O întrecere a Formulei 1 cu absolut orice ingredient, exceptând neutralizările, l-a readus pe Max Vertappen în postura de lider al clasamentului, deși inițial nu a părut să aibă vreo șansă în a-l încurca pe Charles Leclerc la Barcelona.

Profitând de abandonul din rațiuni tehnice al monegascului, reprezentantul Țărilor de Jos a obținut al doilea succes consecutiv (profitând și de conlucrarea lui Sergio Pérez). Mexicanul a fost nevoit să se mulțumească cu locul secund, în vreme ce George Russell a marcat un week-end realmente dătător de speranțe pentru Mercedes la Barcelona, printr-un alt podium.

Lewis Hamilton – câștigătorul ultimelor cinci ediții – și Fernando Alonso s-au regăsit pe rând în coada plutonului, ambii obținând însă puncte valoroase. Legenda și favoritul tribunelor arhipline din Barcelona a plecat chiar ultimul, încheind recuperarea spectaculoasă în poziția a noua.

****************

Pe măsură ce ajungem în punctul stagiunii din care ar trebui să percepem stabilitatea, universul Formulei 1 ne arată că limitele sunt de neanticipat uneori. Dat fiind că ne confruntăm cu o nouă eră a tehnologiilor, schimbările sunt firești în privința numelor de la vârf.

Concurentul ce și-a câștigat numărul de concurs 1 în ultimul tur al sezonului precedent continuă însă să rămână în top. Dar, de la debutul sezonului 2022, au apărut indicii că Max Verstappen va fi înconjurat de alte culori decât cele ale Mercedes. Pentru aproximativ un sfert al actualei călătorii, Ferrari s-a arătat cel mai echilibrat monopost, inclusiv din punctul de vedere al fiabilității.

Deja pentru întregi decenii, pista de Grand Prix a Cataloniei – nu doar pentru monoposturi – constituie locul în care setările sunt inițiate, pe timpul primăverii. Ulterior, mai ales în situația unui nou început, rafinarea lor reprezintă un alt proces lung, chiar dacă nu pentru toate formațiile.

Dincolo de orice altă mențiune a îmbunătățirilor substanțiale, a fost nevoie să remarcăm cum piloții echipei care a obținut ultimele opt coroane mondiale, nu s-au putut bucura de un nou material de concurs similar. Brusc, așadar, Lewis Hamilton s-a confruntat la propriu cu noua realitate, inclusiv conform cuvintelor expuse de unul dintre eroii Spaniei, Fernando Alonso. Numele Renault a preferat să se restrângă mai mult în umbra Formulei 1, semnând acum principala înțelegere partenerială cu Roland Garros. 

Dar marca Alpine s-a văzut bine susținută inclusiv în peninsula Iberică datorită dublului campion mondial (cu clasica mașină din Hexagon), ajuns la 40 de ani. Iar Alonso a subliniat că performanțele piloților sunt din nou atât de clar influențate de monopostul în care pot concura. Dar, în același timp, nu trebuie să ignorăm că, în comparație cu Lewis Hamilton, dirijorul celeilalte săgeți argintii, George Russell, a arătat o constanță până acum inegalabilă.

Evident că speranțele s-au amplificat încă o dată în tabăra lui Toto Wolff, cu implementarea majorului set de îmbunătățiri pe Circuit de Catalunya. A fost așteptat ca, înaintea startului de week-end cu numărul 6, singura formație care nu a promis schimbări realmente remarcabile la bord să fie Haas. În rest, modificările au fost anticipate cu mare suspans, inclusiv de către un public ce a așteptat destule luni pentru a reveni în tribunele unui major eveniment din motorsport. 

