Precum obiceiul anilor ultimi ne indica, activitatea din jurul meselor capătă proporții constante și chiar crescânde.

Intervalul pandemic este pe cale să împlinească un ciclu calendaristic de la declanșarea lui propriu-zisă din perspectiva efectelor asupra circuitului mondial profesionist. În pofida acestei realități care s-a acutizat odată cu desfășurarea Openului Gibraltarului, programul a rămas deosebit de încărcat de la începutul toamnei precedente. De atunci, treisprezece competiții s-au putut desfășura în cadrul insulei britanice. Toate cu o singură excepție aveau să se consume la Marshall Arena. Cazul incongruent a oferit însă una dintre călătoriile pentru care chiar și cuvântul memorabil ar putea să nu posede valențele potrivite.

Pentru șase zile magnifice în Celtic Manor Resort, Jordan Brown și-a croit drum către o finală a Openului Galez în care își depășea din nou condiția cu succes. Performanța izbutită de nord-irlandez se dovedea una de proporții unice în mileniul actual, iar cel care a fost învins nu a făcut decât să rezoneze cu meritele performerului. Ronnie O`Sullivan a subliniat excelența sub presiune pe care mai tânărul său oponent a ilustrat-o. Un aspect pozitiv, oferit prin dinamismul calendarului stagional, era că o înfrângere precum cea din duminica precedentă (suferită în joc decisiv) putea să fie treptat neutralizată de startul viitoarei competiții, una ce devine treptat familiară pasionaților disciplinei snookeristice.

Începând din 2017, Players Championship reprezintă unul dintre reperele distinctive ale unui sezon. Explicația principală este oferită de structura turneului relocat în Milton Keynes din motivele sanitare deja cunoscute. Cei mai eficienți 16 jucători de la startul campaniei urmau a participa. Dintre ei, deținătorul titlului se afla în postura de a deschide evenimentul. Din nefericire pentru el, Judd Trump nu l-a putut depăși pe Stuart Bingham, într-o dispută inaugurală ce s-a extins până în ultimul dintre cele 11 jocuri maxim posibile. Eliminarea suferită de flamboaiantul stângaci din Bristol garanta că doar celălalt dintre foștii câștigători ai competiției găzduite în prealabil de Llandudno, Preston și Southport mai putea pretinde la redobândirea lui. Așa cum reiteram și mai devreme, Ronnie O`Sullivan avea ocazia să lase în spate momentul nescontat al săptămânii anterioare, încercând să triumfe din nou la Campionatul Jucătorilor. Împreună cu el, unul dintre colegii și rivalii care i-au fost mereu în apropiere pe parcursul drumului lor comun – început în 1992; atât fizic cât și valoric – avea să ne împărtășească mostre din perfecțiunea unui joc atât de complex.

Mai întâi însă, trebuie precizat că traseul englezului a diferit față de cel al lui John Higgins, în pofida momentelor comune în care au redefinit brilianța absolută. O`Sullivan a fost pus foarte serios la încercare de către Ding Junhui. Chinezul a demarat mult mai bine în confruntarea din primul tur. Deși campionul mondial en-titre părea să-și fi regăsit apoi ritmul, învingătorul nu s-a decis înaintea jocului final, presărat cu multă tensiune. Trecut de cel dintâi obstacol cu 6 – 5 (ținând cont că toate partidele premergătoare finalei se desfășurau cu același format), el a oferit o demonstrație fantastică împotriva lui Jack Lisowski. Mai tânărul său conațional a putut admira în sferturi una dintre serile imposibil de replicat ale snookerului.

Jocul care a inclus patru închideri de masă consecutive (care au conținut cuantumuri de 63, 79, 124, 93 și 125 de puncte) s-a încheiat cu implacabilul și virtual intangibilul procentaj de 99 % la loviturile de buzunar. Practic, Ronnie a ratat doar două execuții de atac din totalul celor peste 150 încercate, ultima dintre ele apărând surprinzător, după ce victoria cu 6 – 1 fusese însă asigurată. Prin asemenea valori, se stabilea primul semifinalist de la Players Championship. După-amiaza următoare, cea de joi, avea să surprindă noi momente aproape imposibile în a fi anticipate.

John Higgins trecuse în runda inaugurală cu 6 – 0 de un Jordan Brown ce nu și-a putut lăsa emoțiile triumfului galez în spate, nereușind să pătrundă pe tabela de scor în pofida unor șanse mari. Ulterior, cvadruplul campion mondial din Scoția avea să-i administreze un scor identic, pentru prima oară după șase ani lui Mark Selby.

Însă modalitatea episodului respectiv (petrecut tot în faza ultimilor opt) a asemuit complet perfecțiunea. Unul dintre cei mai combativi și compleți jucători din istorie (triplul învingător de la Crucible) a fost neutralizat în încercarea de a cuprinde orice ritm competitiv. Precizia și concentrarea ilustrate de Higgins în ambele fațete ale duelului (ofensivă și de siguranță) nu și-a găsit o comparație viabilă. Nici măcar pauza nu schimba datele unei întâlniri istorice. Mark Selby a reușit să trimită în buzunar doar trei bile pe parcursul întregii dispuse. Totalul punctelor acumulate de exponentul orașului Leicester a fost, în consecință, (de) 7 puncte în șase jocuri, reper personal negativ la un asemenea nivel. Prin contrast reușind să intre în controlul mesei cu fiecare ocazie, finalistul Mastersului recent încheiat mergea apoteotic în careul de ași.

