Orice asemenea speranțe au fost anulate după primele patru jocuri, iar apoi, în ciuda unui nivel mai aproape de cel dorit, retrogradarea nu a putut fi evitată.

Concluzia subliniată a fost independentă de rezultatul ultimei confruntări din Giulești cu Bosnia, una care a adus un succes grozav. Deși câștigătoarea seriei s-a prezentat liniștită la București, seara de luni va rămâne memorabilă, fără îndoială fiind cea mai inspirată de când Edi Iordănescu a devenit selecționer.

În același timp, desfășurarea din etapa a șasea atrage atenția asupra unor elemente cel puțin supărătoare. Tricolorii au încheiat ultimii, marcând de două ori mai multe goluri în epilog decât în întreaga campanie combinată. Echipa mare nu a mai marcat patru goluri în același meci în actualul deceniu, dacă ne referim la jocurile oficiale.

În cazul reanimării pe fondul competitivității și găsirii resurselor, exemplele par să se înmulțească serios pentru țara noastră. Situațiile ce caută să identifice din nou o ameliorare au parte de inspirație, însă nu mereu constantă. De aceea, forța colectivă a devenit importantă cât privește completarea talentului. Pentru numeroase cicluri de-a rândul, întrebările s-au adunat, de la un cadru de interes la următorul. Mijlocul respectivei perspective ne va readuce inevitabil și spre provocările principale din iarbă, care se opresc cu greutate, chiar și în momente bune.

În fapt, tindem să utilizăm, poate pe bună dreptate, ramurile paralele fotbalului drept modele pentru a constata că valoarea încă este prezentă. În cazurile ce nu indică neapărat o individualitate, similară situațiilor întâlnite mai curând în tenis, destule aspecte încă rămân puse la îndoială. Dar, până la urmă, nivelul succesului, încă așează presiune asupra standardului sportului rege. Argumentele diferă, însă, dacă privim spre o disciplină ce și-a regăsit complet calea, aceea ar fi evident canotajul și cele patru medalii mondiale din Cehia.

Iar dacă este nevoie să mergem spre un cadru decis de asemenea cu mingea, alte indicii vor fi de natură pozitivă. Handbalul definește de mult timp un standard ridicat, iar chiar și în prezent, spre exemplu, cu un plus de șansă, formațiile tricolore feminine rămân fără vreo înfrângere de Ligă a Campionilor. În schimb, drumul până la relevanța fotbalistică pare să conțină aceeași distanță mare. Întreg contextul anterior expus este util în a remarca potențialul, raportat la dovezile actualității. În centrul ultimelor încercări spre o relansare a speranțelor de pe gazon, se regăsea incertitudinea.

Totodată, ultimele luni la nivel reprezentativ au fost dificil de anticipat, de la un episod la altul. Prin urmare, deși este binecunoscut că parcursul ar putea fi cu greu mai dificil, așteptările au variat de o manieră frustrantă, în condițiile unui obiectiv ce nu părea tocmai intangibil. S-a luat în calcul că, măcar în teorie, formația de seniori este poziționată corect pentru a demonstra creșterea așteptată prin numirea noului tehnician.

Totuși, campania de Liga Națiunilor, cea mai rapidă din scurta ei istorie, a arătat că nu va decurge în modul anticipat din urmă cu trei luni.Modulul de joc era așteptat în a așeza în prim-plan o superioritate cumva care să vină de la sine, din partea elevilor lui Edward Iordănescu, ținând cont de cei trei adversari.

În schimb, turnura abordată în grupa a treia din divizia secundă a surprins majoritar aproape contextul invers. Mult prea des, naționala mare s-a regăsit în imposibilitatea de a oferi un răspuns pe măsura respectivelor așteptări. Deși o largă posibilitate a existat pentru ca speranțele să fi fost prea mari, niciuna dintre formațiile rivale ale seriei nu compuneau nici pe departe elita.

Doar că, lucrurile nu au decurs cu succes, pentru ca aportul moral să poată acoperi la un moment dat minusurile venite la alte capitole. Iar, dacă privim din ultima perspectivă, actuala postură a echipei mari s-a acutizat mai rapid decât s-ar fi crezut inițial. Primele două deplasări aveau să seteze într-adevăr tonul, însă rezultatele, lăsând la o parte maniera de joc propriu-zisă, urmau a conta decisiv. Din momentul înregistrării înfrângerilor din zona balcanică, evident fără vreun gol marcat, devenea clar că niciun pas greșit nu ar mai fi fost de acceptat.

