Peste 1.500 de militari și specialiști din cadrul MApN, MAI, SRI, STS și ANP, precum și aproximativ 120 de mijloace tehnice au participat la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României.

UPDATE

11:52 Parada Militară s-a terminat. Niciuna dintre cele 40 de aeronave nu a fost ridicată de la sol din cauza vântului și a ploii.

+++

Parada militară a început, însă din cauza condițiilor meteo, aeronavele care ar fi trebuit sa deschidă parada militară nu au fost ridicate de la sol.

+++

De asemenea, la Parada militară vor defila și aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detașamente din  Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos, precum și militari reprezentând țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României și aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania și Statele Unite ale Americii.

Totodată, în zona Arcului de Triumf va fi amplasată o expoziție de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale.           

Tot în București va avea loc, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I, iar de la ora 19.00, militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național - Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii. 

Tot joi, 1 Decembrie, Centrul de Transfuzie Sanguină „Colonel Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” al Ministerului Apărării Naționale organizează, în intervalul orar 8.00 – 12.00, o campanie de donare de sânge, pentru a veni în întâmpinarea pacienților cu nevoi transfuzionale din spitalele militare și civile.

Donatorii, militari și civili, sunt așteptați la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Calea Plevnei nr. 134 (în incinta Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București). 

În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 13.40, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane și jerbe de flori, activitatea fiind urmată, de la ora 14.00, de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 850 de militari și specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Administrației Naționale a Penitenciarelor, personal din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și Filialei Alba-Iulia a organizației Crucea Roșie Română,  cu aproximativ 60 de mijloace tehnice terestre și aeronave militare.

De asemenea, din dispozitivul de defilare va face parte și un detașament de militari francezi din cadrul Grupului de luptă al NATO dislocat în Cincu.

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, în garnizoane în care sunt dislocate mari unități și unități militare, reprezentanți ai Armatei României vor participa, la solicitarea și cu sprijinul autorităților locale, la pregătirea, organizarea și desfășurarea de defilări cu personal și tehnică, precum și de ceremonii militare și religioase de depunere de coroane de flori. De asemenea, Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Militarii aflați în misiune în teatrele de operații, precum și cei aflați în misiune în Polonia, desfășoară ceremonii militare și activități specifice cu ocazia Zilei Naționale.