Pentru echipa pregătită de Edward Iordănescu, următoarea și probabil ultima șansă de a lăsa în urmă două înfrângeri balcanice dureroase, fără gol marcat, a venit pe un stadion cu amintiri glorioase.

Partida menită să celebreze aniversarea de 100 de ani a primei reprezentative din Giulești s-a încheiat fericit. După un joc solid, capitalizat în prima parte de reușita lui Nicușor Bancu, în ciuda ratării de la punctul cu var a lui George Pușcaș, tricolorii au rezistat pentru un 1 – 0 contra Finlandei. Florin Niță a garantat primul succes al noului selecționer, într-un week-end al sportului românesc încărcat de emoții și recunoștință.

Lucrurile cunoscute bine în cadrul unei culturi tind să rămână și să construiască baza pentru viitor. Perspectiva se poate aplica atât la general, dar și la nivelul particular al unui singur domeniu. Este de la sine înțeles că obiceiurile nu vor rămâne mereu identice, dar într-o proporție echivalentă, nici așteptările nu se vor schimba. Exemplele sunt multiple, iar cu toate acestea, nu vom putea ascunde că cel mai popular sport se numără încă printre ramurile ce rezonează societății. Până și în prezent reacțiile primite vor fi permanente, întrucât fenomenul ce generează cel mai larg cadru emoțional expune mingea la picior.

Iar, oricât de importante ar fi ramurile actuale care pot interpune fotbalul, acoperirea la nivel național tinde să indice în continuare că direcția principală ne conduce la firul ierbii. Este drept, că pentru atât timp, măsurați în ani de-a rândul, rămâne să ne întrebăm cum și / sau când vom avea parte de o nouă creștere a calității, inclusiv la nivel de club. Acolo, de asemenea, confirmările apar din ce în ce mai rar pe cele mai înalte scene, iar ultimul aspect ne conduce aproape inevitabil către legătura internațională. Lungimea și adâncimea ei la nivelul principalei reprezentative este deseori luată în calcul drept impresionantă.

Însă, până să ajungem la respectiva proporție, o privire ar trebui trimisă atent spre trecutul apropiat. Poate mai mult decât oricând, atunci când avem în vedere echipa națională mare a României, termenul pe care îl auzim aproape fără oprire este cel al declinului. Numai că, oricât de evident ar fi gradul de adevăr al său, în prea multe situații, opinia generală pare să devină prea ușor influențată prin destinul jocului însuși. Exemplele nu încetează întocmai în 2022, dar ne putem gândi și în anul precedent la o anume desfășurare.

Într-o partidă ce s-a așezat deja peste timp, prezumpția a devenit că jucătorii sub tricolor nu au tratat corect momentul capital, din Ghencea, contra Islandei. Dar, dacă un anume balon al lui Ianis Hagi ar fi găsit plasa porții nordice și nu bara din stânga în noiembrie, atunci există mari șanse ca indiferent de rezultatul barajului sau de calitatea jocului, campania precedentă să fi fost catalogată mai degrabă drept un relativ succes. În schimb, faptele au așezat contextul într-o complet altă direcție, făcând abstracție de parcursul Macedoniei de Nord în faza finală de calificare, naționala mare s-a pregătit pentru intrarea într-o nouă etapă.

Alături ei, a fost ales un al treilea selecționer consecutiv care reprezintă, fără îndoială, tânăra generație a tehnicienilor. Dar, nu trebuie neglijată ideea că Edi Iordănescu se prezintă deja cu mai mult decât suficientă experiență internă. Preluarea celei mai importante poziții pe o bancă de rezerve a ridicat însă multe semne de întrebare, cu privire la o situație care necesită practic soluționări imediate.

Dat fiind contextul unic al desfășurării Campionatului Mondial în timpul iernii, Liga Națiunilor a arătat o platformă practic nemaiîntâlnită, cât privește jocurile oficiale. Iar, într-un maraton de proporții excepționale, care a inclus bineînțeles și duelul final cedat de Ucraina în Țara Galilor, România și-ar fi putut decide în mare măsură viitorul pe termen scurt.

