În urma unei veri care a remodelat complet peisajul favoriților celei mai competitive ligi de baschet din lume, împătimiții baschetului s-au bucurat de impredictibilitate.

Luând în calcul omogenitatea loturilor (sau lipsa ei), specialiștii de peste ocean au inclus un număr mare de formații în lupta pentru titlul Larry O`Brien. Dar, două dintre acestea sunt așezate (cu puțin) în fața tuturor. 

Pe continentul american se caută întotdeauna spectacolul imediat. Prin urmare, nu ar fi greu de ghicit care vor fi echipele ce vor evolua în noaptea de deschidere. Cele două trupe din Los Angeles se vor înfrunta într-un duel care se anunță deja fabulos, programul fiind anunțat încă din luna august.

Atât L.A. Clippers, cât și L.A. Lakers și-au construit loturi solide, pe baza unor tandemuri de excepție. Prima mutare majoră a verii a fost reușită de formația Purple & Gold, Lakers reușind să-l aducă pe Anthony Davis din New Orleans, lângă LeBron James. Ulterior, după o lungă așteptare, Kawhi Leonard s-a hotărât să părăsească Toronto, semnând cu Clippers. Însă, mutarea respectivă s-a parafat doar după ce MVP-ul finalei precedente a primit asigurări că Paul George îi va veni alături, din Oklahoma City (prin intermediul unui schimb).

Astfel, liga nu a dorit să rateze oportunitatea unei încleștări în Orașul Îngerilor, pentru noaptea de deschidere. Mai mult, Lakers și Clippers vor ține capul de afiș și în ziua de Crăciun. De altfel, se aștepta doar o confirmare în sensul respectiv, care a venit odată cu anunțarea programului.

Din nefericire, Paul George nu va putea evolua în primele săptămâni ale sezonului, recuperându-se după intervenția chirurgicală la umărul stâng, afectat suplimentar și în playofful precedent. În același timp, chiar dacă echipa campioană și-a pierdut superstarul, aceasta va evolua în prima partidă a noului sezon. Toronto Raptors va primi pe teren propriu New Orleans Pelicans.

Totuși, la rândul ei, întâlnirea de pe Scotiabank Arena va fi umbrită de o altă accidentare. Prima opțiune din Draftul acestui an, Zion Williamson, a suferit o accidentare la genunchi, iar operația care s-a impus, îl va îndepărta de parchet pentru cel puțin șase săptămâni (informație confirmată și de către theguardian.com).

Williamson s-a ridicat la nivelul așteptat în presezon, confirmându-și potențialul fenomenal, atât de vizibil în perioada de colegiu. Însă, problemele fizice constituie o dilemă de luat în calcul pentru calea pe care o va avea uluitorul Zion în carieră.

Chiar dacă tânărul 19 ani al lui New Orleans nu va putea evolua pe tărâmul canadian, atmosfera din Toronto se anunță una remarcabilă. Jucătorii lui Raptors vor primi în această noapte inelele de campion. Campania precedentă a adus titlul NBA în premieră, pentru singura franciză din țara frunzei de arțar, aflată în baschetul profesionist nord-american.

Sunt multe elemente de urmărit pe parcursul întregului sezon 2019-2020 din NBA, dar totul va începe în Toronto, respectiv Los Angeles, iar interesul se anunță la cote deosebit de înalte.

Surse:

https://www.theguardian.com/sport/2019/oct/21/zion-williamson-knee-injury-nba-new-orleans-pelicans