Într-o ipostază foarte rară, chiar și după revenirea sa în circuit, jucătoarea de 30 de ani nu s-a aflat în vreun moment la conducere, împotriva Elenei Rybakina. Sportiva kazahă de origine rusă a reușit să susțină intensitatea agresivă, în vreme ce serviciul româncei s-a dovedit principalul detriment în încercarea de a reveni după trei ani pe cea mai înaltă scenă a tenisului.

Puternica adversară de 23 ani nu a făcut mulți pași greșiți, în asigurarea unei finale feminine pe deplin meritorie. Prestația ei a pus capăt unui sezon pe iarbă în care campioana de la All England Club nu a depășit, dar nici nu s-a oprit înaintea fazei semifinalelor.

Tenisul rememorează o excepțională cultură a victoriilor remarcabilă pentru artizanii care și-au pus amprenta. Iar, judecând la un nivel local, lucrurile nu se schimbă cu mult deoarece influența va crește când performanțele apar. Probabil că tendința unei legături pentru creșterea unei națiuni la fileu provine primordial din ramura feminină. Cea a băieților încă furnizează legende care își extind legăturile cu întreaga planetă. Chiar dacă s-a retras înainte de semifinala cu Nick Kyrgios, Rafael Nadal se remarcă în continuare aici, inclusiv datorită prestației din sferturile londoneze (care poate depăși – de ce nu? – granițele noțiunii de eroism).

Însă, având în prim-plan rolul fetelor spre dezvoltarea disciplinei, exemplele s-au înmulțit tocmai datorită performanțelor de elită. Nu vom putea rezuma diferit ultima frază, în perioada contemporană prin a o menționa pe Simona Halep. Judecând după imaginea ultimelor luni, ea s-a regăsit în poziția inconfortabilă de a încerca să revină la un nivel dorit. Scopul personal, indiferent de evoluția multor alte compatrioate pe teren, se întrepătrunde atât de des cu cel al reprezentării tricolore.

Iar succesul, mai ales pe termen scurt, a fost pus la îndoială într-un interval tot mai mare, pentru rațiuni ce nu privesc neapărat atribuțiile atletice în sine. Dar, dacă privim în trecut, indiciile ne ajută să trecem de aparențe, prin faptul că în urmă cu mai puțin de trei ani, ea s-a regăsit în punctul maxim. Desigur, devine inevitabil ca într-o ipostază precum cea prezentă, să nu asociem Wimbledon cu secvența respectivă, drept locația remarcabilă. Dar, auspiciile ar indica parcursul similar cu cel din urmă cu două ediții, drept irepetabil.

Ultima premisă mai avea pași de completat până la verdictul final și, totuși, nivelul afișat de jucătoarea din Constanța în confruntările pe iarbă din 2022 reprezintă, dincolo de orice, o dovadă a putinței. Argumentele nu păreau puternice la prima vedere, privind înapoi chiar și spre competițiile pregătitoare, care se puteau încheia inclusiv din runda întâi. Însă, capitalul de experiență acumulat și coroborat cu elementele dispoziției prezente, au furnizat motive pentru mai mult optimism. Odată cu ele, ne-am putea îndrepta spre un alt punct important al analizei, ce subliniază contextul revenirii Simonei la All England Club în 2019.

Recent, am remarcat cum o altă fostă laureată de Mare Șlem a încercat să își apere coroana, după o perioadă de absență. Barbora Krejčíková nu a depășit atunci primul joc de la Paris, lucru ce ar putea da de gândit spre perspectiva că Simona ar fi putut opta să se întoarcă pe scena Wimbledon, drept campioană en-titre. Prețul ar fi fost imens, după cum am văzut în cazul îndemânaticei jucătoare din Cehia, iar acum vedem de ce opțiunea a fost inspirată. Încrederea observată la intrarea în săptămâna finală a venit în parte și datorită amintirilor precedente, legate în principal de Terenul Central.   

