În căutarea disperată de soluții împotriva „epidemiei” de obezitate, problemă care afectează peste un miliard de oameni din lume (unul din opt), postul, o procedură aparent simplă și economică, a apărut soluția ideală.

Iubit și propăvăduit de multe personaje faimoase, poate fi ținut în diverse moduri, dintre care cel mai cunoscut este cel intermitent („16:8”), în care aportul alimentar este limitat la 8 ore pe zi, de exemplu de la 8 la 16 , în timp ce în restul de 16 ore nu se mănâncă nimic, sărind deci peste cină sau, alternativ, peste micul dejun. O formulă care a făcut obiectul unui studiu prezentat în cadrul unei reuniuni a Asociației Americane a Inimii (American Heart Association), care a avut loc în perioada 18-21 martie la Chicago, relatează Corriere della Sera

Efecte pe termen scurt

Concluzia studiului este surprinzătoare: persoanele care mănâncă 8 ore și postesc 16 au un risc mult mai mare de deces din cauza unor evenimente cardiovasculare decât cele care mănâncă 12-16 ore pe zi. Un rezultat departe ani lumină de teoriile care asociază diverse forme de post cu longevitatea și bunăstarea. „Există ideea că trebuie să schimbăm felul în care mâncăm, concentrând aportul alimentar în opt ore și consumând apoi doar apă sau ceva foarte ușor în restul de 16 – comentează Giuseppe Remuzzi, directorul Institutului de Cercetări Farmacologice Mario Negri și profesor titular la catedra de Nefrologie de la Universitatea din Milano. Știm că, pe lângă faptul că te ajută să slăbești, postul intermitent îmbunătățește sensibilitatea la insulină și metabolismul, reduce inflamația, scade colesterolul și tensiunea arterială la persoanele hipertensive. Acestea sunt însă efectele pe termen scurt care pot dura câteva luni, poate un an. Și apoi?".

Boli cardiovasculare și tumori

Cercetătorii au examinat obiceiurile alimentare a 20 de mii de oameni, folosind bazele de date ale Centrelor Americane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, pe care le-au comparat apoi cu datele referitoare la decesele survenite în aceeași perioadă în Statele Unite. Mâncarea limitată la 8 ore pe zi nu numai că nu a redus riscul general de deces, dar practic, l-a crescut. O analiză ulterioară, efectuată pe un eșantion de persoane care sufereau deja de boli de inimă, a demonstrat că până și postul de doar 14 ore prezintă un risc mai mare de infarct miocardic, accident vascular cerebral și deces. Aceeași constatare a fost făcută și la pacienții bolnavi de cancer: dieta „16:8” nu prelungește supraviețuirea, ci o reduce.

Cum a fost realizat studiul?

Investigațiile au fost efectuate pe un grup mixt: jumătate bărbați și jumătate femei (vârsta medie 49 de ani), 70% albi, ținuți sub observație o perioadă medie de 8 ani și una maximă de 17. «Acest studiu este important deoarece ideea de a limita aportul alimentar la un interval de câteva ore începe să devină extrem de populară aici și peste tot, însă pe termen lung acest tip de viață poate fi dăunător, chiar și pentru cei cu boli de inimă sau cancer - subliniază Remuzzi -.

Desigur, vă puteți întreba dacă postul intermitent protejează împotriva bolilor din alte cauze, însă conform cercetătorilor nu este cazul; pe scurt, pe termen lung nu pare să ofere niciun fel de avantaj”.

Vor fi necesare cercetări suplimentare pe această temă

În lucrare s-au examinat doar tipul de dietă (post în baza unor scheme orare/dietă liberă) și cauzele decesului, nu și alți factori care pot afecta starea de sănătate. «De fapt, analiza prezentată la întâlnirea American Heart Association are numeroase limitări - conchide directorul Institutului Mario Negri -: nu ne oferă indicații asupra tipului de dietă și nici asupra mecanismului biologic care stă la baza diferențelor de durată a vieții în cele două grupuri: sunt lucrurile care vor trebui înțelese în viitorul apropiat. Va mai fi nevoie de multă cercetare pentru a trage concluzii definitive. Cu toate acestea, avem mai multe idei de reflecție: postul aparent intermitent nu numai că nu este un elixir de viață lungă, dar s-ar putea dovedi a fi chiar opusul.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA

(P) Ariston: Pompele de căldură, creștere impresionantă

Mai mult pe EurActiv »