Într-un context subliniat prin absența Cristinei Neagu, echipa feminină, prezentă fără oprire la fiecare ediție a Campionatului Mondial, a fost prima adversară absolută a echipei Iranului.

O partidă lipsită de dubiu, de la prima posesie, în privința rezultatului final, a adus, în Spania, secvențe pentru istoria unei națiuni, egalarea unui record negativ modern de eficiență ofensivă, dar și o accidentare foarte serioasă în tabăra României, care s-a impus cu 39-11 (20-3), la capătul confruntării inaugurale din Grupa C. 

**************************

Cu cât vom analiza mai mult dispunerile de care spațiul competitiv dă dovadă în ultimele luni, cu atât confuzia își poate face loc. Deși impresia generală este aceea că ne îndreptăm treptat în direcția potrivită pe mapamond, vom remarca și că semnele întrebării rămân. Nu doar dintr-o perspectivă organizatorică putem privi de o asemenea manieră. O bază a suportului încă maxim, este reprezentată prin cadrele de echipă. Oricare ar fi intensitatea susținerii, comparativ cu anii precedenți, ea va acoperi o mare parte a interesului. Sub tricolor, grupurile au dominat tabloul datorită implicării și dedicației arătate. Pe parchet, ștacheta a ajuns să se mențină undeva foarte sus, comparativ cu alte exemple, dar provocările nu se opresc.

Ca de fiecare dată, pentru cei mai puțin familiarizați cu fenomenul din semicerc, programul nu va permite foarte des perioade de respiro. Dimpotrivă, dinamica modernă a jocului care implică, pe lângă consumul fizic și contextele în care protagoniștii își schimbă mediul de performanță, dinspre un sezon la altul, susține că iarna este categoric un anotimp plin de emoții. Văzând că acțiunea nu se va întrerupe constant, anduranța devine factorul crucial și pentru atlete. Luni de efort transpuse permanent la nivelele reprezentative ale cluburilor își atribuie o largă parte din obligațiile oricărui sezon calendaristic. 

Dar ulterior, rezervele sunt utilizate în fiecare final de stagiune către susținerea efortului competițiilor națiunilor, care aduc mereu noutăți. Tocmai respectiva traiectorie se dovedește greu de susținut. Principiul rotativ al principalelor evenimente handbalistice internaționale, contribuie la spectacolul desăvârșit, ajuns actualmente în fața unei ocazii de cotitură. În secțiunea feminină, se poate afirma fără vreo îndoială că, de-a lungul actualului mileniu, reușitele autohtone au fost cu atât de mult superioare băieților, încât termenele de comparație nu își regăsesc sens. 

În numeroase modalități, perspectiva subliniată a devenit cu atât mai pregnantă, pe măsura trecerii timpului, socotind în același timp și faptul că România va rămâne pentru totdeauna cel puțin o cvadruplă campioană mondială masculină, doar o distincție mergând în direcția feminină, cu organizare proprie, în 1962. 

Cum respectivele realizări sunt lăsate definitiv în urmă, pentru ambele selecționate ale seniorilor, viziunea generală s-a modificat radical, deși performanțele absolute nu au atins respectivele paliere, oportunitățile fetelor către ele fiind absolut minime în viitorul apropiat și pe termen mediu. 

La fel de realist este că, pilonul stabilității performanțelor pare să se mai disipeze, după ce, nu în urmă cu mulți ani, cele mai importante momente au purtat jucătoarele autohtone spre entuziasmul absolut. Nu va trebui ignorat, pentru ansamblul statistic, că principala reprezentativă autohtonă și-a dus mai departe o serie impresionantă de participări la campionatele lumii, programate evident în alternanță cu cele continentale. Practic, încă din secvențele de modificare ale formatului, spre acceptarea mai multor formații, primul obiectiv a fost menținerea palmaresului participărilor propriu-zise, imaculat. 

Așadar, începând din 1957, standardele relevanței chiar există și au avut șansa, să se mențină intacte. Drapelul tricolor le-a însoțit mereu pe fete în cadrul internațional, reperul nefiind pus în pericol, nici la finalul anului 2021. Doar că, deși obținerea calificărilor în sine va rămâne un reper important, țintele s-au succedat oscilant. 

Povestea secolului trecut s-a încheiat cu o prezență de marcă, în semifinalele scandinave din 1999, ea fiind urmată de noi pasaje de succes. Desigur, principalul simbol ce ne conduce în respectiva direcție este reprezentat de anul 2005, în care formația rusă a împiedicat elevele devenite legendare, coordonate, la acea vreme de Gheorghe Tadici, din obținerea celei dintâi medalii de aur moderne. 

