Dar începutul meciului nu-i părea favorabil jucătorului spaniol. Condus clar de către Daniil Medvedev, el a răscumpărat pierderea primelor două manșe, impunându-se magistral cu 7-5 în actul final, același scor cu care pierduse ultimul set în fața lui Novak Djokovic în 2012. Astfel, Rafael Nadal a preluat de o manieră unică, după 324 de minute de joc, șefia ierarhiei masculine de Mare Șlem a tuturor timpurilor, la Melbourne.

Dar Openul Australian a marcat și primul triumf al unei reprezentante a gazdelor din 1978 încoace. În turneul feminin, Ashleigh Barty a reușit să își conducă visul până la capăt, după un traseu de excepție, finalizat contra lui Danielle Collins, pentru a treia distincție majoră din carieră, în tot atâtea locații.

*************

Inevitabil de trecut cu vederea, având în vedere și evenimentele ce au precedat debutul său, ediția cu numărul 110 a Openului Australian și-a regăsit automat un loc direct în analele tenisului de marcă. Cercul controverselor nu a putut fi oprit foarte ușor, chiar dacă circumstanțele au fost clare, în privința condițiilor ce vor permite șederea în cel mai important spațiu urban din statul Victoria. 

Cu siguranță, în aceeași măsură, scopul și speranța (totodată) a spectatorilor a constat în certitudinea că, dacă neînțelegerile din afara terenului au depășit un anume prag, spectacolul de pe suprafața de hard din sud-estul continentului să le depășească. 14 zile pline de entuziasm au acoperit cu siguranță această cerință, deși auspiciile s-au menținut complicate.

La Melbourne, în competiția care contează primordial, deoarece nici turnirurile de pregătire nu trebuie să fie excluse din ecuație, câteva semne ale întrebării au existat în privința numelor care aveau să se apropie de trofeu.

Cea mai dulce Barty-Party

Un aspect a fost însă cert, încă de la primul schimb. O mare parte a atenției s-a îndreptat spre Ashleigh Barty, un adevărat fenomen al valenței în sportul profesionist, precum am mai remarcat și cu alte ocazii.  

Dominația ei a fost oricum greu de contestat în ultima perioadă, deși un mare obiectiv continua să se eschiveze. Trofeul Marelui Șlem obținut pe teren propriu a reprezentat o miză ce treptat a copleșit-o în ocaziile precedente pe actuala ocupantă a primei poziții WTA. Însă călătoria declanșată după prima și cea mai grea victorie stagională, obținută în disputa de debut din Adelaide contra lui CoCo Gauff, nu avea să cunoască vreun recul. 

Este drept, inclusiv prin intermediul numeroaselor confruntări cu o minimă rezistență, eroina locală și-a construit un parcurs demn de virtuală perfecțiune. Bineînțeles, asemenea multor altor cazuri, scenariul ar fi putut să se prezinte total diferit cu o condiție. Naomi Osaka s-a aflat în două rânduri la un schimb distanță de a-și asigura o întâlnire cu australianca, în optimi, Amanda Anisimova opunându-se într-o dispută extinsă absolut dramatic până în super tie-break-ul actului final. 

Evident, nu vom cunoaște vreodată această parte a poveștii, însă dacă provocarea uriașă s-ar fi aflat undeva, ea ar fi fost reprezentată în primul rând de campioana en-titre a competiției. Odată cu eliminarea niponei, deși a reușit să îi întrerupă seria ideală de joc la serviciu, exponenta Statelor Unite nu i-a putut rezista mai mult decât atât lui Ash.

Aspectul respectiv a fost valabil și pentru două conaționale ce ar fi părut să dețină potențial periculos. Jocul atât de consistent arătat la prima lansare, dar și la capitolul construcției după retur, din partea lui Barty nu a permis vreun fel de replică consistentă pentru Madison Keys sau Jessica Pegula. Astfel, cu doar 21 de jocuri permise în total adversarelor, al doilea cel mai eficient cuantum din actualul secol – cu o medie a disputelor de 61 de minute –  principalul cap de serie a vizat în fine un obiectiv neatins de țara gazdă de 43 de ani, o finală câștigată de Open Australian.

Triumful lui Chris O`Neil din 1978 vine dintr-o altă epocă, în care nu toți atleții de top plănuiau vizita la Antipozi. În fața unei ale reprezentante americane, campioana de la Roland Garros și Wimbledon, a întâmpinat legenda însăși. În aceeași măsură, atitudinea neînfricată a lui Danielle Collins, care a ajutat-o să treacă de un 4-6; 1-4 contra Clarei Tauson, a propulsat-o, în dauna lui Alizé Cornet și Igăi Świątek, spre un prim ultim act major în carieră, început fără inhibiții, pe Rod Laver Arena.

