Premierul critică AUR pentru că întocmește liste cu “redacții toxice”
Premierul Nicolae Ciucă a transmis joi că Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor, după ce AUR a lansat o "listă" cu "redacții toxice" din țară.
"Libertatea de exprimare și liberul acces la informație sunt garanții ale unei democrații consolidate și ale funcționării statului de drept", spune premierul, potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern.
Ciucă susține și că e de neacceptat ca în spațiul public să fie promovate așa-zise liste cu "redacții toxice” și condamnă categoric manifestarea diferențelor de opinii prin orice tip de violență.
"Prim-ministrul României susține drepturile fundamentale și protejarea jurnaliștilor, orice incitare la ură împotriva presei contribuind la generarea unei viziuni care ar îndepărta România de valorile democratice pe care și le-a asumat ca stat membru NATO și UE", mai explică Guvernul.
Reamintim că miercuri, pe contul de Facebook al AUR a fost postat un mesaj prin care partidul îndeamnă oamenii să contribuie la "lista cu redacțiile toxice". Printre publicațiile acuzate că sunt "toxice" se numără, în mare parte, cele care critică formațiunea pentru pozițiile sale radicale.
Comentarii