Deși Campionatul Mondial de Fotbal se regăsește actualmente la un an distanță, momentul qatarez din 2021 a venit pe pistă. După 17 ani de vizite Moto GP neîncetate la Losail, prima experiență a Formulei 1 a adus interes pe măsură.

Impulsionat de una dintre evoluțiile carierei, în întreg week-endul anterior brazilian, Lewis Hamilton a dublat triumful de la Interlagos cu o nouă prestație fără cusur, care i-a adus al 102-lea pole-position și victoria sa cu același număr.

Max Verstappen a fost cel nevoit să remonteze acum o retrogradare pe grilă obținând poziția a doua, într-o cursă ce a marcat revenirea pe podium al lui Fernando Alonso, după mai bine de șapte ani.

********************************

Succesiunea rapidă a evenimentelor constituie un important element asupra menținerii spectacolului. În unele situații, volumul bunei dispoziții este atât de ridicat din exterior, încât consecințele negative devin inevitabile, pentru cei mai implicați dintre actori. Aspectul menționat este imposibil de ignorat întrucât conflictul atrage o atenție crescândă asupra evenimentelor. Intriga plăcută pentru martori, va aduce un grad al tensiunii pe care nu multe instanțe îl pot replica. Dacă până acum au mai încăput îndoieli asupra activităților motorizate, atunci când auspiciile au devenit dintr-odată prielnice, ultimele săptămâni au ilustrat noi dovezi, indiferent dacă vom face referire la instanțele pe două sau patru roți. 

Desigur, termenii comparativi între recentele stagiuni ale Marelui Circ nu oferă o mare relevanță din cauza argumentului pe care pasionații l-au repetat constant. În sfârșit, începând vizibil din actuala primăvară, raportul forțelor nu a mai balansat decisiv într-o direcție. Iar, oricât de importantă devine recunoașterea ori trăirea dominației, echilibrul va construi întotdeauna o imagine pozitivă. Paritatea tinde să scoată orice resursă pentru cei mai talentați piloți direct asociați monoposturilor-etalon ale planetei. 

Sprijinul intern se intensifică atunci când fiecare tabără realizează valoarea potențial decisivă a fiecărei unități de clasament. Impactul unui duel atât de lung conturează o posibilitate mare a caravanei de a atrage mai mulți noi admiratori. Recunoaștem, concomitent, că drumul spre laurii prezentului arată mai complicat decât oricând, în actuala eră hibridă. Practic, respectiva frază impune ca atât formațiile, cât și concurenții regăsiți acum spre finalul său, să înainteze orice atu.

De aceea, pentru cei mai puțin familiarizați normalității Formulei 1, regulamentul mai complex decât aproape toate celelalte coduri din sportul profesionist este forțat până la limită, orice mic avantaj încercând să fie speculat. Miza crește cu fiecare tur din stagiunea ce va atinge cea mai ridicată pondere a întrecerilor. Apropiindu-ne turnantei finale a celor 22 de vizite, pătrunderea într-o oarece perioadă lipsită de certitudini tehnice este inevitabilă. 

Dar, precum remarcăm des, valoarea și pura abilitate vor contribui decisiv la menținerea suspansului, atunci când totul pare să meargă în direcțiile relativ opuse. Una dintre dovezile incontestabile ale enunțului evocat a devenit realitate, urmărind practic și desfășurarea săptămânii precedente

Desigur, istoria ne transmite că traseul de la Interlagos i-a readus mereu zâmbetul lui Lewis Hamilton, fără îndoială, unul dintre cei mai înzestrați piloți ai ultimului mileniu, în multiple ocazii. Dar, pentru a traversa cu bine un eveniment brazilian de care avea neapărată nevoie, s-a impus un efort special, ce nu se poate contura atunci când situația rămâne permanent favorabilă. 

La fel de adevărat este și că decizia Mercedes de a elibera o cât mai largă putere a motorului cu prețul potențial al fiabilității, a contat enorm într-o demonstrație uluitoare pe tărâmul lui Ayrton Senna. Confruntându-se cu penalizarea acordată corect în contextul erorii umane asupra posturii neconcordante a sistemului DRS, capacitățile maxime pe care britanicul le-a avut la dispoziție, sunt admirabile pentru orice susținător al spectacolului. 

Luând plutonul practic de la coadă încă din cursa de sprint, transformată într-o pledoarie supremă a vitezei și voinței, misiunea unui succes în Grand Prix-ul propriu-zis nu a fost vreun moment trecută cu vederea. Nici startul duminical de pe poziția a zecea (în urma schimbării elementelor propulsoare) nu l-a împiedicat din țintirea obiectivului final, niciodată ușor de îndeplinit, cu Max Verstappen la timonă. 