Susținându-și încrederea în urma a ceea ce catalogase, pe bună dreptate, ca fiind cea mai inspirată a întregii cariere, John Higgins înfrunta un sigur rival către finala în care colegul partenerul său de generație ajunsese deja.

După ceea ce am subliniat anterior despre prestația lui Ronnie O`Sullivan, Barry Hawkins putea pătrunde fără presiune în Marshall Arena. Vicecampionul mondial din 2013 și-a adjudecat primele trei jocuri ale semifinalei, având o șansă mare de a-și extinde avantajul la patru lungimi. În schimb, autorul reperelor imense de miercuri și-a recăpătat cadența, câștigând următoarele cinci dueluri. Încleștarea putea ajunge la bariera jocului decisiv, dar un joc lung duel de siguranță a fost tratat superior de către mai galonatul englez. Nerăbdarea lui Hawkins l-a costat pe acesta oportunitatea speranței la un loc în finala Campionatului Jucătorilor.

Acolo, un sextuplu campion mondial îl aștepta pe un cvadruplu deținător al coroanei supreme. John Higgins a obținut propriul bilet prin aplicarea unei noi lecții de mare clasă. Kyren Wilson nu i-a putut face față artizanului din Wishaw, care a încercat prin toate mijloacele să rămână fără joc cedat. Una dintre puținele ratări ale scoțianului îi permiteau finalistului în exercițiu de la Crucible să elimine marca de 0 din dreptul său. Netulburat, capul de serie 10 închidea înfruntare cu următoarea ocazie.

Două parcursuri excepționale din partea jucătorilor care au definit în mare parte standardele snookeristice contemporane ale longevității (inclusiv), precum puțin alți au făcut-o, își disputau un nou trofeu. Verosimil sau nu, Ronnie O`Sullivan și John Higgins pot sublinia că s-au întâlnit în finale ce se extind de acum în patru decenii diferite, un amănunt de-a dreptul fascinant. Palmaresul lor comun în respectiva privință se deschidea la Mastersul londonez din ianuarie 1995. Racheta devenea atunci cel mai tânăr câștigător al unui eveniment invitațional. Printre celelalte 15 ultime act disputate, remarcăm ediția 2001 a Campionatului Mondial sau episodul din 2006, tranșat în aceeași capitală britanică (decis la ultima bilă neagră a jocului decisiv), ca alte două ocazii legendare pentru care cei doi și-au împărțit laurii. Înfruntarea decisivă din Milton Keynes devenea a optsprezecea de acel calibru, conform snookerhq.com. Englezul acontase 10 dintre ele, incluzând cel mai recent capitol, din 2016.

Totalmente, actul ultimativ al Players Championship 2021 reprezenta un incredibil duel direct oficial cu numărul 65 între maeștrii ajunși la 45 de ani în prezent. Ultimul fusese consumat tot în cadrul Mastersului în urmă cu șase săptămâni, iar Higgins a avut câștig de cauză în sferturi. Ziua de pauză desprinsă din alcătuirea programului turneului îi putea cauza un mic impediment lui Ronnie O`Sullivan, al cărui oponent nu avusese o seară prelungită sâmbătă.

Prima sesiune a unei noi înfruntări pentru glorie în Buckinghamshire era așteptată în a fi foarte echilibrată. De anticipat, era ca nivelurile prestațiilor protagoniștilor nu mai puteau accesa cotele neverosimile precedent abordate. Totuși, lucrurile nu urmau să stea tocmai astfel. Jocul inaugural i-a revenit relativ facil scoțianului, deși adversarul său a beneficiat de propria oportunitate după un fault la bila neagră recunoscut de Higgins.

Ocupantul poziției a șasea a reușit să-și exploateze la maximum încrederea în propriile execuții poziționale, mărindu-și ecartul la a doua ocazie avută printr-o vizită de 92 de unități. Imitând prestațiile fantastice din rundele anterioare, el nu părea să-i ofere ocazii oponentului său de a părăsi foarte mult fotoliul și de acomodare cu viteza mesei.

Aflat în a 57-a finală de puncte a carierei, record egalat și împărțit cu un anume Stephen Hendry, ambidextrul plasat în rolul favoritului 4 (extras din clasamentul stagional provizoriu) înfrunta același context precum Mark Selby și Kyren Wilson, în zilele premergătoare. Altă oportunitate oferită lui O`Sullivan a fost neutralizată, iar octuplul finalist din Sheffield își trecea în cont un avantaj de trei lungimi, printr-un alt break câștigător precedat de multiple inexactități. Scenariul în care finala se putea destabiliza depindea enorm de ultimul joc al reprizei întâi, ce devenea capital pentru încrederea dublului câștigător al Players Championship. Jucătorul din Essex simțea presiunea constantă, ținând cont de modul în care oponentul său dominase și în precedentele faze. O ratare de distanță adversă s-a dovedit extrem de costisitoare.

