Recalibrarea acțiunii fotbalistice a echivalat cu una dintre principale noțiuni ale unei perioade complicate pentru întregul peisaj profesionist. Însă, trecerea timpului a fost una favorabilă pentru ca evenimentele să își reia cursul, inclusiv la marginea suprafeței verzi. Mizele interne păstrează o valoare imensă, indiferent de natura contextului, ce a presupus, printre multe altele, absența unui sprijin fizic absolut din tribune. 

Este nevoie să amintim pentru început că cele mai multe dintre ele începeau într-un decalaj cauzat de prelungirea campaniilor ce s-au încheiat dincolo de jumătatea anului anterior. Registrul pandemic devenea unul dur, însă previziunile pozitive avansau. Fără a avea parte de alte amânări neprevăzute, coordonatele perioadelor de competiție au fost condensate pentru ca ediția amânată a EURO 2020 să nu fie alterată. Un număr identic al partidelor urma a fi completat în consecință pe durata unui interval record al timpului, fapt ce ridica multe semne ale întrebării din perspectiva favoritelor. 

Dominație bavareză, ghidată de atacantul prezentului

Germania punea punct cel mai rapid sezonului anterior, drept pentru care aborda rar perspectiva rundelor intermediare. Începerea parcursului din Bundesliga se producea la 18 septembrie. Desigur, o întrebare aparent fără vreun răspuns elocvent avansa din nou, pentru Bayern München. 

Structura asociată pe bună dreptate adevăratei mașinării de fotbal, autoarea celui mai eficient parcurs din întreaga istorie a UEFA Champions League, era, în aceeași măsură deținătoarea ultimelor opt coroane interne. Contextul tomnatic din 2020 oferea o nouă șansă altor pretendente. Pentru o primă turnantă a campionatului, formația condusă de Hansi Flick suferea în a-și găsi cadența pe plan ofensiv, cu excepția unui istoric 8-0 inaugural împotriva lui Schalke 04 (echipă ce urma să înfrunte apoi retrogradarea după exact trei decenii). 

Rezultatele continuau să vină conform așteptărilor cu o excepție. Eliminarea uluitoare suferită în fața lui Kiel, în runda a doua din Cupa Germanei le oferea bavarezilor toată atenția internă asupra Bundesligii.

Preluând conducerea stagiunii începând cu etapa a paisprezecea, ei nu aveau să o mai cedeze, în pofida faptului că Leipzig a reușit să mențină un ritm relativ decent în duelul direct de la distanță. Când totul părea să abordeze o traiectorie ideală, accidentarea serioasă a lui Robert Lewandowski, suferită în tricoul naționalei, genera consecințe și la nivelul echipei de club. 

Polonezul era nevoit să absenteze pentru patru săptămâni care au cuprins și dubla manșă din sferturile UEFA Champions League. Într-o neverosimilă, dar adevărată noapte de iarnă în aprilie la München, Paris Saint-Germain se impunea cu 3-2 în deplasare, urmând să își prezerve avantajul golurilor marcate pe teren străin în returul din Franța. Încheind cu un succes amar tentativa de apărare a competiției-etalon, multipla campioană en-titre a primei divizii mai avea o singură țintă. Titlul cu numărul 31, al nouălea consecutiv, era asigurat matematic pentru Bayern după înfrângerea suferită de Leipzig în fața Borussiei Dortmund, în cadrul etapei antepenultime. Din perspectiva golgheterului stagional, însă, conturile nu erau încheiate. 

Recordul legendar de reușite într-o singură campanie, al lui Gerd Müller, rămânea încă tangibil pentru Robert Lewandowski, în ciuda problemelor medicale menționate. Golul cu numărul 40, cel al egalării mărcii stabilite de vârful german în 1971-1972 (stabilit tot în tricoul lui Bayern), era izbutit în deplasarea de la Freiburg. Pentru ca dramatismul să atingă cote maxime raportate la istoria fotbalului, cu un joc rămas la dispoziție, impozantul atlet din Varșovia nu pătrundea pe tabela de marcaj a înfruntării contra lui Augsburg, încheiate cu 5-2, în primele 88 de minute. 

Un șut de la distanță respins cu greutate de portarul advers îi permitea nouarului polon să introducă balonul în plasă pentru a 41-a oară în ediția 2020-2021. Maniera dramatică a izbânzii cuprindea în totalitate peisajul lipsit de suporteri pe Allianz Arena. Doborârea unui reper considerat realmente sacru pentru întreg sportul german, concluziona o altă campanie internă impecabilă din partea lui Bayern München.

Sezonul englez început sensibil devine unul ideal pentru cetățeni

Pentru Manchester City, în schimb, lucrurile au stat chiar mai copleșitor, mutându-ne atenția către principalul eșalon al Albionului. O asemenea teorie era foarte greu de luat în calcul, la momentul în care structura ghidată de Pep Guardiola se regăsea la opt puncte față de liderul de la acea vreme al Premier League, Liverpool. 

