Prima competiție clasică ce a permis accesul spectatorilor în regim pandemic, exceptând ultimele două ediții ale Campionatului Mondial, a avut parte de un moment definitoriu încă din prima zi de concurs. John Higgins și-a onorat remarcabil statutul de ultim campion al British Open, la capătul ediției din 2004. 

Cvadruplul câștigător al turneului nu a avut nevoie de vreo lovitură premergătoare, contra lui Alexander Ursenbacher, pentru a declanșa break-ul său maxim cu numărul 12 din carieră, care îl plasează în fața lui Stephen Hendry și la trei lungimi distanță de Ronnie O`Sullivan, în orânduirea prestațiilor oficiale de 147 de puncte.

Într-un context încă delicat, raportându-ne la actualul anotimp estival, majoritatea turnirurilor competitive și-au menținut dubiile spre dezvoltarea unor atmosfere apropiate de trecut. Semnele întrebării nu au fost puține, deși planificarea evenimentelor s-a prezentat strict, în cazul celor mai importante repere profesioniste majore, iar rolul spectatorilor redevine unul important. 

În Marea Britanie, procesul reintegrării a fost inițiat cu greutate. Întreg peisajul nu a fost deblocat până la inițiativa plecată din sportul maeștrilor tacului.

Așadar, la capătul unui sezon snookeristic presărat cu multe premiere, nu neapărat pozitive, dilemele au fost treptat eliminate. Cele 10 luni în care jucătorii au fost nevoiți să evolueze cu tribunele părăsite au părut la sfârșit (de ce nu permanent) odată cu desfășurarea prielnică a Campionatului Mondial. 

Fiecare partidă din Teatrul Crucible a curs acompaniată de aplauze, până la confruntarea decisivă, în care accesul a fost complet. Proiectul prezentat drept un important test sanitar de executivul insular a mers până la capăt cu succes, iar speranța unei noi stagiuni cu publicul alături a devenit viabilă.  

Desigur, ca orice debut, campania 2021-2022 propune ajustări interesante în calendar. Așteptările optimiste prevăd o extindere importantă nu doar în afara Regatului Unit, ci și dincolo de granițele Europei. Cu alte cuvinte, disciplina preciziei ar trebui să revină cel puțin în China. De asemenea, destinații noi au fost luate în calcul de către principalul for decizional. 

Printre respectivele inițiative, apariția Turciei ar reprezenta o premieră absolută. Însă, până atunci, focusul general s-a îndreptat la finalul verii către repere mai bine cunoscute, care vor integra atmosfera clasică a jocului. 

Demarajul noii campanii a fost deja inițiat, a patra ediție a Championship League, competiția construită în jurul conceptului grupelor, încheindu-se cu succesul lui David Gilbert. Atenția s-a menținut apoi într-o locație interesantă. Morningside Arena a fost inaugurată oficial în 2016, moment în care, de exemplu, secundul turneu al stagiunii curente se afla într-o uriașă perioadă de absență. 

Dar, inclusiv pe fondul nesiguranței confirmării majorității turneelor extra-europene, 2021 s-a dovedit anul potrivit pentru ca un trofeu de notorietate să revină în actualitate. Openul Britanic a făcut parte cu adevărat din zestrea clasică a coroanelor snookerului mondial profesionist. 

Începând din 1985, ca eveniment de clasament, cei mai cunoscuți jucători s-au întrecut pentru a deveni liderul întregului Regat. Cumva surprinzător, după cum vom vedea, formatul instituit primei ediții (de Primul la 13) a suferit drastice modificări. Dintre maeștrii care mai rămân activi în prezent din postura de foști laureați, îi putem identifica pe Stephen Hendry, Jimmy White, Ronnie O`Sullivan sau Mark Williams. 

