Definiția ”jocului frumos” a fost nu doar formulată, cât și aplicată de cel care va rămâne pentru destulă vreme, unicul triplu câștigător al Campionatului Mondial.

Desigur, impactul de pe teren al lui Pelé este pentru mulți inimitabil, dar acesta ar putea păli prin comparație cu acțiunile ce l-au transformat într-o figură iconică, la mare distanță după încheierea ilustrei sale cariere.

Doar cu trei tricouri îmbrăcate vreodată în 22 de ani de activitate profesionistă (Santos, New York Cosmos și echipa națională), Regele este responsabil nu doar pentru legenda fotbalistică, dar și pentru cei care au devenit determinați să i-o urmeze.

Într-o perioadă în care majoritatea pasionaților au ajuns să aprecieze chiar mai mult ceea ce reprezintă sportul rege, analizele vizează prezentul. Dar, acceptarea comună surprinde un aspect la fel de important: fără contribuțiile din trecut, nicio disciplină nu ar fi aceeași. În iarbă, putem afirma că mulți protagoniști au căpătat pe merit statutul de legendă. Însă, precum ne-am amintit în ani recenți, există o vădită diferență între actorii remarcabili și cei care au definit jocul.

Poate mai mult decât orice alt nume, introducerea în zorii epocii gloriei fotbalului merită creditată lui Edson Arantes do Nascimento, pe numele său întreg, dedicat celebrului om de știință american. Într-una dintre multele coincidențe ale istoriei, porecla Pelé s-a desprins dintr-o pronunție greșită a unui erou personal. În cazul sportivului născut la 23 octombrie 1940, referirea duce la un portar legitimat la Vasco da Gama, Bilé.

Constanta secolului trecut ne reamintește că talentul reușește să învingă umbra sărăciei profunde. Fiul lui Dodinho a făcut primii pași în sportul pe care avea să îl transforme într-o artă, cu ajutorul experienței împărtășite de tatăl său și doar cu șosete la dispoziție. Se atestă des că în așa condiții de adversitate, tehnica tinde să devină absolut perfectă, iar protagonistul epocii braziliene de aur avea să o demonstreze pe deplin.

Evoluând în foarte multe competiții contra adulților și inclusiv în sală, el s-a ridicat încă de la 14 ani la înălțimea oricui. În perioada actuală, vedem atât de puțin fotbaliști care pot să exceleze la vârste cu adevărat fragede, dar adevărul este că Pelé a setat standarde aproape intangibile, înaintea oricărui alt maestru. În iunie 1956, așadar nici măcar la 16 ani, el a fost acceptat în prima formație a lui Santos, clubul pentru care istoria avea să fie prea mică.

 O carieră inimitabilă de club, cu doar două stații 

La mai puțin de o lună și jumătate distanță, adolescentul debuta, dar nu oricum, ci cu un prim gol oficial acontat într-o carieră mitică. Respectiva confruntare, câștigată cu 7 – 1 în fața lui Corinthians, a oferit primul indiciul că atacantul își va merita foarte curând un post de titular. Deja, la capătul sezonului de debut, nu încăpea îndoială asupra numelui golgheterului primei ligi braziliene. 

Pe măsură ce legenda internațională începea să se scrie sub nuanțele auri-verzi, au existat nenumărate ocazii în care eroul ar fi putut să părăsească Brazilia. Motivele pentru care Pelé nu a mai ajuns niciodată în Europa, la grupări precum Manchester United, Inter sau Valencia, sunt într-adevăr diverse. De la propria afecțiune față de Santos, până la o revoltă a fanilor ori acordarea unui statut de Comoară Națională din partea Guvernului local, nicio mutare nu avea să se mai realizeze.

Intențiile atât de clare nu au venit de pe bătrânul continent doar pe fondul evoluției la echipa națională. Sezonul încheiat în 1958 i-a adus încă adolescentului un prim record ce nu pare să poată fi vreodată doborât în celebra competiție internă, Campeonato Paulista. 58 de goluri stagionale au adus în mare parte titlul pentru o echipă a coastei estice ce nu cunoscuse în prealabil succesul major.

Prima coroană obținută nu a fost apărată cu succes, dar peste două sezoane, Santos urma să se impună din nou, decarul fiind responsabilul a 33 de goluri. Desigur, misiunea mai dificilă pentru orice club al națiunii galben-verzi se numea Copa Libertadores, obiectiv imposibil de atins până în 1962. Un parcurs formidabil până în finala cu Peñarol a fost completat de o dublă prin care încă foarte tânărul atacant și-a văzut împlinită și gloria continentală.

