Singura reprezentantă a României în stagiunea actuală a fotbalului internațional, sigură asupra acestui aspect înaintea finalului lunii iulie, își continuă incursiunea în preliminariile Champions League.

În încercarea de a neutraliza dezamăgirea furnizată de eliminările celorlalte formații, CFR Cluj a parcurs cel dintâi duel dintr-o confruntare de calibru. Deși a condus-o pe Young Boys Berna după primele trei minute, formația lui Marius Șumudică nu a menținut avantajul până la finalul întâlnii din Ardeal, controlată în mare măsură de către oaspeții din Elveția.

Într-un interval, încă dominat, pe bună dreptate de spectrul olimpic, aspectele încep să reintre în normalitate și pentru alte ramuri ale competitivității la început de lună august. Ceea ce nu pare să se încadreze într-un tipar este ilustrat în cadrul celui mai apreciat joc de echipă, inclusiv în peisajul românesc. Deși interesul se regăsește într-o creștere, văzând că numărul spectatorilor la disputele interne din iarbă nu este neglijabil, tabloul nu se prezintă deloc blând. Cauzele interpretate de-a lungul timpului sunt tot mai evidente odată cu fiecare sezon. Dar, realitatea prezentă a fotbalului disputat la nivel european tinde să arate chiar mai puțin plăcut decât orice predicție.

Într-o perioadă a inițiativei extinderii anvergurii competițiilor și spre națiunile ce acoperă performanțe mai modeste, principalele exponente din țara noastră au continuat să nu identifice capacitatea depășirii momentelor delicate. Singura situație ce încă poate fi exceptată subliniază reperul absolut al Ardealului în ultimele decenii.

Precum memoria colectivă a sportului rege la nivel de club va absorbi pentru multă vreme episoadele oficiale recente înregistrate, iubitorii jocului cu mingea la picior nu le-au putut ignora. Momentul traversat pare a fi unul fără un precedent echitabil, explicația pentru faptul respectiv fiind simplă. Judecând din perspectiva pur valorică, o a treia competiție oficială a fost reorganizată, în UEFA Conference League, după 13 ani de pauză, iar România să poată duce vreo competitoare dincolo de prima dublă manșă.

În ciuda tuturor marjelor, care s-au dovedit într-adevăr mici, doar Sepsi Sfântu Gheorghe a întâlnit un adversar teoretic superior, cu referire la Spartak Târnava. În rest, atât FCSB, cât și CS Universitatea Craiova au cedat (în modalități descurajante) împotriva oponenților cu un potențial maxim mult mai scăzut. Eșecurile administrate de Shakhter Karagandy și Laçi au contribuit, alături de înfrângerea covăsneană la penalty-uri, spre înfăptuirea celei mai nefaste seri din istoria continentală a actualului secol. Sub o asemenea impresie, ce nu trebuie negată, devine foarte dificil să evităm revenirea la întrebările fundamentale. Dar, într-o ipostază precum este cea prezentă, fotbalul autohton este încă remarcat în cea dintâi competiție valorică. Doar doi pași mai rămâneau de parcurs, înaintea serii de marți, până la ultima ei fază preliminară.

Desigur, actualitatea nu a fost conturată deloc lin nici pentru multipla campioană în exercițiu a Ligii I. Însă, în cadrul primelor două etape de calificare, am avut ocazia să remarcăm cât de importante ar trebui să fie în fapt, propriile rezultate pe care CFR Cluj le-a bifat în trecutul apropiat. Punctele acumulate ierarhiei coeficienților au fost suficiente pentru a-i garanta statutul inițial al capului de serie.

Implicit, oponenții mai modești decât cei întâlniți de celelalte formații românești au ieșit în cale, ca o consecință. Deși parcursul echipei preluate în actuala campanie de Marius Șumudică a avut propriile scurtcircuite majore, valoarea superioară față de formațiile etalon ale Bosniei și Gibraltarului a prevalat.

