbalului, spre exemplu. Fost tehnician secund al formației muntenegrene la ediția din 2019, el s-a instalat între timp, atât pe banca lui CSM București, cât și pe cea a primei reprezentative de senioare. Misiunea sa nu a fost simplă în vederea acaparării unei posturi finale a topului zece în Spania, însă limita realismului nu sugera dezideratul respectiv drept imposibil.

Desigur, într-un asemenea calcul, importanța primelor confruntări a fost mare, iar oponenții aflați mult sub nivelul jucătoarelor române fiind tratați cu maximul seriozității. Pe lângă ecartul rezultatelor finale, atribuite disputei referențiale în mod deosebit pentru Iran, dar și cea contra Kazahstanului, vitală a fost acumularea încrederii pentru tăria unui noi grup.

În absența sportivei care a fost declarată în patru ocazii drept cea mai valoroasă jucătoare a planetei, noi exponente, ale promisiunii ori al trecutului solid la nivel reprezentativ, au preluat treptat principalele roluri. Accederea dincolo de prima fază a competiției a fost scopul obligatoriu, virtual obținut după primele 15 minute ale campaniei.

Un element influent a constat în capacitatea formației de a capitaliza contextele atacurilor ivite, nivelul urmând să urce apoi substanțial. La capătul primelor confruntări, relevanța încrederii s-a afișat pentru ceva timp împotriva Norvegiei, care nu s-a apropiat decât sporadic de capacitățile sale maxime. Din respectivul moment, al unei prime înfrângeri conturate totuși clar, calculele s-au simplificat brusc, în sensul că accederea spre treapta ultimelor opt formații devenea virtual intangibilă.

Dar imensa ocazie pecetluită tocmai prin prisma oricărei lipse a presiunii s-a materializat cumva neașteptat, în fața unei echipe olandeze care atinsese literalmente măreția ofensivă. Cea mai importantă dovadă pentru afirmația respectivă avea să fie demonstrație de proporții reușită în repriza secundă împotriva Kazahstanului. O repriză în care s-a punctat de 34 de ori a dus rezultatul final la un absolut memorabil scor, 61-15. Cu toate acestea, într-un act secund contra tricolorelor, caracterizat de o doză completă a imprevizibilului, succesul a fost atât de aproape să nu mai vină în contul favoritelor. 

Șansa acestora, caracterizată de ratarea finală a Laurei Moisă, a ghidat mulțimea portocalie din tribune spre extaz. Eșecul dureros pe care atletele române l-au acceptat greu a oferit o rază a optimismului, chiar dacă în continuare, calea nu era decât una singură.

Confruntarea cu Puerto Rico, ultima de un nivel minimalist al opoziției, s-a dovedit relevantă doar din perspectiva scorului final. Evident, obiectivele punctuale au fost trasate în vederea altei repetiții cu public, dacă ar fi să judecăm contextul dur, însă demonstrația propriu-zisă a lăsat foarte multe de dorit, mai ales de-a lungul unor prime minute haotice, în care ratările unității mai puțin utilizate au menținut tabela strânsă. 

Câteva secvențe uimitoare au fost neutralizate treptat spre finalul primului act, când diferența a început să crească la valori apropiate de normal. Ulterior, ritmul s-a menținut mult mai constant din partea jucătoarelor tinere, dornice să demonstreze că își vor merita locul în viitorul formației. Concomitent însă, atenția a început trendul descendent pe faza defensivă, acolo unde Puerto Rico nu atinsese 20 de goluri împotriva niciunei grupări de prim rang. 

Așadar, chiar dacă elevele lui Adi Vasile au bifat cuantumul obținut și de Norvegia în fața exoticelor adversare americane, impresia generală nu a fost convingătoare. În plus, cea dintâi victorie a Grupei Principale II a fost anulată de partida istorică realizată de naționala olandeză, care a consfințit practic eliminarea matematică a României din cadrul turneului final. 

Cu o partidă rămasă de completat, obiectivul trasat la decolarea spre Spania, cel al unui clasament onorabil, s-a menținut singura motivație intrinsecă. Natura calculelor în cadrul seriei avea să se complice însă enorm, datorită altui declic fabulos. 

Suedia a reușit să obțină o remiză de marcă în detrimentul vecinei sale din Scandinavia. Drept urmare, sarcina tricoloră din ultima rundă s-a transformat într-una de pion colateral decisiv. O echipă a cărei evoluții pe semicerc a evoluat la rându-i grozav, pe parcursul ultimilor ani în Suedia, a avut nevoie de un succes la ecart de măcar patru goluri pentru a înlătura emoțiile și, respectiv pentru a plasa Țările de Jos și Norvegia în ipostaza unui duel de totul sau nimic.