Mai mult, Santos urma să își apere trofeul mulțumită a două duble manșe de legendă pe care Pelé le-a realizat. Ultimul act a fost închis contra Bocăi Juniors, chiar în templul advers argentinian, La Bombonera. Până acum, o așa ispravă braziliană rămâne și singura din întreaga istorie a fotbalului sud-american. Mulțumită magiei Regelui în principal, a sa formație se impunea și în două ediții la rând ale International Cup, cea mai cunoscută competiție intercontinentală a vremurilor.

Printre eșecuri și suferințe de club, aura maestrului nu s-a disipat în timp, deși eficiența începea să scadă în ultima treime a carierei din țara natală, precum și logica o spune. Reușita de pe 2 august 1969, contra lui Clube Atlético Juventus, face parte din acea ramură și a fost caracterizată prin propriile descrieri, drept golul său memorabil, deși nicio înregistrare video nu îi poate fi asociată. Alte momente, precum inegalabilele fente care au dus la așa-numitul gol de placa, cu Fluminense, au fost capturate.

Din 1961 (scena probabilei celei mai frumoase reușite din istoria Maracanã), finalizările enumerate s-au adunat, până la un total iconic. Deși pentru acesta din urmă se vor lua în considerare și jocurile amicale, golul 1000 pentru Pelé a reprezentat un eveniment uriaș în Brazilia. Drept dovadă terenul urma să fie invadat de public, la data de 19 noiembrie 1969. Atunci, penalty-ul transformat tot în templul absolut al țării natale, împotriva lui Vasco da Gama, a primit titlul de O Milésimo, când Pelé abia împlinise 29 de ani.

Întreaga sa carieră de nivel înalt a fost petrecută la Santos, pentru care recordul de reușite individuale la un singur club, 643, a rămas pentru decenii neatins (Leo Messi depășindu-l în tricoul Barcelonei, cu ceva mai mult de doi ani în urmă). Doar că, în 1975, nimic nu l-a împiedicat să mai adopte calea Statelor Unite, pentru o reprezentație deloc neglijabilă, în tricoul lui New York Cosmos. Alături altor figuri de impact suprem aduse peste Ocean tocmai de mirajul brazilianului, începând cu  Franz Beckenbauer și Eusébio, fotbalul a căpătat noi conotații în Manhattan.

Multe reușite, în fapt minimum 16 în fiecare campanie, i-au ghidat pe fanii newyorkezi spre extaz și spre două titluri ale fostei North American Soccer League. Bineînțeles, după sezonul 1977, totul trebuia să ia sfârșit cu un joc amical între Cosmos și Santos, legenda lor comună evoluând în ambele tricouri pe vechiul Giants Stadium. Pelé a punctat pentru ultima oară dintr-o lovitură liberă de la peste 30 de metri, golul fiind contabilizat de FIFA cu numărul 1.281.

O eră a fotbalului definită sub tricoul Selecão

Însă, 77 din totalul încă disputat pe care l-am expus anterior dețin o cu totul altă semnificație pentru întreaga lume a fotbalului, așa cum o știm. A fost aproape logic ca un viitor maestru al Braziliei să debuteze în culorile naționalei mari în fața Argentinei. 7 iulie 1957 este data la care Pelé a și marcat, stabilind recordul precocității națiunii sale, cu destul timp înaintea împlinirii celor 17 ani. Speranțele au fost uriașe pentru o întreagă țară în privința Campionatul Mondial din vara ce a urmat, în Suedia.

Deși accidentat la genunchi și fiind în pericol să nu își poată sprijini colegii, vârful avea să-și împlinească destinul de cel mai tânăr participant la un turneu suprem. În ultimul joc din grupe, o pasă decisivă avea să vină pentru unul dintre golurile lui Vavá, după care totul a devenit echivalent cu istoria. Reușita adolescentului din sferturile de finală avea să frângă inimile galeze, în parafrazarea unui celebru titlu de carte. După cum prea bine știm, acel joc urma să rămână ultimul pentru dragoni vreme de 64 de ani, până în Qatar.

Brazilia avansa către duelul din careul de ași, în care hat-trick-ul lui Pelé – despre care știm că a rămas marca celui mai tânăr fotbalist din istoria competiției – a făcut diferența după pauză. De completat rămânea o finală contra țării gazdă, în care foarte mult suspans nu a existat. Suedia marcat prima, dar a cedat cu 2 – 5, decarul advers fiind responsabil pentru două reușite.

