Un instrument inovativ de marketing research a facut obiectul unui proiect de cercetare finantat cu 746.000 de lei prin Programul Cresterea Competitivitatii Economice. Proiectul, initial respins, a fost rescris "cu alte cuvinte", redepus si contractat dupa mai bine de un an, dupa care, intarzierile in rambursarea cheltuielilor au condus la prelungirea cu 6 luni a perioadei de implementare. 

"Am reusit, totusi, sa obtinem ceea ce ne-am propus si nu am pierdut bani", a declarat pentru EurActiv.ro Adelina Fronea, Director General al Synergon Consulting.

"Ca obiectiv principal, proiectul si-a propus dezvoltarea unui produs inovator transpus in mediul economic prin producerea de software orientat catre client care sa permite testarea optiunilor cumparatorilor. Acest produs este comercializat sub numele de ”Attitude Tester” si inovatia pe care o aduce in domeniu este propusa spre brevetare catre OSIM", se arata in anuntul de incheiere a proiectului, in decembrie 2013.

(Mai multe detalii despre proiect, in documentul atasat)

Evaluatorii nu au inteles limbajul, proiectul a fost rescris

Adelina Fronea spune ca firma sa este singura din Romania pe domeniul inovator al neuro-marketingului. "Am scris proiectul in termeni de specialitate din domeniul neuro-marketingului si neuro-stiintelor comportamentale. Proiectul initial a fost respins pe niste motive pe care nu le-am inteles. Am cerut o audienta la Autoritatea de Management (AM) siam aflat cu stupoare ca nu reuseau sa incadreze proiectul intr-unul din domenii. De fapt, evaluatorii nu intelegeau termenii de specialitate pe care ii foloseam. Ne-am dat seama ca nu au specialisti care sa evalueze in mod corect aceste proiecte".

In urma audientei la Autoritatea Nationala de Cercetare Stiintifica, firma a primit recomandarea de a rescrie proiectul in alti termeni astfel incat sa inteleaga toata lumea despre ce este vorba. "Aceasta a fost provocarea, am inceput sa rescriem proiectul, cu niste termeni care ni se pareau de-a dreptul hilari. Acelasi proiect, cu alte cuvinte. A fost redepus si a fost castigat. Evaluarea a durat mai mult de un an, pana in septembrie 2012 cand am semnat contractul", a mai spus directoarea firmei.

In tot acest timp s-au schimbat multe din datele financiare ale companiei si activitatea a fost blocata, in asteptarea rezultatului selectiei de proiecte

"Aceasta finantare era absolut necesara, dat fiind caracterul inovativ si dorinta noastre de a intra pe acest domeniu. In zona de cercetare riscul este imens, finantarea externa amortizeaza cumva acest risc, daca totul merge bine. Finantarea europeana ar fi echilibrat din riscuri”


Prefinantarea - obtinuta cu mare dificultate, decontarea cheltuielilor - cu mare intarziere

Proiectul nu a fost scutit de probleme nici pe parcurs. In prima faza, pentru obtinerea prefinantarii, importanta pentru a plati prima factura catre furnizori, a fost necesara scrisoare de confort bancar. "Desi se spunea ca bancile sunt flexibile, mai ales in cazul proiectelor europene, nu a fost deloc asa. Obtinerea acestei scrisori ne-a dat peste cap toate previziunile de grafice si rambursari. Din cate stim, dosarul a stat o buna perioada la Fondul National de Garantare pentru IMM, ei solicitand tot felul de documente si garantii pe diverse bunuri, desi proiectul, fiind deja aprobat pentru finantare, putea constitui o garantie in sine si ne-am fi asteptat la niste proceduri mai flexibile in acest caz.
In plus, costurile aferente acestei scrisori bancare, nefiind asigurate prin proiect, ni le-am asumat noi".

Complicata a fost si procedura de achizitii. Practic, a fost vorba de o singura achizitie dar de importanta cruciala, fiind vorba de cercetarea in sine, care a reprezentat aproape 90% din valoarea proiectului. "Conform cerintelor programului, a trebuit sa contractam o universitate sau un institut de cercetare. A fost complicat, fiindca in Romania nu exista nicio universitate care sa faca cercetare la modul la care aveam noi nevoie si nu era permis sa contractam catre un centru privat medical; trebuia eventual ca universitatea sa se asocieze cu un centru medical, ceea ce s-a si intamplat".