Pentru a reîncerca să câștige dreptul de a evolua acolo într-un alt debut, parcursul a arătat excelent; dar și crescător, de la o ocazie la alta. Cu siguranță, cadența nu va fi găsită decât datorită succeselor din rundele incipiente, care nu au fost simple, indiferent de ce ar spune tabela. Însă, am văzut, până în faza careului de ași, cel puțin, că și gestiunea va conta într-o importantă proporție, pe lângă dispoziție jocului, spre asigurarea deznodămintelor pozitive.

De fiecare dată, au existat secvențe în care lucrurile nu s-au prezentat sigure, dar spiritul competitiv și tehnic au prevalat. Începând din runda secundă, reacțiile au venit la timp, în condițiile în care nicio oponentă nu a cauzat dificultăți mai consistente decât Kirsten Flipkens. De atunci, dubiile nu au apărut tocmai similar datorită prestațiilor permanent ascendente, imposibil de contracarat, prin orice opoziție teoretic superioară.

Ținând seama că Paula Badosa și mai ales Amanda Anisimova își conturează propriul tenis pe baza entuziasmul, succesele obținute de favorita 16 au devenit pe alocuri răsunătoare. Imposibil de anticipat a fost pentru numele care sperau la un parcurs mai larg, abilitatea de adaptare la orice tipar produs de adversare. Însă, dincolo de orice ajustări tactice sau abundență a efortului, întreg peisajul ar fi putut să se schimbe într-un interval greu acceptabil pentru cei implicați.

Dominarea atât de clară a româncei din sferturi ar fi putut să nu valoreze nimic pe tabela de marcaj. Jucătoarea din Statele Unite a avut trei șanse la rând pentru a trimite confruntarea în punctul din care absolut orice s-ar fi putut întâmpla în continuare. Așadar, secvențele de final ale adversității întâlnite miercuri promiteau a se dovedi importante, în sensul în care Elena Rybakina propune un stil virtual identic de joc cu cel al Anisimovei.

Doar că, pentru atleta ce reprezintă acum Kazahstanul, progresul realizat se arată absolut permanent. Începând cu fazele superioare de la Paris și până la șansa unei medalii olimpice, fie ea și de bronz, tânăra născută la Moscova a arătat în suficiente ocazii posibilitățile pe care le deține. În sfârșit, prima sa semifinală majoră nu și-a făcut apariția deloc ușor, Ajla Tomljanović având controlul pentru o lungă bucată a confruntării directe. Pentru ceea ce tenisul consideră un loc sacru, de ultim act la All England Club, ea avea nevoie să treacă prin a patra înfruntare împotriva fostei laureate din 2019.

Ultimele două și-au construit în mod garantat un dramatism aparte, începând mai întâi cu binecunoscuta finală de la Dubai. Într-o rarisimă ocazie când a fost nevoie literalmente de fiecare fărâmă de energie, românca a triumfat în tie-break-ul decisiv. Aceeași tărie s-a dovedit necesară într-un duel mai recent, de la New York, care și-a consumat anumite momente apoteotice. Însă, este necesar doar să privim spre rezultatele finale ale ambelor seri pentru a constata ideea principală. Datorită atuurilor pe care le deține pe absolut orice teren rapid, kazaha cotată cu a 17-a șansă la Wimbledon nu va renunța deloc ușor.

În schimb, micul avantaj dintr-o perspectivă morală era plasat în dreptul româncei, datorită triumfurilor descrise mai devreme. Dar, precum au stat lucrurile și cu o după-amiază în urmă pe arena centrală, niciun joc precedent nu ar fi trebuit să se compare ca importanță celui prezent. Interesant este că de această dată, atât Halep cât și Rybakina au avut nevoie să aștepte destul capătul unui adevărat duel de șah tenisistic, între Ons Jabeur și Tatjana Maria. Concluzia acolo a dat semnalul că întreaga miză se mută asupra celor două combatante din Europa de Est.

Amprentele diferite asupra jocului au fost așteptate să se confrunte rapid, deși miza a oferit multe emoții în ambele tabere. Recent, debutul a arătat foarte calm pentru exponenta cu plus de experiență, fapt ce nu s-a materializat rapid și în ocazia de joi. Din contră, Elena a arătat ce viteză ar fi fost necesară pentru adversara din urmă cu aproximativ 26 de ore să-i atribuie dificultăți constănțencei.