John a continuat să gestioneze exemplar momentumul partidei încheind prima repriză, printr-o închidere fantastică de masă (142 de puncte). A doua reușită ca valoare evenimentului, la acel moment, (secondantă celei stabilite de Neil Robertson în primul tur) îl confirma într-un real vârf de formă pentru întreaga sa călătorie profesionistă. Scorul lua proporții și după pauză, jocul al cincilea revenind, de asemenea, în contul său, odată cu o nouă vizită excepțională încheiată cu 138 de puncte, facilitată de o nouă ratare de distanță.

El se regăsea la jumătatea drumului către trofeu în condițiile în care oponentul său nu reușise o vizită consistentă pe suprafața de joc. O`Sullivan părea totalmente copleșit prin forța dezarmantă etalată de un contemporan ce nu mai câștigase niciun turneu în ultimele 36 de luni, timp în care cedase inclusiv două finale succesive la Crucible. Un scurtcircuit al lui Higgins i-a permis englezului să dezvolte un parțial câștigător.

Scoțianul a prezervat cu succes avantajul important și datorită echilibrului execuțiilor de siguranță, un aspect de elită în snookerul său. Ele au reprezentat cheia parțialului 7, cel mai lung al sesiunii inaugurale. În cele din urmă, secvența bilelor colorate îi surâdea pe fondul impacientării adverse. Ulterior, favoritul 4 a urmărit oferirea unei replici majore.

Printr-o lovitură de distanță, care a succedat un fault, Ronnie declanșa, la rândul său, un break magistral ce urma să eclipseze marca amintită mai devreme, deținută de Neil Robertson. Lipsit de orice alte inhibiții venite dinspre tabelă, numărul 2 mondial a desăvârșit o vizită soldată cu 144 de unități. În consecință, potențialul înfrângerilor în două finale succesive era parțial alinat prin break-ul de top al turneului.

La 2 – 6, el ar fi avut nevoie să imite doar evoluția din cele 10 minute ale jocului al optulea pentru a reechilibra cu adevărat meciul. Într-o sesiune de seară în care pleca cu o primă șansă evidentă, Higgins s-a reconectat imediat la intensitatea necesară. Intervalul 9 consemna multiple ratări de ambele părți. Inspirația a rămas însă de partea vrăjitorului, care își reconsolida ecartul. Răspunsul a venit prompt, dintr-o singură vizită la masă de 110 unități, însă dezavantajul lui O`Sullivan rămânea considerabil. În ciuda unei ameliorări a propriei dispoziții, el nu avea să mai trimită vreo altă bilă în buzunare. Noi execuții fantastice îi asigurau adversarului său dezvoltarea altui break câștigător. Aflat la doi pași de succes, intensitatea lui nu a scăzut deloc, profitând la maximum de fiece ocazie oferită în secvențele decisive. Adjudecarea următorului joc asigura deznodământul drept o simplă problemă a timpului. Selecția și aplicarea loviturilor, respectiv a controlului bilei albe se mențineau de-a dreptul impresionante.

Cu mult calm și precizie, John Higgins ducea scorul final la 10 – 3 (printr-un ultim break imaculat de 127 de puncte). El a acontat astfel primul titlu de la Welsh Open 2018 încoace, prin pierderea totală a doar patru jocuri pe parcursul săptămânii magnifice. Pentru Ronnie O`Sullivan, recucerirea distincției campionului mondial continua să reprezinte ultimul moment de triumf. Între timp, laureatul din 2020 de la Sheffield a cedat toate cele patru ultime acte stagionale la care a luat parte, constituind o premieră negativă în cariera sa.

Momentele de dominanță totală nu sunt remarcate tocmai des în universul snookeristic, mai ales la competiții de calibrul celei ce s-a desfășurat pentru prima oară la Milton Keynes. John Higgins autorul celei mai recente demonstrații de autoritate va rămâne în proximitatea Marshall Arena. Alături de ceilalți mânuitori ai tacului, noul câștigător al Campionatului Jucătorilor va fi martorul unei reveniri mult aștepte a unui septuplu campion mondial. Stephen Hendry, își va materializa revenirea formală după aproape nouă ani de pauză la prima ediție a Openului Gibraltarului desfășurată propriu-zis în Albion.

Surse:

https://livescores.worldsnookerdata.com/Matches/Result/14182/817844/cazoo-players-championship-2021

https://snookerhq.com/2021/02/28/head-to-head-ronnie-osullivan-john-higgins-finals/#:~:text=Higgins%20has%20a%2013%2D10,to%2Dhead%20record%20against%20Trump

https://www.eurosport.com/snooker/players-championship/2020-2021/players-championship-john-higgins-races-to-players-championship-win-over-ronnie-o-sullivan_sto8154445/story.shtml