Profil de proiect cu fonduri UE: "Intarzierile enorme in selectie si contractare ne-au fortat sa renuntam la parti importante din proiecte"
Compania Softronic este cunoscuta pentru lansarea trenului electric "Hyperion", desprins parca dintr-un film SF si amplasat pe sinele invechite de cale ferata in Romania. Ceea ce se stie mai putin este ca dezvoltarea productiei de locomotive si activitatea de cercercetare-dezvoltare au fost sustinute si cu fonduri europene. In 5 ani Softronic a implementat trei proiecte, insumand peste 7 milioane lei finantare nerambursabila UE, cu multe beneficii dar si multe batai de cap, acestea din urma cauzate de ineficienta aparatului administrativ.
Softronic a obtinut fonduri europene prin Programul Operational Cresterea Competitivitatii Economice pentru trei proiecte consecutive, in cadrul; Axei 2 - Competitivitate prin Cercetare, Dezvoltare, Inovare.
Beneficiile si dificultatile accesarii de fonduri europene
Finantarile obtinute au fost de mare ajutor, insa sistemul greoi de gestionare a fondurilor le diminueaza impactul pozitiv, acesta este mesajul general care reiese din povestea celor 5 ani de proiecte.
Radu Zlatian, reprezentantul companiei, a declarat pentru EurActiv.ro ca principala problema a obtinerii finantarilor a fost durata extraordinar de mare de la depunerea proiectului pana la semnarea contractului. De exemplu, pentru primul proiect, cel inceput in 2009, de la depunere si pana la semnarea contractului a trecut aproape un an. La urmatoarele proiecte etapele au fost ceva mai rapide, adica aproximativ zece luni - o imbunatatire minora, nu suficienta.
Contributia proprie in cadrul proiectelor a fost asigurata cu sprijinul bancilor, "care sunt deschise, odata ce demonstrezi ca esti solvabil". Totusi, compania a trebuit sa apeleze si la refinantari pentru a duce un proiect la bun sfarsit.
Fonduri diminuate din cauza modificarilor inerente cauzate de intarzieri
"Lucrurile in economie se schimba cu mult mai repede decat se deruleaza evaluarea, contractarea si alte etape, la nivelul autoritatilor. Din cauza acestor decalaje a trebuit sa modificam unele activitati, aceste modificari fiind realizate cu eforturi foarte mari, prin notificari acceptate, la randul lor, cu mare greutate si tarziu, dupa circa 30-50 de zile", a spus Zlatian.
"Daca organnizarea ar fi fost mai buna, am fi avut si absorbtie mai buna, adica am fi cheltuit fondurile integral. Valoarea proiectelor initiala a fost mult mai mare decat am reusit sa realizam. Din cauza schimbarilor implicate de intarzieri, anumite activitati nu le-am mai putut desfasura si nici modifica, pentru ca modificarea era atat de importanta incat ar fi schimbat din radacini contractul de finantare. Am cheltuit mai putin si nu din cauza noastra", a mai spus reprezentantul companiei.
In final, procentajul sumelor alocate ci necheltuite, din cauza modificarilor inerente, a ajuns sa reprezinte intre 15 si chiar 30% din valoarea totala a unui proiect. Cel mai mult, la ultimul proiect, finalizat in 2014.
De asemenea, pentru primele doua proiecte au fost intarzieri si la decontarea cheltuielilor, mai putin pentru cel de-al treilea, datorita imprumuturilor de la trezorerie al Ministerului Fondurilor Europene care au creat un flux mai rapid de rambursari.
In afara de problema capacitatii administrative, Zlatian mentioneaza si lipsa de raspundere a functionarilor si, nu in ultimul rand, schimbarea regulilor in achizitiile publice.
Softronic a derulat, in cadrul proiectelor, toate categoriile de achizitii: bunuri, servicii si lucrari. "Pentru primele doua proiecte, adica pana in anul 2012, a fost problematica solicitarea de documente conform Ordonantei 34/2006, dupa care in sistem a aparut „Procedura simplificata pentru beneficiarii privati”. Din pacate, nu am beneficiat prea mult de aceasta, fiind pe final cu achizitiile din proiect, dar totusi am avut sentimentul ca aduce o raza de speranta in zona simplificarii", a mai spus Zlatian.
Propuneri pentru imbunatatirea sistemului, sfaturi pentru beneficiari
Softronic intentioneaza sa mai solicite finantare si prin urmatoarele programe operationale care vor fi lansate in acest an.
"O astfel de finantare, un grant iti aduce niste beneficii. Problema este ca lucrurile ca sa mearga bine ar trebui ca operativitatea sa fie foarte mare si sa nu se schimbe regulile in timpul jocului, lucrurile sa se deruleze foarte repede, etapele sa fie foarte scurte". O alta chestiune importanta, in opinia lui Zlatian, este capacitatea solicitantilor de intocmi proiecte fezabile i de a le implementa.
"Am remarcat ca multi solicitanti de fonduri nu stiu sa faca un plan de afaceri viabil. In ciuda faptului ca s-au facut sute de cursuri de management de proiect, acestea nu au niciun fel de impact, iar usurinta cu care se acorda aceste diplome este alarmanta".
O alta problema este legata de faptul ca intotdeauna cei care acceseaza au foarte mari restrictii si constrangeri in a configura o echipa de proiect viabila. Drept rezultat, ajung membri ai echipei de proiect cei nepriceputi, fara abilitati si fara cunostinte.
Ministerul pierde o multime de bani cu tot felul de actiuni dar ceea ce ar da cele mai multe rezultate este pregatirea serioasa, nu formala, a personalului care intocmeste si implementeaza proiecte".
Prezentare, pe scurt, a celor trei proiecte finantate prin POS CCE:
|
|
|
Background - despre Softronic: Compania din Craiova este singurul producator de locomotive si trenuri electrice noi, dar ofera solutii si echipamente pentru modernizarea acestora. Cele mai noi produse sunt locomotiva electrica bisitem capabila sa circule pe cai ferate cu doua tensiuni de alimentare diferite si trenul electric Hyperion. Ambele produse indeplinesc cerintele reglementarilor privind interoperabilitatea pe caile ferate europene, siguranta si confortul pasagerilor si sunt trecute in registrul mijloacelor feroviare care pot circula pe caile ferate europene.
Proiectul a fost premiat in decembrie 2014 la Gala Fondurilor Structurale, sectiunea "Out of the (innovation) box" (vezi detalii despre Gala si premii aici)
Comentarii