Ca urmare, în mai puțin de 10 minute, moscovita a înlăturat singura șansă a rivalei de a restabili echilibrul. Iar, pentru prima oară în multe instanțe, Halep a fost nevoită să lucreze categoric pe piciorul din spate. Dacă serviciul a înlăturat destule îngrijorări în rundele inaugurale, situația a devenit rapid una relativ critică, la un potențial 0 – 4. Chiar dacă respectiva premisă a fost evitată, prima lovitură enorm de consistentă a locului 23 WTA s-a arătat aproape imposibil de periclitat. În rest, celelalte fațete din jocul ei au funcționat suficient de inspirat pentru ca actul întâi să fie adjudecat fără mari dificultăți, în ciuda nevoii unei a cincea șanse pentru închiderea sa.

Aflată la prima manșă cedată la Londra din 3 iulie 2019, era evident că multe schimbări trebuiau să apară în partea de teren a Simonei pentru a-și da o șansă la victorie. Lovitura sa primă a continuat să nu ajute suficient, motiv pentru care Rybakina a avut și mai mult timp să deblocheze execuțiile ofensive. Rapid prin intermediul a trei duble greșeli comise în același joc de debut, dezavantajul în segmentul secund s-a instalat imediat. Din acel moment, s-a simțit că, în mare parte, partida nu mai putea fi decât cedată de exponenta Kazahstanului.

Singura oportunitate evidentă pentru ca amiaza să adopte o turnură s-a revăzut după jocul al patrulea, unde Elena a arătat câteva mici desincronizări. Din păcate, aflată în fața celei dintâi șanse de a trece în față, Halep a avut parte de ezitări enorme cu serviciul, ce nu s-au manifestat atât de sever pe întreaga durată a sezonului verde. În fapt, rar s-a putut remarca la un asemenea nivel, o discrepanță atât de importantă la nivelul unei lovituri care până acum fusese centrală pentru ambele combatante.

Capul de serie 17 a continuat apoi să evolueze dezinvolt, știind că foarte puține lucruri o vor mai împiedica să ajungă în prima sa finală de Mare Șlem. Datorită primei sale execuții explozive (printre care includem un serviciu nereturnat de 194 km / h), ea a putut să-și apropie orice game, chiar dacă foarte puține au foste dezechilibrate în realitate. Iar, profitând și de slăbiciunile adversarei, care s-au arătat tot mai mari, pe măsură ce baloanele evitau careul, kazaha a trecut spectaculos linia de sosire la retur. Pe scurt, scorul de 6 – 3 ; 6 – 3 reflectă aproape perfect realitatea de pe terenul central, unde Simona Halep nu a mai reînnodat confortul simțit în trecut.

Dar, în anumite aspecte, deși jocul ei nu a arătat integral astfel, a părut că multipla campioană nu putea evolua mai modest; cu niciun as și nouă duble greșeli. De aceea, o concluzie amară, după o zi britanică însorită a surprins prima semifinală din Regat în care fostul lider mondial nu și-a trecut în cont măcar un set. Din păcate, creditul mergând inevitabil și spre tânăra de 23 de ani, scenariul din 2022 nu a semănat deloc cu dispunerile contra lui Eugenie Bouchard și Elina Svitolina, din urmă cu șapte și respectiv două ediții.

La capătul periplului pe iarbă din actualul sezon, vom ajunge să remarcăm o nouă constantă a Simonei Halep. Finalul drumului s-a regăsit de fiecare dată înaintea ultimului act al unei competiții pe gazon, însă experiența londoneză oricum valoroasă ar fi putut să aducă ceva mai mult. În schimb, o evoluție cu siguranță sub standarde îi menține palmaresul româncei la trei semifinale de Wimbledon și nouă în total; alături unei urcări minimale în ierarhia mondială.

Surse:

https://www.digisport.ro/tenis/simona-halep-elena-rybakina-3-6-3-6-final-de-drum-pentru-romanca-la-wimbledon-rybakina-merge-in-finala-1785751