Chiar și astfel, batavul, care ar fi putut puncta al treilea triumf consecutiv în zona aferent Americilor (similară cu șarja impresionantă a Irinei Bara, campioană succesivă WTA 125 k în Buenos Aires și Montevideo, alături de aceeași parteneră, Ekaterine Gorgodze) a oferit totul în defensivă, fără a putea rezista în ultimele zece tururi din templul magicianului. Manevra perfect calculată a fost urmată de o concluzie fără dubii, diferența în timp fiind imensă, ținând cont pozițiile din care actualul campion mondial a fost nevoit să remonteze. Reamintind efervescentului public de un singur nume, multiplul învingător din Brazilia și-a completat formidabil tributul. 

Cea de-a șasea victorie stagională a consemnat categoric și inspirația maximă pe care britanicul a putut-o atinge, doar pentru a rămâne cu șanse reale în calculele sezonului 2021, care urma să se reducă în trei deplasări fascinante, în zona excentricității calendarului. Putem să cântărim de o așa manieră situația deoarece Formula 1 și, în fapt orice alt sport cu motor nu a mai punctat vreodată trei locații diferite consecutive care să aducă întreceri în nocturnă. Prima dintre ele a iscat multe controverse, atât în proximitatea pistei, dar și în afara ei.

Pentru universul motorizat și marea performanță, Qatarul este una dintre națiunile care a arătat un interes futurist rapid. Actualmente, evoluțiile pe două roți în lumina nopții au devenit o tradiție pentru aproape un deceniu și jumătate. În schimb, mulțumită unui context defavorabil altor națiuni, în principal Vietnam ori Australia, statul a acceptat să pună la dispoziție superbul traseu Losail și pentru Marele Circ, într-o ocazie posibil unică. Ideea că traseul inaugurat în 2004 a necesitat un cost estimat la aproximativ 50 de milioane de euro, pentru doar 12 luni de conceptualizare, oferă multe lucruri de reflectat, în așteptarea viitorului Campionat Mondial de Fotbal, despărțită de exact un an după startul actualei curse de Formula 1.

Trecând la aspectele stridente, cea de-a cincea comunitate statală asociată Orientului Mijlociu a avut de tranșat dileme foarte importante, la capătul unui trident complet inedit (Mexico City, São Paulo și Doha). Așteptarea hotărârii finale din partea conducerii competiției, în ceea ce a privit episodul brazilian direct dintre Lewis Hamilton și Max Verstappen, soldat deja anterior cu atâtea sancțiuni, s-a menținut până după startul propriu-zis al week-endului qatarez. 

Atenția s-a relocat fără menajamente pe pista construită în slujba Motomondialului de Viteză. Cei 5,380 km trasați în deșert vor rămâne locul unde Valentino Rossi și-a început ultimul său sezon oficial, dar, într-un week-end aparte, istoria a fost pregătită și în competiția de elită paralelă.  Precum este cazul din șa, foarte rapidul circuit se transformă efectiv spre lăsarea nopții într-o perlă a luminii. Condițiile adaptării nu au fost deloc ușoare, mai ales dacă ne gândim câtă presiune a adus runda cu numărul 20 pe umerii protagoniștilor, așa cum o anunță și vizitele din Jeddah, respectiv Abu Dhabi. Până atunci, pe lângă acomodarea cu vechiul, dar performantul asfalt de lângă Doha, rezervele au părut să se păstreze vineri.

Toate atuurile urmau să fie conturate în primul moment de cotitură al unui eveniment construit pe fundal clasic. Calificările nu au mai avut la suprafață vreo penalizare iminentă în conturile Mercedes și Red Bull Racing, duelul putând să fie purtat exclusiv de la bordul monoposturilor. Valtteri Bottas și-a prezentat din nou abilitățile pe o configurație nestrăbătută, nordicul părând să mențină controlul asupra nopții de sâmbătă. Însă, drumul său către al treilea pole-position consecutiv a fost serios contestat. 

În bătălia pentru un posibil record absolut permanent pentru Losail International Circuit, fără Sergio Pérez în Q3, câștig de cauză a avut Lewis Hamilton. Performanța sa de 1.20.827 nu a mai putut fi contestată, pana violentă a lui Pierre Gasly întrerupându-le eforturile lui Max Vertappen și Bottas. Cei doi l-au urmat pe britanic acuzând un handicap de  aproximativ o jumătate de secundă. Categoric, poziția nu a fost una deplin confortabilă pentru Mercedes. Dar, urmăritorii insularilor au fost declasați cu câte cinci unități pentru traversarea incorectă a zonei de steag galben, descrisă mai devreme. 

