Bineînțeles, ecuația accederii la viitoarea ediție a competiției de elită a continentului, ce urma a se concretiza în 2022, nu era una facilă. Campania preliminară întinsă în cercul masculin handbalistic la mai bine de 14 luni pregătește întotdeauna clipe plăcute, în alternanță, însă, cu cele greu de explicat. Până și în condițiile unui asemenea rezumat, șansele rămân de obicei în capacitatea proprie. După intervale întregi de pauză, presărată cu jocuri de mare intensitate, România ajungea să spere și înaintea ultimelor confruntări către deplasarea pe tărâmurile maghiar și slovac. Ele acordă, așadar, co-organizare ediției cu numărul 15 din cadrul festivalului desfășurat pe semicercurile bătrânului continent. 

Înainte de alte mențiuni, este necesar să reflectăm asupra faptului că natura calculelor putea fi mai aspră, cum deopotrivă se putea și ușura. Primul element catalizator asupra desfășurării fazei principale de calificare în Grupa 8, avea loc chiar în a patra zi a campaniei. Poziționată într-o serie în care era văzută cu cea de-a treia șansă, gruparea condusă de Rareș Fortuneanu se impunea categoric împotriva principalei contracandidate la acapararea poziției secunde, favorabilă pentru orice combatantă. În fața Muntenegrului, handbaliștii autohtoni demonstrau că se pot ridica la un nivel superior.

Succesul excepțional construit în repriza a doua, pe propriul parchet, la o diferență de nouă goluri putea reprezenta debutul unui parcurs îmbucurător pentru întregul peisaj sportiv românesc. Aflată în spatele imensei favorite, Suedia, misiunea tricoloră de a evita o nouă absență la nivel înalt devenea mai tangibilă ca niciodată. 

Etapele cu numerele trei și patru urmau a fi catalogate drept victorii ce nu ar fi trebuit să stea sub semnul întrebării, împotriva lui Kosovo, mai ales după jocurile realizate în noiembrie. Obținerea lor ar fi garantat în mare măsură că posibilitatea primei calificări după 26 de ani devenea realitate. Apoi, nimeni nu putea anticipa în mod realist cum alte două seri din primăvara anului curent aveau să schimbe complet starea de spirit. 

În pofida numeroaselor absențe din lotul convocat în martie, dubla întâlnire programată în fața fostei națiuni din blocul iugoslav era abordată ca o certă favorită. Cumva, o confruntare începută cu succes urma să anunțe începutul unei perioade nefaste ce își găsește cu greu un precedent. Treptat, un avantaj aparent confortabil, construit în deplasare, se disipa agonizant în repriza secundă. Într-un pasaj presărat cu multă neinspirație, România evita cu mare greutate o înfrângere uimitoare. 

O echipă aflată încă în creștere, care dorea să obțină cel mai important triumf din toată existența, izbutea să transpună jocul din a doua jumătate de pe teren propriu pentru două treimi ale duelului de la București. Dominați din nou în fazele incipiente ale confruntării din Sala Polivalentă, kosovarii își regăseau încrederea pentru a ajunge să surclaseze apoi un oponent pe hârtie mult superior. Drept consecință, o înfrângere de neuitat a lotului român, la un ecart final de cinci goluri, semnala cedarea a 3 puncte din 4 posibile împotriva formației ce ajunsese să preia locul secund al grupei. Ulterior, ierarhia urma să fie restabilizată de succesul Muntenegrului, înregistrat în deplasarea din Pristina, jucătorii lui Rareș Fortuneanu rămânând pe poziția a treia în cadrul seriei.

Ținând cont de contextul reliefat, o misiune ce se prefigura la îndemână devenea uluitor de complicată. Argumentul respectiv era întărit prin ideea că Suedia avea nevoie să își asigure întâietatea în grupă, câștigând la Sibiu și respectiv, Podgorica pe final de aprilie. Cu sprijinul câtorva reveniri, România spera să mențină cât mai echilibrat scorul ultimului joc de acasă al campaniei. Sarcina s-a dovedit imposibil de îndeplinit în prima repriză a sărbătorii centenare din punct de vedere handbalistic (potrivit mediafax.ro) la Sibiu. Superioritatea lotului vicecampion mondial din ianuarie era ilustrată rapid, în ambele faze. 

