Oficial, Uniunea Europeană, care a fost construită pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial cu un obiectiv esențial - perpetuarea păcii pe continent - nu își poate asuma „cheltuieli legate de operațiuni cu implicații militare sau în domeniul apărării”, amintește articolul 41 alin.2. din Tratatul Uniunii. Și chiar dacă Bruxelles-ul a abordat aceste probleme de apărare încă de la sfârșitul anilor 1990, printr-o coordonare mai strânsă a politicilor sau prin lansarea de misiuni civile și militare, aceste zone rămân încă în suveranitatea fiecărui stat.

Revenirea războiului pe continent obligă la o apropiere a statelor membre pe această temă. Charles Michel, președintele Consiliului European, a reamintit, pe 12 aprilie, pe Franceinfo, că „înainte de începerea acestei invazii totale a Rusiei, era de neconceput din punct de vedere politic ca șefii de stat să autorizeze livrarea de arme din Uniunea Europeană. Totuși, a durat doar câteva ore pentru ca primele arme să ajungă pe pământul ucrainean (…). Acest lucru a făcut posibil să se facă un salt înainte în politica europeană de securitate și apărare”, a subliniat Charles Michel.

După cum afirmă o sursă diplomatică de la Bruxelles, „pe 24 februarie 2022, Europa a fost uluită. Toți au spus: trebuie neapărat să facem ceva”. Pentru a încuraja trimiterea de arme, a apărut ideea de a folosi Facilitatea Europeană pentru Pace [FEP]. Un an mai târziu, Europa încă mai folosește acest instrument pentru a finanța, de data aceasta, producția și transferul de muniție.

Dorită în 2018 de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, această „facilitate” este un fond completat de statele membre, care face posibilă finanțarea achiziției de echipamente letale. Fiind un fond extrabugetar, el face posibilă eludarea interdicției /privind armele/ inclusă în tratatul european. „La acea vreme, a fost necesar pentru a ajuta Mali și cu altceva decât cu un simplu echipament neletal”, amintește un înalt oficial al UE. 

A fost nevoie de trei ani pentru ca acest instrument să fie pe deplin operațional, în 2021, și pentru ca Josep Borrell, succesorul doamnei Mogherini, să aibă un buget inițial de 5,7 miliarde de euro.

Acest FEP schimbă regulile jocului pentru UE, potrivit unui diplomat de la Bruxelles. „La două zile după începerea ostilităților, a fost eliberată o primă tranșă de 500 de milioane de euro pentru rambursarea parțială a armelor trimise de statele membre la Kiev. De atunci, au fost eliberate 3,6 miliarde. Și, în fața colegilor noștri din afara Europei, părem în sfârșit serioși când vorbim de armament”.

În timp ce Ucraina a consumat aproape un milion de obuze de la izbucnirea conflictului, UE a decis să-i aducă un milion de muniții noi, care vor fi finanțate prin acest FEP. Europa va folosi un miliard de euro pentru a rambursa între 50% și 60% din prețul obuzelor trimise până la sfârșitul lunii mai de țările europene. Acestea din urmă vor putea extrage fie din stocurile lor, fie din comenzile lor curente muniție pentru a fi trimisă în Ucraina.

Un al doilea miliard de euro va cofinanța comenzi masive de muniții pentru Ucraina, produse pe continent. Douăzeci și patru de state au convenit să lanseze aceste comenzi prin intermediul Agenției Europene de Apărare, entitate creată în 2004 pentru a încerca dezvoltarea unui armament comun. Mult timp disprețuită de statele membre, această agenție ar putea câștiga în sfârșit legitimitate dacă va derula rapid aceste licitații.

În sfârșit, Comisia Europeană trebuie să propună, până la sfârșitul lunii aprilie, un pachet de ajutor pentru industria europeană de apărare, lipsită timp de treizeci de ani de comenzi mari de muniție. Obiectivul este de a accelera activitatea fabricilor. Astăzi, marii producători, precum firma franceză Nexter sau cea germană Rheinmetall, sunt lipsiți de materie primă, ca de exemplu praful de pușcă și nitroglicerina, dar și de personal calificat sau capacități de producție.

Dezbatere aprinsă 

Pe termen lung, creșterea activității de producție ar trebui să permită completarea stocurilor statelor membre. Și să relanseze parțial industria europeană de apărare, aflată în mare dificultate după treizeci de ani de subfinanțare a armatelor europene.

Fără Statele Unite, adică fără depozitele de arme și serviciile de informații americane, Ucraina nu ar fi fost niciodată capabilă să se apere bazându-se numai pe europeni. Deși UE și NATO lucrează acum puțin mai bine împreună, în sânul celor Douăzeci și șapte există o dezbatere acerbă privind consolidarea unei baze industriale autonome. Polonia, de exemplu, rămâne convinsă că este necesară achiziția de armament american, „pentru a cumpăra securitatea americană care îl însoțește”, amintește Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO, acum analist la Consiliul European pentru Relații Internaționale.

Toată lumea știe, însă, că prioritatea americană este mai curând Asia decât Europa, iar Washingtonul le cere în mod regulat aliaților săi să investească mai mult în propria apărare. În mod paradoxal, „eforturile pentru o mai mare cooperare industrială în domeniul apărării în sânul Europei, eforturi promovate de UE, au fost adesea contracarate de către Statele Unite”, notează Sophia Besch și Max Bergmann într-un articol publicat pe 7 martie în revista Foreign Affairs, care arată că apărarea europeană a rămas undeva în siajul Statelor Unite. Ar putea duce achiziționarea comună de muniție la o nouă dinamică a industriei europene de apărare, care să o facă autonomă?

Sursa: RADOR