Proiectul a fost dus la bun sfarsit, in cele din urma, cu toate ca a fost modificat de patru ori graficul din cauza intarzierilor in decontarea cheltuielilor. Compania, din fericire, nu a pierdut fonduri si rezultatul a fost cel propus initial. Synergon Consulting a implementat si dezvoltat instrumentul bazat pe neuro-stiinte cu aplicabilitate in cercetarea de marketing. Acesta a fost realizat intr-o versiune alfa si in prezent este in curs de finalizare un upgrade cu versiunea beta. "Am realizat intre timp un proiect de cercetare de marketing cu o corporatie din Romania, iar rezultatele sale le vom publica in curand", a mai spus Adelina Fronea.

Experienta "cumplita" a POSDRU, eficienta functionarilor POR si schimbarea fericita, adusa de mecanismul cererii de plata

Intreprinzatorii care au realizat acest proiect au experienta si pe alte programe de finantare, Programul Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) si Programul Operational Regional (POR). In cazul POSDRU, experienta este caracterizata drept "cumplita", din cauza relatiei cu autoritatile de resort.

POSDRU: "Munceam nopti intregi la raportare si se intorceau dosarele pentru niste maruntisuri, nu am putut comunica cu functionarii"


In schimb, experienta proiectului POR, care este in curs de finalizare, a adus o lumina pozitiva. "Lucrurile se misca bine, echipa de la ADR Bucuresti -Ilfov este foarte eficienta", mai spune aceasta.

In plus, masura care a avut cele mai bune efecte in derularea proiectelor a fost, in opinia beneficiarului, mecanismul cererilor de plata, prin care, in sfarsit, rambursarea se face in timp util.

Cele trei proiecte cu finantare UE, pe scurt:

Programul Operational Cresterea Competitivitatii Economice:
  • "Cresterea competitivitatii si productivitatii intreprinderii SC Synergon Consulting SRL prin diversificarea ofertei de produse destinate industriei prelucrarii carnii pentru implementarea unei tehnologii inovative de testare a optiunilor cumparatorilor”.
  • Proiectul s-a implementat in Bucuresti pe o durata de 15 luni si a fost co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, in baza contractului de finantare incheiat cu Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica in calitate de Organism Intermediar (OI), in numele si pentru Ministerul Economiei Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) in calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Operational „Cresterea Competitivitatii Economice”(POS CCE).
  • Valoarea totala a proiectului a fost de 1.072.114,94 lei, din care asistenta financiara nerambursabila a fost de 745.919,91 lei.

Proiectul a primit premiul I la Gala Fondurilor Structuralein decembrie 2014, sectiunea "Out of the (innovation) box"(vezi detalii despre Gala si premii aici)

Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane:

  • Compania: HUMAN CAPITAL SOLUTIONS
  • Axa prioritara 3 : "Cresterea adaptabilitatii lucratorilor si a intreprinderii"; Domeniul major de interventie 3.1. "Promovarea culturii antreprenoriale"
  • Titlul proiectului: IMBUNATATIREA CALITATII MANAGEMENTULUI SI A CAPACITATII INTERNE A INTREPRINDERILOR PRIN INTERMEDIUL ANTREPRENORIATULUI
  • Valoare: 4 milioane lei
  • Data inceperii proiectului: 03.01.2011
  • Data finalizarii proiectului: 30.06.2013

Programul Operational Regional

 

  • Domeniul major de interventie 4.3 "Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor".
  • Titlu proiect: "Dezvoltarea si imbunatatirea serviciilor Human Capital Solutions SRL prin achiziAia de echipamente si programe informatice", Cod SMIS 32003.
  • Derulat in BUCURESTI in perioada 30.06.2014 - 30.02.2015, cu o valoare totala de 466.207,70 RON din care finanAarea nerambursabila este de 375.373,95 RON.