În același timp însă, presiunea a crescut exponențial asupra unui grup ce încă se afla departe de a atinge coeziunea maximă necesară pe teren. Dacă a fost un moment a existat totuși pentru o redresare, el susținea primele confruntări desfășurate în Giulești. Succesul cu Finlanda a conturat una dintre scânteile necesare, însă categoric nu suficientă, precum urma să vedem în alte trei zile. Contra Muntenegrului, anticiparea a fost imensă, iar înfrângerea s-a dovedit cu atât mai dureroasă, tocmai ținând seama mizei.

Deși matematic, până și locul întâi rămânea încă disponibil în pauza estivală, orice intenție anterioară era practic descalificată. Cu doar un gol valabil reușit în peste 360 de minute, prea puține lucruri rămâneau de corectat din perspectiva ierarhiei. În schimb, capitolul impresiei generale încă mai putea fi îndulcit, în special dacă ne referim la imaginea de ansamblu a confruntării de la Helsinki. Chiar dacă startul nu s-a manifestat deloc după placul selecționerului, repriza secundă din nordul bătrânului continent a evidențiat că românii încă mai posedă atuuri cu mingea. Este drept, distincția s-a remarcat în dreptul unul Nicolae Stanciu dornic, care nu apucase să contribuie de-a lungul verii.

Chiar și astfel, diferența putea să fie făcută în ambele direcții, însă a părut că șansa și lipsa de inspirație s-au anulat reciproc, în Țara celor 1000 de Lacuri. Egalul s-a înregistrat cu multă frustrare, întrucât formația teoretic superioară nu și-a îndeplinit țelul. Drept consecință, exponenta prezentă la ultimul turneu final, EURO 2020, își avea soarta în propriile mâini la Podgorica, în detrimentul României. Pe Giulești sosea o formație bosniacă ce și-a depășit condiția în ochii majorității. Câștigarea grupei pentru a doua grupare ex-iugoslavă ar putea fi considerată o anomalie, însă rezultatele rămâneau incontestabile.Inclusiv confruntarea din tur, tocmai cea de deschidere, s-a dovedit capitală în economia seriei, dorința revanșei tricolore având atuul potențialei relaxări adverse.

Fără o miză clară din partea oaspeților, auspiciile din București se prezentau într-o manieră uluitor de similară cu duelul anului 2011, adjudecat la scor de neprezentare pe vechea arenă alb-vișinie. Puntea peste decenii avea să propună spectacol în tribune și pe gazon, însă dispunerea din Muntenegru a devenit imediat una cel puțin improbabilă.

După ce Finlanda beneficia de superioritate numerică în celălalt joc, echilibrul a fost rupt cu greu în contul formației noastre. Evitând destule dileme ale jocului aerian, Denis Alibec amenința mai întâi buturile adverse, aparențele punctând apoi dificultăți la finalizare. A fost nevoie de peste 35 de minute, pentru ca o acțiune să fie în sfârșit completată în plasă din piciorul lui Dennis Man. Șutul său nu tocmai ideal a adus deschiderea scorului cu o întârziere provenită dintr-o decizie eronată de offside, dar corectată de sistemul VAR.

Momentul pozitiv ar fi putut să însemne mai mult de o reușită, marcatorul evocat. Dar, mai ales Denis Alibec și Deian Sorescu au irosi ocazii foarte mari, până în pauză, în aceeași notă a întregului parcurs, a ineficienței din atac. Vârful Farului chiar a driblat goalkeeperul rival, fără să găsească și finalizarea potrivită. La jumătatea etapei, poziția terță, deși puțin probabilă de păstrat, încă aparținea grupării tricolore. Cu toate acestea, omul în plus avut de Finlanda la Podgorica a fost exploatat din plin, imediat după reluare. Golul lui Temuu Pukki a tranșat în mare parte orice dilemă nordică, fără să mai punem la socoteală rata presiunii la care România a fost supusă în debut de repriză a doua.

O selecționată bosniacă în mare parte experimentală a hotărât că nu are absolut nimic de pierdut. Drept reacție, șansele pentru egalare sau dovedit uriașe și nu au venit într-un mod singular, Ionuț Radu găsind reacțiile potrivite. Dacă fostul portar de la Inter i s-a opus inițial lui Smail Prevljak, el a avut destulă șansă ca din cornerul rezultat, lovitura lui Siniša Saničanin să ocolească vinclul porții. Aparent fără vreo reacție concludentă, gazdele au găsit brusc o zonă a inspirației ofensive a cărei productivitate a depășit orice productivitate recentă într-un joc oficial (incluzând partide preliminare cu echipe precum Liechtenstein).

