Dacă pentru australiancă victoria reprezenta primul ei succes la All England Club, după întâia finală câștigată în urma setului decisiv contra Karolinei Plíšková, sârbul, proaspăt sextuplu campion. a trecut în patru seturi de Matteo Berrettini și reușea să egaleze recordul împărțit de Roger Federer și Rafael Nadal: 20 de titluri de Grand Slem. 

Ashleigh Barty își împlinește aspirația supremă în templul londonez

Traseul lui Ashleigh Barty spre măreție începea încă dinaintea preluării posturii de lideră a clasamentului WTA. Drept o campioană relativ surprinzătoare la Paris, în iunie 2019, mediatizarea începea să crească serios, inclusiv în afara țării natale. Atleta cu profunde și mândre rădăcini indigene și-a pus amprenta asupra probei individuale printr-un stil de joc spectaculos, ce etala o eficiență la fel de înaltă. 

Însă, pe măsură ce stăpânirea asupra ierarhiei continua să crească, ea ajungând către 68 de săptămâni succesive, singura izbândă majoră pentru combatanta de la Antipozi era cel al Turneului Campioanelor. În competițiile de Mare Șlem ulterioare adjudecării menționatului Roland Garros, potențialul maxim era neatins. Dimpotrivă, randamentul pus la îndoială în condiții de presiune, părea să scadă. 

Optând să renunțe în a continua recenta ediție a Openului Francez, Barty prefera o recuperare completă până când scena ierbii londoneze era pregătită. Ocupând postura Simonei Halep, de a evolua în prima partidă a zilei secunde pe Terenul Central, australianca spera să îi poată prelua și coroana.

O Carla Suárez Navarro extrem de motivată ducea favorita principală către manșă decisivă în probabilul ultim ei joc din carieră pe iarbă. Anna Blinkova nu putea profita de o evoluție oscilantă a lui Ash în turul secund. Semnele de întrebare începeau să dispară odată cu jocurile împotriva membrelor celui mai sudat tandem dublist al momentului. 

Atât Kateřina Siniaková, cât și Barbora Krejčíková au avut propriile șanse, însă nu puteau evita înfrângerile în minimum de seturi. Ajungând întâia oară în sferturile Wimbledon, Barty își depășea absolut categoric compatrioata Ajla Tomljanović. 

Contra lui Angelique Kerber, singura dintre semifinaliste cu un trofeu britanic anterior, aflată într-o revigorare excepțională, stilista din Queensland își accesa nivelul maxim posibil pentru a accede glorios în finala de la All England Club (obținând mai multe victorii totale decât în toate participările precedente). Acolo, întâlnirea supremă îi prezenta o oponentă greu de anticipat în urmă cu aproximativ o lună. 

Karolina Plíšková se regăsea spre începutul unui adânc con de umbră al stagiunii, cedând în turul al treilea în patru dintre ultimele cinci competiții. Asemenea Simonei Halep în urmă cu doi ani, un spectaculos izvor de inspirație se regăsea pe tărâmul englez, după multe emoții în primul joc. Fără a ceda un set, până la capătul săptămânii prime, cehoaica de 29 de ani atingea întâia optime de finală în capitala Regatului Unit. 

Constanța serviciului o ajutau pe noua elevă a lui Sacsha Bajin să își recapete pe deplin moralul greu încercat. Gestionând excelent dezavantajul poate nemeritat din fața Arynei Sabalenka, sportiva aflată pe poziția a paisprezecea mondială se regrupa în actele doi și trei.

Cea mai puțin scontată incursiune a întregii cariere, o aducea la un pas de eluzivul prim titlu major. Precum era cazul în 2016, la New York, finala de Mare Șlem se prefigura dificilă, împotriva unui adversar greu de contrat. 

Însă, postura outsiderului, pe care puternica atletă din Boemia o îmbrățișa confortabil, putea să îi priască serios, în cadrul oportunității de vârf a carierei. Palmaresul confruntărilor directe era favorabil lui Ashleigh Barty, însă toate cele cinci succese obținute (din șapte ocazii) veneau după un set decisiv. 

Cu cea mai mare miză a jocului feminin, finala unor debutante pe scena absolută a Terenului Central, nemaiîntâlnită sub un asemenea context în ultimii 44 de ani demara dezechilibrat. 