Ulterior serii de 15 decembrie, o serie uimitoare se declanșa pe teritoriul britanic, ce a amenințat serios analele sportului rege. Nu mai puțin de 21 de victorii la rând aduceau formația cetățenilor în controlul tuturor competițiilor în care mai activa. Doborârea unui record european de triumfuri consecutive oficiale a fost zădărnicită de rivala citadină. În data de 7 martie, Manchester United se impunea pe Etihad Stadium, amânând totodată și deznodământul final al sezonului. 

Concluzia era confirmată peste alte cinci săptămâni, moment în care albaștrii din orașul simbol al Revoluției Industriale obținuseră deja și prima prezență într-o finală a Ligii Campionilor (100% engleză, versus Chelsea). A treia coronă internă din ultimele patru sezoane nu urma a fi parafată în statistici fără stabilirea unui alt record individual fabulos. 

Sergio Agüero se afla în fața probabilului act final în fotbalul englez. O lungă așteptare se încheia pentru argentinian pentru a deveni jucătorul cu cele mai multe reușite pentru un singur club englez. El și Wayne Rooney erau situați la cota 183 (pentru cele două cluburi din Manchester), până înaintea ultimului sfert de oră al jocului ultim al sezonului. Introdus de pe  bancă împotriva lui Everton, Kun egalase ținta prin golul de 4-0 al partidei. Alte cinci minute i-au fost necesare pentru realizarea dublei care îl cimenta în istoria ligii pe care o va părăsi începând cu sezonul următor. 

Gloria nerrazzură revine după un deceniu de așteptare

Precum în cazul Premier League, soarta titlului din Italia era decisă timpuriu. Contrar așteptărilor, monopolul instituit de Juventus asupra Serie A urma a fi înlăturat după nouă ani. Începutul și continuarea neconvingătoare de sezon al torinezilor a fost speculat la maxim de multiple rivale înverșunate. 

Dintre echipele pretendente, Inter aștepta un trofeu suprem din primăvara anului 2010, atunci când Cristi Chivu se afla încă în lotul nerrazzurilor. Eliminarea nescontată din Champions League, într-o Grupă B încheiată pe ultimul loc, punea capăt unei prime treimi nu tocmai fericite pentru echipa lui Antonio Conte. 

Câștigând doar trei partide din primele șapte în campionat, Internazionale declanșa apoi un parțial de excepție. Mulțumită eficienței dispozitivului ofensiv ghidat de Romelu Lukaku, ea se instala confortabil într-o luptă pentru titlu ce urma a fi dusă contra marii rivale din oraș, A.C. Milan, și Atalanta. Pe durata întregului retur, gazdele de pe Giuseppe Meazza nu au cedat niciun punct. Lideri începând cu runda a 21-a, La Beneamata își depășeau concitadinii milanezi printr-un scor de neprezentare, preluându-și autoritar destinul în propriile mâini. 

Fără a comite pași greșiți, interiștii își asigurau al nouăsprezecelea trofeu din Seria A, profitând de numeroasele contraperformanțe ale urmăritoarelor din luna mai. Primul titlu non-juventin din 2011 încoace era sărbătorit abundent abia la finalul unei ultime etape în care pozițiile aferente Ligii Campionilor, obținute de A.C. Milan, Atalanta și Juventus, s-au decis dramatic.

Cucerirea Franței vine dinspre nord

În paralel cu acea bătălie, o alta se încheia poate mai dramatic, pentru gloria din Hexagon. Evoluțiile regimului continuu de joc au afectat mult și ritmul celei mai titrate formații a începutului de secol XXI. Paris Saint-Germain nu avea de protejat o serie asemănătoare în lungime prin comparație cu cele descrise anterior, ale lui Bayern și respectiv Juventus. A.S. Monaco interfera în 2017, într-un interval marcat de alte șapte titluri în Ligue 1 care au mers spre capitala Franței. 

Presiunea asupra echipei cu un imens capital provenit din Orientul Mijlociu era totuși una ridicată. Cedarea finalei din UEFA Champions League în august 2020 a cântărit greu pentru un debut parizian nedorit al campaniei următoare. Două înfrângeri inaugurale păreau să fie neutralizate pe plan intern de șapte victorii la rând, însă, alte scăderi ale turației însemnau o șansă importantă de a surprinde pentru alte formații. În ochii privitorilor comuni, Lille se putea sau nu găsi pe o listă scurtă de pretendente. 

