Săptămâna uluitoare a Patriciei Țig se încheie dramatic cu trofeul de la Istanbul
Parcursul Patriciei Țig de la revenirea ei în sportul profesionist a atras, într-o bună măsură, atenția multor iubitori ai tenisului.
Ideea de a concura la nivel înalt după o perioadă lungă, dar normală, dedicată planului familial din viață, nu este accesibilă tuturor pretendentelor. Bineînțeles, trecutul nu foarte îndepărtat a văzut-o pe Kim Clijsters triumfând chiar în turnee majore din postura de mamă. Însă, cazurile asemănătoare, în atingerea unui succes deplin sunt deosebit de greu de găsit.
Revenind la tenismena din București, aflată pe poziția 88 a ierarhiei feminine, misiunea ei rămâne cea de a-și găsi cu adevărat potențialul maxim. Ca urmare a evemimentelor deosebite ce i-au neutralizat stagiunea 2018, dispoziția pozitivă a Patriciei Țig către jocul de la fileu pare să devină tot mai evidentă. Competiția organizată la Istanbul reprezintă un exemplu evident în sensul enunțat. Chiar dacă aventura de la New York s-a încheiat rapid pentru eleva lui Răzvan Sabău, semnele pozitive începeau deja să se arate în prestațiile ei.
Căpătând încredere cu fiecare punct, forma de care Țig a dat dovadă de-a lungul turneului din Turcia este una demnă de remarcat. De altfel, partida în care a pierdut cele mai multe game-uri (până în finală) a fost cea de debut, împotriva Olgăi Danilović.
Meciul din turul I s-a încheiat cu 6-3; 7-5. Runda a doua a adus un triumf categoric al româncei, în fața lui Misaki Doi. Nipona nu a putut face față româncei, care a câștigat cu 6-2; 6-0.
Disputa din optimi a marcat o nouă evoluție excelentă a sportivei noastre. Ea a izbutit să preia controlul duelului cu a doua favorită a evenimentului, în pofida unui start mai greu. Suedeza Rebecca Peterson a condus cu 3-0 în primul set, dar apoi nu a mai câștigat decât un joc din următoarele 13.
În semifinale, narațiunea din meciul contra scandinavei s-a repetat într-o proporție consistentă. Surprizătoarea cehoaica Tereza Martincová a început superior înfruntarea din penultimul act. Ea și-a creat un avantaj în startul partidei, dar a fost treptat copleșită de tenacitatea ilustrată de mai experimentata sa oponentă. Întâlnirea a fost una intensă, presărată și cu momente tensionate, incluzând multiple discuții în contradictoriu cu arbitrul de scaun. Patricia Țig a ajuns la linia de sosire cu un dublu 6-3, evoluând foarte consistent atât din punct de vedere tactic, cât și tehnic.
Astfel, pentru a intra în posesia primului turneu WTA din carieră, finalista de la București, din 2019, urma să înfrunte o altă jucătoare aflată într-o tentativă de revenire. Eugenie Bouchard încearcă de ceva timp deja, să revină la o formă respectabilă, date fiind performanțele înregistrate în trecut. Canadianca se află actualmente pe locul 272 mondial și a ajuns la Istanbul Cup 2020, imediat după o înfrângere în primul tur al turneului ITF din Praga, conform itftennis.com.
Cu alte cuvinte, drumul lui Ginnie pe tabloul principal din Turcia nu era ușor de anticipat în a fi unul lung. Ea a reușit, totuși, să ajungă în ultimul act, trecând și de principalul cap de serie, Svetlana Kuznetsova.
Anterior finalei de duminică, Țig și Bouchard nu se mai întâlniseră vreodată. Românca a avut parte de un nou start nereușit. Bouchard a preluat rapid inițiativa în manșa inaugurală. Ea a ratat oportunitatea de a se desprinde la 4-0, însă a reușit să controleze frâiele actului, încheiat cu 6-2.
Ca urmare a primului segment cedat pe durata întregului turneul, Țig era nevoită să caute noi soluții pentru a spera la victorie. Setul al doilea a început pozitiv pentru aceasta, cu un break din primul joc. Șansele canadiencei de a-i lua serviciul înapoi au fost anulate, iar ulterior, sportiva noastră s-a detașat către forțarea unui act decisiv, printr-un 6-1 prompt.
Manșa finală urma să se diferențieze complet ca aspect de celelalte. Bouchard a fost dominată inițial, fiind nevoită să vină din spate pe tabelă. Patricia a avut două oportunități de a conduce cu 5-1, dar nu le-a fructificat. Reprezentanta frunzei de arțar a reechilibrat scorul, însă nu a putut egala (la 4-4). Oponenta ei urma să rateze trei mingi de meci pe propriul serviciu, după care paritatea s-a reinstalat, setul decisiv luând calea prelungirilor. Țig a mai irosit (contra serviciului) alte trei șanse de turneu, înaintea unui tie-break hotărâtor. Bucureșteanca nu s-a aflat în niciun moment în dezavantaj, nici în jocul decisiv și nici pe parcursul parțialului al treilea.
Profitând abia de a opta ocazie, ea s-a impus după aproximativ două ore și jumătate de joc cu 2-6; 6-1; 7-6 (4). Potrivit digisport.ro, sportiva de 26 de ani va urca de luni pe 57 în clasamentul de specialitate, fiind a doua cea mai bine clasată jucătoare din România, după Simona Halep.
Calea Patriciei Țig către primul titlu WTA din palmares s-a îngreunat exponențial în finala de la Istanbul. Totuși, lăsând la o parte emoțiile unor momente grele, clipa gloriei s-a împlinit cu mult efort. Prestațiile din 2020 i-au fost încununate fantastic pe zgura turcească unei atlete ce merită din plin aprecierea publicului autohton.
Comentarii