Așadar, în pofida absențelor din Australia și Statele Unite, actualul campion în exercițiu de la All England Club și-a parafat biletul spre istoria Turneului Campionilor. La Torino, el a oprit fără eșec o secetă de șapte ani pentru a reveni în posesia titlului finalului de sezon, dominându-l în ultimul act pe Casper Ruud.

Norvegianul a cedat în fața balcanicului după doar două acte, învingătorul în Palatul Olimpic preluând laurii de la Alexander Zverev. Astfel, recordul tuturor timpurilor a fost în sfârșit egalat de Nole, el și Roger Federer ridicând de șase ori trofeul absolut al ATP.

Actuala toamnă tenisistică pune capăt unui an din care este greu să nu extragem multe idei principale. În fapt, memoria disciplinei din 2022, inclusiv în dreptul artizanilor propriu-ziși, a contabilizat episoade memorabile în succesiune. Ambele circuite au traversat secvențe unice, însă va fi necesar să separăm dinamica. Dacă în cazul fetelor, am ajuns să remarcăm noi nuanțe ale dominației datorită câtorva nume, circuitul masculin a părut să traverseze o perioadă a echilibrului.

Factorii majori asupra parității au debutat însă mult mai devreme decât am fi putut anticipa, într-o campanie încă afectată de urmările pandemice dincolo de granițele europene. Ca urmare, drumul către ultima competiție ATP s-a arătat imprevizibil, la începutul toamnei. Deși Carlos Alcaraz și-a atribuit poziția de lider mondial pe merit datorită succesului istoric newyorkez, numărătoarea inversă spre destinația finală a Turneului Campionilor nu a dezamăgit (incluzând absența de ultim moment a tânărului iberic). Destinația a fost o dată în plus Palatul Olimpic din Torino, care a preluat frâiele organizatorice de la O2 Arena.

Pentru câțiva dintre protagoniști, este de așteptat ca accesarea celui mai înalt nivel să nu reprezinte o uriașă dificultate. Însă, punând problema spre atletul care încă poate contesta și respectiv concura alături de Roger Federer și Rafael Nadal, pentru titlul de cel mai eficient al tuturor timpurilor, totul a evoluat profund diferit. La debutul lui 2022, a părut greu de apreciat care vor fi destinațiile pe care Novak Djokovici le va atinge, la propriu, dar și la figurat. Acum, ținând seama de tot ceea ce avea să urmeze, controversa australiană pare foarte îndepărtată.

Dar, absența de la Antipozi, despre care s-a aflat în zilele anterioare că nu se va repeta, a fost un moment ce putea zdruncina serios chiar și cel mai rezistent mental, acela al sârbului. Treptat, pe măsură ce subiectul vaccinării obligatorii pentru participarea la turnee s-a mai disipat, ceva ritm a fost înregistrat pentru concurentul balcanic. Doar că, inclusiv de la Dubai, readaptarea la rutină nu s-a dovedit imediat eficientă, evoluțiile pe zgură lăsând de dorit, exceptând isprava de la Roma. Apoi, a urmat șansa cea mai clară și probabil singura din actuala stagiune, în care Nole să se poată impune pe scena de Mare Șlem.

Al șaptelea trofeu de la Wimbledon își are aceeași imensă valoare pentru palmares, dar a rămas inutil cât privește dinamica ierarhiei. Chiar dacă a triumfat la All England Club, noul și vechiul campion a căzut pe cel de-al șaptelea loc mondial, niciun punct pentru cursa sezonului în sine nefiind acordat. Știind apoi că evoluțiile sale peste Ocean nu vor fi fost permise în actualele condiții, sarcina de revenire la Turneul Campionilor nu s-a dovedit deloc facilă.

În ciuda amendamentului valabil circuitului masculin, minima poziție a douăzecea necesară (care ar fi garantat prezența în cadrul competiției din Torino pentru orice campion major) nu a fost ținta cvintuplului învingător. Declanșându-și șarja finală după Laver Cup, belgrădeanul și-a reglat din nou parametrii la nivel maxim. Evoluțiile fără greșeală de la Tel Aviv (oraș vizitat întâia oară de tenisul de prim rang) și din Kazahstan i-au permis să nu mai aibă nicio emoție în privința obiectivului.

