Înaintea unicului moment al ceremoniei de deschidere, atenția s-a concentrat asupra unei evoluții importante a naționalei României. Revenită în cadrul competițiilor de calibru olimpic, în urma a 57 de ani de așteptare, selecționata tricoloră s-a impus într-o confruntare dificilă contra echipei din Honduras. Ea a fost decisă printr-un autogol provocat în minutul 45 + 1 ca urmare a unei centrări de maximă inspirație a decarului Andrei Ciobanu.

În urmă cu 12 luni, semnele de întrebare continue au ilustrat drept imposibilă organizarea evenimentului ce ilustrează ca esența combativitatea și spiritul de luptă. Ediția modernă cu numărul 32 a Jocurilor Olimpice de Vară s-a arătat gata de start la Tokyo, în parametrii stricți ai regimului pandemic abia în 2021. Însă, desfășurarea lor, chiar și fără contribuția oricărui public, a reprezentat următorul pas înainte, spre normalitate.

Mijloacele statistice ne spun că, pentru prima oară în istorie, intervalul dintre două festivaluri ale Olimpiadei, a fost de cinci ani. În fapt, făcând abstracție de perioadele atribuite celor două conflagrații mondiale, perioada dintre 2016 și 2021 conturează o premieră absolută pentru care mulți atleți s-au ajustat greu.

În cazul unui contingent român alcătuit finalmente din 101 sportivi, schimbările s-au dovedit importante. Discipline de bază la cel mai înalt nivel pentru națiunea tricoloră traversează actualmente perioade dificile. Două dintre exemplele elocvente ar fi halterele sau gimnastica.

Alte cazuri îmbucurătoare sunt constituite, printre altele, de natație ori tenis de masă, ce trec prin serioase perioade pozitive. Fiecare dintre contextele menționate, prin principalii lor artizani, își va putea începe oficial povestea niponă după primul moment de apogeu, programat vineri, anume festivitatea de deschidere.

Însă, până atunci, pasionații fenomenului ce datează ca viziune modernă începând din 1896 (bineînțeles, de la Atena), sunt familiarizați cu faptul că acțiunea propriu-zisă debutează înaintea celei dintâi ceremonii formale. Printre sporturile ce urmează un traseu mai larg, se numără fotbalul, care este obișnuit a inaugura jocurile încă de la reinstaurarea sa formală, din 1936. Desigur, în 2021, disputele feminine au primit respectiva onoare, în după-amiaza de miercuri.

Mai mult, jocul caracterizat ca sportul rege nu a lipsit de sub stindardul celor cinci cercuri, decât în două rânduri. Drept urmare, tradiția a rămas la nivel înalt, în ciuda unei impresii contradictorii asupra unui real impact fotbalistic asupra spiritului olimpic.

În cazul productivității autohtone de pe gazon, România s-a regăsit în căutarea unei poziții în cadrul concursului olimpic începând cu 1964. Atunci, drumul se încheia cu o clasare pe poziția a cincea, tot în Țara Soarelui Răsare.

Din fericire, un context mai recent de succes a deschis treptat calea pentru o călătorie niponă mult dorită. Cumva, devine destul de greu să realizăm că vestita campanie de tineret din Italia și San Marino face deja parte din trecutul ce se îndepărtează treptat, la peste doi ani. Doar că unicitatea respectivului parcurs din 2019 își dezvăluie actualmente poate cea mai importantă dintre laturi.

Fără a ne mai aminti pe larg cât de mică a fost, la un anume moment, diferența dintre neparticiparea naționalei la Campionatul European din Peninsulă și performanța care a urmat, consecințele ei au devenit excepționale.

Depășind națiuni considerate mult superioare din orice punct de vedere, dintre care le reținem pe Anglia și Croația, ale căror mulți componenți de tineret au ajuns să ia parte în faze avansate ale altor competiții majore, elevii conduși de Mirel Rădoi au realizat mai mult decât o simplă semifinală.