Luând în considerare ultima perspectivă enunțată, starea de spirit încă de vineri s-a prezentat absolut remarcabil. Din fericire, termenii de comparație au subliniat că precedenta stație dintr-un calendar stabilizat între timp definitiv la 22, a reprezentat un succes. Ca urmare, trecerea dinspre Miami către națiunea spaniolă s-a dovedit inspirată, entuziasmul fiind absolut remarcabil în ambele sensuri ale deplasării. Nu trebuie să uităm că, spre deosebire de debutul consemnat în Florida, configurația din regiunea Granollers simbolizează deja o îndelungată tradiție. Începând cu binecunoscutul Grand Prix Olimpic organizat în 1992, nicio excepție nu s-a realizat în continuitatea întrecerii catalane. 

Poate că una dintre statisticile ce vor atrage și mai mult atenția în privința evoluției platoului actual este următoarea. Lewis Hamilton a venit la activ cu o serie incredibilă, extinsă la cinci succese consecutive în perimetrul Montmeló. Ultima excepție coincidea bineînțeles memorabilului episod din 2016, atunci când contactul dintre englez și Nico Rosberg l-a ajutat pe Max Verstappen să transforme debutul la Red Bull într-un prim succes al carierei absolut incredibil. Șase sezoane au trecut de atunci, iar două supoziții erau profund posibile. Batavul a avut speranțe în a fi cel care va întrerupe un șir al lui Hamilton ce, realist vorbind, nu mai putea fi continuat.

Cu toate acestea, progresul pentru Mercedes s-a dovedit suficient de evident din antrenamentele libere pentru speranțe în dreptul unui duel mai echilibrat cu celelalte două echipe de top. Inițial, presiunea în ce privește sesiunea de calificări a părut să stea asupra tandemului Ferrari. În condițiile în care Carlos Sainz Jr. încă se afla în căutarea unei prime trepte, publicul de casă a sperat la un plus din partea sa. 

În schimb, într-un segment de sâmbătă în care inclusiv piloții Mercedes au deținut pentru ceva minute șefia, Charles Leclerc a izbutit să înlăture orice dubiu. Deși Max Verstappen a oferit primul semnal în Q3, exponentul principatului s-a detașat nu oricum, ci cu un ecart de trei zecimi față de orice adversar. Impresia a fost că parcurgerea câștigătoare chiar ar fi putut să apară din șase direcții, gestiunea temperaturii în pneuri dovedindu-se problematică, referindu-ne mai ales în dreptul Ferrari și Red Bull.

Categoric, ne referim la momentul startului ca fiind constant crucial, dar la Barcelona statistica a arătat mai clară în favoarea autorului de pole-position, în comparație chiar și cu următoarea destinație: unicul Monte Carlo. Până atunci, reprezentantul respectivei regiuni a avut ca principală intenție în etapa a șasea să-și conserve avantajul, în fața campionului mondial. Charles Leclerc a avut nevoie de o trasă a plecării mult mai agresivă, dar a reușit să își protejeze spatele în detrimentul lui Max Verstappen. În spatele lor, piloții Mercedes au putut fi subliniați la poli opuși până la încheierea celui dintâi sector. Dacă George Russell a reușit chiar să urce în treapta a treia, contactul lui Lewis Hamilton cu Kevin Magnussen a părut să vină cu urmări serioase. 

Danezul a fost trimis în decorul celebrului viraj patru, englezul alegându-se și cu destul noroc doar cu o pană. Incredibil dar adevărat, septuplul campion absolut a opinat prin sistemul radio că o prezervare a motorului printr-un abandon ar fi mai inspirată. Un Grand Prix continuat pe măsura startului excepțional urma să îl contrazică vizibil. 

Aceeași zonă a schimbărilor de direcție 4-5 a pus mai mari probleme decât de obicei concurenților de top, nepresați fiind. Mai întâi, Carlos Sainz Jr. a pierdut controlul mașinii sale roșii, spre adevăratul oftat al tribunelor, în turul al șaptelea. Nouă kilometri mai târziu, eroarea identică a venit în contul lui Max Verstappen, care astfel a fost norocos să se întoarcă pe pistă în topul 5 provizoriu. Diferența dintre Charles Leclerc și George Russell, cel ce a preluat locul secund a rămas considerabilă, în vreme ce olandezul a avut parte de numeroase minute foarte grele. 