Dramaticul eșec din fața lui Holger Rüne în ultimul act al Mastersul de la Paris, a semnalat mai degrabă o motivație suplimentară pentru evoluția în Italia. Miza pusă acolo la mijloc se dovedea din nou egalarea unui record pe care nici Roger Federer nu putea miza că va rămâne în picioare. După confruntarea londoneză decisivă dintre maestrul elvețian și Novak din urmă cu 7 ani, acesta din urmă s-a impus pentru a cincea oară la ATP Finals. Improbabil dar adevărat, cea de-a șasea coroană l-a evitat pe fostul elev al lui Marián Vajda.

Seria sa ajunsă la patru triumfuri succesive a fost oprită în 2016, Andy Murray și Alexander Zverev apoi, fiind cei ce l-au oprit chiar în finală. Recent, s-a dovedit mai greu pentru multiplul laureat să atingă faza decisivă într-un Turneu al Campionilor care a aparținut din ce în ce mai clar tinerilor în ascensiune. În Pala Alpitour, traseul a decurs lin pentru capul de serie 7, Stefanos Tsitsipas și Andrey Rublev fiind depășiți în minimum de acte. Calificat în careul de ași deja, sârbul i-a parafat ulterior o soartă incredibilă lui Daniil Medvedev, după un joc de pomină.

Ultimul campion încoronat în Anglia a servit chiar pentru victoria de onoare, dar în schimb a devenit întâiul jucător din istorie care să cedeze toate disputele din grupe în tie-break-ul setului final. Efectele maratonului care a încheiat runda inițială se puteau prezenta foarte serioase, însă, împotriva lui Taylor Fritz, vecinul de la sud-vest și-a demonstrat din nou controlul deplin sub presiune. Trecând linia de sosire în manșa inaugurală din semifinale tot printr-un joc decisiv, a doua manșă a început mai ezitant. Dar, debutantul american nu a reușit gestionarea avansului până la capăt, fiind nevoit să cedeze într-un nou tie-break dramatic.

Așadar, de aflat era doar jucătorul care să îl înfrunte pe Nole în a opta sa finală a competiției concluzive. Singura certitudine era că vom nota o nouă premieră în respectiva fază, iar răspunsul a venit într-o notă așteptată, dacă luăm în calcul întreg sezonul. Pentru Casper Ruud, trenul ascendent a părut să poată atinge chiar împlinirea supremă, la New York. Însă, finala pentru laurii americani cedată în fața noului lider mondial, i-a oferit o motivație suplimentară nordicului în a pune punct anului.

Absența lui Carlos Alcaraz de la Torino a însemnat că sportivul norvegian va fi printre favoriții din perspectiva formei. Fără ezitare în grupe, favoritul al patrulea și-a arăta confortul rapid, depășind mai întâi un Félix Auger-Aliassime foarte încrezător. Apoi, imaginea unei calificări autoritare printre ultimii patru se putea modifica radical, dacă o nouă partidă împinsă până la limita maximă pe tabelă nu s-ar fi încheiat în favoarea sa. Taylor Fritz a cedat și atunci la mare luptă, precum a făcut-o și în amiaza de sâmbătă, finalistul de la US Open abordând mai relaxat jocul cu Rafael Nadal.

Spaniolul și-a demonstrat clasa, deși a fost matematic primul tenismen eliminat, tocmai din postura principalului favorit. Dar, în vreme ce ibericul era sigur că va trebui să mai aștepte încă un an în plus pentru a captura eluzivul trofeul al finalului de an, Ruud s-a regăsit din nou în semifinale. Doar că, spre deosebire de precedenta ediție, vikingul a fost favoritul cert contra lui Andrey Rublev, aflat la cel mai bun parcurs personal. Auspiciile serii vizau un joc care să reflecte măcar într-o măsură duelul direct de pe aceeași scenă, decis tot în tie-break-ul decisiv din 2021.

Totuși, obținerea controlului în primul act a semnificat diferența ulterioară, care a devenit imensă. Spre meritul sportivului rus, frustrat de-a lungul jocului, scorul a fost mai darnic în final cu spectatorii, deși suspansul a fost doar amânat în manșa a doua. Cel mai ușor succes al turneului din perspectiva tabelei măcar, a semnalat o finală foarte mult așteptată. Într-un scenariu opus față de cel al fetelor din Texas, câștigătorii celor două grupe urmau să-și dispute cel din urmă trofeu al anului.

