Procesul de accedere a fost unul cu adevărat inedit, din moment ce programul obișnuit al preliminariilor a fost complet dat peste cap din cauza contextului pandemic menționat de atâtea ori. Coeficientul construit de fiecare formație de-a lungul timpului a avut un rol foarte important în formarea unui tablou de concurs care să exprime peisajul realității. După ceea ce a fost o lungă așteptare, dublată apoi în confruntări intense, doar două dintre acele formații mai aveau încă ochii ațintiți asupra țelului suprem.

Pe parcursul competiției continentale prezente (care în judecata disciplinei de deasupra semicercului prezintă reperul cel mai ridicat al dificultății), diferite variante și-au făcut loc în călătoria către campioane noi sau vechi. În interiorul a doar două orașe care au fost obligate să nu pună la dispoziție mai mult de o sală de joc, necunoscutele începeau să se rezolve. În ciuda faptului că multe pretendente s-au reafirmat pentru ca apoi să fie testate foarte dur, semnele de întrebare au fost edificate în favoarea formațiilor care prezentau încă de la început intențiile clare de a se întoarce acasă cu titlul continental.

După cum am văzut însă, traseul aparentelor favorite a fost mult alterat încă din primele zile ale Campionatului European. Deținătoarea coroanei mondiale ceda neașteptat în fața unei revelații, întâlnirea respectivă creând un climat favorabil pentru dezvoltarea imprevizibilului pe parchetele de la Kolding, respectiv Herning. Totuși, chiar dacă surprizele își făceau loc relativ des, anumite grupări cotate foarte sus inițial își ilustrau nivelul superior de joc. Fiind plasate pe părțile opuse ale tabloului, încleștarea lor se amâna din ce în ce mai mult până la momentul inevitabil al înfruntării decisive.

Pentru reprezentativa Franței, gloria începe să capete valențe obișnuite, inclusiv în handbalul desfășurat la fete. O dezvoltare constantă a fenomenului în Hexagon și-a atins unul moment de vârf în mediul ideal. Gruparea galică a câștigat pe teren propriu turneul continental completat în 2018 (după ce cuceriseră anterior și coroana mondial). Peste alți doi ani, obiectivul era identic, în pofida ideii că accidentările o obligau să se descurce fără una dintre liderele incontestabile din teren, dar nu numai. Allison Pineau reprezenta pierderea uriașă pe care legendarul Olivier Krumbholz trebuia să o suplinească. Acest aspect a fost dus la îndeplinire cu o ușurință fantastică, în cazul în care analizăm parcursul trupei albastre. Ea a depășit fără punct cedat în seria preliminară, după care accesul în Grupa Principală I s-a dovedit cel puțin la fel de reușit. Albastrele și-au păstrat invincibilitatea după o confruntare excepțională în fața Rusiei, în care șansele victoriei alternau de ambele părți. Punctul respectiv, coroborat cu victoria obținută cu Suedia a garantat prezența franceză în etapa ultimelor patru pretendente. Semifinala se anunța măcar una înșelătoare în fața unei performere neașteptate. Croația nu a reușit să reziste foarte mult în fața campioanelor în exercițiu. Ele au oferit o adevărată lecție defensivă, pe care ex-iugoslavele nu o puteau asimila pe durata a doar 30 de minute. Primind doar cinci goluri până atunci, Franța și-a expus la maxim capacitățile, în același timp în care demara o construcție exemplară. Nu a fost necesară contribuția imensă a unei jucătoare, ci, dimpotrivă, balanța ofensivă a ieșit în evidență. Patru handbaliste au marcat un număr identic de goluri, demonstrând că își merită locul într-o nouă finală.

