Reușind să ducă lupta cu Spania până la lovituri de pedeapsă, Marocul, ghidat de public și de portarul Bono, a izbutit să domine de la punctul cu var și a bifat performanța supremă de până acum. În schimb, laureata din 2010 nu a putut evita o a treia eliminare succesivă în același punct al turneului.

Lângă Leii Atlasului, a poposit în sferturi și o formație portugheză dezlănțuită contra Elveției, chiar și fără orice contribuție pe tabelă de la Cristiano Ronaldo. Victoria lusitanilor s-a transformat efectiv într-un scor de referință, datorită serii uluitoare a lui Gonçalo Ramos, autor a trei reușite.

Una dintre cele mai intense perioade ale fotbalului de nivel suprem din istoria recentă, va continua să se ofere secvențe excepționale. În același timp, deși Campionatul Mondial ne arată că orice scenariu încă va fi posibil, avansarea în competiția Orientului Mijlociu ne demonstrează și ideea că numele vor regăsi soluția pentru a se reintroduce pe calea măreției. Totuși, confirmările nu au fost complete până la încheierea ultimelor confruntări spre o calificare în sferturi.

Maroc – Spania 0 – 0 (3 – 0 după penalty-uri): Ultima reprezentantă a Africii detonează surpriza

Atât neșansa cât și stricta diferență de valoare au făcut ca din tabloul eliminatoriu, să mai avem o singură grupare ce își putea reconfirma statutul unei revelații absolute. Însă, așa cum a fost cazul multor formații de nivel secund, cel puțin care au scris povești de succes, Marocul își avea propria șansă. Spre deosebire de celelalte națiuni care au venit din Asia sau Africa, urmașii vechiului Atlas au reușit să se remarce nu numai prin jocul propriu-zis prestat în grupe.

Al doilea mare atu al echipei, dincolo de atitudine, a fost vizibil din tribune. Indiferent de numele arenei, adversarii mareei roși, fie că vorbim despre țări cu 0 puncte sau deja prezente în sferturi, au avut destule probleme. Rămânea de văzut dacă și coordonarea excepțională din teren va crea un context favorabil, contra unei favorite chiar mai mari decât Belgia sau Croația.

Doar că, ajungând acolo, incursiunea Spaniei a reprezentat una dintre cele mai interesante povești a competiției, mai ales datorită faptului că startul nu a inițiat o dominare pe măsură. În același timp, cele șapte goluri înscrise contra echipei din Costa Rica au oferit într-adevăr multe variante la dispoziția formației lui Luis Enrique. Însă, cu toate că biletul spre faza eliminatorie a fost obținut în cele mai favorabile condiții (măcar pe hârtie), tabloul s-a complicat uluitor, începând cu remiza în fața Germaniei.

Deși a părut improbabil de la început apoi ca victoria să reziste pentru Costa Rica împotriva unui Mannschaft dezamăgit(or), ibericii chiar s-au aflat în postura eliminării dintr-o grupă condusă inițial en-fanfare. A doua favorită teoretică a seriei a întors rezultatul, unul care a însemnat că Furia Roja își poate asuma locul secund, echivalent jocului împotriva națiunii vecine la sud. Precum evocam deja, la început de drum, era aproape imposibil de crezut că Maroc se va afla măcar într-o astfel de postură.

Dar, fiind acum și ultima grupare cu șanse din postura outsiderului, miza nu putea să aibă un efect negativ, raportat la celelalte rezultate. Stadionul viitorului complex al educației a fost pregătit pentru o confruntare dură. Concomitent, mergând spre jocul serii anterioare, la care vom și reveni, cheia pentru ultimii așa-numiți lei din Africa rămași oficial la Doha, se dovedea evitarea unui start ratat în defensivă. Morișca paselor spaniole a părut să funcționeze destul de lent, într-un cor sonor într-adevăr ostil.

Prima șansă a favoriților publicului în majoritate a venit la lovitura liberă a lui Achraf Hakimi, în vreme ce campioana mondială din urmă cu trei ediții, nu s-a grăbit să amenințe serios buturile lui Yassine Bounou. Exceptând presingul foarte avansat la portar, presiunea în careul advers nu a fost și manifestat în situații critice propriu-zise. Fotbaliștii europeni echipați într-o nuanță mai neobișnuită de albastru deschis aveau de înfruntat și viteza pe flancuri în caz de contraatac.

Până atunci, tendința începea să se schimbe atunci când am atins jumătatea primului act, dar aceleași erori în treimea de apărare puteau să îi coste pe marocani. O execuție a lui Ferran Torres în bară a fost anulată printr-o poziție de offside, înainte ca Marco Asensio să tragă în plasa laterală, la acțiunea următoare. Noussair Mazraoui și-a încercat apoi șansa, iar Unai Simón nu a reținut fără emoții balonul din al 35-lea minut. Actul inaugural s-a încheiat sub momente largi de presiune în ambele tabere, dar tabela a rămas nemodificată.

