Ediția cu numărul 69 a Vierschanzentournee garanta mult spectacol încă de la popasurile făcute pe scenele de marcă ale Germaniei, de la Oberstdorf și Garmisch-Partenkirchen. Jumătatea austriacă a competiției se arată cel puțin la fel de interesantă.

Bătălia pentru triumful suprem rămânea aspră, fără ca vreun sportiv să poată să spere la realizarea idealului. Victoria în toate cele patru etape a fost rapid îndepărtată din calcule, iar dezideratul asemănat unui Mare Șlem, precum întâlnim în tenis, le-a aparținea doar lui Sven Hannawald, Ryōyū Kobayashi și Kamil Stoch.

Victoria entuziasmantă de pe suprafața Marii Trambuline Olimpice, de către Dawid Kubacki (proaspătul recordman al săriturii noului an) ilustra deja doi învingători diferiți. În mod evident, atât deținătorul polonez al trofeului cumpenei dintre ani, cât și Karl Geiger, cel care se impusese la Oberstdorf, puteau spera la mai mult succes odată ce caravana făcea tranziția  dintre cele două națiuni vecine. La jumătatea călătoriei de sens figurat, șefia ierarhiei îi aparținea unui săritor care nu câștigase vreodată o etapă în cadrul Four Hills Tournament. Halvor Egner Granerud se descurcase constant excelent, atât pe 29 decembrie, cât și pe 1 ianuarie și prelua întâietatea unei ierarhi care gravita sub semnul echilibrului. Drept consecință, șansele realiste puteau fi acordate pentru mai mult de cinci atleți, întrucât totul se putea schimba pe o scenă care favoriza astfel de clipe dramatice. Stația terță a turneului este considerată, pe bună dreptate, una legendară, într-o locație care simbolizează existența sporturilor de iarnă pe întreg bâtrânul continent.

Innsbruck face parte, așadar, din esența caruselului alb al competitivității, la oricare dintre nivelurile luate în calcul, începător, amator sau profesionist. Orientându-ne strict către universul săritorilor cu schiurile, capitala regiunii Tirolului oglindește o trambulină a cărei legendă crește în continuare. Existența Bergiselschanze datează din urmă cu mai bine de nouă decenii, ea fiind deschisă publicului din 1930. Timpul a văzut doar două lucrări de expansiune a întregii arene, cea mai recentă dintre acestea având loc în 2003. Datele de bază ale trambulinei ne oferă o perspectivă cu adevărat deosebită asupra a ceea ce înseamnă lungimea evoluțiilor. Cu punctul de construcție la 120 de metri și dimensiunea la 128, devine destul de evident că diferențele în puncte pot fi foarte mici. Prin urmare, scăpări direct proporționale puteau să aducă momentele pivotale. Totuși, schimbările majore materializate la Innsbruck nu erau deloc puține, sportivi în mare formă fiind deturnați din calea lor către în complexul Bergisel, chiar și în perioada recentă. Recapitulând mențiunile respective, etapa cu numărul trei a festivalului dintre ani avea potențialul turnurii decisive.

Ședința de calificare desfășurată în proximitatea râului Inn a avut fir narativ relativ calm. Elementul cu importanța capitală, anume vântul, care poate sprijini sau dimpotrivă întrerupe portanța în timpul evoluțiilor, s-a menținut destul de liniștit în după-amiaza de sâmbătă. Printre numele importante ce au lipsit în jumătatea germană a Turneului celor Patru Trambuline, l-am remarcat și pe Gregor Schlierenzauer. Atletul cu cele mai mult succese din istoria Cupei Mondiale - 53, revenea în componența formației austriece, după un debut mai palid de sezon. El a reușit să obțină calificarea, precum a făcut-o notabil și Simon Ammann. Stefan Kraft – deținătorul globului mare de cristal – regăsit și el într-un proces de recalibrare a condus pentru o îndelungată perioadă de timp. Săriturile au fost în general bune, însă lungimile lor nu erau ieșite din comun. Un atlet al țării gazdă aflat într-o zi aniversară s-a aflat foarte aproape de a încheia în fruntea ierarhiei ce a stabilit cele 25 de perechi ale manșei întâi.