În schimb, nici calea celeilalte finaliste nu a diferit cu foarte multe caracteristici. Norvegia sosea hotărâtă (doar în sălile țării vecine daneze) pentru a-și reinstaura poziția de forță în disciplina feminină pe care o ghidase necruțător. Fără orice fel de distincție absolută în ultimii patru ani, selecționata condusă de islandezul Thorir Hergeirsson nu mai avea de gând să abordeze niciun oponent într-o manieră mai puțin agresivă, cel puțin în fazele primare ale festivalului handbalistic. Tocmai din acel motiv, nici măcar o singură formație nu a reușit să o atragă într-un final de joc tensionat, dincolo de ultimele 15 minute. România a fost egala multiplei medaliate până la limita acelui interval, nereușind apoi să mai susțină trena până la final, soartă pe care au întâmpinat-o toate celelalte echipe, fără excepție, dincolo de fazele grupelor. Penultimul act urma să aibă o poveste ușor diferită. Pentru prima oară, ofensiva din Țara Fiordurilor a părut în dificultate grație prestației impecabile a Danemarcei, pentru aproximativ o jumătate de oră. Conduse serios, chiar și la patru lungimi de co-peninsulare de la vest, ele nu au intrat în panică. Stingerea elanului și a siguranței daneze s-a completat imediat după pauză. Concomitent, ofensiva cu opțiuni aparent nelimitate a accelerat către capacitatea ideală, complimentând o nouă prestație remarcabilă a lui Katrine Lunde. Urmarea nu putea fi decât asigurarea prezenței în a zecea finală de Campionat European. Din precedentele nouă, șapte fuseseră câștigate. Pentru legendarul portar, jocul următor însemna echivalența cu cea mai selecționată competitoare din istorie, la egalitate cu Karoline Dyhre Breivan (305 prezențe).

Așadar, Franța și Norvegia au demonstrat pe parcursul celor două săptămâni efective de concurs că au fost cele mai complete naționale feminine ale momentului. Nora Mørk mai avea un obstacol în calea unui turneu ideal, încheiat oricum cu titlul de golgheter deja asigurat. Însă, istoria recentă ne arăta că selecționata central-europeană găsea soluții pentru a deregla atacul nordic. Dovada era reprezentată de ultimele dispute directe cu miză imensă. Franțuzoaicele își adjudecaseră două dintre ele, în cadrul Campionatului Mondial din Germania, incluzând aici în mod firesc și finala din 2017, încheiată cu 23 – 21. Les bleus nu puteau decât să spere că o astfel de desfășurare va fi repetată și la Herning, în jocul pentru apărarea distincției cucerite pe tărâm natal.

După ce finala mică a mers uimitor în contul Croației, după disputa cu Danemarca, un singur lucru mai rămânea de stabilit la Jyske Bank Boxen. Norvegia a jucat rolul agresiv la începutul înfruntării pentru medaliile de aur, știind că nu poate repeta cele petrecute la Hamburg, în urmă cu ceva mai bine de 48 de luni.

Multe s-au schimbat de atunci, însă tactica franceză a rămas stabilă. Jocul ultimelor câștigătoare continentale a debutat într-o manieră fizică. Eliminările de două minute s-au succedat una după cealaltă. Franța a amenințat în multiple rânduri să se desprindă, însă norvegienele găseau finalizările necesare, în ciuda câtorva erori mari la construcție. Veronica Kristiansen, pe de o parte și Pauletta Foppa pe de altă au impresionat în primele minute. Spre jumătatea primului act, nordicele au speculat o nouă perioadă de inferioritate, Grâce Zaadi fiind de două ori responsabilă negativ. Coordonatorul lui Rostov a reușit însă să-și ajute colegele în ofensivă. Amandine Leynaud și mai ales Silje Solberg nu s-au lăsat însă deloc ușor depășite. Sistemele defensive s-au menținut la o efectivitate cel puțin respectabilă. Nora Mørk a înscris pentru prima dată abia în minutul 20. Totuși, avansul instalat al Norvegiei continua să se extindă, în timp ce soluțiile galicelor scădeau tot mai clar. Două intervale de secetă importante (combinate de 14 minute) au contat enorm pentru ca Norvegia să se poată detașa inclusiv la cinci lungimi. Finalul de interval inaugural se dovedea crucial, dar nici timpii de odihnă solicitați de Olivier Krumbholz nu au provocat turnuri evidente pe tabelă. Repausul finalei mari venea la scorul de 10 – 14, în defavoarea campioanelor en-titre. Acestea erau conștiente că aveau nevoie de 30 de minute ideale pentru a păstra coroana europeană. În schimb, oponentele lor construiseră în propriul folos exact același ecart pe care îl remontaseră în seara de vineri, contra Danemarcei. Prin urmare, experiențele recente le indicau ideea că niciun joc nu se câștigă de la pauză, mai ales la un asemenea nivel.

