UPDATEA murit Papa Francisc
Papa Francisc a murit luni dimineață, a anunțat cardinalul Kevin Ferrell. Lumea a început să se adune deja în Piața Sfântul Petru din Vatican pentru a deplânge moartea acestuia.
"La 7:35 în această dimineață, Episcopul Romei, Francisc, s-a întors în casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și a Bisericii sale", a spus Farrell în anunț, relatează AP.
Suveranul Pontif avea 88 de ani.
Jorge Mario Bergoglio s-a născut la 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, Argentina.
A fost ales lider al Bisericii Catolice la 13 martie 2013, succedându-i lui Benedict al XVI-lea.
A fost primul papă din America Latină.
Papa Francisc, care suferea de boală pulmonară cronică și i s-a îndepărtat o parte dintr-un plămân în tinerețe, a fost internat la spitalul Gemelli pe 14 februarie 2025, pentru o criză respiratorie care s-a transformat în pneumonie dublă. A petrecut acolo 38 de zile, cea mai lungă spitalizare din mandatul său de 12 ani.
Deși vizibil slăbit, în Duminica Paștelui a binecuvântat mii de oameni în Piața Sf. Petru și a făcut o plimbare cu papamobilul prin piață, în aplauzele celor prezenți.
În prealabil, s-a întâlnit cu vicepreședintele SUA JD Vance.
Francisc a adus un suflu nou în Biserica Catolică, o instituție care se confruntă cu multe scandaluri, remarcându-se prin smerenie, după un mandat tumultuos al predecesorului său, care a și demisionat.
I-a supărat pe conservatori prin atitudinile sale progresiste, prin tentativa de a-i sensibiliza pe catolici în legătură cu comunitatea LGBTQ+.
A implorat oamenii să folosească COVID-19 ca o oportunitate de a regândi cadrul economic și politic.
Comentarii