După reluare, dinamica a rămas în mare parte identică, dar părea că Walid Regragui au trecut de cele mai periculoase secvențe. Concomitent, ofensiva iberică nu era așteptată să scadă la capitolul intensității, însă așezarea în teren a rămas consistentă pentru adversari, în ciuda modificărilor de pe banca favoritei. Dani Olmo a fost cel mai activ la capitolul finalizărilor pentru o perioadă (inclusiv din multiple lovituri libere, însă cursul atacurilor s-a arătat suficient încetinit, de un dispozitiv mereu activ. Rezistența remarcabilă asupra cronometrului a adus destule temeri în tabăra toreadorilor.

Nici celelalte rezerve ofensive, Nico Williams și Álvaro Morata nu au reușit să creeze situații uriașe, care să se contureze și în finalizări. Suspansul se putea închide înaintea intrării în prelungiri, în momentul în când, chiar la ultima fază, Bono s-a opus loviturii de cap a lui Dani Olmo. O paradă excepțională ne introducea pentru a doua oară în prelungiri, în zile consecutive, iar similitudinile cu jocul Japonia – Croația nu s-au oprit.

Ambele formații au beneficiat de cel puțin o șansă mare pentru lovitura decisivă, deși europenii au fost cei care să preseze suplimentar în mod natural. Fără intervenția lui Unai Simón la încercarea din careu venită din partea lui Walid Cheddira, Furia Roja nu ar fi avut nici măcar ocazia să corecteze o prestație neconvingătoare, la lovituri de pedeapsă. Dar, acolo, sceptrul ultimei eliminări a Spaniei de la Campionatul Mondial, a părut să redevină prea adânc. În aceeași fază a optimilor din 2018, Rusia a depășit pe teren propriu bariera oboselii și a presiunii, deopotrivă.

Acum, cu întreg elanul din partea publicului, jucătorii africani au reușit ce nu au putut-o face cei niponi, cu 24 de ore în urmă. Transformarea primei execuții a dus efectiv greutatea imensă în tabăra favoriților, urmarea venind imediat. Dacă specialistul trimis special pe teren, Pablo Sarabia, a șutat în bară (după ce o făcuse și pe final de joc), în rol și-a intrat portarul poreclit Bono. Nu numai că Yassine Bounou a egalat zestrea obținută luni de Marko Livaković, parând trei încercări, dar a făcut-o în manieră consecutivă, inclusiv de la căpitanul advers, Sergio Busquets.

Mai mult, neprimind vreun gol, el a ușurat enorm sarcina coechipierilor, care și-au putut permite inclusiv o ratare. Dar, modalitatea aparte în care avea să transforme execuția finală Achraf Hakimi – o scăriță perfect planificată – a demonstrat echipa net mai încrezătoare în clipele decisive. Ca urmare, în dauna Spaniei, Maroc avea să pășească în sferturi, unde alte doar trei formații africane au mai făcut-o în istoria competiției absolute. 

Portugalia – Elveția 6 – 1: Onoarea iberică este salvată răsunător, la scor de tenis

Ultimul loc disponibil acolo ne-a adus față în față cu jocul ce părea să determine cel mai mare echilibru pe hârtie. A fost foarte probabil să putem asocia ultima frază și cu un duel 100 % european, pe care Portugalia îl începea din postura unei câștigătoare de grupă. În fapt, dintre cele doar trei formații ce și-au securizat rapid calificarea, a doua exponentă a Peninsulei Iberice a oferit probabil surpriza.

Destula tensiune surprinsă în exteriorul lotului portughez a fost așteptată cu un anume efect negativ, însă direcția a fost pe undeva inversă. Este drept, victoria care a declanșat parcursul a venit cu mare emoții contra Ghanei, tendința fiind și mai clar ascendentă apoi. Nu trebuie să uităm că, deși Uruguayul a înregistrat propriile nereușite, lusitanii au jucat un dublu rol în clasarea finală a celeștilor. Victoria clară din jocul al doilea, coroborată cu eșecul dramatic în fața Coreei de Sud, a făcut ca sud-americanii să nu dețină nici punctajul și nici golaverajul aferent calificării.

În schimb, pentru elevii lui Fernando Santos, singurul aspect nu tocmai limpede s-a dovedit numele adversarului. La fel de ușor, în ciuda unui parcurs oficial foarte convingător al Elveției, poziția ar fi putut reveni altor două echipe. Din fericire pentru viitoarea adversară preliminară a României, în cursa spre următorul turneu final, succesul cu Serbia a fost acontat. Dar, când nimeni nu s-ar mai fi așteptat, o ratare pentru câțiva centimetrii a balcanicilor, ar fi trimis Camerunul mai departe.