Însă, cel mai recent câștigător al emblemei British Open a fost pregătit să rescrie noi pagini de istorie. În 2004, John Higgins, aflat încă în prima parte a glorioasei sale cariere, închidea finala disputată la Brighton, contra conaționalului său Stephen Maguire, cu scorul de 9-6. Respectivul triumf a fost al patrulea într-un turneu ce avea să dispară din calendar pentru o perioadă ajunsă, în cele din urmă, la 17 ani. 

Foarte interesant este și că izbânda britanică a Vrăjitorului din Wishaw a fost a cincisprezecea a carierei. Prezentul ne arată un palmares dublat din acea perspectivă, alături altor trei titluri mondiale. Chiar dacă forma scoțianului nu a fost cea mai bună la ultima ediție din Sheffield, evoluțiile sale posedă permanent darul de a încânta. Ca urmare, motivația s-a dovedit suplimentară, ținând cont că publicul din Leicester nu putea fi mai avântat, înainte ca Higgins să își înceapă defensiva coroanei.

Pentru a oferi o doză suplimentară spectacolului, organizatorii au decis ca revirimentul oficial asociat Openului Britanic să constea într-un tablou principal de concurs dezvoltat fără capi de serie. Elementul evocat a părut să ofere roade inegalabile, explicația principală fiind următoarea. 

Tragerea la sorți, efectuată înaintea primului tur, procedeu ce va rămâne valabil și pentru fazele incipiente ulterioare lui a reliefat o reeditare incredibilă a ultimului act de la Crucible. Cu alte cuvinte, Mark Selby a fost programat să își facă debutul profesionist în orașul natal, înfruntându-l pe Shaun Murphy, cel care a cedat finala absolută și ultimul duel al stagiunii precedente, 15-18. Poate și mai halucinant, prin comparație cu scorul finalizat pe 4 mai, niciunul dintre ei nu va avea nevoie să câștige mai mult de trei jocuri pentru a-și asigura victoria. 

Până atunci, unul dintre primii care a avut nevoie să experimenteze formatul deosebit de rar, prezentat drept Best of 5 în regim eliminatoriu, a fost deținătorul trofeului. John Higgins s-a ilustrat mereu drept unul dintre cei mai preciși jucători în partidele scurte, care pot avea mereu o traiectorie delicată, în cazul în care startul nu este cel dorit. 

Cu atât mai interesant se dovedește prima rundă a Openului Britanic, pe care însă scoțianul urma să o transforme în legendară, dintr-un alt motiv. Cu siguranță, promițătorul combatant elvețian Alexander Ursenbacher a plănuit să își treacă în cont un nou succes de imensă însemnătate în cariera sa. Fiind sprijinit cu siguranță și de scurta dinamică a întâlnirii, el a sperat la un start pozitiv. 

În schimb, el avea să urmărească istoria rescriindu-se. Titratul său adversar a reușit să profite de o execuție de deschidere mai puțin reușită. Prima sa lovitură de distanță a deschis un parțial fabulos, care a țintit atenția generală pentru aproximativ 12 minute.

Încă de la trimiterea primei bile roșii în buzunarul superior stâng, poziția generală pe masă a fost invitantă pentru o vizită lungă la masă. Totuși, în ciuda reușitelor unor execuții complicate la bila neagră, izbânda perfectă, de 147 de puncte, nu putea fi imediat luată în calcul. 

Controlul grozav al fiecărei execuții din porțiunea incipientă a oferit bune speranțe publicului. Cu foarte mult calm, Higgins și-a construit perfect majoritatea loviturilor poziționale, apropiindu-se foarte rapid de adjudecarea matematică a jocului, moment transpus odată cu trimiterea în buzunar a bilei roșii cu numărul zece. 

Din acel moment, toată atenția se putea comuta asupra unei închideri de masă ale cărei semnificații s-au dovedit uriașe. În ierarhia tuturor timpurilor în ceea ce privește break-urile de 147, John Higgins s-a poziționat pe locul al doilea în urma unei alte isprăvi de marcă. 

