Pompierii români, componenți ai modulului național de stingere dislocat în Grecia vineri, au ajuns luni dimineață pe insula grecească Rodos, zonă puternic afectată de incendii, anunță IGSU. Printre cei evacuați de pe insulă sunt și 30 de români.

Astfel, modulul României, format din 52 de militari, se îndreaptă către baza militară, loc unde vor fi cazați și unde vor alimenta cu apă autospecialele care vor acționa în zonele afectate de incendii.

Sub directa coordonare a ofițerului de legătură elen, pompierii români vor începe misiunea de limitare a propagării incendiilor în zonele afectate din Rodos, alături de pompierii greci și slovaci.


Mii de persoane de pe insula grecească Rodos și-au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în aer liber după ce un incendiu forestier de proporții a obligat evacuarea a numeroase sate și stațiuni de vacanță, informează DPA, citată de Agerpres.

A fost cea mai mare operațiune de evacuare din istoria țării. Potrivit estimărilor inițiale ale poliției, 16.000 de persoane au fost transferate către locuri mai sigure pe uscat, iar alte 3.000, aflate pe plaje, au fost evacuate pe mare.

Printre aceștia se află și 30 de români, evacuați cu succes de pe insulă.

Cele mai multe au fost transportate în nordul insulei, unele fiind adăpostite temporar în săli de sport, școli, la bordul unor feriboturi și în case particulare.

Douăsprezece sate și toate hotelurile din zonele afectate ale insulei au fost evacuate. Zona din jurul stațiunii de vacanță Lindos,cu faimoasa sa Acropolă din secolul al IV-lea î.e.n., a fost în mod particular afectată.