La capătul respectivului parcurs și odată cu ascensiunea Cristinei Neagu, aspirațiile nu au putut decât să fie înalte. Susținerea distincției de argint s-a dovedit, într-adevăr misiunea cea mai dificilă, deși formația Luminiței Huțupan-Dinu, Steluței Luca, Valentinei Ardean Elisei sau Narcisei Lecușanu încă nu își spusese ultimul cuvânt. Totuși, până la obținerea următoarei clasări pe podium, a fost nevoie de multe clipe ale deznădejdii, bucuriei și suspansului. 

Zece ani după minunata experiență finalizată la Sankt Petersburg a consumat așteptarea până la o călătorie memorabilă pentru incontestabila lideră a formației, purtătoarea numărului opt pe tricou. Apogeul ediției din 2015 a reprezentat și un moment de vârf al carierei internaționale pentru Cristina Neagu, în Danemarca. Cu 15 goluri bifate într-un sfert de finală absolut dramatic contra țării gazdă - decis după cum bine știm, la ultima acțiune a prelungirilor - a pavat drumul către victoria de loc trei, acontată contra Poloniei. 

Însă, ulterior, deși speranțele au purtat permanent aceeași semnătură, a cvadruplei celei mai valoroase handbaliste a planetei, prestațiile și-au început un declin colectiv, referindu-ne la principalele turnee finale. Deseori, tocmai așteptările mari sugerate au așezat o presiune enormă asupra jucătoarelor. Deznodământul s-a văzut mai clar ca oricând în cadrul precedentei campanii mondiale, completate pe tărâm nipon. 

Cu un lot general aflat într-o scădere evidentă de experiență, reprezentativa României nu s-a ridicat la înălțimea blazonului său, încheind grupa principală fără a-și trece vreun punct în cont. Alte dezamăgiri, precum s-a arătat frustranta ratare a biletului pentru recentele Jocuri Olimpice japoneze, au făcut-o pe Cristina Neagu să își expună din timp o hotărâre dură, în a ocoli prezența la cea de-a 25-a ediție succesivă a României de Campionat Mondial. 

Ca urmare, conformarea și recalibrarea acceptate de Adi Vasile, aflat la prima experiență de tehnician principal într-o competiție inter-continentală, au consfințit că brusc, așteptările tricolorelor au devenit rezervate. În absența liderului absolut, selecționata prezentului antrenor de la CSM București, urma să aibă nevoie să își însușească o identitate mult diferită, a necesității unui impact colectivului mult mai vizibil.

Interesant este că, ultimele dispute preliminare pentru viitoarea ediție a turneului suprem continental, cu Austria și Insulele Feroe, nu au fost urmate de alte dueluri de pregătire. Rațiunea principală a vizat lipsa oricăror probleme medicale, înainte ca formația să ajungă pe pământ iberic. Deși cunoaștem Spania ca o națiune cu o tradiție foarte puternic dezvoltată pe semicerc, chiar dacă luăm în calcul sfera masculină ori feminină, finalul anului curent a implicat-o drept a nouăsprezecea țară organizatoare a unui turnir al mapamondului, într-o premieră absolută, pentru întreaga peninsulă vestică. 

Pentru ca situațiile deosebite să mențină o strânsă legătură și cu formația română, a multor dornice debutante, seria preliminară ce a părut să aibă de la început un statut de test, și-a arătat rapid nuanțele. Cu o favorită mai mult decât clară, în Norvegia, dar și cu două adversare net inferioare, accederea în faza principală a grupelor nu putea să reprezinte decât o formalitate. 

Desigur, însă, poveștile unice nu se vor opri în acel punct deoarece primul duel, reprezentând un adevărat model pentru ceea ce reprezintă actualmente cadența pentru handbalul feminin de performanță. Prin contrast cu România, Iran și-a parafat prezența în premieră la un turneu de anvergură, un deziderat ce trebuie apreciat de la sine. 

Parțial în lumina evenimentelor care au avut-o în prim-plan pe Shuai Peng, soldate momentan cu suspendarea tenisului feminin în China, alte cazuri importante ne sunt relevate. Într-o națiune islamică caracterizată de dimensiuni culturale atât de diferite Europei, libertatea pentru sport în sine a fetelor nu este nici pe departe deplină. 

Însă, o barieră importantă a fost trecută, imnul republicii iraniene auzindu-se întâia oară pe scena semicercului mondial, acompaniate de reprezentantele echipate sub trebuințele valorilor locale. Pentru un debut istoric al adversarelor, misiunea combatantelor echipate vineri în roșu a fost relativ simplă. În fața oponentelor debutante, ajunse cu mai puțin de o zi în urmă la Madrid, primele reglaje au fost planificate. 