La ediția 2020 a Campionatului Mondial, scoțianul a întrerupt o așteptare de opt ani a Teatrului Crucible pentru o demonstrație perfectă. Într-un duel din primul tur cedat în compania lui Kurt Maflin, cvadruplul laureat suprem a completat un maxim care l-a urcat către cota 11. 

Egalitatea cu Stephen Hendry (cel care îl realizase ultima oară tot la Sheffield, în 2012) era serios amenințată. Poziția în cadrul secvenței colorate a fost puțin periclitată de o ieșire aproximativă după cea de-a cincisprezecea bilă neagră jucată. La rândul ei, aceasta a fost cauzată de o poziție delicată obținută pentru ultima țintă roșie de pe masă. 

Însă, menținându-și compoziția calmă vizibilă permanent în jocul său, Higgins s-a descurcat exemplar. Trimițând bila galbenă în buzunarul corespondent cu sprijinul, fostul lider al ierarhiei mondiale a fost realmente hotărât să nu ofere publicului din Leicester vreo emoție. Formalitatea ultimilor pași s-a îndeplinit negreșit, prin reușita bilei negre cu numărul 16, singura ce poate duce valoarea unei vizite la masă în jocul de snooker la 147 de puncte. 

Bucuria celui de-al doisprezecelea break maxim al carierei a fost reținută pentru John Higgins, care a rămas conștient că o miză importantă nu a dispărut din confruntarea sa inaugurală. Chiar dacă Alexander Ursenbacher nu executase decât o lovitură de deschidere, maestrul din Wishaw nu a fost sigur de victoria care să echivaleze continuării apărării titlului britanic. Ocupantul locului 42 în ierarhia provizorie a replicat solid în jocul al doilea, pe care și l-a trecut în cont printr-un parțial solid, de 61 de puncte. 

Ulterior, performerul zilei, indiferent de rezultatul final, și-a reluat prestația deosebit de îngrijită, punându-și adversarul în dificultate. Celebrul joc la siguranță i-a funcționat suficient pentru ca orice eroare comisă de exponentul Țării Cantoanelor, să fie pedepsită. Alte construcții, închise la 68 și respectiv 56 de unități au reprezentat reperele ce l-au ghidat pe galonatul jucător al Scoției pentru un succes cu 3-1. 

Mai mult decât atât, urcarea singulară în poziția a doua a ierarhiei vizitelor perfecte la masă (ocupată, de altfel și în ierarhia performanțelor de peste 100 de puncte) va fi una ce îi va asigura un început pozitiv de an competițional. Deși el și-a îmbunătățit recordul personal stabilit la Sheffield, ducând vârsta celui mai experimentat realizator al maximului la peste 46 de ani, recordul absolut al lui Ronnie O`Sullivan de 15 reușite, pare încă la o distanță apreciabilă.

Chiar și astfel, demonstrația purtată până la capăt de John Higgins, care a început chiar cu prima lovitură a după-amiezii din Morningside Arena, reprezintă o nouă dovadă spre bucuria snookerului, extinsă la vârste foarte înaintate pentru alte discipline. În aceeași măsură, o nouă dovadă a ideii că maiestuozitatea la masă va apărea indiferent de moment, a fost ilustrată de campionul en-titre a unei competiții aparte într-un nou sezon ce speră ia normalitate.

* UPDATE 21.08 Dacă performanța scoțianului a purtat numărul 167 în istorie, Ali Carter a semnat următoarea marcă absolută. Trecând, printre alții, chiar de Mark Selby - învingătorul capului de afiș al primului tur - ,,Căpitanul " a reușit să ducă la final un impresionant al treilea break maxim al aventurii sale profesioniste în debutul întâlnirii contra conaționalului său, Elliot Slessor.

Surse: https://www.eurosport.ro/snooker/magic-john-higgins-break-maxim-la-british-open-cu-alexander-ursenbacher_vid1527945/video.shtml