Împotriva lui Borac Banja Luka, scurtul moment de inspirație maximă, furnizat de către un component al feroviarilor exclus și reprimit în lot, Alex Chipciu, a fost suficient în evitarea departajării la penalty-uri, secvență de care două dintre echipele eliminate nu au trecut cu bine. Ulterior, în ciuda faptului că Lincoln Red Imps a condus pe teren propriu și a fost trădată de propriile mari greșeli individuale defensive, calificarea clujeană a fost pe deplin meritorie și normală către turul al treilea preliminar din UEFA Champions League. În mod evident, nivelul competitivității urma să crească major, precum se întâmplase și în sezonul anterior, organizat pe sistemul unei singure manșe, până în respectiva fază de calificare. Atunci, Dinamo Zagreb a depășit formația pregătită de către Dan Petrescu după o dispută cu multe oportunități frustrante pentru gazdele din Gruia. Tot loviturile de departajare au făcut diferența la final, CFR coborând către Ruta din Europa League.

După o lungă și costisitoare aventură acolo, mai ales din punct de vedere mental, calificarea spre primăvara europeană s-a decis absolut dramatic în fața lui Young Boys Berna, echipa care a revenit în 2021 în Ardeal, pentru o dublă manșă de mare calibru. Dacă iarna precedentă remarca un grup al campionilor ce se afla într-o cadență defensivă deosebită, prezentul nu mai opta pentru aceeași filosofie.

Lăsând la o parte un start de sezon intern ideal drept clasament (condus cu 9 puncte, urmată în completarea unui tandem alb-vișiniu de Rapid), deficiențele la capitolul rezistenței defensive au fost subliniate în multiple rânduri. Drept urmare, adversarul care a fost așteptat în a fi cel mai important ca intensitate din întregul sezon, până în prezent, putea specula aspectul respectiv. Venită, de asemenea, după o confruntare halucinantă contra lui Slovan Bratislava, Young Boys Berna s-a văzut revenită pe un teren pe care replica adversă fusese deosebit de acerbă, în toamna anului trecut.

Însă, precum am indicat și anterior, circumstanțele traversate de trupa ardeleană se pot analiza drept complet diferite. Având în vedere că nivelul maxim de joc pentru CFR a părut să se afle departe de a fi ilustrat, așteptările nu au fost setate foarte ridicat înaintea jocului din prima manșă. Ceea ce nu putea trece neremarcat este că, măcar pentru o zi, Cluj a devenit fără îndoială obiectivul central al sportului din țara noastră, excluzând pentru moment din calcule Jocurile Olimpice.

Pe lângă debutul mult așteptat al primei ediții de turneu în regim WTA, la Winners Open, acolo unde patru jucătoare tricolore au obținut victorii în primul tur, echipa de primă divizie fotbalistică a avut ocazia să își măsoare cu adevărat nivelul, putând să-și apropie, într-un paradox al cursului continental stagional, prezența în playofful Ligii Campionilor. Miza s-a arătat importantă pe stadionul ce îl onorează pe Constantin Rădulescu.

Dar, amprenta lui Marius Șumudică asupra filozofiei oricărei structuri a adus o modificare a tabelei foarte rapidă. Fostul tehnician campion intern cu Astra și-a dorit o abordare avântată din partea elevilor săi cel puțin în debutul de joc. Nu a fost nevoie decât de prima fază fixă a întâlnirii pentru ca suporterii noii campioane a provinciei să poată sărbători o reușită importantă.

Centrarea lui Ciprian Deac, deviată apoi l-a găsit într-o poziție perfectă, însă controversată pe Cristi Manea, după aparenta deviere a lui Billel Omrani. Totuși, reluarea fundașului lateral nu a fost sancționată, iar aportul unui gol marcat atât de rapid s-a sperat a conduce și spre alte secvențe pozitive. Încă de la intrarea în minutul al patrulea, avantajul era instalat de partea gazdelor, ocazii importante venind apoi la ambele porți, într-o succesiune rapidă. Până la expirarea primului sfert de oră, atitudinea vișiniilor a indicat mult aplomb spre o dublare a avantajului care nu s-a materializat.