După un start echilibrat, scandinavii ghidați de Niclas Ekberg punctau de opt ori consecutiv pentru a îndepărta orice dubiu în privința succesului. Un ecart ce se extindea până la șapte lungimi la pauză, urma să crească până la 13 unități. 

La scurt timp, oponenții titulari erau înlocuiți, iar gazdele profitau pentru a declanșa un ultim parțial ce îndulcea semnificativ deznodământul, la 23 – 31.Formația lui Rareș Fortuneanu păstra chiar prima poziție provizorie, în clasamentul locurilor 3 direct calificante, având un avantaj minim în fața reprezentativei poloneze la capitolul golaverajului. Conform regulamentului EHF, punctele strânse de ocupantele treptelor a treia din fiecare serie vor fi acontate fără considerarea rezultatelor contra echipelor clasate pe 4.

Cu alte cuvinte, jocurile contra lui Kosovo nu ar fi reprezentat pionul central din ecuația definitivă, în cazul în care partida finală se încheia cu un alt rezultat negativ. Totuși, calea sigură către dezideratul dorit era evitarea înfrângerii în Muntenegru. 

Elevii lui Zoran Roganović căutau să anuleze impresia lăsată, atât în meciul tur din deplasarea băimăreană, cât și rezultatul drastic înregistrat contra Suediei, în propria arenă capitolină. Proporțiile eșecului din 30 aprilie semnalau o primă ratare a asigurării prezenței la turneul final. În același timp, balcanicii aveau nevoie de un singur punct pentru bifarea ei. Eventuala remiză ar fi reprezentat rezultatul ce ar fi mulțumit ambele combatante. 

Astfel, remarcând o asemănare izbitoare cu scenariul întâlnit în cadrul turneului preolimpic feminin din martie, formațiile României și Muntenegrului erau implicate într-un duel cu urmări uriașe. În cazul amintit, echipa cu mai puține de pierdut evolua până la capăt în limitele sportivității. Naționala băieților încerca să se ridice pentru prima oară în actualul mileniu, la nivelul fetelor, care s-au mulțumit între timp, doar cu accederea la Campionatul Mondial din Spania.

Pentru a stopa o serie ce a definit nereușita într-un sport cu atât de largi succese masculine, exponenții actuali ai fostei cvadruplei campioane mondiale erau conștienți că aveau nevoie de o evoluție cât mai apropiată de cea din  cu aproape șase luni. Atunci, leii aurii erau înfrânți într-un moment de vârf al entuziasmului: 36 – 27. 

Semnele din interiorul Bemax Arena, fostul complex de natație, erau încurajatoare în seara de Paște. Totuși, în fața lor se regăsea un efectiv lipsit de absențe, spre deosebire de jocul din tur. În schimb, marcatorii de top din noiembrie arătau multă determinare. Mihai Asoltanei și Gabi Bujor erau sprijiniți de Javier Humet, în absențele lui Cristi Ghiță și Demis Grigoraș, într-un start provocator de întâlnire. 

În ciuda unor contraatacuri ușor permise, posesiile poziționale au funcționat deosebit de bine. Mihai Popescu începea la fel de inspirat confruntarea între buturi, bifând cinci intervenții succesive. În cadrul intervalului respectiv, patru reușite fără răspuns duceau românii la timonă. Primele momente au fost marcate și de un tipar al jocului fizic. Spre deosebire de cea dintâi situație a superiorității numerice, fructificată la maximum, a doua perioadă similară nu s-a mai soldat cu o altă reușită. Într-o perioadă delicată, în care oficialii din Austria au continuat să judece multe acțiuni la limita regulamentului, acțiunile de finalizare se răreau excepțional pentru o partidă a băieților. Jumătatea primului act menținea un echilibru absolut, în condițiile unor blocuri defensive atente, susținute perfect de către ambii goalkeeperi. 

Totodată, o succesiune de aruncări în bară făcea ca dramatismul să crească suplimentar. Treptat, acțiunile de atac ale tricolorilor se soldau cu erori persistente înaintea finalizărilor. Drept rezultat, nici măcar eforturile excepționale ale lui Mihai Popescu nu puteau compensa diferența baloanelor pierdute, catalizatoare de contraatac. 