Ținând seama cu atenție și de semnificația segmentului B, în faza grupelor, o serie aparent mai accesibilă putea fi extrasă cu mare greutate. Însă, precum prea des pare să fi învățat mai ales în ultimele decenii, aproape nicio partidă nu garantează că va urma scenariul obișnuit. Premisele au subliniat două deplasări complicate prin prisma condițiilor, în Bosnia și Muntenegru, formații balcanice încadrate în raza capabilității grupului tricolor.

Retrospectiv privind lucrurile, un debut oficial precum cel de la Podgorica ar fi trebuit evitată cu orice mijloace. Însă, deoarece o confruntare incipientă s-a manifestat – de ce nu? – în cea mai dezamăgitoare prestație contemporană a României, presiunea s-a ridicat la cote enorme, pentru un lot care, inevitabil, are propriile slăbiciuni. Fără vreo execuție pe poartă în timpul regulamentar, deznodământul putea arăta cu greu altceva. La nivel psihologic, pe lângă cel tactic sau fizic, a fost foarte greu de crezut că jucătorii vor avea atât reacția, cât și șansa necesară pentru a transforma primul eșec într-un rezultat mai bun în Bosnia.

Iar, într-adevăr, lucrurile au părut să stea mai aproape de intensitatea dorită pe gazon, însă tabela, profund influențată de ratările imense ale lui George Pușcaș și Andrei Burcă, a rămas defavorabilă, odată ce scorul s-a deschis. Din nou, plusul la finalizare a stat de partea gazdelor după pauză, iar situația a devenit realmente neplăcută. Pentru primul selecționer care a debutat cu patru dispute fără succes în istorie, ajunsă între timp la punctul centenar, obiectivul începutului de mandat a fost pus într-un evident pericol, după doar patru zile.

În același timp, însă, încă dinaintea partidei contra Finlandei au existat rațiuni realiste pentru care să se spere la mai mult. Inițial, ne putem gândi că ar fi fost aproape imposibil să vedem același lot evoluând cu atât de puțină inspirație pentru trei ocazii succesive, contra unor oponenți de valoare apropiată. Apoi, week-endul prezent a adus alte argumente pentru care cel puțin motivația ar crește pe teren în mod automat.

Dacă la Cluj sunt celebrate pe rând două cariere care au intrat în legenda sportivă – și care au fost încheiate cu un ultim succes – pentru Horia Tecău și Adi Mutu, sigla pentru care briliantul este încă (co)golgheterul tuturor timpurilor a avut motive de celebrat. Chiar și în perioade precum cea prezentă, prima reprezentativă este apreciată ca un simbol unic pentru spiritul competitiv. Curios sau nu, tocmai în noaptea înfrângerii cu Bosnia, echipa țării noastre a împlinit exact 100 de ani după cea dintâi victorie. Și pe 8 iunie 1922, deplasarea a rezultat tot într-o celebră dispută balcanică, adjudecată de tricolorii pregătiți de Teofil Moraru cu 2 – 1, în Iugoslavia.

S-a hotărât ca festivitățile oficiale pentru respectiva aniversare să coincidă cu revenirea grupului pe un stadion care, la un moment dat, își purta renumele în întreaga Europă. Atmosfera din Giulești este într-adevăr deosebită și, mai important, s-a anticipat că parametrii nu se vor schimba în condițiile unei alte gazde decât Rapid. Acum, când clubul din proximitatea Podului Grant a atins gloria din nou în handbalul feminin, așteptările pentru o primire călduroasă fotbalistică au rămas vii fără îndoială.

În fața nordicilor care au devenit brusc favoriți ai Grupei 3, perspectiva unui rezultat de egalitate era automat scoasă din calculele optimiste. În plus, a fost scoasă la iveală și statistica ce confirma invincibilitatea României în fața națiunii Celor 1000 de lacuri, însă numerele nu au mai convins pe nimeni în realitatea disputei a patra. Ceea ce s-a remarcat aproape imediat a fost că densitatea entuziasmului arenei alb-vișinii s-a manifestat ca un imens catalizator pentru un prim 11 ofensiv, care avea nevoie să regăsească cumva încrederea.

Prima parte a confruntării a arătat semne încurajatoare, dar un anumit minus va rămâne întotdeauna prezente atunci când tabela apare nemodificată. În dreptul unei grupări care nu a mai găsit plasa într-un cadru oficial din Liechtenstein, senzația este că nimeni nu va reuși să spargă gheața, cu cât am avansa într-un meci.