Însă, precum a fost cazul în fiecare dispută precedentă, orice ocazie importantă necapitalizată de adversară și-a văzut imediat consecința pe tabelă. Lidera clasamentului mondial și-a reglat ideal coordonatele în primul act, transformându-l pe cel secund într-unul foarte delicat pentru o viitoare membră a topului 10 feminin, după acest turneu.

Stăvilind frenezia din tribune, deși a avut nevoie de numeroase încercări, Collins i-a câștigat serviciul adversarei, pe un fond de ușoară crispare. Accentuarea acesteia s-a remarcat mai departe, un prim act decisiv apărând brusc la orizont în dreptul excepționalei atlete de 25 de ani. Ușoare neatenții, comise la serviciu, coroborate cu plusul de forță așteptat de publicul partizan au conturat tot mai probabilă o neutralizare a avantajului de 5-1 pentru al 26-lea cap de serie. 

Pe măsură ce propria primă execuție se restabilizase, a fost necesară și o sclipire monumentală cu forehandul în lung de linie, cea mai puternică a înfruntării pentru ca outsidera să nu beneficieze de șanse pentru adjudecarea manșei. În schimb, deîndată ce scorul a reilustrat paritatea, spre încântarea spectatorilor, șansele s-au înclinat doar într-o singură direcție. 

Încolțită de accelerările și precizia exprimată aproape de ideal din dreptul oponentei, vizitatoarea și-a văzut oportunitățile dispărând brusc într-un tie-break dezechilibrat după chiar primul schimb. Aflată la mică distanță de a fi nevoită să înfrunte un set decisiv pe care nu și l-ar fi dori categoric, Ashleigh Barty a rezistat finalmente adversității pe propriul tărâm, încheind chiar și o finală extrem de complicată, înaintea barierei unei ore și 30 de minute, cu 6-3; 7-6 (2). 

Triumful așteptat pentru mulți ani s-a materializat cu multiple descărcări vocale, perfect însă de înțeles. Pe lângă impactul asupra teritoriului natal, imaginea îndemânării tenisistice pentru orice standard a devenit campioana de la Melbourne, însă și singura jucătoare activă în afara Serenei Williams care să dețină acum distincții majore pe toate suprafețele (după zgura pariziană și iarba londoneză). 

Vechea parteneră de dublu a simbolului ce duce mai departe moștenirea indigenă începută în tenis de Evonne Goolagong, Casey Dellacqua, a fost prima persoană ce a împărtășit bucuria absolut autentică pentru protagonista întregului concurs. În primul moment istoric al week-endului, dominația unei tinere cu o călătorie formidabilă, prin suferință, experimente și căutări îndelungate în deceniul trecut, nu mai poate fi acum negată.

Episodul magiei prin pură abnegație, pentru Rafael Nadal

Dacă luăm în calcul și succesul unic în istorie, obținut la dublu masculin de Thanasi Kokkinakis și Nick Kyrgios, beneficiari de wild-card pentru a pătrunde pe tabloul principal, ne-am gândi că lucrurile nu pot arăta mai mult dramatism și bucurie în dreptul gazdelor. Ne-am fi înșelat însă amarnic dacă am fi oprit concluzia aici.

La simplu, absența forțată a lui Novak Djoković a însemnat că un singur maestru poate ataca borna de Mare Șlem cu numărul 21. Oricât de improbabil, privind spre absența sa din finalul stagiunii precedente, după dramaticul eșec în fața sârbului din semifinalele Openului Francez, Rafa Nadal și-a obținut noua șansă spre a concura spre acel deziderat la Antipozi. Acolo, doar ediția din 2009 mai fusese câștigată de toreador. 

Un drum fabulos către finala sa cu numărul șase în Australia a arătat că potențialul fizic încă există, Denis Shapovalov fiind singurul ce a împins disputa cu spaniolul ajuns la 35 de ani, până în actul final. La prima vedere cel puțin, sarcina supremă s-a ivit într-o confruntare decisivă, spre care Daniil Medvedev a fost primul anticipat. 

Evoluțiile actualului ocupant al poziției a doua mondiale, atât de sigure sub presiune, aici referindu-ne în primul rând la revenirea, respectiv la mingea de meci anulată în sferturi contra lui Felix Auger Aliassime, l-au propulsat pe moscovit spre statutul unei uimitoare performanțe. Niciodată în era modernă a jocului, vreun performer nu reușise adjudecarea primelor două coroane de Mare Șlem, în manieră consecutivă.

Capul secund de serie a capitalizat într-adevăr inițial într-o revanșă a monumentalei finale de la US Open 2019, atunci când el s-a recunoscut învins de același adversar. Puțini pasionați s-au gândit că acel scenariu de cinci manșe ar putea fi cumva pus în umbră, mai ales după primele indicii. Nadal s-a regăsit într-o postură dificilă de a menține cadența mai tânărului său oponent. Mai multe erori decât sunt obișnuite din partea legendei iberice i-au oferit lui Medvedev inițiativa și un final foarte calm de segment prim.