Maniera entuziasmantă de a se clasa în careul de ași a readus, în același timp, România pe harta olimpică. Deși medalia continentală nu a venit la Bologna, după înfrângerea cu Germania, un parcurs fenomenal a oferit șansa altor jucători tineri de a lua parte la o experiență unică. Este facil să ne gândim că o bună parte dintre cei mai importanți fotbaliști români nu au fost măcar aproape de a concura la Jocurile de Vară.

Acum, mulți tineri pretendenți la glorie s-au putut asocia lor, deși dificultățile nu au fost puține. Oficial catalogată drept echipa națională sub 23 de ani, structura condusă de același Mirel Rădoi, artizanul performanței calificante la Tokyo, a întâmpinat dificultăți relativ mari. Cauza lor principală surprinde faptul că întocmirea calendarului FIFA nu consemnează drept dată oficială marca olimpică.

În consecință, cluburile și-au exercitat în contradictoriu opțiunea de a le permite jucătorilor să facă deplasarea către Japonia. Precum Florin Ștefan remarca de o manieră hazlie, decizia unilaterală de participare i-a aparținut doar lui, din postura unui talentat fundaș lateral, liber de contract. Neșansa câtorva dintre foștii lui colegi, care vor evolua în paralel în startul de campanie al cupelor europene, a devenit oportunitatea altor pretendenți de a se ilustra pe rarisima scenă a Olimpiadei.

Pentru o însemnată perioadă de timp, alcătuirea grupelor masculine a oferit României un culoar aparent accesibil. Grupa B, asociată probei masculine, le-a repartizat alături tricolorilor pe Honduras, Coreea de Sud și Noua Zeelandă. Cu alte cuvinte, trei adversari, pe care orice formație românească are foarte rar ocazia să-i întâlnească, indiferent de nivel, compuneau o serie foarte interesantă. Pregătirile pentru startul ei au fost deosebit de atente, apogeul lor fiind patru dispute amicale contra altor selecționate din afara Europei.

O înfrângere suferită la limită împotriva Mexicului, ce avea să facă o figură excepțională în deschiderea Grupei A (4 – 1 contra Franței), era urmată la Marbella de victoria similară obținută contra Australiei. Apoi, două dispute încheiate cu tot atâtea remize în fața Arabiei Saudite au ridicat ceva semne de întrebare în privința coeziunii la nivelul relațiilor de joc.

Între timp, noi schimbări își mai făceau apariția în lot. Doar șapte cluburi din Liga I și-au oferit definitiv acordul jucătorilor lor, cu privire la participare. Chiar și astfel, entuziasmul grupului era imposibil de stăvilit, nici măcar prin așteptările unor condiții meteo schimbătoare la sosirea în Japonia. La prima vedere, aspectul grupei ar permite categoric o accedere către faza sferturilor de finală, având în vedere că primele două formații din fiecare serie o vor accede. În scopul respectiv, emoțiile inevitabile de a păși pe gazonul arenei olimpice din Kashima, una complet inaccesibilă spectatorilor, trebuiau înlăturate.

Cel dintâi meci din cadrul Jocurilor de Vară pentru România a fost programat, după 57 de ani, contra Hondurasului. Reprezentativa condusă de Miguel Falero a depășit atât Canada, cât și Statele Unite pentru a-și asigura prezența la Tokyo. O selecționată central-americană ce s-a apropiat mult de o medalie, în cadrul ediției precedente, desfășurată pe tărâm brazilian, promitea să reprezinte o imensă provocare pentru debutanții pregătiți de actualul selecționer al naționalei de seniori.

După rezonantul moment al intonării imnului, a doua partidă a zilei programată în grupa a treia începea încurajator pentru români. Îmbrăcați în premieră într-un echipament albastru, ei nu au ezitat din a-și arăta instantaneu intențiile ofensive. În ciuda absențelor majore vizibile mai ales în compartimentele mediane și ofensive, activitatea de creație s-a arătat fluidă. Rigoberto Rivas l-a testat serios pe Marian Aioani cu un șut din afara careului. În replică, tricolorii au încercat să nu lase miza partidei să fie factorul decisiv în aplicarea planului de joc, rivalii de peste Ocean arătându-și constant dezinvoltura.

