Liderii Rusiei, Ucrainei, Franței și Germaniei se vpr întâlni miercuri la Minsk pentru a discuta un nou plan de pace, dupa ce au discutat telefonic duminică, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, citat de Rfi.ro. Între timp, miniștrii adjuncți de externe ai celor patru țări se vor întâlni luni la Berlin. Tot luni va avea loc Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene, cu miniștrii de externe din statele membre.

Anunțul a fost făcut după ce cancelarul german, Angela Merkel, președintele francez, Francois Hollande, șeful statului ucrainean, Petro Poroșenko și liderul rus, Vladimir Putin, au discutat duminică la telefon despre planul de pace, precizează purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert, într-un comunicat.
 
 

Președintele rus Vladimir Putin a confirmat, potrivit TASS, citat de Agerpres, că o reuniune cu cancelarul german Angela Merkel și cu omologii săi de la Paris și Kiev, respectiv Francois Hollande și Petro Poroșenko, urmează să aibă loc la 11 februarie la Minsk, dacă ei vor reuși până atunci să cadă de acord 'asupra unor puncte' legate de planul de pace pentru Ucraina.

Înainte de reuniunea de miercuri de la Minsk, o întâlnire la nivel de miniștri adjuncți de externe din cele patru țări va avea loc luni la Berlin, a indicat o sursă diplomatică rusă, citată de TASS.

Citește știrea pe Agerpres.ro

În acest context, luni, 9 februarie,  miniștrii de externe din statele membre se întâlnesc la Bruxelles în cadrul Consiliului Afaceri Externe 

România va fi reprezentată de Ministrul Bogdan Aurescu Subiectele aflate pe agenda reuniunii sunt: relațiile UE-Africa (dezbatere strategică), situația din Irak și Siria în contextul acțiunilor grupării ISIL, ultimele evoluții din Siria și Yemen și combaterea terorismului, potrivit comunicatului MAE. 

De asemenea, miniștrii de externe vor analiza situația din Ucraina, prin prisma măsurilor care vor fi adoptate de UE în urma ultimelor evoluții din teren. 

Vezi agenda Consiliului aici