Încheind totuși meritat pe poziția secundă în ansamblu, reprezentații Țării Cantoanelor urma să înfrunte un adversar bine cunoscut. Pe teren propriu, în ultima dispută de Ligă a Națiunilor, elevii lui Murat Yakin s-au impus la limită. Recent am văzut cum istoria se poate rescrie ușor, împreună cu Brazilia și Coreea de Sud. Însă, raportat la episodul din urmă cu cinci luni din Elveția, tabloul era unul distinct în Qatar.

Ca urmare, Lusail Iconic Stadium aștepta un duel în care calitățile fizice să se interpună celor tehnice, încă de la primul fluier. Fără Cristiano Ronaldo pe teren într-un joc de asemenea calibru după numai puțin de 14 ani, colegii săi au părut să forțeze ceva mai mult. Cu toate acestea, mai bine de 15 minute urmau să treacă, până ce întâia oportunitate clară, avea să se și transforme în primul gol al zilei. Primind într-un unghi nu chiar accesibil de la João Félix, Gonçalo Ramos a trimis un șut imparabil în plasa lui Yann Sommer.

Tot entuziastul exponent al Benficăi putea să realizeze și dubla foarte rapid, dar varianta din minutul 22 nu s-a dovedit la fel de inspirată. Replica elvețiană s-a lăsat așteptată pentru destul timp din acțiune, doar lovitura liberă a lui Xherdan Shaqiri amenințând clar poarta lui Diogo Costa. Elanul lusitan a fost greu de stăvilit, iar la următoarea fază fixă, mai multă istorie se rescria. Căpitanul Pepe era deja la startul înfruntării cel mai experimentat portughez din toate timpurile pe scena mondială.

Reluând cu capul fabulos centrarea lui Bruno Fernandes, stoperul atât de aproape de 40 de ani a devenit și cel mai vârstnic marcator în tricoul roșu-verde. În control, elevii lui Fernando Santos au avut și alte mari șanse de a închide conturile, încă de la pauză. Totuși, Yann Sommer l-a blocat din poziție ideală pe același Gonçalo Ramos, rezultatul necăpătând proporții, până la reluare. Foarte puține minute aveau să treacă după revenirea de la vestiare, pentru ca hibele defensivei Țării Cantoanelor să se evidențieze din nou.

Eroul actului prim și-a continuat efectiv recitalul, datorită unei reluări subtile, care efectiv închidea orice speranță elvețiană. Valul încrederii nu s-a disipat, iar nici entuziasmul pe fază ofensivă nu a lăsat deloc de dorit în regim de viteză. Servit de autorul precedentei reușite, nici Raphaël Guerreiro nu a ratat dintr-o postură mult mai confortabilă. Așa-numita reacție de orgoliu a venit imediat din partea unui fundaș advers, Manuel Akanji împingând mingea în plasă.

Deși și-a văzut avantajul redus în minutul 57, gruparea de la granița Oceanului Atlantic a atins din nou perfecțiunea în atac, fără cel mai bun marcator al tuturor timpurilor. Sprijinit de o altă pasă de excepție venită din partea lui João Félix, Gonçalo Ramos a săltat balonul pentru a completa cea dintâi triplă a competiției. La doar 21 de ani, vârful vulturilor devenea primul debutant de la Miroslav Klose încoace care să realizeze o asemenea performanță. În măsură în care orice dubiu era înlăturat, publicul a început să solicite unitar intrarea unicului număr 7.

Până atunci, cu o jumătate de repriză rămasă, lucrurile puteau fi mult mai serioase, într-una dintre cele mai modeste confruntări defensive imaginabile din partea Elveției. Pătrunderea pe teren a lui Cristiano Ronaldo a reaprins atmosfera în tribune, rezultatul fiind la nivel personal doar un gol anulat. Totuși, confruntarea nu s-a încheiat fără un alt gol de excepție, împlinit de Rafael Leão, cu un șut care a ținut mingea blocată în plasă. Drept consecință, isprava spectaculoasă a extremei Milanului din minutele suplimentare a confirmat pentru Portugalia cel mai clar scor eliminatoriu al secolului. Excepția reprezintă desigur celebrul episod din 2014: semifinala Brazilia – Germania 1 – 7.

Cu siguranță, ultimele rezultate dinaintea primei perioade majore de pauză din Qatar, ne vor da multe de gândit cu privire la realitatea fotbalului modern. Oricât am adopta următoarea frază drept una clișeică, partidele încă au de oferit aproape orice, de la simple confirmări până la scene inimaginabile. Între asemenea adjective, Campionatul Mondial urmează să pătrundă cu adevărat pe turnanta decisivă spre trofeu.