Moto GP a intrat în urmă cu șapte zile în cea mai densă perioadă a istoriei. Nouă întreceri în doar unsprezece săptămâni calendaristice au fost rânduite pentru a decide un nou campion mondial.

Motorsportul de cea mai înaltă clasă se regăsește într-o fază de plină revigorare, ca urmare a evenimentelor declanșate în intervalul ultimelor luni. Reperul în materie de anduranță, cursa de 24 de ore de la Le Mans s-a putut desfășura cu succes, atât la nivel automobilistic, cât și pe două roți, la o distanță de aproximativ trei săptămâni. Dacă luăm în calcul realizările acestei stagiuni, Campionatul Mondial de Motociclism Viteză nu reprezintă o excepție. Începând din urmă cu șapte zile s-a declanșat cea mai densă perioadă a istoriei din actualul Moto GP. Nouă întreceri în doar unsprezece săptămâni calendaristice au fost rânduite pentru a decide un nou campion mondial, după cum este deja evident.

Primele etape ale sezonului din motomondial (la clasa principală) au prezentat o schimbare evidentă a narațiunii, față de cea întâlnită în 2019. Accidentarea și ulterior tentativa de revenire timpurie ale lui Marc Marquez – întâmplate la Jerez în cursele atribuite Spaniei, respectiv Andaluciei – au reprezentat punctul de plecare pentru o campanie sub semnul echilibrului. Drept consecință, în șase Mari Premii acoperite pe trei circuite distincte, patru piloți au triumfat în premieră la categoria regină. Ultima izbândă de acest calibru i-a revenit lui Franco Morbidelli, în week-endul anterior. Mai mult decât atât, bătălia pentru titlu pare să se anunțe mai acerbă ca oricând.

Grand Prix-ul statului San Marino s-a desfășurat aproape complet într-o dominație Yamaha. Constructorul japonez a așteptat 32 de ani pentru a alinia patru prototipuri pe primele patru poziții ale unei grile de start. Țelul respectiv a fost atins sâmbăta trecută pe circuitul de la Misano. Dintre acei exponenți Yamaha, peninsularul, Franco Morbidelli, a izbutit și un parcurs perfect în regim de cursă. Riderul cu rădăcini braziliene a luat un start ideal, în urma căruia nu a mai cedat poziția de lider. După un efort remarcabil, Fancesco Bagnaia și Joan Mir, alți doi tineri cu infinit potențial au înregistrat primele lor clasări în top 3 la Moto GP. Spaniolul de la Suzuki i-a refuzat în ultimul tur, la mare luptă, lui Valentino Rossi podiumul.

O nouă șansă pentru doctor părea să vină în a doua cursă de pe configurația care îi poartă numele lui Marco Simoncelli. Întrecerea dedicată regiunii Emilia-Romagna se dovedea o altă ocazie excelentă în acest sens.

A doua ședință de calificare sucesivă de pe Riviera di Rimini nu s-a diferențiat mult la vârful clasamentului față de prima. Maverick Viñales s-a clasat din nou în pole-position, așa cum a făcut-o și în evenimentul similar precedent. El a marcat un nou record validat oficial pentru pista inaugurată în 1972. 

Spaniolul de la echipa de uzină Yamaha a profitat de anularea ultimei tentative realizate de Peco Bagnaia. Italianul era primul care coborâse în istorie, la Misano sub 1 minute și 31 de secunde pe tur, însă a depășit limitele pistei în virajul 16. Ca urmare, pilotul născut la Torino a fost retrogradat în linia secundă a grilei, aflându-se și în spatele lui Jack Miller, Fabio Quartararo sau Pol Espargaró. Noul lider al clasamentului general, Andrea Doviziozo, era nevoit să plece doar de pe locul al zecelea. 

Startul nu a fost perfect gestionat în cea dintâi întrecere din San Marino de către Maverick Viñales. El avea să piardă atunci rapid orice șansă la un prim succes stagional. Lucrurile urmau să se prezinte diferit acum. Topgun s-a pus bine în mișcare, imitându-i pe piloții Ducati Pramac, Francesco Bagnaia și Jack Miller. Primele parcurgeri ale circuitului au consemnat incidente în care au fost implicați Franco Morbidelli, Brad Binder și Valentino Rossi. Aceștia din urmă erau nevoiți să renunțe la orice speranță pentru un rezultat remarcabil.

În schimb, Peco Bagnaia reușea să treacă de cel ce moștenise pole-position-ul în defavoarea sa. Viñales era incapabil să-i egaleze ritmul torinezului ce se îndrepta către un succes care ar fi marcat un nou moment al primei victorii, la Moto GP.

Însă, membrul academiei VR 46 a pierdut controlul motocicletei sale cu 7 tururi înainte de final. Căzătura sa a însemnat oportunitatea lui Maravillia, care își construise în acel moment un ecart liniștitor față de principalii urmăritori. Lupta pentru podium, petrecută în spatele lui Viñales a fost una echilibrată. Fabio Quartararo și Pol Espargaró s-au duelat direct până când au fost surprinși de un Joan Mir în mare formă. Spaniolul, fost campion la Moto 3 și-a demonstrat încă o dată abilitatea de a maximiza cadrul Suzuki pe final de cursă. După o încercare de ai depăși simultan pe ambii rivali, Mir s-a mulțumit cu manevre separate care i-au asigurat cea mai bună clasare din carieră și 20 de puncte valoroase, pe lângă un al doilea podium la rând pe Misano Adriatico.

Fabio Quartararo a ispășit o penalizare de trei secunde pentru încălcarea repetată a limitelor pistei. Francezul i-a garantat astfel poziția a treia lui Pol Espargaró și a ratat șansa de a reveni la cârma ierarhiei intermediare a campionatului. În ciuda unui finish pe locul 8 (din 13 piloți clasați), Andrea Doviziozo păstrează o lungime în fața lui Quartararo și Viñales. Ei sunt urmați de Joan Mir, la alte trei unități (motorsport.net). După șapte runde, liderul clasamentului general a acumulat doar 84 de puncte. În acest moment, opt combatanți sunt incluși într-o diferență echivalentă unui singur succes de etapă (25 de puncte).

Marele Premiu al regiunii Emilia-Romagna a mai adăugat impredictibilitate și suspans unui sezon deja dinstinctiv, în istoria echilibrului din Moto GP. Prima victorie stagională a lui Maverick Viñales a ridicat la șase numărul piloților cu minimum un triumf în 2020. Alte rezultate neașteptate se vor putea materializa în week-endul viitor, atunci când motomondialul va vizita Catalunia.

Surse:

https://www.crash.net/motogp/results/944800/1/emilia-romagna-motogp-full-qualifying-results

https://www.crash.net/motogp/results/944931/1/emilia-romagna-motogp-race-results

https://www.motorsport.com/motogp/standings/