Până la încheierea primei jumătăți a reprizei întâi, atleții hondurieni au continuat să aplice multă presiune asupra treimii defensive adverse. Într-adevăr, lotul mai bine rodat a părut a-i confirma cele mai mari îngrijorări lui Mirel Rădoi. Replica foarte puternică a echipei fostă semifinalistă de la Rio de Janeiro a ridicat mari dificultăți, mai ales în ceea ce privește construcția către flancuri.

În condițiile unui ritm intens o scurtă perioadă a acalmiei a prefațat următoarea șansă imensă. Eroarea majoră a căpitanului Marius Marin se putea dovedi extrem de costisitoare, însă Jorge Benguché nu a reușit să găsească plasa porții după ce l-a evitat pe noul goalkeeper al Farului. În replică, după ce intervenția lui Virgil Ghiță a anulat respectivul moment critic, o acțiune personală semnată de Andrei Rațiu a indicat semnalul unui reviriment sperat din plin pe finalul reprizei întâi. Chiar ultima acțiune, tratată cu un plus de inspirație, a însemnat deschiderea scorului, una cu rezonanță istorică.

Lovitura de colț executată cu mult efect interior de către Andrei Ciobanu a fost trimisă în propria poartă din devierea lui Elvin Oliva. Astfel, la capătul a 45 de minute aparent dominate, formația Hondurasului s-a văzut in-extremis condusă. Pe de altă parte, rezultatul maxim posibil pentru un grup român care nu a expediat vreun șut cadrat a fost apărat cu mai mult aplomb, odată cu ieșirea de la cabine.

Presiunea central-americană a început să se răsfrângă din nou, în principal, prin intermediul execuțiilor de la distanță, semnate de José Alejandro Reyes. Jucătorii noștri vizau orice oportunitate de a declanșa contre tăioase. Prin contrast, selecționerul uruguaian de pe banca alb-albastră căuta adânc soluții de rezervă în cadru ofensiv. În schimb, modificările efectivului României s-au remarcat imediat, Antonio Sefer plasându-i pe George Ganea și Alex Dobre în poziția dublării avantajului, înainte ca mijlocașul Rapidului să se afle la finalizare.

Ulterior ocaziei apărătorului venit de la Dijon, întâietatea se remarca din nou pentru echipa condusă pe tabelă. Presiunea a fost absorbită cu succes în mare măsură, chiar și în condițiile câtorva inexactități. În așteptarea unei potențiale lovituri decisive, dispozitivul defensiv alcătuit de Mirel Rădoi a conturat o mult mai mare senzație a siguranței, prin comparație cu o primă repriză relativ vulnerabilă.

Sfârșitul disputei nu s-a transpus în absența tensiunii, Honduras creându-și multiple acțiuni potențial periculoase, încheiate însă fără vreun balon pe cadrul porții lui Marian Aioani. În cele din urmă, o centrare expediată atât de inteligent la finalul primei reprize a creat autogolul ce a semnat primul succes olimpic fotbalistic al României din ultimii 57 de ani.

Următoarea etapă din Grupa C ar putea însemna, în consecință, chiar asigurarea biletului către sferturile de finală. Noua Zeelandă s-a poziționat într-un context similar mulțumită victoriei aparent surprinzătoare reportată în fața Coreii de Sud. Până la înfruntarea cu selecționata asiatică, programată tot pe Kashima Stadium, la 25 iulie, membrii lotului ghidat de Mirel Rădoi și Nicolae Dică și-au rezervat un mare motiv de satisfacție. 

În primul moment de maxim interes al Jocurilor Olimpice nipone, formația fotbalistică tricoloră a revenit pe scena celor cinci cercuri, cu un triumf care poate oferi un moral imens spre o performanță cu adevărat deosebită, în așteptarea debutului altor discipline cu mare tradiție.

Surse:

https://www.digisport.ro/fotbal/echipa-nationala/honduras-u23-romania-u23-0-1-rezultat-excelent-tricolorii-castiga-primul-meci-la-jocurile-olimpice-1196613