Preț de aproximativ 25 de secunde, nicio reușită nu a mai fost bifată la Podgorica. Ulterior, gazdele nu puteau profita pentru o eventuală desprindere la trei lungimi. În replică, aceeași Gabi Bujor și Javier Humet găseau două execuții coerente, prin intermediul cărora paritatea se reinstala înaintea intrării la cabine. În punctul de mijloc al partidei decisive, tabela arăta într-adevăr coordonate rarisime pentru handbalul contemporan, anume 9 – 9. Timpii de odihnă fuseseră utilizați târziu ca un semn al aprobării asupra ritmului de joc O repriză virtual ireproșabilă din perspectiva apărărilor nu întrevedea deloc un anume deznodământ. Drept comparație cu meciul penultim de miercuri, România marca de 16 ori în poarta Suediei doar în ultimele 30 de minute, permițând 17 reușite.   

Cu siguranță, un plus al atenției și al rapidității în aplicarea deciziilor urma să facă diferența finală într-o seară deosebită, dar surprinsă de un nivel ridicat al presiunii. Argumentul amintit putea să reliefeze suplimentar volumul scăzut al golurilor. Din nefericire, indiciile actului final nu se prezentau la fel de promițător, echipa muntenegreană menținându-și ridicată agresivitatea. Precizia șarjelor din extremă, conduse de Marko Lasica și respectiv de la mare distanță desprindeau gazdele la patru unități diferență, fără ca plasa să le fie atinsă. Acțiunea ce a urmat compunea un moment important, dacă ne gândim că ex-iugoslavii sufereau două eliminări succesive. Oaspeții fructificau conform normalității regimul de 6 contra 4, revenind cu șanse în dispută. Perioadele de superioritate în condițiile intervențiilor dure nu se opreau, însă construcțiile tricolorilor nu arătau încă o dinamică necesară unei reveniri de marcă. 

Asprimea opoziției se arăta permanent incomodă mai ales pentru zona pivoților. În măsura scurgerii timpului, menținerea unui dezavantaj constant sugera că soluțiile se împuținau alarmant. Condiții precum acestea erau precare și pentru dispozitivul de 9 metri, care începea să cedeze. În pofida faptului că a înfruntat șapte momente de inferioritate, reprezentativa leilor aurii nu a arătat vreo slăbiciune fizică, găsind tot mai lucid soluțiile pentru destabilizarea unei opoziții intrate într-un interval critic. Ultima suspendare muntenegreană nu aducea decât un gol marcat, dar și altul primit. 

Diferența nu a mai scăzut apoi sub trei reușite. Catalanul naturalizat Javier Humet și Mihai Popescu au continuat să forțeze până la final îmbunătățind impresia artistică. Interul dreapta a lui Dinamo încheia cu șase goluri marcate din șapte încercări. 

Însă, după cum evocam anterior, plusul inspirațional mergea categoric în tabăra gazdelor din Podgorica, care își asigurau, fără vreun sprijin al publicului, printr-o victorie cu 23 – 19, prezența la al cincilea turneu final continental fără hiatus. Devine aproape ludic să punctăm că statul Muntenegru mai avea zece ani până la înființare, în momentul în care naționala de handbal a băieților din țara noastră participa ultima oară la un Campionat European. Absența se va prelungi suplimentar, campania pentru evenimentul din 2022 fiind încheiată după criteriile jocurilor directe pe ultimul loc al Grupei 8.

Multe ipostaze au fost surprinse pe parcursul unui drum preliminar handbalistic aparte. Așteptările moderate erau înlocuite de speranțe, entuziasm, dezamăgiri și în final, de acceptare. Prima reprezentativă masculină a României putea să atingă un obiectiv vital înaintea ultimelor confruntări de calificare. Circumstanțele greu imaginabile au dus la rezultatul nedorit ce închidea o nouă primăvară de uitat pe semicerc.

Surse:
https://www.mediafax.ro/sport/100-de-ani-de-handbal-in-romania-tricolorii-celebreaza-cu-un-meci-impotriva-suediei-20059592
https://www.eurohandball.com/en/match/202211010102096/montenegro-romania/