Ulterior, deși reperele serviciului și forehandului celebru au continuat să nu fie reglate complet, favoritul net al publicului și-a văzut șansele crescute în a reechilibra situația. Însă, mai tânărul pretendent și-a menținut intact calmul, pentru moment, îndreptând un deficit ce a inclus și o șansă de set la serviciu. Introducând capitolul secund într-un tie-break, Daniil a bifat câteva execuții excepționale, în momentele impetuos necesare, pentru a schimba soarta jocului decisiv în favoarea sa. 

A părut că marea și unica șansă pentru Rafa a fost anulată la capătul respectivului segment, adversarul său arătând anterior capabilitatea de a-și extinde anduranța oricât ar fi necesar. Fără ca impresia generală a jocului să se schimbe, campionul din urmă cu 13 ediții a îndepărtat trei oportunități de break ce au părut echivalente cu desprinderea decisivă a setului terț.

Însă, lecția generată permanent de un luptător prin definiție pe teren este aceea de a nu ceda, iar cu ceva ajutor din tribunele exultante, el a reușit să își susțină șansele până ce greșelile au început să vină din partea opusă.

Într-un duel ce a devenit al uzurii, o anumită simplă inexactitate (din preajma fileului) a semnalat o altă șansă pentru relansarea încleștării. Trei ore de joc abia erau împlinite atunci când tabela arăta 2-1 la seturi, concluzia fiind departe. Brusc, cu fiecare minut care a trecut, siguranța crescândă a serviciului pentru elevul lui Carlos Moyá a echivalat dictării mai agresive a schimburilor, prin formidabilele execuții de stânga, respectiv rever.

Game-urile complicate, cu mai multe amenințări ale unui break au fost tratate excelent, în condiții de mare presiune. Ulterior, capul de serie șase și-a confirmat momentumul la retur, rusul fiind pus în imposibilitatea de a mai replica consistent. Odată cu încrederea obținută, și prospețimea a părut să schimbe taberele. Improbabil, dar real, Nadal a reușit să își trimită oponentul în afara zonei de confort fizic.

Cu un pas până la final, lupta a părut să încline din nou, Rafa rămânând atletul superior ca tonus, în ciuda deficitului vârstei. Fiind pregătiți a depăși pentru a doua oară în ultimii 10 ani marca celor 300 de minute într-o finală australiană, schimburile prelungite de generic l-au favorizat pe mallorquin. Medvedev s-a văzut nevoit să reziste în spatele serviciului, dar odată ce avantajul a dispărut, potențialul nou lider mondial și-a arătat întregile resurse ale determinării și pregătirii. Un joc de excepție, care s-a întins pe durata a peste 12 minute, nu l-a putut ajuta pe rezidentul principatului monegasc să dejoace complet serviciul oponent. 

Tensiunea nu a scăzut sub valoarea maximă, nici chiar atunci când doar două schimburi ne mai separau de istorie. Emoțiile s-au simțit în braț pentru bravul iberic, care deși a irosit prima șansă de a tranșa tabela cu propria lansare, nu a renunțat în a crede.

Ca urmare, a doua ocazie s-a ivit și pe fondul unor inexactități cumva nescontate, venite de la campionul din New York din 2020. Fără să mai privească cu teamă, spre momentul suprem, matadorul nu a mai întâmpinat rezistență în ultimul capitol al unei finale pentru eternitate, a doua cea mai lungă din istoria Australian Open; stopată la 5 ore și 24 de minute, cu scorul de 2-6; 6-7 (5); 6-4; 6-4; 7-5. 

Pentru prima oară în legendara sa carieră, un deficit de 0-2 a fost anulat într-un ultim act pentru Rafael Nadal. Răsplata nu s-a materializat doar în cucerirea cotei 21, care finalmente îl separă acum de Roger Federer și Novak Djoković, dar și cel puțin a doua coroană de prim rang, în toate cele patru turniruri, asemenea competitorului balcanic. 

Maniera în care a realizat-o, însă, descrie chiar mai mult de atât pentru o legendă a combativității și rezistenței, care a recunoscut că actuala călătorie la Antipozi ar fi putut la fel de bine să fie ultima, într-un interval inter-stagional atât de complicat din cauze fizice recurente.

Dacă privim în urmă, amprentele istoriei nu aveau cum fi mai mari, iar ambii campioni ai ediției din 2022 și-au rescris permanent numele în istoria Openului  Australian, deși semnificația și manierele punctate de Ash Barty și Rafa Nadal s-au dovedit complet diferite, pe legendara Rod Laver Arena.