Și mă refer doar la cele în care protestele de stradă împotriva dictatorilor au avut consecințe. Tunisianul Ben Ali a trebuit să fugă în străinătate, libianul Gaddafi a fost ucis, egipteanul Mubarak a fost arestat, yemenitul Saleh și-a negociat exilul, dar s-a întors mai târziu și a fost împușcat. Doar sirianul Assad a rezistat. Și rezistă până astăzi, comentează Leonídio Paulo Ferreira, director adjunct al cotidianului Diário de Notícias.

Este adevărat că președintele sirian nu a recuperat încă toată țara și pot depune mărturie în această privință, deoarece am fost acum câteva zile la Idlib, o provincie controlată de rebelii care în urmă cu 12 ani au pus mâna pe arme împotriva regimului de la Damasc. De asemenea, este adevărat că Assad a recăpătat controlul asupra unei țări distruse, cu orașe devastate și în care sutelor de mii de morți li se adaugă milioane de persoane strămutate din cauza războiului și milioane de refugiați, în special în Turcia vecină.

Într-un conflict în care lupta dintre guvern și rebeli s-a purtat pe lângă alte câteva lupte, de la tentația separatistă kurdă pe care turcii au împiedicat-o până la terorismul Daesh combătut de o coaliție eterogenă, multe puteri au fost implicate de o parte sau alta, inclusiv Statele Unite și Rusia, dar și Iranul, milițiile șiite irakiene și Hezbollahul libanez.

Assad își datorează supraviețuirea mai ales sprijinului militar rus și iranian. De asemenea, la un moment dat, aversiunea față de regimul său brutal, tradițional laic și protector față de minoritățile religioase, a devenit mai mică decât cea față de extremismul islamic al diferitelor grupuri, în special Daesh, care a ajuns să controleze teritoriul sirian și, de asemenea, cel irakian.

Astăzi se vorbește despre negocieri ale Siriei cu mai multe țări arabe și chiar și cu Turcia pentru o eventuală reluare a relațiilor în numele pragmatismului. Assad, după câte se pare, a evitat soartaa celorlalți lideri contestați.

Odată cu apropierea sfârșitului războiului din Siria, s-ar putea profita de ocazie pentru a face bilanțul Primăverii Arabe. Și este clar că este o dezamăgire. Sunt țări în război civil, altele în haos, altele înapoi în situații dictatoriale mai mult sau mai puțin mascate. Mica Tunisie, unde a început totul și a cărei istorie politică și forță a societății civile au permis alimentarea optimismului, ridică acum și ea îndoieli cu privire la vigoarea angajamentului său față de democrație. Vom vedea cum evoluează. 

Sursa: RADOR