Afganistanul uitat
Afganistanul a fost pe prima pagină a ziarelor acum patru ani, pe vremea retragerii trupelor americane, care a fost urmată de prăbușirea guvernului pro-occidental și de revenirea talibanilor la putere, scrie „Diário de Notícias” (Portugalia).
Acum revine în atenția publicului după ce un cutremur în estul țării, cu epicentrul în apropierea orașului Jalalabad, s-a soldat cu cel puțin 800 de morți, o cifră care probabil va crește, deoarece sunt mii de răniți, iar unele dintre zonele afectate sunt greu accesibile. Și să nu uităm că emiratul islamic reinstaurat de talibani în 2021 guvernează o țară care nu este doar săracă, distrusă de războaie succesive, ci și izolată. Una dintre necunoscute este dacă apelul talibanilor la ajutor internațional, care a primit inițial un răspuns din partea Indiei și Chinei, va avea un efect și asupra țărilor vecine. Cu Pakistanul, care între timp a oferit ajutor, și cu Iranul, relațiile recente nu au fost cele mai bune, deoarece atât Teheranul, cât și Islamabadul forțează întoarcerea refugiaților afgani.
Căderea primului emirat al talibanilor a avut loc în decembrie 2001, în urma bombardamentelor Statelor Unite, ca represalii pentru refuzul guvernului afgan de a-l preda pe sauditul Osama bin Laden, liderul Al-Qaeda și vinovat de atacurile teroriste împotriva orașelor New York și Washington, celebrele atentate de la 11 septembrie, care s-a soldat cu aproximativ trei mii de morți. După două decenii de implicare occidentală, mai multe țări contribuind la o forță militară internațională de menținere a păcii și donând milioane și milioane de dolari pentru reconstrucție, democrația care ar fi trebuit să fie construită în Afganistan s-a prăbușit cu un zgomot asurzitor în august 2021. Iar țara a revenit la statutul de emirat islamic, cu puține schimbări într-un răstimp de două decenii în modul în care talibanii (un cuvânt care înseamnă „studenți ai religiei”) văd lumea, deoarece, fideli amestecului lor de islam și tradiții tribale paștune, au restricționat din nou școlarizarea la fetele de peste 12 ani și au interzis femeilor o serie de profesii.
Lumea le-a întors apoi spatele afganilor, ONG-urile retrăgându-se din cauza lipsei de condiții, iar multe țări ignorând noul regim. Abia recent a avut loc prima recunoaștere de către Rusia a statului condus de talibani. Faptul că Moscova, care a invadat Afganistanul pe vremea URSS-ului pentru a sprijini comuniștii locali împotriva islamiștilor, se apropie acum de Kabul are o mare legătură cu nevoia Rusiei de a-și menține influența în această zonă de tranziție dintre Asia Centrală și Asia de Sud. Beijingul, deși nu recunoaște regimul, menține și el relații cu Kabulul, încercând să-si apere interesele într-un Afganistan care se învecinează cu China, o graniță minimă, dar strategică, deoarece se învecinează cu Xinjiang, o provincie chineză cu o populație majoritar musulmană.
Afganii au o faimă de invincibilitate, învingându-i pe britanici în secolul XIX, pe ruși în secolul XX (Mullahul Omar, fondatorul talibanilor, a luptat în grupările mujahedine înainte de a se întoarce împotriva lor) și pe americani în secolul XXI. Dar, deși și-au păstrat întotdeauna independența, rezultatul în ceea ce privește dezvoltarea este dramatic. Mujahedinii care i-au învins pe ruși în perioada sovietică s-au dovedit a fi lideri militari incompetenți și abuzivi, iar talibanii, care au apărut pentru a-i opri pe mujahedini, s-au dovedit (atunci și acum) la fel de incompetenți în a guverna, chiar dacă se bucură de sprijinul unor segmente conservatoare ale populației. Întoarcerea lor s-a datorat și incompetenței cronice a guvernelor de la Kabul susținute de Occident. În numele unui viitor pentru afgani, 3.500 de soldați din ISAF au murit.
Tragedia cauzată de acest cutremur este cea a populațiilor afectate (iar ajutorul extern este așteptat să sosească rapid), dar există și tragedia unei țări aproape uitate de restul lumii. Conducerea talibană poartă, fără îndoială, o mare responsabilitate, dar ar fi simplist să spunem că toată vina pentru relele din Afganistan revine „studenților religiei”.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii