În sprijinul acestei concluzii, nimic nu e mai elocvent decât eliminarea timpurie a ambelor finaliste din ediția precedentă.

Desigur, circumstanțele deciderii lor au fost aproape diametral opuse. Portugalia nu era creditată cu una dintre primele șanse în a-și apăra distincția, chiar dacă trupa lusitană a continuat să ofere golgheterul competiției, în Cristiano Ronaldo. 

Prin contrast, situația în care Franța a ajuns, spre surprinderea generală, nu a fost anticipată. Deși evoluțiile fazei grupelor ne-au ajutat în edificarea formațiilor cu cel mai înalt ritm, prin care deținătoarea Cupei Mondiale nu se număra neapărat, scenariul împlinit la București nu putea fi anticipat în vreo măsură. Însă, după o seară cum nu s-a mai văzut istoria recentă, începută la Copenhaga și încheiată pe Arena Națională, unul dintre cele mai interesante dueluri pentru structura careul de ași avea să depășească orice așteptare.

Duelul eroic din Sankt Petersburg; Elveția-Spania 1-1 (1-3 după lovituri de pedeapsă)

O statistică interesantă, prezentată de bbc.com, la debutul turneului final paneuropean, atrăgea atenția asupra lungimii călătoriilor pe care cele 24 de echipe și implicit fanii lor le-ar fi avut de parcurs. În ierarhia respectivă, Elveția era cotată cu ponderea superioară tuturor adversarelor, undeva la mai mult de 13.000 km. 

Oricât de neplăcută ar părea o asemenea afirmație, împlinirea ei ar fi însemnat atingerea performanțelor grozave, comparabile doar cu repere ale secolului precedent. Astfel, excepționalul reviriment din fața Franței, la București, demonstra cum totul poate fi împlinit sub circumstanțele potrivite.

Valorosul succes se traducea cu o vizită la Sankt Petersburg în fața Spaniei, care nu se aflase departe în a cunoaște loteria loviturilor de departajare înaintea echipei lui Vladimir Petković. 

Deși apetitul ofensiv al elevilor lui Luis Enrique se arăta grozav, inexactitățile departamentului defensiv puteau costa enorm. Croația a cauzat uriașe dificultăți, anulate doar prin două reușite venite rapid în prima repriză de prelungiri. Marele semn de întrebare survenea asupra potențialului fizic pe care protagonistele startului sferturilor de finală îl mai puteau etala. 

Și din acea perspectivă, plusul mergea tot în favoarea reprezentativei furiei roșii. Asistența nu a avut nevoie să aștepte pentru multe zeci de secunde pentru ca tabela să fie modificată, balonul ajungând în plasa lui Yann Sommer fără ca momentele de tatonare să se fi scurs complet în Rusia. Devierea lui Denis Zakaria asupra șutului de la distanță expediat de Jordi Alba ducea către deschiderea scorului. 

Un start de joc abrupt părea să descurajeze echipa care nu se putea baza pe căpitanul din teren, Granit Xhaka fiind suspendat. Replica atleților îmbrăcați în roșu a fost relativ palidă, cu toate că nici mecanismele iberice de construcție nu s-au ridicat spre potențialul maxim. Manuel Akanji a fost singurul care a pus în pericol buturile oponente, până la încheierea reprizei întâi. Actul secund începea sub coordonate similare, multipla campioană continentală deținând controlul majoritar. 

Însă, o singură desincronizare majoră între doi apărători centrali încă lipsiți de experiență împreună era suficientă pentru a schimba total aspectul partidei. Xherdan Shaqiri nu ezita pentru a-și semna primul șut pe spațiul porții lui Unai Simón, transformând imensa oportunitate în clipa egalării.

Brusc, din minutul 68, obligată de noi inexactități fundamentale, Spania avea nevoie să își regăsească creativitatea. Totuși, ceea ce părea o imensă mână de ajutor, a fost oferită de imprudența lui Remo Fleuler, care era eliminat fără dubii, cu 13 minute înaintea finalului timpului regulamentar. Superioritatea numerică se anunța pivotală pentru Spania, dar impactul ei nu era exploatat la maximum până la capătul primelor 90 de minute. 

Șansele mari aveau să vină în rafale după startul reprizelor suplimentar. Apăsând pedala de accelerație într-o modalitate similară precum în fața Croației, Gerard Moreno era autorul unor ratări uluitoare, care îl aveau însă ca protagonist pe un formidabil Yann Sommer. Goalkeeperul Borussiei Mönchengladbach era protejat și de șansă la impreciziile lui Dani Olmo, însă paradele de excepție se adunau fabulos în fața oricărui adversar. 

Construcțiile iberice tot mai penetrante erau stopate pe rând de același portar ce cunoștea, într-adevăr, momentul carierei. Cu ajutorul său, Elveția începea să spere pentru a împinge a doua confruntare consecutivă către momentul penalty-urilor. În cele din urmă, nu mai puțin de 10 intervenții consemnau un record absolut al oricărui atlet la un Campionat European. 

Un volum atât de mare al momentelor irosite puteau costa marea favorită, mai ales atunci când căpitanul Sergio Busquets irosea prima încercare de la 11 metri. Din fericire pentru el, Unai Simón avea să își găsească inspirația, stopând șuturile lui Fabian Schär și Manuel Akanji. Ulterior, Ruben Vargas privea deznădăjduit cum balonul său trecea departe de vinclul porții, simțind că visul Elveției pentru întâia semifinală continentală era disipat după 240 de minute eliminatorii eroice. Mikel Oyarzabal transforma pentru a-și propulsa formația în semifinala asigurată uluitor de complicat.

Invincibila Squadra Azzurra depășește noi obstacole: Belgia-Italia 1-2

Oponenta Spaniei urma să se decidă la capătul celui mai așteptat duel al tabloului. Belgia și Italia își întâlniseră potențialul dorit în faza grupelor, arătând multe aspecte deosebite. Drumul către sferturi nu era însă deloc facil. Portugalia era înfrântă la limită de către reprezentativa dracilor roșii, în vreme ce replica oferită Squadrei Azzurra de către Austria era una ce nu putea întrerupe, după prelungiri, seria de jocuri încheiată cu victorie de către echipa lui Roberto Mancini. 

Al 15-lea succes putea veni în fața unei opoziții profund afectată la nivel ofensiv, prin indisponibilitatea lui Eden Hazard. Chiar și astfel, forța atacului ghidat de Roberto Martinez era remarcată deosebit de rapid în capitala bavareză, peninsularii fiind nevoiți să se apere constant. 

Anterior, Leonardo Bonucci deschisese scorul, însă izbânda sa fusese creată dintr-o poziție de offside a colegului său clasic din defensivă, Giorgio Chiellini. Gianluigi Donnarumma continua o evoluție remarcabilă, negându-le șansele lui Kevin de Bruyne și Romelu Lukaku. Oportunitățile ratate urmau să fie plătite scump prin neatenția apărătorilor belgieni care au oferit contextul finalizării elegante, prin care Nicolò Barella declanșa isteria în tribunele Allianz Arena. 

Pe fondul urgenței unui răspuns imediat, câștigătorii Grupei B nu aplicau suficient de bine tranziția negativă, Lorenzo Insigne completând o șarjă grozavă printr-un șut excepțional la colțul lung. Dublarea avantajului italian s-a arătat de scurtă durată, prima repriză încheindu-se cu penalty-ul transformat cu siguranță de Romelu Lukaku.

Căutarea egalării s-a arătat continuă pentru Belgia, după reluarea disputei, dar deciziile uluitor de neinspirate, din fața porții, coroborate cu siguranța etalată de goalkeeperul peninsular, păstrau tabela intactă. Niciuna dintre individualitățile trupei francofone nu găsea rezolvările mult sperate de fanii prezenți în tribune la München. În ciuda unui final tensionat, organizarea italiană era imposibil de destabilizat, scorul pauzei a fost păstrat până la ultimul fluier. Echipa ce domină clasamentul mondial era din nou eliminată timpuriu, în vreme ce reeditarea finalei EURO 2012 era confirmată peste alți nouă ani, de această dată în semifinale.

Excepționala călătorie scandinavă găsește drumul spre templu: Cehia-Danemarca 1-2

Dacă Spania și Italia erau două dintre pretendentele inițiale către trofeu, Cehia și Danemarca nu s-au aflat deloc departe de a părăsi turnirul încă din faza grupelor. Însă, două povești inspiraționale se întâlneau la cumpăna continentelor pentru atingerea unui nou penultim act. La Baku, echipa scandinavă era cea care izbutea să se elibereze de presiune, în fața structurii care elimina anterior meritoriu favorita grupare batavă. 