Plecând întâia oară deasupra casetei de pole după etapa din Ungaria și pauza de vară, campionul mondial l-a avut alături chiar pe autorul principalului eveniment de sâmbătă. Pierre Gasly nu a putut profita de unica șansă pe care a avut-o, el urmând să cedeze poziția secundă în primul start din istoria Qatarului (petrecut chiar în prezența trofeului Cupei Mondiale) lui Fernando Alonso. Dublul fost laureat absolut din Spania, sub aceleași nuanțe Renault nu s-a lăsat intimidat nici măcar de încercarea lansată de Max Verstappen pentru o triplă depășire, menținându-și temporar locul intermediar, însă nu pentru multe alte minute. 

În timp ce liderul și-a mărit avansul încă de la capătul primilor kilometri, Verstappen a reușit să limiteze atât de rapid daunele de penalitate încât primele cinci tururi, l-a văzut pe liderul Red Bull preluându-și rolul obținut pe pistă sâmbătă. Concomitent, colegul său de formație a demonstrat o capabilitate mult superioară de a croșeta plutonul, în comparație cu locotenentul englezului. Foarte rapid, Sergio Pérez și-a neutralizat contraperformanța din calificări, mexicanul ajungând în careul de ași înaintea intrării în treimea mediană de cursă. 

Progresia lui Valtteri Bottas s-a arătat mai lentă, în încercarea de a aplica un plan cu o trecere singulară la standuri. Calculele de la vârf nu au putut fi alterate, cât privește primele intrări. Lewis Hamilton și-a menținut liniștitor ecartul, chiar dacă a fost obligat să pătrundă în standuri mai rapid decât ar fi dorit. 

Chiar și astfel, cadența liderului a fost la fel de stabilă, pe fondul încrederii în anvelopele de compoziție hard. În ciuda previziunii unei jumătăți secunde a așteptării reciproce, rivalii bătăliei clasamentului general au coborât succesiv recordul absolut al turului. 

Ecuația ierarhiei constructorilor urma să parcurgă un moment crucial, atunci când Valtteri Bottas a suferit prima pană a serii, pe cauciucul său stânga-față, nordicul pierzând practic orice șansă pentru o eventuală clasare pe podium, în retrospectiva viitoarei retrageri, din considerente de siguranță a șasiului. Riscul asumat de Mercedes nu a oferit așadar roadele așteptate, singurul obiectiv rămânând victoria de etapă. 

Întreaga planificare a funcționat coerent în dreptul lui Lewis Hamilton. Ecartul în fața principalului adversar s-a apropiat de plaja a zece secunde înaintea celei de-a doua opriri la standuri. Întâietatea monopostului cu numărul 44 a fost incontestabilă, practic șefia nefiind cedată în vreun moment. În spatele britanicului, emoțiile s-au înmulțit, tandemul Williams suferind alte cedări de pneuri, care au pus întreg plutonul în gardă. 

Probabil că cel mai puțin doritor pilot pentru dramatism a fost Fernando Alonso, autorul demonstrației de forță ce în coroborare cu strategia inspirată pentru Alpine, a condus către un rezultat istoric, fără ca Sergio Pérez să mai poată interveni în timp. Hungaroring îl primise pentru ultima oară pe matador într-un top 3 asociat F1, la mijlocul sezonului 2014. Între timp, legendarul iberic a ajuns la cota totală 98, primul podium obținut după revenirea sa în cockpit și respectiv împlinirea celor 40 de ani. 

În compania lui Alonso, duelul pentru ambele titluri mondiale au rămas în balanță. Max Verstappen și-a securizat punctul suplimentar pentru cel mai rapid tur la Losail, cu ultima trecere a linie de sosire, păstrându-și marja în ierarhia piloților de opt puncte. Datorită circumstanțelor favorabile pentru gruparea olandezului, ecartul dintre Mercedes și Red Bull a scăzut la 5 lungimi, înaintea spectaculoasei aventuri a caravanei din Arabia Saudită, penultima în 2021.   

Dacă Johnny Rea a fost stopat din a atinge al șaptelea triumf absolut succesiv în Superbike de Toprak Razgatlıoğlu cu ocazia primei vizite indoneziene, Sébastien Ogier nu a ratat oportunitatea istorică a titlului opt, la ultima sa evoluție din Campionatul Mondial de Raluri, transpusă în epilogul de la Monza. Lewis Hamilton s-a asigurat că șansele spre un deziderat cu un impact cel puțin la fel de important rămân intacte pentru el la capătul primei file a istoriei pe din Grand Prix-ul Qatarului din Formula 1.

Surse: https://www.formula1.com/en/latest/article.hamilton-narrows-verstappens-title-lead-with-qatar-win-as-alonso-takes-first.5rYgipXuNRiQ0QNs7Xmu1B.html