Sub influența a două servicii atât de performante în teorie, scurtcircuitele puteau face diferența decisiv. Favorita principală pătrundea calmă sub miza partidei. Adjudecarea primelor 14 puncte reprezenta un record absolut al actualului secol. O oponentă lipsită inițial de orice fărâmă de energie pozitivă simțea cum setul inaugural se scurgea agonizant în rapiditatea lui. Totuși, câteva greșeli în lanț comise de australiancă permiteau practic intrarea adversarei sale pe tabelă, care să îi dea speranțe pentru actul al doilea. Diferența nu mai era remontabilă, în ciuda faptului că serviciul rival era perforat în două rânduri.

După doar 28 de minute, Plíšková avea nevoie de o replică mult superioară primei jumătăți a întâlnirii. serviciul își arăta apoi din nou slăbiciunile vizibile anterior. Profitând și de alte noi erori, Barty părea să reintre în controlul deplin al disputei. 

Finalmente însă, cu un sprijin crescând din partea principalei arme, cehoaica ilustra vitalitatea mult așteptată. Realizarea la 0 a break-ului de la mijlocul manșei îi contura primul real moment de întâietate. 

Calmul și precizia se reinstalau în ambele terenuri, până în secvența de prelungiri, acolo unde Karolina ceda cinci schimburi la rând într-un game ce se arăta la îndemână. Fructificându-și perfect răbdarea defensivă, Barty servea pentru triumf, însă emoțiile o dominau serios. Ca urmare a inexactităților sale, favorita 9 primea șansa tie-break-ului, pe care îl închidea spectaculos și net superior.

Astfel, abia a doua finală feminină dintre ultimele 17 desfășurate la Wimbledon avea nevoie de un act final. Cumva inexplicabil, șirul erorilor și lipsa încrederii cuprindeau tenisul jucătoarei aflate în revenire. Simțind aspectul respectiv, australianca își păstra liniștea, cu excepția destulelor duble greșeli. 

Minunea ei de a deveni după un deceniu a patra jucătoare ce se impune la All England Club atât la simplu cât și la dublu, era din nou aproape de îndeplinire. Urmând atent și curajos un plan tactic impecabil pregătit, ea nu îi mai permitea rivale să inițieze o revenire într-o nouă manșă începută modest, pentru care a luptat, în final, până la ultimul schimb. 

O înfruntare ce se putea sfârși uimitor de rapid era completată emoționant cu 6-3; 6-7 (4); 6-3, în urma a 2 ore și 5 minute. Ashleigh Barty devenea, precum ultima campioană de Wimbledon, o dublă laureată de Mare Șlem pe un traseu identic. Poziția ei de lider mondial WTA a devenit profund autoritară și deplin meritorie.

Novak Djoković și al treilea pas spre sezonul perfect

Dacă protagonistele feminine strânseseră patru finale majore împreună, Novak Djoković se regăsea în fața celei cu numărul 30. 

Desigur, succesele ce l-au dus către titlul de Roland Garros îi deschideau oportunitatea de a stabili egalitatea absolută în ierarhia tuturor timpurilor. Interesant era că reprezentantul gazdelor, Jack Draper, îi câștigase sârbului primul set din turneu.

Ulterior, consistența acestuia a rămas stabilă în momentele de maximă intensitate ce au culminat, printre altele, într-o semifinală intensă contra lui Denis Shapovalov. În respectivul moment, Nole acontase victoria cu numărul 100 pe iarbă, încheindu-i remarcabilul traseu și lui Marton Fucsovic. 

Obstacolul final până către cel mai reușit debut de Mare Șlem din actualul mileniu (anume câștigarea primelor trei competiții absolute) era Matteo Berrettini. Ținând cont de recentele sale rezultate, ascensiunea de pe iarbă a italianului nu se putea cataloga drept nescontată. Câștigătorul de la Queens traversa prima săptămână fără a ajunge într-un set decisiv. 

Felix Auger-Aliassime îl provoca până la limită pe temperamentalul peninsular, care îl mai depășea în drumul spre istoria națiunii sale pe Hubert Hurcacz. Polonezul ce a închis dur aspirațiile lui Roger Federer printr-o victorie rezonantă în minimum de seturi nu se mai prezenta la fel de impresionant în penultimul act.

Eliminarea anterioară a octuplului campion londonez semnala că un singur imens nume uriaș avea în față țelul pentru care evoluase fără greșeală din ianuarie. Rafael Nadal ratase dramatic șansa de a merge cu 21 de titluri majore de la Paris, Djoković având oportunitatea imediată de a-i egala pe ceilalți membri ai triumviratului (la cota 20). 

