Inițial, a părut că prea puține elemente o vor putea opri pe Bianca Andreescu din a bifa unul dintre cele mai reușite turnee din ultimele șase luni, la Hua Hin.

Deși a avut probabil mai multe emoții decât ar fi fost cazul în partidele inaugurale, principala favorită a Openului Thailandei a ajuns în careul de ași fără să cedeze vreun set.

Ulterior, un act întâi istovitor în semifinala contra Lesiei Tsurenko, pe care jucătoarea din Canada cu origini române a fost atât de aproape să îl câștige, a contribuit clar la abandonul fostei laureate de la New York. Retrăgându-se în Asia după ce a cedat ultimele șapte jocuri al semifinalei, Bianca rămâne în așteptarea unui nou trofeu, pauza având mari șanse să depășească trei ani și jumătate. 

Spre beneficiul pe termen lung a celor mai competitivi dintre atleți, există acele oportunități prin care momentele nedorite pot fi date uitării la vârful piramidei este greu să nu menționăm și cu obstacole, acțiunea de la fileu, care se recalibrează după o serie de momente formidabile. Desigur, acțiunea care tocmai a părăsit zona Oceaniei cu greu poate fi comparată cu un alt eveniment din actualul start de an. Însă, oportunitățile revin în continuare celor ce găsesc motivația potrivită.

În tenisul de simplu mai ales, vedem cum respectivul element continuă să facă diferența între valorile cele mai înalte și restul plutonului. Odată cu finalul celei dintâi povești majore a anului, multe întrebări și-au găsit răspunsul, iar altele s-au redeschis puternic. Este drept că în circuitul feminin, ceea ce puteam considera obișnuințe nu mai se prezintă deloc la fel, în dreptul exponentelor ce evoluează sub tricolor.

În schimb, pentru cei care privesc jocul de ceva vreme, devine suficient să ne orientăm spre atletele care au o legătură importantă cu țara noastră. Pentru Bianca Andreescu, devine inutil să amintim că povestea primei rachete nu venit în Canada, ci în aria Argeșului. De acolo, culmile memorabile au fost deja atinse rapid, însă, în prezentul succesor Openului Statelor Unite din 2019, cheia spre menținerea în top rămânea dispoziția fizică. Iar, inclusiv acum, ne putem întoarce în urmă cu patru ani și să ne întrebăm cum ar fi continuat totul dacă participarea la Turneul Campioanelor nu i-ar fi declanșat suita accidentărilor.

Doar că, inclusiv fără respectiva șansă, sportiva din Ontario a arătat în câteva momente de sclipire, chiar dacă izolate, că deține încă un arsenal atât de greu de oprit al jocului. În sfârșit, practic pentru prima oară de când a devenit campioană de Mare Șlem, părea că oportunitatea unui start de stagiune în plenitudinea forțelor fizice nu îi va mai fi negat. Cu siguranță, devine imposibil să nu ne reamintim de modul în care reprezentanta frunzei de arțar a deschis anului 2023 în întreg tenisul.

Revenirea de la Adelaide contra lui Garbiñe Muguruza nu a fost materializată într-un parcurs foarte lung la cea dintâi competiție, una la care Irina Begu a ajuns mai departe. Apoi, deși a reușit să depășească un prim cap de serie la Melbourne, în persoana lui Marie Bouzková, înfrângerea foarte puțin așteptată a venit. Cristina Bucșa – cea care tocmai i-a blocat dramatic drumul spre o nouă finală WTA de dublu Monicăi Niculescu, la Lyon – a depășit-o atunci pe canadiancă.

Deși ar fi fost șanse destul de limitate, Andreescu ar fi putut pretinde măcar la ceea ce Elena Rybakina a reușit, dacă ar fi trecut de iberica născută în Republica Moldova, anume să o poată depăși pe Iga Świątek. În schimb, drumul ei s-a depărtat de Australian Open într-o vizită cu adevărat exotică pentru tenis. Thailanda a organizat openul național cu ajutorul bazei din Hua Hin pentru doar două ori în istorie. Ca urmare, ar fi fost de așteptat ca nu foarte multe nume de top să ia calea True Tennis Arena, la a treia ediție.

Dar, acceptând invitația oferită de organizatori a plasat-o pe Bianca în postura evidentă de favorită, nu numai pe hârtie. Ținând seama că opoziția nu a fost mult anticipată la un nivel înalt încă din prima seară, a fost de bănuit că nord-americanca își va găsi ritmul treptat. Harriet Dart se poate dovedi un oponent ce poate pune probleme la nivel maxim, dar capul de serie cu numărul unu a arătat superior în cea mai mare parte a întâlnirii, după un start echilibrat.

Crucial însă urma să devină un alt aspect în nocturna de pe terenul central pe care ea avea să își dispute fiecare întâlnire. Închiderea confruntării nu avea să vină cu dificultate doar într-o rundă inaugurală altfel convingătoare în rest. Nici Anastasia Zakharova nu a cedat deloc ușor în turul secund, doar diferența de talent și experiență făcând diferența pentru ca jocul să nu se prelungească serios. Ulterior, cel puțin conform tabloului de concurs, Marta Kostyuk ar fi trebuit să reprezinte cea mai importantă provocare pentru principala atracție a competiției asiatice.

Proaspăt semifinalistă de dublu a dublu a Openului Australian, tânăra vecină de la nord părea să ajungă în confruntarea pentru careul de ași cu destulă încredere. Doar că, același atribut a fost vizibil și pentru adversara partenerei unei Gabrielei Ruse eliminate în primul tur de simplu din Hua Hin. Uluitor de rapid, în mai puțin de 15 minute chiar, am putut remarca cine este jucătoarea care conduce întâlnirea, aproape din orice perspectivă.