Motivația galben-albastră s-a dovedit, așadar, enormă, din postura de favorită în fața României, grupare pe care a surclasat-o în anul precedent la Campionatul European, chiar și cu o Cristina Neagu pe teren. Evoluția finală pentru românce a avut loc în aceeași arenă centrală din Castellón. 

Provincia valenciană a stat alături tuturor formațiilor din grupa a doua, iar, precum a fost cazul și în cadrul precedentelor dueluri cu rivale superioare valoric, compatrioatele noastre au început solid confruntarea, propunându-și să se agațe suficient pe tabela de scor, pentru ca rivalele, aflate în urmă cu șase luni la un pas de o medalie olimpică, să simtă treptat presiunea. 

Atât câteva intervenții de mare efect ale Iuliei Dumanska, dar și destulă șansă, au permis outsiderelor să rămână în poziția tocmai descrisă. Primul avantaj (și singurul) în dreptul lor s-ar fi putut chiar dubla, însă replica dintre buturile nordice nu a întârziat foarte mult. Din nou, impresia s-a transpus în destul potențial pentru ca jucătoarele actualului tehnician de la CSM București să mențină ritmul, măcar în atac, prin intermediul imboldului oferit în principal datorită celei mai experimentate, respectiv cerebrale exponente. Crina Pintea, aflată la un turneu final remarcabil a susținut-o la cote maxime pe Cristina Laslo, combinațiile dintre cele două oferind spații în general pentru toate ariile semicercului. 

Încă o dată, ceea ce părea să rămână un echilibru spre finalul primei treimi a înfruntării, s-a transformat într-un deficit acut din cauza lipsei energiei pe faza de apărare. Brusc, fără a arăta că și-a accesat cadența maximă, cea mai slab cotată trupă din Scandinavia și-a dus avansul la nivelul echivalent calificării directe. Suplimentar, chiar la ultima acțiune a primului act, ecartul s-a extins la cinci lungimi, poziție din care, un reviriment similar cu cel contra campioanei mondiale în exercițiu, ar fi fost necesar. 

În paralel, jucătoarele pregătite de Tomas Axnér nu au avut opțiunea de a evolua conservator, marja suedeză de eroare fiind inexistentă. În ciuda măririi avantajului, nordicele s-au văzut puse serios în dificultate printr-un goalkeeper ce și-a păstrat forma constantă pe toată durata competiției ceva claritate ofensivă, coroborată cu ajutorul Iuliei Dumanska, s-a transpus într-o încercare a revenirii spre un final dramatic, care oricum ar fi stricat calculele grupei pentru Suedia.

Momentele prezentate cu dificultate atunci când golurile au venit inconstant au fost tratate lăudabil de Jenny Carlson. Surprinzătorul conducător de joc a înscris toate golurile sale după pauză, chiar atunci când situația ar fi putut să pătrundă în dubiu. Defensiva autohtonă a rămas prea puțin eficientă, neoferind destule oportunități atacului pentru a completa o revenire. Din contră, spre minutele finale, diferența a mers din nou spre marja de cinci lungimi, fără ca România să mai emită pretenții serioase, părăsită de concentrare la construcție.  

Ultima aruncare de la 7 metri a aventurii iberice, transformată de Alina Rotaru, a dus scorul la 30-34, rezultatul necesar și suficient pentru ca Suedia să își asigure calificarea în sferturi. Pentru selecționata lui Adi Vasile - ghidată de jucătoarea întâlnirii luni, autoarea a șapte reușite, Cristina Laslo - concluziile rămân cu multe tente amare.

Una dintre ele ar fi că, în ciuda unor momente în care am remarcat posibilitatea speranței perpetuate în handbalul feminin, selecționata de seniori a României nu a reușit să extragă vreun punct de-a lungul a 10 zile iberice în fața oponenților care contează. La capătul ediției cu numărul 25 a Campionatului Mondial, echipa tricoloră nu a obținut o clasare între primele zece poziții, una automat inferioară dezamăgitoarei experiențe din Japonia, în 2019.

* Cert este, în același timp, că turneul va continua fără deținătoarele trofeului, în urma unei dispute titanice. Provocată la victorie împotriva Țărilor de Jos, Norvegia a remontat un deficit de 6 lungimi în prima repriză pentru a se impune într-un festival dramatic pe semicerc, încheiat cu 37-34 pentru actuala campioană europeană.

Surse: https://www.digisport.ro/handbal/romania-suedia-30-34-in-ultimul-joc-al-tricolorelor-la-mondiale-au-terminat-in-afara-obiectivului-scandinavele-s-au-calificat-1419463