Prima dintre ele, cu lob peste apărare și finalizare, încă se încadrează în zona capodoperelor istoriei. Emoțiile au fost de nestăvilit după fluierul final al confruntării, care a proclamat de departe și cel mai tânăr campion mondial, un moment de cotitură pentru întreaga lume și inclusiv comunitatea de culoare. Eroul ei nu avea să se oprească aici, deși Cupa Mondială din 1962 a avut pentru multă vreme parte de un oarece asterisc.

După ce a început evoluția în Chile cu un assist și un gol în fața Mexicului, de acum purtătorul permanent al numărului 10 s-a accidentat într-o tentativă de șut cu Cehoslovacia. Destinul a făcut ca și prin contribuția sa, Brazilia să-și apere cu succes titlul mondial (performanță ce a fost aproape să fie egalată de Franța, în actuala iarnă din deșert). Dar, sub regulamentul FIFA al vremii, doar jucătorii ce au evoluat în finală, în frunte cu Garrincha, au primit medaliile de aur.

Abia în 2007, demersurile s-au încheiat pentru ca dublul laureat să aibă parte de o distincție oficială după înfruntarea decisivă (deopotrivă disputată în fața formației cehoslovace). Peste patru ani, în Anglia, experiența Braziliei a devenit foarte dură, deși liderul formației a contribuit la victoria de debut, din fața Bulgariei. Reușita din lovitură liberă a fost însă singura din Insulă, Pelé primind apoi un tratament des peste linia regulamentului, din partea apărătorilor adverși.

Totul a culminat în înfrângerea de pe Goodison Park cu Portugalia, atunci când dublul laureat în exercițiu nu a mai putut continua, după intervenția brutală a lui João Morais. Învinsă cu 3 – 1, Selecão a părăsit competiția britanică din grupe, principalul ei exponent părând a nu mai dori să continue în tricoul reprezentativ, pentru vara lui 1970. Răzgândirea nu a venit imediat, dar ajutorul coordonatorului absolut a consemnat întregirea unei echipe legendare.

După cum este cunoscut cu siguranță, respectiva formație sud-americană, poate cea mai valoroasă colecție de talent din istorie, a închis turneul fără vreun pas greșit. Dar, jocul cu România din grupe – încheiat cu celebrul schimb de tricouri rememorat recent chiar de Mircea Lucescu – în care liderul brazilian a reușit dubla, rămâne memorabil prin spectaculozitatea sa, tricolorii cedând greu cu 4 – 2 (mulțumită reușitelor lui Florea Dumitrache și Emeric Dembrovschi).

Eliminând Peru și apoi Uruguay, în memorabila reeditare a finalei pierdute în 1950, gruparea antrenată acum de un fost coleg al lui Pelé Mário Zagallo, a doborât Italia, devenind triplă câștigătoare a trofeului auriu. Legenda lui Santos a fost mai eficient din rolul pasatorului decisiv, dar a izbutit să și înscrie, chiar primul gol al marii finale de pe Estadio Azteca, victoria conturându-se în repriza a doua.

Pentru a remarca dimensiunile reale ale performanțelor geniului din Brazilia pe teren, pe lângă acțiunile lăudabile ale promovării echității, din postura de ambasador UNICEF, dar nu numai, este nevoie doar să privim în prezent. Deși părea poziționată să îi dedice un nou titlu, formația lui Tite nu s-a impus în Qatar, deși Neymar și-a egalat idolul, la golurile marcate sub tricoul auriu. Naționala Carioca rămâne cu doar alte două titluri supreme, după ce maestrul și-a anunțat definitiva retragere, în 1971.

Apoi, gruparea franceză, condusă de un jucător ce pare, cu ceva indulgență, să fie cel ce aduce asemănări stilului său de joc și precocității formidabile, nu a reușit să imite performanța pe care O Rei și-a trecut-o în cont, în 1962. De altfel, fabulosul brazilian și-a folosit una dintre ultimele adresări publice pentru a-și felicita atât respectivul prieten, Kylian Mbappé, cât și pe Leo Messi, pentru o finală de poveste la Doha. Ulterior, uriașul din São Paulo a luat calea spre împlinrea jocului în ceruri, promis lui Diego Maradona, în urmă cu aproximativ 25 de luni.

Ca o concluzie, fără a atinge neapărat dezbaterea celui mai bun fotbalist din istorie, seara de 29 decembrie lasă un gust profund amar asupra finalului de an 2022. Dar, ocazia despărțirii de o legendă este și va fi folosită în a privi atent spre moștenirea unuia dintre oamenii ce au setat standardele definitive ale sportului rege, unicul Pelé.

Surse:

https://www.gsp.ro/international/campionate/mircea-lucescu-moarte-pele-tricou-romania-683970.html