Filiala din Rusia a Agenției Evreiești pentru Israel Sohnut, care facilitează programul de repatriere al evreilor, va părăsi Rusia, anunță www.severreal.org.

Activitatea organizației va continua din Israel, fiind desfășurată de la distanță, potrivit "Jerusalem Post". Sohnut va continua toate programele caritabile demarate în Rusia, inclusiv finanțarea comunitățile evreiești rămase în această țară.

Sohnut a luat această decizie, din cauza solicitărilor autorităților ruse de închidere a organizației. Pentru prima dată despre o posibila închidere a agenției din Rusia membrii ei au aflat pe la începutul lunii iulie, atunci invocându-se drept motiv presupusele încălcări ale legislației ruse privind confidențialitatea. Ultimul avertisment despre închiderea Sohnut a fost avertismentul primit chiar de la Ministerul rus al justiției.

Rusia vrea să închidă Agenția evreiască Sohnut, anunța presa. Pe lângă acest avertisment, într-o notă a Ministerului rus al justiției se susținea că, atunci când se organizează repatrierea și plecarea evreilor din Rusia, "se acordă prioritate repatrierii cetățenilor ruși angajați în activități științifice și de antreprenoriat, iar acest fapt lovește puternic asupra potențialului științific și antreprenorial al Federației Ruse".

Reprezentanții Sohnut au respins aceste acuzații. Potrivit reprezentanților organizației, ei nu au primit niciun fel de documente care să le ceară încetarea urgentă a activităților. Președintele Congresului Evreiesc Rus (RJC), Yuri Kanner, a calificat informațiile din presă drept pure speculații și a susținut că este puțin probabil ca agenția să fie închisă, deoarece ea își desfășoară activitatea în întreaga lume.

Pe la sfârșitul lunii iulie, Tribunalul Basmannîi din Moscova a anunțat că Ministerul rus al justiției dorește să închidă entitatea juridică din Moscova a Agenției Sohnut, din cauza încălcării legislației ruse. Organizația are nouă birouri în Rusia, unul dintre acestea se află la Sankt Petersburg. 

Sursa: RADOR