Daniel Huber împlinea 28 de ani și încercarea sa excelentă era depășită finalmente doar de cea a unui singur alt competitor. Halvor Egner Granerud părea să se simtă foarte bine pe o trambulină cu particularități atât de vizibile. Norvegianul era singurul ce  ateriza dincolo de dimensiunea trambulinei în cadrul ședinței și spera să-și consolideze avansul din fruntea turneului. Însă, principalii contracandidați ai liderului era conștienți că Innsbruck își putea etala oricând ruleta care să reporteze șansele în favoarea lor. Kamil Stoch, Markus Eisenbichler, Karl Geiger și Dawid Kubacki bifaseră și ei prestații solide după prima zi a week-enduului din Tirol.

Manșa întâi a competiției propriu-zise a adus în atenția împătimiților un set de condiții apropiate de ideal. Bara de start era suficient de ridicată pentru ca, în coroborare cu influența unui vânt de portanță mult intensificat să prezinte oportunitatea unui spectacol de înaltă calitate. Încă din cadrul primului duel specific rundei cu numărul unu în turneu, Ryōyū Kobayashi a atins o lungime de care nimeni nu se apropiase în întreaga zi anterioară. Cei 133 de metri și jumătate îl propulsau pe nipon în fața unui conațional Yukiya Satō ce evoluase la rândul său grozav. În cadrul primelor douăzeci de tentative, toate, fără excepție, au depășit prima linie roșie (ce marchează punctul de construcție). Un aspect cu adevărat rarisim a început treptat să modifice din momentul în care vântul și-a redus treptat intensitatea. Bara de start mai fusese coborâtă anterior, fără a mai fi urcată apoi, deși potolirea rafalelor din față își făcea simțită prezența. Distanța zborurilor depinde foarte mult de elementul portanței pe care vântul îl poate reactiva sau anula de la o tentativă la alta. 

Așadar, condițiile au arătat diferit în a doua parte a primei jumătăți, drept pentru care totul devenea posibil. Pe rând, favoriții la victoria finală din Germania au avut parte de momente mai puțin reușite. Dimpotrivă, Karl Geiger nu a atins nici măcar punctul de construcție, în confruntarea sa directă cu Simon Ammann. Chiar dacă recentul campion mondial de zbor mergea mai departe în manșa a doua, el avea să o facă de pe locul 30, drept cel mai slab câștigător de pereche. Ulterior, nici Markus Eisenbichler nu reușea să se implice în fruntea clasamentului, unde Kamil Stoch reușise să se plaseze. Polonezul a stăpânit bine momentul primei sale sărituri, marcând un total ce l-a depășit cu șapte zecimi pe cel al lui Anže Lanišek. Ultimul zbor al primei manșe a adus punctul de cotitură simțit cumva în aer pe Bergiselschanze. Halvor Egner Granerud a pătimit de pe urma unei potoliri a vântului în timpul săriturii sale sfârșite la doar 116,5 metri. Deși prevala în propria pereche, liderul competiției cumpenei dintre ani era pe cale să-și piardă acea postură, clasându-se pe locul 29.

Astfel, se ilustra o situație intermediară aparent nemaiîntâlnită în istoria recentă. Primii doi clasați în turneu după rundele de la Oberstdorf și Garmisch (separați de patru puncte totalmente) aveau să de-a startul manșei finale din Innsbruck de pe ultima, respectiv ultima poziție. Pentru a rămâne în controlul propriilor șanse, atât Geiger, cât mai ales Granerud aveau nevoie de o replică excepțională pentru ceea ce realizaseră Dawid Kubacki și Kamil Stoch. Liderii formației poloneze profitaseră de intervale pozitive și ocupau podiumul secțiunii inaugurale, fiind flancați de Anže Lanišek și Ryōyū Kobayashi.