Foarte interesant, pe fondul unui joc ofensiv complet limitat al outsiderelor, nivelul concentrării nu a atins cote înalte, scorul ajungând să arate chiar și 4-2. De atunci, pentru mai bine de o treime din confruntare, atletele asiatice mai punctau o singură dată. Cu toate acestea, deși diferența a devenit rapid incontestabilă, uriașul merit al goalkeeperului iranian, Fatemeh Kalili Behfa – autoarea totalului fantastic de 14 intervenții înregistrate doar în prima rundă –  a făcut ca raportul să nu urce la valori aiuritoare. Evident, în aceeași zi în care cea mai mare diferență din istoria NBA a fost restabilită în Memphis, la 73 de lungimi*, un alt record negativ a pândit la orizont. 

Pentru ediții la rând, două prestații ale Argentinei și Paraguayului, cu trei goluri reușite până la pauză, au acaparat marca absolută a erei mondiale moderne. Echipa Iranului a reușit să se alăture lor mulțumită unei execuții norocoase (după impactul cu bara), evitând egalarea recordului absolut, Tunisia marcând de doar două ori contra Iugoslaviei în prima parte a unei dispute din 1975. 

În paralel, diferența a crescut constant, însă scorul punctat la cabine cu 20-3, mulțumită nenumăratelor intervenții controlate și de Iulia Dumanska, a venit cu un preț uriaș. Asemenea dispute dezechilibrate sunt caracterizate prin speranța lipsei accidentărilor. Din păcate, unul dintre numeroasele contraatacuri purtate de românce a adus momente de agonie pentru foarte tânăra Oana Borș.

Primul ei gol în tricoul senioarelor a survenit accidentării enorm de dureroase la genunchiul stâng, aterizarea dramatică declanșând liniștea imediată în tribunele, până atunci vesele din Castellón. După un moment atât de greu în a fi acceptat (pentru a nu mai menționa) și privit, a fost de așteptat ca nivelul concentrării să scadă suplimentar.

Viteza de pătrundere s-a temperat, diferența incontestabilă de scor punând un semn al întrebării doar asupra scorului final. După ieșirea de la cabine, datele întâlnirii nu au părut să se schimbe, numai că evitarea mărcii nedorite, pomenite mai devreme, le-a conferit jucătoarelor iraniene mai multă încredere. 

În ciuda faptului că nu puteau rezista defel în cadre defensive, excluzând paradele lui Fatemeh Kalili Behfar și respectiv neatențiile adverse inevitabile pe undeva, debutantele au găsit resurse suficiente pentru a compune un act secund realmente onorabil (superior defensiv, spre exemplu, ambelor reușite de către Dinamo la Veszprém, în ultima partidă din Champions League, încheiată cu 25-47).

Mai mult, printre principalele marcatoare dintr-o ofensivă pe alocuri ineficientă, dar bine echilibrată a sportivelor noastre, conduse de Cristina Laslo și Nicoleta Dincă, s-a regăsit și o asiatică. Mina Vatanparast le-a egalat pe încă tinerele exponente amintite din tabăra opusă, marcându-și debutul pe scena handbalistică absolută cu 6 reușite. Ele au reprezentat mai bine de jumătate din cuantumul naționalei din Iran, care a evitat în ultimele 50 de secunde o înfrângere potențială la 30 de lungimi. Fără proporții rotunde, România s-a impus cu 39-11, asigurându-și practic calificarea din Grupa C a periplului spaniol.

Indiferent de care a fost aspectul final al tabelei, analizând confruntarea inaugurală a reprezentativei feminine, seara de 3 decembrie 2021, va fi una memorabilă pentru handbal și sport în general. Următoarele dispute la va aduce pentru România pe Kazahstan și Norvegia într-o campanie aparte.

* Întâlnirea din Tennessee dintre Memphis Grizzlies și Oklahoma City Thunder, încheiată cu 152-79, a adus o diferență finală nemaivăzută a baschetului nord-american, dar și un record absolut pentru gazdele din FedEx Forum, fără ca principalul exponent al formației, Ja Morant, să se poată afla pe teren.

Surse:
https://www.digisport.ro/handbal/cm-de-handbal-feminin-romania-iran-39-11-debut-in-forta-pentru-tricolore-care-au-avut-in-fata-un-adversar-slab-1401249
https://www.ihf.info/member-federations/islamic-republic-of-iran/5835/news/81757