Premierul olandez, Mark Rutte, apreciază că întreaga Uniune e slăbită, atunci când are în componență state care nu respectă statul de drept și libertatea presei.

Președinția bulgară a Consiliului UE are ca prioritate apropierea statelor din Balcanii de Vest de UE și oferirea unei perspective de aderare, dar summitul de joi de la Sofia a temperat optimismul Sofiei. Premierul Boiko Borisov și-a exprimat nemulțumirea, susținând că europenii nu au de ce să se teamă de statele din Balcani, dar președintele francez și premierul olandez  au avut o altă opinie.

Emmanuel Macron a subliniat că UE are nevoie de o ”reformă adevărată” înainte de o nouă extindere. Nici Mark Rutte nu e dornic de o extindere prea rapidă. ”Dacă sunt state membre care nu îndeplinesc toate condițiile în privința statului de drept, libertatea presei și a reformelor, întreaga Uniune este slăbită”, a declarat premierul olandez, relatează RTLnieuws.nl.

Rutte a apreciat că țări ca România și Bulgaria au aderat prea curând și vrea să prevină acest lucru în viitor:  "Sunt foarte prudent...Am văzut ce probleme au apărut cu Bulgaria și România”.

Liderii europeni au confirmat joi perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, dar declarația summitului e plină de generalități și fără avansarea vreunui termen. În declarația finală a summitului, cuvintele "aderare" și "extindere" pur și simplu nu există, fiind reafirmat doar ”sprijinul fără echivoc pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest”.