Pentru aceasta, deținătorul titlului, inclusiv după finala ce a schimbat istoria la Wimbledon decisă cu 13-12 în setul final, după 4 ore și 57 de minute contra lui Roger Federer, avea nevoie să repete evoluția intensă avută împotriva lui Matteo Berrettini în disputatul sfert de finală al periplului parizian. 

În poate cea mai importantă zi (ca impact total) a secolului în sportul italian, romanul de 25 de ani începea curajos, însă un balcanic pregătit pentru anduranța supremă răspundea pe măsură. Primul set arbitrat de o femeie într-o finală londoneză masculină, Marija Čičak, părea să se scurgă rapid.

Erorile peninsularului îi anulau pentru destulă vreme avantajul serviciului de top. Chiar atunci când Djoković ar fi trebuit să închidă o manșă aparent confortabilă, favoritul 7 se ridica la înălțime. Ducând poate nesperat disputa într-un tie-break, după ce salvase două mingi de set într-un game 8 foarte lung și pivotal, el îi imita performanța lui Stefanos Tsitispas de la Paris, preluând un avantaj indispensabil pentru șansele sale. Un mare favorit surprins era din nou nevoit să revină din spate. 

Resetându-și perfect moralul, dublul campion en-titre se vedea, totuși provocat serios. Replica sa a fost una aproape identică, dar mai consistentă într-o manșă secundă în care neutraliza cu ceva emoții posibilitatea revenirii oponente, una încă posibilă (bazându-ne și pe un prim parțial ce ajungea să acopere 70 de minute). 

Tendința nu se schimba mult nici într-o manșă terță demarată mult superior de către legendarul belgrădean. Obținând atât de rapid avantajul break-ului în cadrul setului respectiv, el gestiona cu mult calm contextul marjei, scenariile anterioare fiind imposibil de evitat din partea pretendentului italian. Deși publicul anticipa o restabilire a echilibrului, două oportunități de egalare erau apărate exemplar la jumătatea segmentului reprezentau unicul moment în care Berrettini putea cu adevărat să reintre complet în calcule. Nole profita de orice slăbiciune oponentă.

La exact 20 de ani distanță de când Goran Ivanisević devenea întâiul și singurul campion în interiorul All England Club venit din postura de wild-card, un alt moment cu profunde rezonanțe se apropia pe iarba londoneză, pentru protejatul său. 

Așteptând momentul oportun pentru a accelera contra serviciului și în a patra manșă, tocmai când tânărul său oponent părea să îl trimită în dificultate autoritarul lider mondial se pregătea să împlinească un moment așteptat de la începuturile Erei Open. Fiecare obstacol era depășit cu un aport fizic ce ajungea să depășească sfera controlului psihologic, în momentele cruciale.

Doar Rod Laver, în 1968, mai triumfase la Melbourne, Paris și respectiv Wimbledon, cu US Open rămas de disputat. Disputele monumentale de la Roland Garros cu Stefanos Tsitsipas, dar, mai ales cu Rafael Nadal, deschideau calea pentru o lună în care istoria să se schimbe definitiv. 

Al șaselea succes în turneul britanic și al treilea consecutiv, încununat cu 6-7 (4); 6-4; 6-4; 6-3, după 204 minute de joc consfințea măcar pentru opt săptămâni, egalitatea absolută.  Începând din 11 iulie 2021, Roger Federer, Rafa Nadal (cei cărora mesajul emoționant al inspirației le-a fost transmis din nou) și Novak Djoković dețin câte 20 de titluri de Mare Șlem. 

Sârbul de 34 de ani le-a obținut pe ultimele trei și pare a avea întreg elanul înaintea vizitei anuale din New York pentru a se desprinde. Până atunci, un brav Matteo Berrettini rămânea cu simpatia publicului, alături celor două oportunități de meci pe care izbutise să le apere. În continuare, însă actualul jucător dominant al prezentului se dovedea mult prea puternic pentru orice provocare a tinerilor, într-un format 3 / 5.     

Înaintea ediției 2021 a Wimbledon Championships, câteva imense întrebări își așteptau răspunsurile. Actualmente, privind retrospectiv, așteptările principale ale pasionaților s-au materializat în mare măsură. Ambii lideri mondiali, Ashleigh Barty și Novak Djoković, veneau în templul tenisului cu țeluri precise, dar triumfurile lor rescriu, în moduri distincte, cursul prezentului și al istoriei tenisului.