La mijlocul acesteia, l-am putut remarca pe Nicușor Bancu, cel care s-a demarcat ideal în minutul 73, dar a și oferit un serviciu de excepție în gura porții. Finalizarea lui George Pușcaș nu putea fi mai simplă, spre dublarea avantajului, dar și stoparea unei secete reprezentative de aproape 22 luni, pentru cel mai promițător atacant autohton, la un moment dat. Conduși la două lungimi pe undeva brusc, exponenții bosniaci se puteau considera nedreptățiți. Un alt nou-intrat cu intenții pur ofensive, referindu-ne la Edin Džeko, a replicat dintr-un marcaj slab, la sub 100 de secunde distanță.

Interesant este că la rândul său, celebrul atacant de Serie A nu mai înscrisese anterior în campania de față. Apoi, deși întreaga dinamică din partea a doua invita oaspeții să încerce egalarea, elevii lui Ivaylo Petev nu au reușit deloc să-și mențină atenția defensivă. Același Nicușor Bancu a rămas setat spre a-și arăta întreg potențialul unui fost mijlocaș de meserie. Centrarea sa din minutul 79 a fost modest respinsă de Nikola Vasilj până în gheata lui Andrei Rațiu, aflată în poziție regulamentară. Fundașul lui Huesca a celebrat reținut simpla izbândă, dar mereu deosebită, anume cea dintâi reușită în tricoul galben.

Cu vizitatorii nemaiavând răspuns, avalanșa golurilor din ultimele 20 de minute a continuat mulțumită acelorași autori. Sub un fuleu al încrederii, George Pușcaș urma să realizeze și dubla prin intermediul unui șut din întoarcere. Publicul a putut fi foarte mulțumit, cu toate că tabela ar fi putut să pară puțin mai dură decât imaginea propriu-zisă din teren.

Din păcate, evoluția convingătoare entuziasmantă chiar, pe alocuri a epilogului urma să rămână fără consecințe în clasamentul final. Ultimele minute de la Podgorica au adus o presiune uriașă, ținând seama că Muntenegru evolua sub aceeași inferioritate numerică. Însă, niciuna dintre imensele oportunități ale echipei conduse de Finlanda, nu a mai schimbat tabela, una defavorabilă și tricolorilor. Ca urmare, oricare ar fi fost scorul final al unui succes de onoare, soarta elevilor lui Edi Iordănescu rămânea retrogradarea în segmentul C din Liga Națiunilor.

Nu trebuie să omitem din vedere că, spre exemplu, Anglia a avut parte de același deznodământ. Doar că, într-o grupă cum nu putea fi mai grea din fațeta A, Ungaria s-a aflat la un singur rezultat nul de o semifinală. Comparativ, seria reprezentativei autohtone ar fi fost dificilă în a fi extrasă mai facil, dar poziția a patra nu a putut fi evitată. Imaginea finală ne indică un singur aspect foarte clar, denotat evident din iunie.

Deși a obținut șapte puncte în celelalte patru dispute, a devenit dureros, dar real, că partidele cu Muntenegru s-au arătat cruciale. Efectiv, cea din retur a stopat orice șansă, nu doar pentru primul loc, cât și spre evitarea ultimului, într-un final dulce-amar de campanie.Nu punctăm așadar pentru întâia oară în istoria recentă, când un succes oficial contra Bosniei rămânea fără un mare sprijin asupra obiectivului.

Dar, părțile pozitive, pentru că fără îndoială, au existat și acestea surprind o toamnă în care formația de prim rang a României a arătat că poate evolua la un nivel mai apropiat de așteptările generale. Actualmente, pentru multe luni, partida finală din București, dar și UEFA Nations League în sine, devin o amintire contrastantă. Următorul obiectiv vizează un set al preliminariilor EURO 2024, care promite să fie infinit mai greu decât afișul actualului an.

Surse:

https://www.digisport.ro/fotbal/liga-natiunilor/romania-bosnia-4-1-tricolorii-au-facut-spectacol-in-giulesti-dar-retrogradeaza-in-liga-c-1935325