Ca dovadă, ocaziile clare au venit efervescent la poarta lui Jesse Joronen, fără ca scorul să fie deschis din poziții ideale. Alex Cicâldău a lovit bara cu capul, iar, la acțiunea următoare, George Pușcaș a avut șansa să stopeze o secetă deja lungă la naționala mare, din penalty-ul obținut de Darius Olaru. Precum a fost cazul însă la ultimele două execuții de pe punctul cu var, doar ratarea a venit în contul fostului stâlp de tineret. Încercarea sa pe centrul porții nu a fost inspirată, însă presiunea elevilor lui Edi Iordănescu a rămas la cote maxime, pe care nu le-am remarcat mai intens în Bosnia sau Muntenegru.

Până în minutul 30, tricolorii și-au arătat aproape în deplinătate o dispoziție superioară la joc, împinsă evident și de public de la spate. Din fericire, până atunci, un jucător de bandă cu abilități, dar care ar fi putut să nu fie inclus în lot din pricina incidentelor interne de pe finalul stagiunii precedente, a găsit execuția corectă. Doar al doilea gol internațional pentru Nicușor Bancu s-a dovedit enorm de important, după o acțiune reușită, dusă la momentul perfect pentru centrare de același George Pușcaș.

Finalmente, cel dintâi obiectiv, pentru care s-a așteptat peste două ore și jumătate de joc efectiv în prezenta campanie, a fost atins. Totuși, o altă tendință a grupurilor fără o încredere absolută este să cedeze treptat inițiativa unor adversari cu destulă calitate, care însă nu au putut controla jocul la 0 – 0.

Realizând în altă ordine de idei că mai are foarte puține lucruri de pierdut în deplasarea bucureșteană, Finlanda a început să domine întâlnirea pozițional, dar nu numai. Ajungem, ca urmare la un alt moment cu aparențe inevitabile, în care șansele se scurg spre buturile lui Florin Niță. Iar goalkeeperul fără multe minute în campionatul ceh, reușește cumva să iasă la rampă, drept cel mai valoros component al confruntării.

Deși a fost creditat cu o mare responsabilitate la singurul gol încasat pe 7 iunie, portarul ajuns la 34 de ani deja a bifat câteva intervenții absolut cruciale. Robin Lod a amenințat mai întâi înaintea pauzei, însă după reluare, când a devenit evident că dinamica întâlnirii va fi caracterizată de controlul nordic, paradele experimentatului român au făcut diferența. Poziția suspectă pentru offside a lui Joel Pohjanpalo nu șterge din creditul intervenției deosebite din minutul 51. Chiar dacă colegii lui Niță au arătat că pot să lovească pentru o dublare a avantajului la orice mare neatenție adversă, tonusul a rămas favorabil albaștrilor.

Din nou, Robin Lod sau Kamara au avut oportunități din poziții ideale, precum a fost și cea descrisă mai devreme. Fie lipsa de precizie a celor din urmă, fie inspirația perfectă a portarului legitimat la Slavia Praga a împiedicat restabilirea egalității în Giulești. Deși Nicușor Bancu nu a fost deloc departe de dublă după o execuție înșelătoare în bara transversală, emoțiile s-au stins abia după ultimul fluier al centralului. Așadar, o victorie importantă, caracterizată de simbolicul scor minim, a fost reportată nu doar la nivel moral, dar și din perspectiva clasamentului Grupei B3. Cu alte cuvinte, primul succes al lui Edi Iordănescu ar putea într-adevăr să schimbe dinamica verii internaționale.

Un al doilea succes în Giulești împotriva Muntenegrului ar avea potențialul de a transforma echipa națională din ultima clasată, în chiar lidera propriei serii din UEFA Nations League. Dintr-o ocazie specială, deși dulce-amară totodată, a întregii perspective în fotbalul românesc, se pot extrage suficiente argumente pentru o continuare demnă a unui secol de istorie.

Surse:

https://www.digisport.ro/fotbal/echipa-nationala/romania-finlanda-1-0-in-liga-natiunilor-prima-victorie-pentru-edi-iordanescu-bancu-eroul-tricolorilor-1738551