Atât în ofensivă, cât mai ales pe plan defensiv, soluțiile au părut să vină fără încetare pentru cea mai mare partea a schimburilor pentru Bianca. Fosta junioare de excepție a Ucrainei nu a reușit să își treacă niciun game în cont în setul inaugural, deși jocul ei a arătat mai bine. Ulterior, abia la al nouălea joc din partidă, Kostyuk intra pe tabelă, însă părea a fi prea puțin. Scorul de 6 – 0 ; 5 – 1 este unul mai dur decât cel pe care Andreescu îl întorcea în debutul australian de sezon.

Dar, pe măsura oportunităților ratate și a ușoarei relaxări, încă o dată, canadianca nu s-a aflat departe de a vedea o noapte scurtă transformată într-una incendiară pentru spectatorii neutrii. Într-un mod absolut dramatic, a cincea favorită a reușit să îndepărteze la retur trei mingi de meci, înainte de a completa revenirea. Aceasta ar fi putut purta-o pe Marta într-un set decisiv, dar până la urmă, jucătoarea mai galonată s-a regrupat spre într-un tie-break adjudecat la 3, în ciuda unui start haotic.

Ca urmare, anulând posibilitatea unei amintiri cu adevărat neplăcute joi, ocupanta provizorie a locului 42 WTA își vedea biletul semifinalelor acontat. În fața principalului cap de serie, avea să se regăsească o altă cunoscută reprezentantă a Ucrainei. Chiar și la momentul actual, în ciuda bilanțului de 0 – 9 contra Simonei Halep, despre Lesia Tsurenko știm că poate complica jocul oricărui adversar, indiferent numelui.

Mai ales când se află în parametrii optimi, veterana ajunsă acum în afara primelor 100 de poziții mondiale (până la actualul turneu de la Hua Hin) poate transforma confruntarea într-una a maximei uzuri. Iar, nici în a doua semifinală feminină a serii thailandeze, nu a fost nevoie de multe schimburi pentru a remarca un tipar asemănător. Deși izbutea prima să străpungă serviciul advers nu foarte penetrant de obicei, exponenta cu reprezentare peste Atlantic a avut mari dificultăți în a-și mări avansul.

Atleta trecută deja de 33 de ani a reușit să își utilizeze la maximum atuul principal, de a fi cât mai rezistentă în schimburi medii și lungi. Așadar, cu toate că pare greu de crezut, cel dintâi joc fructificat de pe propria lansare a venit după aproximativ o oră de la punctul inaugural și i-a aparținut outsiderei. Mai departe, aproape toate resursele de varietate pe care Bianca le posedă, au fost lansate pentru a stabili ceea ce părea o doză a controlului pe tabelă.

Cu toate acestea, jocurile au persistat în a rămâne enorm de echilibrate, exact conform celor expuse mai devreme drept context favorabil ucrainencei. Nereușind să închidă manșa care ar fi fost a șaptea câștigată din tot atâtea desfășurate la rând, rezidenta din Toronto avea să performeze cel mai modest game de serviciu, când încă se afla în avantaj. Retrospectiv, putem să ne gândim că partida ar fi plecat pe alte coordonate acolo, dar în fapt, nivelul de uzură era greu de așteptat să scadă.

Din prelungirile actului întâi, care nu luase sfârșit după 60 de minute de maximă intensitate, nimic nu a mai fost identic cu ceea ce văzusem până atunci. Aflată în dificultate tot mai mare pe fondul durerilor de umăr, sportiva care încă nu a împlinit 23 de ani avea nevoie de îngrijiri medicale. Din păcate pentru ea, ultimul joc al manșei a văzut o rezistentă minimă, oponenta cu o experiență imensă reușind să nu se lase distrasă de problemele apărute peste fileu, încheind la primire conturile.

Mai departe, în ciuda unei finale puse în joc, pe care Bianca Andreescu o arătase din plin că ar fi meritat-o pentru parcursul anterior, era aproape imposibil de crezut că setul secund se mai putea remonta, ținând cont de contextul fizic, care a trădat-o din nou pe Bianca Andreescu. Deși tânăra a încercat să se agațe cât mai mult de la start, pentru a-și oferi măcar o șansă teoretică, Lesia Tsurenko izbutea să abordeze optim restul nopții.

Drept urmare, când scorul a devenit 5 – 7 ; 0 – 4, posesoarea unui wild-card pe tabloul de la Hua Hin a decis să abandoneze. Una dintre cele mai bizare întâlniri ale anului de până acum, în sens negativ, își vedea și o parte pozitivă. O jucătoare care des nu și-a putut regăsi liniștea de-a lungul anului trecut, din motive prea bine cunoscute, urma să concureze pentru ca Ucraina să își treacă în cont un prim WTA trofeu în 2023. Zhu Lin s-a dovedit însă mai puternică în ultimul act.

Totuși, realizarea demnă de remarcat a Lesiei Tsurenko a însemnat și o clară dezamăgire pentru Bianca Andreescu. În majoritatea momentelor pe tărâm asiatic, fosta campioană de la New York a arătat că poate întrerupe perioada fără trofee în circuitul feminin, care datează chiar din septembrie 2019. Dar, în aceeași zi în care România a evitat aproape in-extremis o înfrângere uimitoare în barajul de Cupă Davis, desfășurat tot în Thailanda – mulțumită lui Nicholas Ionel și Filip Jianu – reprezentanta arțarului cu origini autohtone și-a văzut drumul închis într-un mod frustrant.

Surse:

https://sport.hotnews.ro/stiri-tenis-26063158-bianca-andreescu-invinsa-semifinale-jucatoare-din-afara-primelor-100-locuri-wta.htm