În măsura în care Casper Ruud nu câștigase vreun set din șase disputate contra lui Novak Djokovici (dintre care două inclusiv la Torino în toamna precedentă), presiunea nu se remarca tocmai asupra favoritul al treilea. Cu toate acestea, scandinavul putea să demonstreze că a atins momentul maturității, la care să îi poate pună probleme legendarului său adversar. Într-un tablou de joc care a favorizat atât de clar schimburile scurte în competiție, reacțiile la serviciu și retur erau cele capitale. În debutul întâlnirii mai ales, orice oportunitate a părut greu de întrevăzut, dar primele șanse i-au revenit rapid sârbului.

Crucial pentru adversarul său măcar inițial, respectiva secvență a fost gestionată cu suficient curaj, care ne-a indicat de fapt că în fața multiplului învingător se regăsea un dublu finalist de Mare Șlem într-un interval de patru luni. Ruud a părut să nu se lase intimidat oricum de propunerile defensive mereu la înalt nivel, urmând să câștige următoarele 16 schimburi pe propria lansare. Ceva disconfort la nivel muscular nu i-au dereglat cadența lui Djokovici, cel care a continuat să pună presiune. Doar că, în tiparul obișnuit al întregii competiții, a fost nevoie de marje foarte mici pentru ca tabela să arate vreo diferență.

Intrând în prelungirile segmentului prim, senzația a fost aceea că norvegianul înregistrează din nou dificultăți în a controla schimburile deschise de propriul serviciu. Tot mai agresiv, favoritul 7 și-a pus amprenta ideal pe secvențele cruciale, întorcând inclusiv soarta ultimului game, care i-a adus în mod logic și manșa inaugurală. Pe de o parte, lui Casper Ruud îi rămâneau prea puține lucruri de pierdut, însă pe de alta avea să fie foarte dificil ca soarta întâlnirii să mai fie răsturnată, imitând poate conaționalele din handbal, reîncoronate campioane europene contra Danemarcei. Pe termen lung, soluțiile rămâneau limitate spre încercarea desfacerii defensivei elevului lui Goran Ivaniševici.

În plus, când Nole a decis să apese mai clar pedala accelerației în atac, lucru ce nu se remarcă tocmai mereu, direcția ultimului act a fost practic confirmată, fără șanse de întoarcere. De îndată ce al doilea break al serii a fost obținut cu aplomb, totul s-a transformat mai degrabă într-o dilemă a timpului. Pentru atâtea instanțe, cea din peninsulă fiind doar ultima evidență, poate cel mai productiv atlet al întregii istorii Europei de Est a demonstrat că prea puțin adversari i se pot opune măcar la nivel maxim.

În preajma unei ore și jumătate, cu toate eforturile lui Casper Ruud care l-au adus în finalul unui sezon de referință – în ciuda celor trei trofee majore cedate – finala lua sfârșit printr-un ideal as. Mulțumită capătului de prim act în special, campionul de la Wimbledon s-a impus fără uriașe dificultăți suplimentare, cu 7 – 5 ; 6 – 3. Finalmente, întâiul său triumf de la Torino l-a adus pe Novak Djokovici la egalitate cu Roger Federer în ierarhia absolută a Turneului Campionilor.

Dar, poate că maniera celei de-a șasea izbânzi, atât de mult așteptate, trebuie să ne ofere și mai mult de reflectat. Rezidentul din Monte Carlo a înfruntat obstacole importante în actualul sezon, care în primul rând au echivalat cu ratarea a jumătate din acțiunea de Mare Șlem (în fapt, integral dacă ne referim la jocul pe hard). Și totuși, câștigându-și categoric dreptul de a evolua din nou în Palatul Olimpic, nu a fost deloc neașteptat ca mândria Serbiei să se impună; nu oricum și fără să piardă măcar vreun set.

Ca urmare, pe bună dreptate cel mai complicat sezon din perspectiva emoțională și mentală pentru Novak Djokovici, s-a încheiat sub cea mai favorabilă notă posibilă. Mai mult, pentru sextuplul laureat al ATP Finals, posibilitățile dominației în tenis se vor redeschide la cote obișnuite, atunci când viitorul sezon va începe în emisfera australă. Până atunci, bornă atinsă de el la finalul lui 2022 adaugă o nouă notă într-o poveste a permanentului proces de perfecționare, expus exemplar mai ales în ultimul deceniu și jumătate.

Surse:

https://www.digisport.ro/tenis/novak-djokovic-a-castigat-turneul-campionilor-sarbul-l-a-egalat-pe-roger-federer-la-numarul-de-trofee-2050737