Cea mai bună jucătoare a planetei, actualmente, începea să-și găsească ritmul, după multiple partide neconcludente. Stine Oftedal a încercat să orchestreze rapid crearea unui ecart insurmontabil pentru Franța. Debutul reprizei secunde putea aduce un asemenea moment, dacă albastrele nu reveneau remontate și inspirate de la cabine. Cléopâtre Darleux era introdusă în poartă și contribuția sa devenea pivotală, precum urma să se dovedească. Persistența apărării din Țara Fiordurilor s-a arătat la fel de înaltă. Drept consecință, golurile au venit abia după primele patru minute. Seria de ratări a fost întreruptă mai bine de franțuzoaice. În pofida numeroaselor acțiuni cu final, nefericit, ele și-au ținut adversarele în impas pentru nouă minute. Consecința s-a transpus în reducerea serioasă a diferenței dincolo de pătrundere în sfertul final regulamentar și datorită ameliorării uriașe a porții franceze. Intervențiile dure au fost permise în ceea ce se anunța, până la urmă, o concluzie dramatică. Silje Solberg și-a păstrat colegele în avantaj până în minutul 50.

Scenariul primei reprize a fost răsturnat, confirmându-se o aluzie anterioară. Mai bine de două treimi din actul secund, Norvegia înscrisese doar de patru ori. Grâce Zaadi a oferit avantajul pentru Franța de la 7 metri, la 20 – 19. Ulterior, nordicele au găsit răspunsurile perfecte pentru a rămâne în controlul disputei. Stine Oftedal și Nora Mørk au speculat ideal eliminarea definitivă suferită de Zaadi. Concomitent, goalkeeperul norvegian și-a împins defensiva către victorie, cu noi parade cruciale. O decizie controversată a arbitrilor din Rusia a parafat un ultim minut lipsit de emoții. Scorul final de la Herning a fost de 22 – 20, iar Norvegia redevenea campioană europeană, pentru a opta ocazie. Cea mai bună marcatoare a meciului a fost Paulette Foppa. Tânărul pivot a rămas singura jucătoare cu cinci goluri deoarece golgheterul turneului nu a putut învinge o bravă Cléopâtre Darleux, care a încheiat finala cu doar opt reușite încasate. Eforturile portarului de la Brest nu a fost suficiente pentru menținerea trofeului continental. Laurii revin la Oslo după un hiatus de patru ani.

Speranțele pasionaților neutri ai spectacolului de pe semicerc au fost cu siguranță împlinite. Finala a avut din nou parte de mult dramatism, iar marea învingătoare, Norvegia, a încununat 17 zile exemplare, cu un parcurs fără pas greșit. Provocările dificile din etapele finale au fost dejucate de fiecare dată, iar cea mai titrată selecționată din istorie a adăugat un nou triumf meritat pe o listă bogată, după Campionatul European de Handbal Feminin din 2020. Franța și Croația completează podiumul unui turneul final dus cu bine la capăt în Danemarca.

Surse: 

https://www.digisport.ro/handbal/franta-norvegia-20-22-aurul-e-la-oslo-finala-dramatica-la-europeanul-de-handbal-scandinavele-la-a-opta-coroana-972059