Checo Pérez i-a făcut loc echipierului său pentru prima dată în cursă, însă Max a descoperit foarte curând – și datorita problemelor continue de activare a sistemului DRS – că o depășire a lui George Russell este virtual imposibilă. Odată ce el a pătruns la boxe din nou, partenerul său din Mexic l-a hărțuit în plus pe foarte tânărul britanic, inițial fără succes. Brusc, însă bătălia dintre cei doi a căpătat valențe vădit mai importante, pachetul propulsor Ferrari trădându-l efectiv pe Charles Leclerc. 

Cu un lider până atunci absolut incontestabil, nevoit apoi să se retragă direct în garajul italian, confruntarea a continuat între ceilalți protagoniști. Știind că nu ar trebui să îi ofere speranțe suplimentare lui George Russell pentru un eluziv prim succes al carierei, Sergio Pérez și-a propus un atac mai brusc, reușit pe linia dreaptă. În condițiile în care nici măcar nu trecusem atunci de jumătatea întrecerii, șansa imensă a venit în dreptul Red Bull Racing. După ce și-a făcut spectaculos loc pe lângă Valtteri Bottas, era o chestiune de timp până când concurentul născut în Belgia îl va ajunge și pe englezul care l-a ținut numeroase tururi în spate.

Verstappen nu a fost nevoit să mai efectueze vreo manevră, George Russell intrând la standuri în prealabil. Din acel moment, asigurarea locului secund a devenit practic echivalentă cu cea a victoriei întrucât apropierea de colegul său mexican a impus un ordin elegant de echipă. Desigur, scopul imediat a fost ca deținătorul titlului să poată prelua în premieră de la Charles Leclerc conducerea ierarhiei generale din 2022, în Spania.

Din păcate, putem spune că tot suspansul vizibil în primele două treimi ale după-amiezii, pentru victorie, s-a stins complet cu 17 tururi înaintea finalului. În spatele tandemului condus de Christian Horner și al lui George Russell, atacurile s-au întețit excepțional spre final. Ambii combatanți Mercedes au știut că dețin spațiul suficient pentru a monta anvelope de compoziție soft, Lewis Hamilton profitând complet de ele. Înșirarea sa fantastică a plutonului, de pe penultima poziție, nu s-a încheiat până la depășirea lui Carlos Sainz. Mai tânărul iberic nu și-a putut conserva în primă fază poziția a patra, proaspăt preluată de la Valtteri Bottas.

Așadar, pentru numărul 44, o duminică de la care a părut să nu mai spere ceva, a fost aproape să se încheie prin completarea careului de ași. Însă, fiul multiplului laureat din Dakar a răspuns cu aplomb la provocarea insularului, aproape de intrarea în ultimul tur. Concomitent, nici Max Verstappen nu a mai părut să poată spera la un al doilea său succes catalan, privind evenimentele de la start. Însă, șansa balansată perfect de strategie și compromis, au transformat totul într-o concluzie absolut confortabilă. 

Sergio Pérez și George Russell erau de multă vreme împăcați cu celelalte poziții din top 3, pe un podium armonios, dar lipsit de nuanța Ferrari la Barcelona. Înaintea săptămânii viitoare de la Monaco, Scuderia a fost deposedată de întâietate și în topul constructorilor, ca urmare a celei de-a doua duble Red Bull Racing din ultimele trei etape.

Într-o duminică memorabilă în întregul sport mondial un episod într-adevăr aparte, marcat de incidente neprevăzute, dar și mult spectacol, a semnat cota 24 a carierei pentru un Max Verstappen ce a depășit toate barierele tehnice și umane. Rezultatul din Spania poate da un nou ton pentru aventura Formulei 1, abia intrată în faza de maximă importanță.