Jens Stryger Larsen transforma prima lovitură de colț a întâlnirii într-o centrare perfectă pentru Thomas Delaney. Mijlocașul Borussiei Dortmund înscria, iar misiunea daneză se vedea mult ușurată. Tomáš Holeš era blocat în situație de 1 la 1, Kasper Schmeichel își menținea colegii în avantaj după o jumătate de oră. În plus, marja era mărită înaintea pauzei de Kasper Dolberg, dintr-un serviciu de excepție, cu exteriorul, al lui Joakim Mæhle. 

Replica cehă avea nevoie să vină prompt, iar ocazia lui Antonín Barák semnala reducerea diferenței de către Patrik Schick, care își recăpăta statutul de golgheter al turneului. Într-o repriză secundă cursivă, ocaziile au oscilat de la o poartă la alta. Yussuf Poulsen putea parafa soarta calificării în multiple rânduri, însă contraatacurile irosite ofereau speranței echipei lui Jaroslav Šilhavý. Fără Christian Erikssen, dar galvanizați de semnalele căpitanului său, Danemarca rezista asediului final pentru a parafa călătoria spre Wembley, în prima semifinală continentală după magica experiență a EURO 1992. Calificarea prezentă a fost bifată (ca o premieră absolută) în pofida a două eșecuri în confruntările inaugural disputate.

Descătușarea istorică a Albionului spre «aducerea trofeului acasă»: Ucraina-Anglia 0-4

Pentru completarea careului de ași, partida caracterizată drept cea mai dezechilibrată a ultimelor opt pretendente. După triumful epocal așteptat de o întreagă generație engleză în fața Germaniei, desemnarea unei favorite clare era imposibil de evitat. Elevii lui Gareth Southgate încheiaseră primele patru partide oficiale fără ca Jordan Pickford să fi primit vreun gol, un al cincilea joc similar semnala recordul absolut. 

Dificila sarcină revenea pe Stadio Olimpic unei Ucraine care părea să își fi depășit condiția odată cu victoria obținută de est-europeni în fața Suediei, prin reușita venită în minutul 120+1. Ocupanta ultimului loc calificant după faza grupelor spera la performanța de vârf a istoriei.

Asemenea primului joc al serii de sâmbătă, favorita hârtiei începea hotărât înfruntarea de pe scena romană. Raheem Sterling îl repera ideal pe Harry Kane, la capătul primelor trei minute, singurii marcatori din Albion contribuind din nou la o reușită ce dorea să aducă o stare de liniște pentru atleții britanici. Ocazii importante au existat de ambele părți, însă ambii goalkeeperi păstrau diferența minimă la jumătatea timpului regulamentar. Jucătorii pregătiți de Andriy Shevcenko nu arătau inițial uzura așteptată sau ușoara teamă de a replica puternic în fața unei defensive aparent redutabile. 

Cu toate acestea, copleșirea urma să vină din atac, după revenirea de la vestiare. La doar 54 de secunde după restartul confruntării, Harry Maguire plasa ideal la colțul lung o lovitură de cap din centrarea lui Luke Shaw. Mai mult sau mai puțin paradoxal, în singura deplasare pe care leii o aveau de completat la actualul turneu final, succesul urma să vină clar și dezlănțuit. Același fundaș lateral al lui Man. United, Luke Shaw, oferea a doua pasă decisivă în doar patru minute, spre descătușatul Harry Kane. O altă fază fixă era închisă cu capul pentru a treia ocazie consecutivă, de către proaspătul intrat, Jordan Henderson, aflat la prima sa reușită în tricoul reprezentativ. Nimic numai putea împiedica prima semifinală britanică după exact un sfert de secol, (atinsă fără gol cedat) la Campionatul European. Scena va fi aceeași precum în 1996, templul fotbalului primind Danemarca în fața a aproximativ 65.000 de spectatori.  

O fază a sferturilor de finală care a început furtunos de-a dreptul în Rusia, a continuat tot mai liniștit, pe măsură ce confruntările s-au succedat. Cu toate acestea, echilibrul anticipat și remarcat nu a afectat natura spectacolului. Rezultatele finale ne propun confruntări cu posibilități legendare, pe Wembley Stadium, la 6 și 7 iulie, în Italia-Spania și Anglia-Danemarca.