În schimb, un prim punct de turnură, poate în economia întregului duel, a intervenit odată cu ieșirea de pe gazon a lui Denis Alibec. Accidentarea vârfului revenit în România, după doar un singur meci completat integral nu a reprezentat doar un motiv al îngrijorării pe termen mediu sau lung. Aspectul general al întâlnirii s-a modificat imediat după ce principalul element de control ofensiv al balonului a trebuit să fie înlocuit. Treptat, presiunea, măcar din punct de vedere teritorial, a fost mutată evident către treimea lui Giedrius Arlauskis. Majoritatea șanselor importante nu s-au transformat în șuturi pe cadrul porții pentru Young Boys, până la pauză, dar echipa mult mai incisivă purta echipamentul galben.

Acceptarea dominației oponente, voite sau nu pentru ardeleni, a servit unui singur țel final, acela de a proteja avantajul de pe tabelă. Controlul elvețian asupra reprizei secunde nu a scăzut deloc în intensitate, Christian Fassnacht amenințând imediat după noi inexactități în blocul defensiv advers. Pe măsura scurgerii cronometrului, presiunea a părut să rămână la cote delicate, replicile de contraatac fiind, în multe rânduri, lipsite de inspirație. Rezerva lui Denis Alibec, Alex Păun, și-a încercat șansa cu multiple pătrunderi, fără să pună în mare pericol buturile apărate de David von Ballmoos.

Absența urgenței ori a rapidității ofensive a cauzat imposibilitatea pentru CFR de a reuși să trimită un alt balon pe cadrul porții adverse, în afara celui care a adus și reușita. Prin contrast, acțiunile repetate ale formației din Țara Cantoanelor l-au văzut pe Meschak Elia în multiple poziții favorabile de finalizare. Congolezul nu l-a putut învinge însă pe Giedrius Arlauskis, care dădea senzația siguranței, atunci când fatidicele momente ale finalului de partidă se apropiau.

În același timp, în Gruia exista și senzația că, în acord cu regimul autoritar al dominării, impus de oaspeți, intervalul rămas s-a arătat suficient pentru fotbaliștii din Berna. Doi jucători veniți de pe banca lui Young Boys, au avut de asemenea un impact ce putea fi major. Însă, după o fază fixă încâlcită, goalkeeperul lituanian al campioanei României s-a opus și șuturilor trimise de Sandro Lauper, respectiv Marvin Spielmann.

Ținând cont de amprenta fragmentată a reprizei secunde, cele opt minute de prelungire au asigurat practic o concluzie prelungă și tensionată. După cum știm, la intrarea în timpul adițional, CFR era calificată, la 3 decembrie 2020, în șaisprezecimile Europa League.

Pasajul care a urmat, cu multe controverse, a schimbat deznodământul în favoarea echipei galben-negre. După exact alte opt luni, o ultimă lovitură liberă, respinsă în lateral de portarul clujenilor, a fost reluată în plasă de o altă rezervă, Vincent Sierro, în minutul 90 + 3. Cu egalarea restabilită meritoriu, capitolinii elvețieni au căutat fără succes chiar și obținerea unui gol secund.

Remiza înregistrată în Gruia a consemnat a treia situație din tot atâtea posibilități în care trupa condusă actualmente de către David Wagner a evitat înfrângerea, după ce a fost condusă. În conformitate și cu afirmațiile antrenorului german, dar și cu anularea regulii reușitelor din deplasare, faza prin care campioana Elveției a consemnat egalarea la Cluj, resetează practic la egalitate perfectă șansele ambelor combatante de accedere în ultimul tur preliminar din Champions League.

În schimb, un sezon internațional ce a căpătat nuanțe deja bizare, gândindu-ne la poziția tuturor echipelor României, se va pregăti pentru un nou moment de turnură pe Stade de Suisse. După o partidă începută grozav, pe care a condus-o vreme de 89 de minute, dar parcursă apoi sub influența majoră a lui Young Boys, până la final, CFR va avea în Elveția șansa de a-și asigura minimum a patra prezență consecutivă în grupele Europa League.

Surse:

https://www.digisport.ro/fotbal/champions-league/antrenorul-lui-young-boys-discurs-ferm-dupa-remiza-cu-cfr-cluj-am-dominat-cred-ca-a-fost-ofsaid-la-golul-lor-1214673