Australia a obținut dreptul de a organiza ultimul act al Cupei Federației 2019 la tenis, ca urmare a victoriei obținute cu Belarus în aprilie. La Perth, sportivele de la antipozi și-au măsurat forțele cu Franța, reprezentativa care a stopat cu mare greutate, încercarea României de a cuceri titlul mondial pe națiuni.

Precum în disputa din primăvară, de la Rouen, sportivele ghidate de pe margine de antrenorul nejucător Julien Benneteau au avut nevoie să treacă prin partida decisivă, de dublu pentru a decide soarta competiției. Patru jucătoare câștigătoare de Mare Șlem s-au confruntat în proba de dublu pentru a decide învingătoarea turneului.

Într-un sfârșit de săptămână care punctează, la Londra, startul unei noi ediții a Turneului Campionilor, tenisul feminin a ajuns la finalul unui ciclu. Bătălia pentru titlu, dintre Australia și Franța, a reprezentat ultimul week-end pe format clasic al FED Cup. Începând din sezonul următor, Cupa Mondială a sportului alb de fete își va schimba radical formatul. În concordanță cu doleanțe asemănătoare celor lui Gerard Piqué pentru întrecerea națiunior la băieți, Cupa Federației își va ilustra o nouă identitate. Prin urmare, ultimul act din 2019 a căpătat o semnificație mult mai profundă. Naționala din emisfera sudică urmărea un al optulea titlu mondial pe echipe. În schimb, franțuzoaicele căutau să se impună pentru a treia oară, într-o finală.

La finalul unei prime zile, practic, fără vreun istoric, cele două națiuni se aflau la egalitate, 1-1. Kristina Mladenoviḉ i-a administrat un 6-1; 6-1 Ajlei Tomlijanoviḉ, aducând Franței punctul de deschidere. Ulterior, liderul mondial Ashleigh Barty nu a pierdut nici măcar un game împotriva lui Caroline Garcia, egalând situația.

Cea de-a doua zi a adus partide cu un grad mult mai mare de dramatism. După înfrângerea din primul act, Kiki Mladenoviḉ (40 WTA) a izbutit să întoarcă soarta partidei cu proaspăta campioană de la Shenzhen în proba de simplu. Barty s-a recunoscut învinsă după tie-break-ul setului decisiv, încheiat cu 7-1, la sfârșitul unui meci ce a durat 2 ore și 35 de minute. În pofida reacției exuberante a Kristinei la obținerea victoriei, misiunea Franței era departe de final.

Pauline Parmentier a înlocuit-o în tabăra Les Bleues, pe Caroline Garcia pentru disputa cu Ajla Tomlijanoviḉ. Sportiva de pe poziția 121 WTA la simplu a reușit să-i pună probleme australiencei, care, s-a impus în cele din urmă cu 6-4; 7-5. Așadar, tenismenele din Hexagon s-au văzut egalate la general. Scorul de 2-2 a impus un duel de dublu, care urma să decidă soarta trofeului.

Ashleigh Barty și Samantha Stosur le-au avut în față pe Caroline Garcia și Kristina Mladenoviḉ. Patru dubliste de clasă au etalat un joc pe măsură, ținând cont de înălțimea momentului. Totuși, marele plus s-a înregistrat în dreptul perechii cu un trecut tumultuos. Cuplul francez, campion la Roland Garros în 2016, a rezistat încercărilor de revenire ale australiencelor, ca urmare a unei desprinderii clare la capătul primului set și jumătate. Garcia și Mladenoviḉ au închis disputa decisivă, cu 6-4; 6-3. Pentru reprezentativa Cocoșului Galic, care a primit o contribuție semnificatovă din partea actualei campioane de dublu de la Turneul Campioanelor, Kristina Mladenoviḉ, ultimul succes din Cupa Federației data din 2003.

Privind către deznodământul încleștării de la Perth, s-ar putea realiza și că România a fost mult mai aproape să răpună proaspăta campioană a FED Cup, prin comparație cu gazda finalei. Australia nu s-a aflat în avantaj la general, în niciun moment al week-endului. În schimb, echipa tricolorului autohton a fost în două rânduri, la un set distanță, de un eventual triumf în fața Franței. 

Dar, în mod evident, fiecare partidă are povestea ei, iar, acum naționala hexagonului este meritoasa câștigătoare a Cupei Mondiale de tenis feminin, în urma unei confruntări intense, la antipozi.

De aici încolo, FED Cup va merge pe un nou drum.

Surse:

https://www.digisport.ro/tenis/finala-fed-cup-australia-franta-este-1-1-dupa-prima-zi-cu-jocurile-de-simplu-752818

http://www.ziare.com/tenis/fed-cup/kristina-mladenovici-face-marea-surpriza-si-invinge-lidera-mondiala-wta-chiar-la-ea-acasa-in-finala-fed-cup-1584989