Prima vizită externă bilaterală a șefului diplomației române de la preluarea mandatului are loc în Germania. Bogdan Aurescu a discutat cu omologul german despre aderarea României la Schengen, R. Moldova și extinderea UE.

Vizita are loc joi, zi în care se aniversează 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale, la 20 februarie 1880.

Cu prilejul vizitei, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut întrevederi cu omologul său german Heiko Maas și cu șeful Administrației Prezidențiale Stephan Steinlein, pe agenda discuțiilor figurând teme legate de relația bilaterală și aspecte de interes comun de pe agenda europeană, regională și internațională.

Șeful diplomației române a subliniat, cu acest prilej, "caracterul privilegiat, de natură strategică" al relațiilor dintre România și Germania - primul partener comercial și al treilea investitor în economia românească.

Cei doi miniștri de externe au evaluat stadiul foarte bun al dialogului bilateral referitor la minoritatea germană din România, din cadrul Comisiei guvernamentale mixte privind problematica minorității germane din România.

Întrevederea a cuprins și un schimb de vederi cu privire la prioritățile de pe agenda Președinției germane la Consiliul Uniunii Europene, în al doilea semestru al anului 2020.

Referitor la negocierile Cadrului Financiar Multianual, Aurescu a subliniat importanța unor alocări corespunzătoare pentru politica de coeziune și politica agricolă comună.

"Cei doi miniștri de externe au exprimat puncte de vedere convergente cu privire la importanța strategică a politicii de extindere, fiind reiterată susținerea României pentru o decizie privind deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, necesitatea racordării europene a statelor din Vecinătatea Estică, relația cu Rusia", precizează MAE.

Cu privire la Republica Moldova, ministrul român de externe a subliniat importanța continuării politicii stricte de condiționalități îndreptate spre obiectivul reluării reformelor în spirit european. Cei doi miniștri au convenit asupra unui dialog consolidat româno-german cu privire la Republica Moldova.

Ministrul Bogdan Aurescu a amintit obiectivul legitim al României de aderare la Spațiul Schengen, evidențiind îndeplinirea tuturor criteriilor necesare și contribuția importantă a României la securitatea UE. În acest sens, a subliniat că funcționalitatea Spațiului Schengen nu va fi completă fără aderarea României.