Ocupantă a poziției a patra la finalul anului competițional anterior, echipa lui Christophe Galtier avea parte de un parcurs mult mai liniar, ce urma să fie benefic. Fiind neînvinsă în primele 10 runde LOSC arăta că poate să se implice într-un duel la vârf ce se îngreuna tot mai serios (luând în calcul și revirimentul lui A.S. Monaco). Prestațiile constante ale câinilor se extindeau în primul rând datorită lui Burak Yılmaz. Veteranul turc s-a debarasat drept principal marcator al unui grup ce spera tot mai mult la glorie. Exceptând prima dispută a anului calendaristic, pierdută împotriva lui Angers, Lille avea să declanșeze o formă de excepție. Opt triumfuri consecutive aduceau structura din Hauts-de-France în rarisima postură de a conduce prima ligă în ultimii zece ani.

O înfrângere ce se anunța costisitoare cu Nimes era anulată de isprava unui întreg sezon. Cu timona campionatului la mijloc, nordicii se impuneau cu 0-1 pe Parc de Princes, pentru a reveni în fața lui P.S.G. și Monaco. Sigurul gol al tensionatei partide era înscris de tânărul canadian Jonathan David. 

Cu întâietatea din nou la dispoziție, Les Douges beneficiau de pe urma unor noi puncte cedate neașteptat de către rivalii parizieni, dar și monegasci. Păstrând o marjă suficientă de eroare, liderii se poziționau, la capătul Derby-ului Nordului cu Lens, pentru a cuceri cel de-al patrulea titlu al istoriei, primul după exact zece ani. Ultima etapă a sezonului rezerva deplasări fabuloase desfășurate în paralel pentru Lille și Paris Saint-Germain. Luându-și revanșa cu 2-1 pentru înfrângerea din tur suferită acasă cu Angers, bravii elevi ai fostului campion mondial aduceau gloria și trofeul Ligue 1 pe Stade Pierre-Mauroy, într-una dintre marile surprize ale erei contemporane.

Bătălie spaniolă purtată până la final

Un deznodământ la fel de echilibrat se transpusese anterior și pentru duelul suprem al Spaniei. Într-un efort greu încercat de accidentări și uzură, marile cluburi ale națiunii toreadore s-au luptat pasionant pentru succes în La Liga. Barcelona și Real Madrid își adjudecaseră ultimele șapte ediții de campionat, dar ambele cluburi-etalon sufereau mult la începutul drumului. 

Astfel, odată ce Atlético își calibra mecanismele de joc și prelua șefia ierarhiei, misiunea urmăritoarelor devenea tot mai grea. Finalul lunii ianuarie vedea încheiată o șarjă de opt victorii, care distanța trupa lui Diego Simeone la un ecart aparent liniștitor. Ulterior, emoțiile se înmulțeau pe fondul revenirii concitadinei madrilene. 

Alături Realului, Barcelona începea să speculeze momentele vulnerabile ale adversarilor, recuperând ecartul extins până la un maximum de 13 lungimi în cazul Los Blancos. Totuși, Atléti rezista fără eșec în jocurile contracandidatelor, depinzând doar de ea în finalizarea primei izbânzi care să ajungă pe Wanda Metropolitano.

Remiza de pe Camp Nou din etapa a 35-a nu era fructificată de rivalii capitolini, care nu puteau trece pe teren propriu de Sevilla. Ca urmare, trei confruntări tratate dramatic puteau schimba direcția Primera División. Elementul lor principal, în afara rezultatului comun de 2-1, a fost contribuția enormă adusă de un anume Luis Suárez. Obligat să plece de la Barcelona pe fondul noii filosofii imaginate de Ronald Koeman, charismaticul atacant uruguaian avea să devină omul de gol incontestabil pentru Diego Simeone. 

Reușitele sale cu numerele 20 și 21 urmau să valoreze echivalentul unui trofeu suprem așteptat din 2014. Sud-americanul marca în ultimele două runde în care Atlético a fost nevoită să remonteze un dezavantaj în repriza a doua. Contra Osasunei, liderii erau conduși chiar în minutul 77, în vreme ce deplasarea finală de la Valladolid nu se sfârșea deloc fără emoții. Izbânzile decisive ale lui Suárez, profund marcat la nivel sentimental la capătul lor, parafau soarta La Liga, Real Madrid rămânând cu speranțe la apărarea coroanei, până la ultimul fluier, Barcelona părăsind duelul matematic după runda penultimă. Structura care pleca mereu cu oportunitatea a treia în maratonul spaniol, Atlético se impunea pentru a unsprezecea oară în istoria sa.

Dacă CFR Cluj va aștepta seara de marți pentru a primi al șaptelea trofeu de campioană a României; și al patrulea consecutiv - noi recorduri ale unei echipe provinciale - sărbătorile au fost deja purtate în principalele ligi de fotbal ale lumii. Cu unele scenarii așteptate, dar și cu altele ce aduceau în prim-plan, atât nume mari, cât și reale surprize, sezonul fotbalistic intern de club 2020-2021, desfășurat în lipsa constantă a publicului, va rămâne cu imense aspecte pozitive, memorabile.