Cea mai intrigantă manșă întâi a ultimelor sezoane, ținând cont și de importanța ei era urmată de un debut egal în semnificații. Karl Geiger și Halvor Egner Granerud au zburat bine, după standarde normale, însă rezultatele lor nu erau suficiente pentru a anula mult din deficitul creat anterior. Nordicul l-a devansat pe german cu o zecime de punct, în pofida unei plutiri mai scurte cu un metru (127,5, respectiv 128,5), într-un regim de vânt mai puternic din față decât a acestuia din urmă. Avantajul prealabil reprezenta cheia concluziei matematice respective. Ambii aveau să fie depășiți rapid în ierarhia de etapă cumulată, de către Daniel André Tande. În cele din urmă, ei au încheiat la jumătatea clasamentului, însă nu pozițiile recuperate erau importante la acel moment, cât performanțele reușite de Kamil Stoch. Segmentul de mijloc al manșei secunde s-a bucurat de o constanță a direcție curenților, săriturile fiind din nou solide în majoritate. Totuși, punctul culminant avea să fie constituit doar de finalul listei de start acolo unde nu se decidea doar direcția unui simplu triumf.

Dawid Kubacki și-a utilizat pozitiv toate resursele, împingând un conațional foarte bine montat, Piotr Żyla, în afara locului de onoare preluat de la un alt performer, norocosul învins, Yukiya Satō. Vulturul de aur își vedea deținătorul (aflat pe poziția a patra înaintea zilei de duminică) dând totul pentru a rămâne în cursa pentru apărarea sa. Anže Lanišek și-a confirmat forma excelentă, asigurându-și măcar locul al doilea la Innsbruck. Slovenul spera chiar la prima victorie din carieră, în condițiile în care vântul începea să cauzeze destule dificultăți. Totuși, dublul câștigător al Four Hills Tournament a gestionat ideal un moment crucial. Kamil Stoch a înfruntat cu brio contextul respectiv și a încheiat competiția de pe Bergiselschanze cu cea mai completă prestație. Polonezul de 33 de ani ateriza la 130 de metri, ilustrând și un stil exemplar, complimentat cu cinci note de 19,5 (din maximul de 20). Drept consecință, victoria sa a fost una indubitabilă, cu un total de 261,2 puncte, cu peste 27 de unități în plus față de cei pe care îi urmărea înaintea rundei din Tirol.

Urmările au fost grozave pentru Stoch, care își crea un ecart general de 15,2 puncte față de colegul său, înaintea concursului de la Bischofshofen. Dawid Kubacki a beneficiat de prestațiile sub așteptări ale oponenților și urca pe locul secund al ierarhiei. Pentru Halvor Egner Granerud și Karl Geiger, performerii din Germania, misiunea devenea aproape imposibilă, ei având de recuperat un deficit care depășește 20 de lungimi pe de o parte și 25 pe de alta.   

S-a spus de foarte multe ori că Turneul celor Patru Trambuline poate fi pierdut mai ușor la Innsbruck decât în toate celelalte trei temple ale săriturilor cu schiurile. Doar că, în 2021, exponentul cu cea mai mare experiență din bătălia prezentului pare să fi câștigat în totalitate controlul ediției cu numărul 69 pe trambulina principală a complexului Bergisel.

Kamil Stoch și-a creat un avantaj de-a dreptul considerabil la capătul etapei a treia, iar sarcina sa poate fi îndeplinită în seara de 6 ianuarie. Vulturul de aur pare să se îndrepte din nou către un sportiv polonez, ceea ce face ca evenimentul să capete o altă dimensiune, luând seama de evenimentele nefericite care puteau să afecteze total desfășurarea celebrei competiții a icarilor moderni.